HOTĂRÂRE nr. 199 din 19 martie 2014 privind stabilirea datei alegerilor parţiale pentru Camera Deputaţilor şi Senat în unele colegii uninominale din Circumscripţia electorală nr. 18 - judeţul Galaţi, Circumscripţia electorală nr. 20 - judeţul Gorj, Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, Circumscripţia electorală nr. 25 - judeţul Ilfov, Circumscripţia electorală nr. 32 - judeţul Satu Mare şi Circumscripţia electorală nr. 42 - municipiul Bucureşti
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se stabileşte ziua de duminică, 25 mai 2014, ca dată a desfăşurării alegerilor parţiale pentru Camera Deputaţilor şi Senat în colegiile uninominale din Circumscripţia electorală nr. 18 - judeţul Galaţi, Circumscripţia electorală nr. 20 - judeţul Gorj, Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, Circumscripţia electorală nr. 25 - judeţul Ilfov, Circumscripţia electorală nr. 32 - judeţul Satu Mare şi Circumscripţia electorală nr. 42 - municipiul Bucureşti, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 10 aprilie 2014.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru,

ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

p. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente,

Marian Muhuleţ

ANEXĂ: COLEGIILE UNINOMINALE din Circumscripţia electorală nr. 18 - judeţul Galaţi, Circumscripţia electorală nr. 20 - judeţul Gorj, Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, Circumscripţia electorală nr. 25 - judeţul Ilfov, Circumscripţia electorală nr. 32 - Judeţul Satu Mare şi Circumscripţia electorală nr. 42 - municipiul Bucureşti în care se organizează alegeri parţiale pentru Camera Deputaţilor şi Senat în data de 25 mai 2014
I.Camera Deputaţilor
a)Colegiul uninominal nr. 9 - Circumscripţia electorală nr. 18 - judeţul Galaţi;
b)Colegiul uninominal nr. 3 - Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara;
c)Colegiul uninominal nr. 4 - Circumscripţia electorală nr. 25 - judeţul Ilfov;
d)Colegiul uninominal nr. 2 - Circumscripţia electorală nr. 32 - judeţul Satu Mare.
II.Senat
a)Colegiul uninominal nr. 2 - Circumscripţia electorală nr. 20 - judeţul Gorj;
b)Colegiul uninominal nr. 8 - Circumscripţia electorală nr. 42 - municipiul Bucureşti.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 202 din data de 21 martie 2014