HOTĂRÂRE nr. 24 din 21 mai 2013 cu privire la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 577/98 al Consiliului privind organizarea unei anchete prin sondaj asupra forţei de muncă din Comunitate - COM (2013) 155 final
Având în vedere Raportul comun al Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială, respectiv al Comisiei pentru afaceri europene nr. XXXVII/425 din 5 martie 2013,
în temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale Protocolului nr. 2 anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
(1)Senatul constată că propunerea de regulament respectă principiul subsidiarităţii şi principiul proporţionalităţii.
(2)În ceea ce priveşte fondul documentului, în urma analizei realizate s-a constatat necesitatea amendării textului articolului 7B - Dispoziţii privind finanţarea, în sensul eliminării cuvântului "poate" din conţinutul acestuia.
Art. 2
Opinia cuprinsă în prezenta hotărâre se transmite către instituţiile europene şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Această hotărâre a fost adoptată de către Senat în şedinţa din 21 mai 2013, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 296 din data de 23 mai 2013