Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1
Art. 2
Se ratifică al cincilea Protocol adiţional dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 23 septembrie 2015 şi la Chişinău la 24 septembrie 2015, la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, ratificat prin Legea nr. 12/2011, astfel cum a fost modificat prin cele patru protocoale adiţionale.
Art. 3
(1)Acceptul privind finanţarea proiectelor propuse va fi acordat de autoritatea de coordonare naţională din România.
(2)Alocarea financiară va fi realizată pe baza listei de proiecte prevăzute prin programele anuale de cooperare convenite de comun acord între autorităţile de coordonare naţională din România şi Republica Moldova.
(3)Sumele necesare realizării proiectelor convenite se alocă prin transferuri de la bugetul autorităţii publice centrale din România care este autoritate de coordonare naţională, către bugetul autorităţii publice centrale din Republica Moldova care este autoritate de coordonare naţională.
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

AUGUSTIN-CONSTANTIN MITU

ANEXĂ:
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 906 din data de 8 decembrie 2015