HOTĂRÂRE nr. 667 din 31 iulie 2014 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, pentru judeţele Argeş, Gorj, Prahova, Olt, Teleorman şi Vâlcea
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea privind finanţele publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2014 cu suma de 51.740 mii lei, pentru judeţele Argeş, Gorj, Prahova, Olt, Teleorman şi Vâlcea, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, şi alocarea acesteia bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea înlăturării efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii în perioada aprilie-iulie 2014.
Art. 2
Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor art. 1.
Art. 3
Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat pe anul 2014.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

ANEXĂ: Repartizarea sumelor judeţelor Argeş, Gorj, Prahova, Olt, Teleorman şi Vâlcea în vederea înlăturării calamităţilor naturale produse de inundaţii

Nr. crt.

Obiectiv

Unitatea administrativ-teritorială

Suma alocată
- mii lei -

0

1

2

3

Judeţul Argeş

1.

DJ 703 I - Musăşeşti-Brăduleţ-comuna Brăduleţ

Eroziuni maluri:

- pct. Tatomir

- pct. Sorescu

- pod avariat

- pct. Grajd comunal

Consiliul Judeţean Argeş

400

2.

DJ 703 B Morăreşti-Vedea, comuna Vedea, L = 1 km

Consiliul Judeţean Argeş

400

3.

DJ 703 E Piteşti-Băbana km 14 +776, peste pârâul Vârtej, comuna Băbana

Pod rupt refacere rampă şi aripi la pod

Consiliul Judeţean Argeş

400

4.

DJ 679 Săpata-Lunca Corbului, comuna Săpata - Rupt 1 km

Consiliul Judeţean Argeş

400

5.

DJ 731 Pişcani-Domneşti, comuna Pietroşani

Pod pct. Vărzăroaia rupt

Consiliul Judeţean Argeş

400

6.

DJ 740 Mărăcineni-Zărneşti km 16+497, L = 55 m peste râul Valsan, comuna Mălureni

- Pod rupt

Consiliul Judeţean Argeş

400

7.

DJ 703 Cuca-Ciomăgeşti, comuna Cuca

Alunecări de teren Sineşti

Alunecări teren pct. Goganu

Consiliul Judeţean Argeş

400

8.

DJ 679 Lunca Corbului-Bârla, pe raza comunelor Hârseşti şi Stolnici

Drum rupt în 3 puncte

Consiliul Judeţean Argeş

1.000

9.

DJ 704 G Albeşti-Cicăneşti, comuna Cicăneşti

Drum rupt

Consiliul Judeţean Argeş

400

10.

DJ 703 B Lunca Corbului-Costeşti, comuna Lunca Corbului

Podeţ tubular distrus

Consiliul Judeţean Argeş

400

11.

DJ 731B comuna Poiana Lacului L 2 km

Consiliul Judeţean Argeş

400

12.

- DC 262 Brăduleţ-Tulburea, L = 3,5 km gropi făgaşe

- Pod pct. Mica - rupt

- DC 270 B distrus total în pct. Dealu Mare

- Punte pietonală Şcoala pietonală

- DC 271

- DC 265

Comuna Brăduleţ

300

13.

Vedea - 4 drumuri locale

Comuna Vedea

300

14.

DC 7, L 0,015 km

2 drumuri locale

Comuna Bălileşti

300

15.

- DC 262 L-200 m

- DC 295 L-100 m

- 2 punţi pietonale

Comuna Corbeni

300

16.

Drumuri locale, L-7 km

Comuna Cetăţeni

300

17.

Drumuri locale, L-2 km

Comuna Budeasa

300

18.

- DC 179

- Drumuri locale, L-9 km

- Pod local

Comuna Băbana

300

19.

Pod drum local Găinuşa

Dealul Bradului rupt

Comuna Săpata

300

20.

- Pod Afrimeşti rupt

- Pod Malu

Avarie drum local

Comuna Bârla

500

21.

- Podeţ rupt pe drum local

Pod lemn sat Sboghiţeşti (peste râul Doamnei)

Comuna Nucşoara

800

22.

- DC 203

- DC 203A

- DC 205A

- DC 204A

- DC 205

- DC 204

- Drumuri locale, L 2 km

Comuna Ciofrângeni

300

23.

- Drumuri locale, L 17 km

5 Podeţe şi 2 poduri

Comuna Merişani

300

24.

- DC 229 drum rupt

- DC 1 drum rupt

Comuna Pietroşani

400

25.

- 2 podeţe distruse

Drumuri locale, L10 km

Comuna Stolnici

300

26.

- Poduri şi podeţe

Drumuri locale, L 3 km

Comuna Hârşeşti

300

27.

- DC 216A Şoptana

3 podeţe rupte

Comuna Mălureni

300

28.

Cicăneşti - Drumuri locale, L 200 m

Comuna Cicăneşti

300

29.

- DC 212 A rupt

- DC 172 rupt

Comuna Bascov

500

30.

Podeţe

Comuna Poiana Lacului

300

31.

- Pod peste râul Topolog rupt

- DC 232 drum rupt

- 2 podeţe

- Drumuri locale, L 2 km

Comuna Tigveni

300

TOTAL JUDEŢUL ARGEŞ

12.000

Judeţul Gorj

 

1.

Pod pe DJ 675B, km 3+300, peste râul Gilort, comuna Albeni, judeţul Gorj - proiectare şi execuţie

Consiliul Judeţean Gorj

9.000

2.

Consolidare terasamente pe DJ 661, km 69+900, comuna Crasna, judeţul Gorj - proiectare şi execuţie

Consiliul Judeţean Gorj

400

3.

Consolidare terasamente pe DJ 661, km 69+500, comuna Crasna, judeţul Gorj - proiectare şi execuţie

Consiliul Judeţean Gorj

750

4.

Refacere DC 112 şi refacere străzi pe o lungime de 4,2 km

Oraşul Novaci

550

5.

Refacere conductă alimentare cu apă DN 300, L = 300, traseu de aducţiune-captare Cheile Olteţului

Comuna Alimpeşti

150

6.

Refacere podeţ pe DC 47, comuna Aninoasa, judeţul Gorj

Comuna Aninoasa

150

7.

Refacere pod peste râul Galbenu şi refacere podeţe afectate - 4 bucăţi

Comuna Baia de Fier

350

8.

Refacere DC 121 pe o lungime de 100 m, DC 123 pe o lungime de 1.000 m, DC 115 pe o lungime de 500 m şi refacere pod peste râul Retez, comuna Godineşti, judeţul Gorj

Comuna Godineşti

150

9.

Refacere DC în satul Polovragi pe o lungime de 5,08 km şi DC în satul Racoviţa pe o lungime de 7,9 km şi refacere podeţe afectate - 5 bucăţi, comuna Polovragi, judeţul Gorj

Comuna Polovragi

200

10.

Refacere drumuri comunale, DC 3B, pe o lungime de 1,5 km, DC 3C pe o lungime de 1,3 km şi DC 6 pe o lungime de 2,2 km, şi refacere pod situat pe DC 5A şi a podeţului situat pe DS 6

Comuna Muşeteşti

150

11.

Refacere DC 41 pe o lungime de 130 m, refacere captare apă satele Dumbrăveni şi Buzeşti pe pârâul Blahniţa, înlocuire conductă apă 300 ml, refacere captare priză aducţiune apă sat Drăgoieşti, pârâu Sunătoarea, înlocuire conductă apă 100 ml, decolmatare captare aducţiune apă satele Aninişu Deal şi Aninişu Vale, pe pârâul Aninişu, refacere podeţ peste pârâul Aninişu situat pe DC 9, între satele Aninişu Deal şi Aninişu Vale

Comuna Crasna

150

TOTAL JUDEŢUL GORJ

12.000

Judeţul Prahova

 

1.

Drumuri comunale - 0,1 km

Comuna Proviţa de Jos

105

Drumuri săteşti - 0,625 km

197

Podeţe -5

600

Poduri - 1

400

2.

Drumuri comunale - 0,3 km

Comuna Proviţa de Sus

315

Poduri - 1

400

3.

Drumuri comunale - 0,25 km

Comuna Măgureni

263

Drumuri săteşti - 0,4 km

125

Poduri - 1

200

4.

Drumuri comunale - 0,15 km

Comuna Starchiojd

157

5.

Drumuri săteşti - 0,25 km

Comuna Teişani

78

6.

Drumuri judeţene - 2 km

Consiliul Judeţean Prahova

600

Grupuri electrogene - 3

300

TOTAL JUDEŢUL PRAHOVA

3.740

Judeţul Olt

 

1.

Drumuri locale

Comuna Cungrea

100

2.

Drumuri locale

Comuna Verguleasa

100

3.

Drumuri locale

Comuna Vitomireşti

100

4.

Drumuri locale

Comuna Valea Mare

40

5.

Drumuri locale

Comuna Morunglav

100

6.

Podeţ

Comuna Priseaca

50

7.

Drumuri locale

Comuna Dobroteasa

100

8.

Pod

Comuna Teslui

400

9.

Drumuri locale

Punte

Comuna Voineasa

400

10.

Drumuri locale

Comuna Bobiceşti

100

11.

Drumuri locale

Comuna Vulpeni

100

12.

Drumuri locale

Comuna Vultureşti

100

13.

Drumuri locale

Podeţ

Comuna Dobreţu

100

14.

Drumuri locale

Oraşul Potcoava

200

15.

Drumuri locale

Punţi

Comuna Corbu

400

16.

Drumuri locale

Comuna Movileni

100

17.

Pod

Oraşul Scorniceşti

200

18.

Drumuri locale

Comuna Poboru

100

19.

Drumuri locale

Podeţe

Comuna Bărăşti

200

20.

Drumuri locale

Podeţ

Comuna Spineni

100

21.

Pod

Comuna Perieţi

300

22.

Pod

Comuna Tătuleşti

100

23.

Pod

Comuna Călui

200

24.

Drumuri locale

Punte

Comuna Icoana

200

25.

Drumuri locale

Punţi

Comuna Sâmbureşti

300

26.

Drumuri locale

Punte

Şcoala Generală "Aviator Alexandru Şerbănescu"

Comuna Coloneşti

600

27.

Drumuri locale

Comuna Ipoteşti

100

28.

DJ 643 - refacere rampe pod

Consiliul Judeţean Olt

50

29.

DJ 643C - refacere rampe pod şi cale rulare

Consiliul Judeţean Olt

80

30.

DJ 703D - refacere cale rulare

Consiliul Judeţean Olt

100

31.

DJ 657 - refacere cale rulare

Consiliul Judeţean Olt

50

32.

DJ 657B - refacere cale rulare

Consiliul Judeţean Olt

80

33.

DJ 657E - refacere cale rulare

Consiliul Judeţean Olt

30

34.

DJ 546E - refacere cale rulare

Consiliul Judeţean Olt

50

35.

DJ 678E - refacere alunecare

Consiliul Judeţean Olt

80

36.

DJ 546E - refacere 3 alunecări

Consiliul Judeţean Olt

220

37.

DJ 703 - refacere cale rulare

Consiliul Judeţean Olt

150

38.

DJ 703 C - refacere alunecare

Consiliul Judeţean Olt

170

39.

DJ 644a - refacere alunecare

Consiliul Judeţean Olt

50

TOTAL JUDEŢUL OLT

6.000

Judeţul Teleorman

 

1.

Consolidare terasamente DJ 506 Tătărăştii de Jos-Negreni 4 km

Consiliul Judeţean Teleorman

1.400

2.

Refacere infrastructura drumului judeţean DJ 703 Ciolăneşti din Deal 0,5 km

Consiliul Judeţean Teleorman

1.000

3.

Refacere suprastructura drumului judeţean DJ 612a Satu Vechi 0,4 km

Consiliul Judeţean Teleorman

500

4.

Refacere suprastructura drumului judeţean DJ 612B Odobeasca 0,2 km

Consiliul Judeţean Teleorman

300

5.

Refacere suprastructura drumului judeţean DJ 703 Necşeşti 0,1 km

Consiliul Judeţean Teleorman

200

6.

Refacere suprastructura drumului comunal DC 2 pe lungimea de 3 km

Comuna Tătărăştii de Jos

400

7.

Refacere suprastructura drumului comunal DC 45 pe lungimea de 0,05 km

Comuna Dideşti

60

8.

Refacere suprastructura străzilor pe lungimea de 1 km

Comuna Siliştea Gumeşti

300

9.

Refacere suprastructura străzilor pe lungimea de 3,5 km

Comuna Olteni

400

10.

Refacere 5 podeţe

Comuna Ciolăneşti

500

Refacere străzi în satele Ciolăneşti din Deal şi Ciolăneşti din Vale pe lungimea de 3,5 km

100

11.

Refacere 4 podeţe

Comuna Necşeşti

600

Refacere străzi pe o lungime de 0,5 km

40

12.

Refacere 1 podeţ

Comuna Drăcşenei

100

13.

Refacere 1 podeţ

Comuna Olteni

100

TOTAL JUDEŢUL TELEORMAN

6.000

Judeţul Vâlcea

 

1.

DJ 677A Creţeni-Pesceana-Şirineasa, km 31+537

Consiliul Judeţean Vâlcea

190

2.

DJ 677 A Creţeni-Pesceana-Şirineasa, km 31+600

Consiliul Judeţean Vâlcea

525

3.

DJ 677 A Creţeni-Pesceana-Şirineasa, km 32+120

Consiliul Judeţean Vâlcea

300

4.

DJ 677 A Creţeni-Pesceana-Şirineasa, km 32+600

Consiliul Judeţean Vâlcea

250

5.

DJ 677 A Creţeni-Pesceana-Şirineasa, km 21+350

Consiliul Judeţean Vâlcea

280

6.

DJ 646 Băbeni-Frânceşti-Tomşani, km 8+350

Consiliul Judeţean Vâlcea

75

7.

DJ 646 Băbeni-Frânceşti-Tomşani, km 18+300

Consiliul Judeţean Vâlcea

250

8.

DJ 676 C Roeşti-Cernişoara-Oteşani, km 2+800

Consiliul Judeţean Vâlcea

300

9.

DJ 676 D Alunu-Cernişoara, km 14+740, km 14+840

Consiliul Judeţean Vâlcea

250

10.

DJ 676 C Roeşti-Cernişoara-Oteşani, km 16+500

Consiliul Judeţean Vâlcea

120

11.

DJ 676 B Glăvile-Olteanca-Lădeşti, km 1+300

Consiliul Judeţean Vâlcea

200

12.

DJ 676 B Glăvile-Olteanca-Lădeşti, km 4+350-4+550

Consiliul Judeţean Vâlcea

150

13.

DJ 677 A Creţeni-Pesceana-Şirineasa, km 18+500

Consiliul Judeţean Vâlcea

150

14.

DJ 658 Gura Văii-Muereasca-Mst. Frăsinei, km 7+080

Consiliul Judeţean Vâlcea

110

15.

DJ 658 Gura Văii-Muereasca-Mst. Frăsinei, km 7+900, km 9+400

Consiliul Judeţean Vâlcea

230

16.

DJ 658 Gura Văii-Muereasca-Mst. Frăsinei, km 11+300

Consiliul Judeţean Vâlcea

200

17.

DJ 703 L Jibiea-Fedeleşoiu, km 0+000-1+600

Consiliul Judeţean Vâlcea

100

18.

DJ 676 Cerna-Irimeşti, km 10+300

Consiliul Judeţean Vâlcea

150

19.

DJ 676 Cerna-Irimeşti, km 25+700, podeţ dalat

Consiliul Judeţean Vâlcea

165

20.

DJ 676 Cerna-Irimeşti, km 29+300

Consiliul Judeţean Vâlcea

450

21.

DJ 676 E Berbeşti-Copăceni-Cernişoara, pod b.a. km 10+443

Consiliul Judeţean Vâlcea

220

22.

DJ 676 Cerna-Irimeşti, km 33+400

Consiliul Judeţean Vâlcea

270

23.

DJ 676 Cerna-Irimeşti, km 30+450

Consiliul Judeţean Vâlcea

110

24.

DJ 676 B Glăvile-Olteanca-Lădeşti, km 8+000-12+500

Consiliul Judeţean Vâlcea

245

25.

DJ 703 N Berislăveşti-Dângeşti-Releu Cozia, km 0+100-1+500

Consiliul Judeţean Vâlcea

500

26.

DJ 605 A - km 72+474 pod peste pârâul Taraia

Consiliul Judeţean Vâlcea

300

27.

DJ 676 F Grădiştea-Zgubea, km 5+500

Consiliul Judeţean Vâlcea

300

28.

DJ 654 Valea Cheii-Cheia-Mănăstirea Iezer-Schitul Pahomie,

km 6+000-16+681

Consiliul Judeţean Vâlcea

600

29.

DJ 645 Zavideni-Scundu-Pesceana, km 8+325 şi km 18+800

Consiliul Judeţean Vâlcea

315

30.

DJ 677C Lungeşti-Fumureni, km 6+545, pod din beton armat

Consiliul Judeţean Vâlcea

300

31.

DJ 676 Rugetu-Slătioara-Roşiile- Irimeşti, km 40+000-41+600

Consiliul Judeţean Vâlcea

390

32.

DJ 676 A Giuleşti-Romaneşti, km 13+300-18+150

Consiliul Judeţean Vâlcea

320

33.

DJ 646A Stoeneşti-Bărbăteşti-Costeşti, km 13+500-19+500 şi km 19+500

Consiliul Judeţean Vâlcea

290

34.

DJ 646 Băbeni-Tomşani-Costeşti-Mst. Arnota, km 28+325- km 36+500

Consiliul Judeţean Vâlcea

310

35.

DJ 654 Păuşeşti-Măglaşi-Valea Cheii-Mst. Pahomie, km 3+700

Consiliul Judeţean Vâlcea

150

36.

DJ 651 Păuşeşti-Măglaşi-Stoeneşti, km 0+500 şi km 3+800

Consiliul Judeţean Vâlcea

230

37.

DJ 605 Filiaşi-Sineşti-Milostea, km 78+483, pod avariat

Consiliul Judeţean Vâlcea

260

38.

DJ 703 M Perişani-Cornet, km 0+400 şi km 3+500

Consiliul Judeţean Vâlcea

360

39.

DJ 703 M Perişani-Cornet, km 7+692

Consiliul Judeţean Vâlcea

170

40.

DJ 701D Ciunget-Latoriţa-Galbenu, km 0+000-5+500

Consiliul Judeţean Vâlcea

240

41.

Refacere drum de interes local Vaideeni-Afânata - 1 km

Comuna Vaideeni

180

42.

Refacere drum de interes local Vaideeni-Valea Seacă - 3,5 km

Comuna Vaideeni

635

43.

Refacere pod peste Bistriţa în punctul Mănăileşti, comuna Frănceşti

Comuna Frănceşti

250

44.

Refacere sistem de canalizare şi epurare ape menajere, comuna Fârtăţeşti

Comuna Fârtăţeşti

250

45.

- Refacere sistem alimentare cu apă

Comuna Pietrari

20

- Refacere 2 poduri peste pârâul Otăsău punct Coastele Cernii şi Moteşti, comuna Pietrari

60

46.

- Refacere pod peste pârâul Bistriţa în punctul Stog

Comuna Costeşti

150

- Refacere sistem de alimentare cu apă sat Bistriţa, comuna Costeşti

50

47.

Refacere poduri din punctul Gogeni şi Cermegeşti, comuna Lădeşti

Comuna Lădeşti

80

TOTAL JUDEŢUL VÂLCEA

12.000

TOTAL GENERAL

51.740

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 596 din data de 11 august 2014