DECIZIE nr. 1063 din 11 decembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Daniela Ramona Mariţiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, excepţie ridicată de Primăria Comunei Măldăieni în Dosarul nr. 3.895/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.380D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 26 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.895/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, excepţie ridicată de Primăria Comunei Măldăieni cu ocazia soluţionării unei cauze de contencios administrativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie. Motivarea care se regăseşte în preambulul ordonanţei criticate nu reprezintă o justificare pertinentă, care să determine Guvernul să adopte acest act normativ cu respectarea Constituţiei. În continuare, face referire la Decizia nr. 255/2005, prin care Curtea a statuat asupra condiţiilor ce trebuie respectate în momentul adoptării unei ordonanţe de urgenţă.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul arată că, în ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012, intervenţia legislativă a fost justificată în cuprinsul preambulului acestui act normativ, prin invocarea elementelor pe care le-a considerat că "vizează interesul general public şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată". Apreciază că, motivarea din cuprinsul ordonanţei de urgenţă criticate poate fi considerată ca justificând nu doar oportunitatea reglementării, ci pune în evidenţă existenţa unei situaţii extraordinare, având caracter obiectiv, independent de voinţa Guvernului, şi care impune adoptarea imediată a unor măsuri pentru contracararea unor efecte negative asupra societăţii.
Avocatul Poporului arată că, prin Decizia nr. 558/2012, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. V alin. (1) teza I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice sunt constituţionale în măsura în care se aplică numai sumelor alocate prin Hotărârea Guvernului nr. 255/2012 şi neutilizate de către unităţile administrativ-teritoriale care nu au înregistrat arierate aferente unor cheltuieli curente şi de capital şi nu au avut în derulare cofinanţări de proiecte cu finanţare externă nerambursabilă până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012. În continuare, arată că urgenţa reglementărilor criticate este justificată în chiar preambulul ordonanţei de urgenţă, iar dispoziţiile legale ale acesteia nu afectează în niciun fel instituţiile fundamentale ale statului şi nici nu încalcă drepturile şi libertăţile cetăţenilor care formează colectivitatea locală din raza de activitate a autorităţilor administraţiei publice locale. În concluzie, arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 8 mai 2012, cu următorul conţinut: "(1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale acordate unităţilor administrativ-teritoriale în anul 2012 prin Hotărârea Guvernului nr. 255/2012 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale, pentru plata unor arierate aferente cheltuielilor curente şi de capital, precum şi pentru cofinanţarea unor proiecte cu finanţare externă nerambursabilă, neutilizate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se restituie de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale la bugetul de stat, în contul din care acestea au fost încasate. Restituirea sumelor neutilizate se efectuează pe bază de ordine de plată pentru Trezoreria Statului, întocmite distinct, în care la rubrica «Explicaţii» se va preciza obligatoriu «Restituire sume defalcate din TVA încasate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 255/2012, rămase neutilizate».
(2) Regularizarea cu bugetul de stat a sumelor prevăzute la alin. (1) se realizează în termen de 3 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) Cu sumele restituite potrivit alin. (2) se reîntregeşte Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, potrivit instrucţiunilor emise de Ministerul Finanţelor Publice."
În opinia autorului excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 115 alin. (4) referitor la competenţa Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă în situaţii extraordinare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că potrivit jurisprudenţei sale constatate, pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Astfel, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, şi prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Curtea a reţinut implicaţiile deosebirii terminologice dintre noţiunea de "caz excepţional", utilizat în accepţia art. 114 alin. (4) din Constituţie anterior revizuirii, şi cea de "situaţie extraordinară", arătând că, deşi diferenţa dintre cei doi termeni, din punctul de vedere al gradului de abatere de la obişnuit sau comun căruia îi dau expresie, este evidentă, acelaşi legiuitor a simţit nevoia să o pună la adăpost de orice interpretare de natură să minimalizeze o atare diferenţă, prin adăugarea sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată", consacrând astfel in terminis imperativul urgenţei reglementării.
Prin aceleaşi decizii, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa pronunţată anterior revizuirii Legii fundamentale şi a precizat că de esenţa cazului excepţional este caracterul său obiectiv, în sensul că "existenţa sa nu depinde de voinţa Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă" (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998).
Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice a fost adoptată - astfel cum reiese din preambulul acesteia - avându-se în vedere:
- presiunile şi riscurile determinate de evoluţiile economice interne şi externe, necesitatea susţinerii creşterii economice şi a reducerii inflaţiei, precum şi cerinţa asigurării cu prioritate a sumelor destinate finanţării proiectelor de infrastructură şi a cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri europene şi a contribuţiei României la bugetul comunitar;
- necesitatea evitării acestor riscuri prin adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare;
- Hotărârea Guvernului nr. 255/2012 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale, care nu poate fi aplicată de acestea, deoarece nu înregistrează arierate şi nu au în derulare proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile care să necesite cofinanţare.
Totodată, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 558 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 7 iunie 2012, dacă prin Hotărârea Guvernului nr. 255/2012, au fost alocate astfel de sume fără a exista o justificare reală, Guvernul este îndreptăţit să dispună restituirea acestora fără a mai aştepta închiderea exerciţiului bugetar, întrucât, pe de o parte, sursa din care au fost alocate aceste sume o reprezintă Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, ce reprezintă o finanţare extraordinară, iar, pe de altă parte, Guvernul are obligaţia de a adopta măsuri care să prevină folosirea acestor sume în alte scopuri decât cele stabilite. Astfel, Curtea a reţinut că aceste două elemente justifică urgenţa adoptării măsurii restituirii prevăzute de dispoziţiile actului normativ criticate.
Aşa fiind, Curtea constată, pe de-o parte, că aceste împrejurări se încadrează în conceptul constituţional de "situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată", astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa sa, iar, pe de altă parte, că urgenţa a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanţei de urgenţă criticate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, excepţie ridicată de Primăria Comunei Măldăieni în Dosarul nr. 3.895/2/2012 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2012.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 97 din data de 18 februarie 2013