NORME METODOLOGICE din 7 octombrie 2013 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2013 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014 şi Mecanismului financiar norvegian 2009-2014
CAPITOLUL I: Programarea bugetară a fondurilor aferente grantului şi a contribuţiei publice naţionale
Art. 1
(1)Sumele reprezentând contravaloarea grantului şi contribuţia naţională publică pentru fiecare program se cuprind la nivel de credite de angajament şi credite bugetare, conform prevederilor art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2013 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014 şi Mecanismului financiar norvegian 2009-2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 242/2013, denumită în continuare Ordonanţă, în formularul bugetar stabilit prin metodologia pentru elaborarea proiectului anual de buget.
(2)În baza prevederilor art. 17 alin. (1) din Ordonanţă, precum şi în baza prevederilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, promotorii de proiecte şi/sau beneficiarii, instituţii publice care implementează proiecte pe principiul prefinanţării, cuprind în anexa reprezentând fişa proiectului cu fonduri externe nerambursabile, la bugetul acestora, creditele de angajament aferente grantului şi contribuţiei naţionale publice, după caz, pe baza contractelor de finanţare încheiate cu operatorul de program sau cu punctul naţional de contact.
(3)Sumele aferente cheltuielilor neeligibile la nivel de proiect se asigură de către promotorii de proiect şi/sau beneficiari, din bugetul propriu.
(4)În cazul necesităţii angajării unor cheltuieli neeligibile aferente proiectelor aflate în implementare, promotorul de proiect şi/sau beneficiarul, instituţie publică, supune aprobării ordonatorului de credite sau persoanelor abilitate o notă justificativă privind necesitatea angajării cheltuielilor neeligibile.
Art. 2
(1)Sumele necesare finanţării valorii aferente cofinanţării publice se cuprind conform art. 6 din Ordonanţă, repartizate pe ani, după caz, pe toată perioada de implementare a programelor, şi se aprobă pentru anul bugetar curent cu ocazia aprobării anuale a legii bugetului de stat sau cu ocazia rectificărilor bugetare, respectiv cu ocazia aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
(2)În vederea cuprinderii în buget a sumelor menţionate la alin. (1), precum şi pentru reflectarea sumelor de la art. 1 alin. (1), toţi operatorii de program au obligaţia să completeze formularele bugetare aferente programului pe care îl gestionează, conform prevederilor sau instrucţiunilor prevăzute în metodologia pentru elaborarea proiectului anual de buget.
(3)Direcţia abilitată cu elaborarea proiectului de buget din cadrul ordonatorului de credite, prin bugetul căruia se asigură sumele prevăzute la alin. (1), cuprinde în buget sumele respective în baza formularelor prevăzute la alin. (2).
(4)Direcţia abilitată cu elaborarea proiectului de buget din cadrul ordonatorului principal de credite în anexa căruia se reflectă sumele de la art. 1 alin. (1) cuprinde în anexă sumele, pe baza formularelor întocmite de către operatorii de program.
CAPITOLUL II: Fluxuri financiare şi evidenţă contabilă
Art. 3
(1)Valoarea totală a contractelor şi/sau a deciziilor de finanţare încheiate între operatorii de program (OP) şi/sau punctul naţional de contact (PNC) şi promotorii de proiecte (PP) şi/sau beneficiari, care fac obiectul finanţării externe nerambursabile, se exprimă în lei, calculată la cursul InforEuro valabil la data semnării contractelor şi/sau deciziilor de finanţare.
(2)Excepţie de la alin. (1) fac contractele prevăzute la art. 7 alin. (7) din Ordonanţă, acestea fiind exprimate în euro.
(3)Sumele în euro reprezentând grantul sunt transferate de către statele donatoare în conturi distincte de disponibil deschise la Banca Naţională a României (BNR), pe cele două mecanisme financiare, pe numele Autorităţii de certificare şi plată (ACP) din cadrul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) care efectuează transferul în euro a acestor sume, OP şi/sau PNC în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data primirii.
(4)Transferul în euro al sumelor reprezentând contravaloarea grantului din conturile ACP în conturile OP şi/sau PNC, deschise la bănci comerciale, se realizează pe baza documentelor prevăzute în acordul încheiat de către ACP cu operatorii de program sau cu PNC.
(5)Sumele reprezentând grant, transferate de către ACP în conturile în euro ale OP şi/sau PNC, se transferă de către aceştia, după conversia în lei, în conturile deschise la Trezoreria Statului pe numele lor, pentru fiecare program sau fond gestionat în parte, în vederea efectuării de plăţi către promotorii de proiecte şi/sau beneficiarii fondurilor prevăzute în Ordonanţă la art. 5 alin. (1) lit. a), b), d) şi e).
(6)Sumele gestionate de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) ca operator de program, reprezentând contribuţia naţională publică, se vor pune la dispoziţia acestuia de către MFP în baza acordului de implementare a programului şi conform reglementărilor agreate în cadrul Mecanismului financiar SEE 2009-2014, după transmiterea solicitării de alimentare a conturilor de trezorerie. Solicitarea este supusă vizei de control financiar preventiv propriu şi este autorizată prin semnătură de către persoanele autorizate din cadrul FRDS.
(7)FRDS poartă răspunderea integrală asupra sumelor solicitate MFP, răspunzând totodată şi de recuperarea, împreună cu instituţiile publice abilitate în acest sens, a eventualelor sume considerate neeligibile în cadrul mecanismelor de finanţare SEE conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, prevederilor aplicabile în cazul recuperării fondurilor publice.
Art. 4
(1)Aplicarea modelului prefinanţării presupune:
1.În cazul PP şi al beneficiarilor asistenţei financiare nerambursabile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a), b), d) şi e) din Ordonanţă, instituţii publice sau organism de interes public, se aplică modelul de prefinanţare, astfel:
a)sumele aferente finanţării din grant, pentru cheltuielile ce urmează a fi efectuate, conform contractului sau deciziei de finanţare, se virează în lei de către OP şi/sau PNC din conturile de disponibil în conturile de disponibil ale PP şi/sau ale beneficiarilor;
b)sumele aferente cofinanţării publice de la bugetul de stat, pentru cheltuielile ce urmează a fi efectuate, conform contractului şi/sau deciziei de finanţare, se virează în lei de către operatorul de program din conturile prevăzute la cap. VI în conturile de disponibil ale PP pentru tipurile de asistenţă financiară prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţă.
2.PP şi/sau beneficiarii, instituţii publice, îşi majorează veniturile şi cheltuielile bugetului fondurilor externe nerambursabile cu sume încasate potrivit pct. 1 lit. a) şi b). Această operaţiune, precum şi fişele actualizate ale proiectelor respective vor fi comunicate lunar de către ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat MFP.
Se autorizează MFP ca, pe baza comunicărilor transmise de către ordonatorii principali de credite, să aprobe repartizarea pe trimestre a sumelor încasate.
3.În cazul PP şi/sau al beneficiarilor, alţii decât cei prevăzuţi la pct. 1, sumele aferente finanţării din grant şi cofinanţării publice de la bugetul de stat, pentru cheltuielile ce urmează a fi efectuate, conform contractului sau deciziei de finanţare, se virează de către OP şi/sau PNC din conturile prevăzute la cap. VI în conturile de disponibil ale PP şi/sau ale beneficiarilor.
4.Sumele virate de către OP sau PNC în conturile PP şi/sau ale beneficiarilor, conform pct. 1, sunt acordate în vederea efectuării plăţilor aferente proiectelor, pe toată perioada de implementare a proiectelor, în condiţiile şi pe baza documentelor prevăzute prin contractele sau deciziile de finanţare, precum şi conform procedurilor interne de lucru ale OP sau PNC.
5.Sumele virate de către OP sau PNC către PP şi/sau beneficiari se stabilesc pe baza procentajului prevăzut în contractul sau decizia de finanţare (pentru avans) şi pe baza rapoartelor financiare intermediare sau finale de program (pentru prefinanţare).
Art. 5
(1)Aplicarea modelului rambursării presupune:
1.În cazul cheltuielilor eligibile angajate şi plătite de către beneficiari instituţii publice, sumele aferente fondului de asistenţă tehnică (AT), fondului bilateral naţional (FNB) şi bilateral la nivel de program, după autorizarea cheltuielilor de către OP sau PNC, se virează în conturile de venituri ale bugetului din care au fost asigurate iniţ|al.
2.În cazul cheltuielilor eligibile angajate şi plătite de către beneficiari, alţii decât cei prevăzuţi la pct. 1, sumele aferente fondului de asistenţă tehnică, fondului bilateral naţional şi bilateral la nivel de program, după autorizarea cheltuielilor de către OP sau PNC, se virează în conturile specificate în contractul de finanţare sau deciziile de finanţare.
3.În cazul cheltuielilor eligibile angajate şi plătite de către PP implementate din fondurile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţă, alţii decât instituţiile publice, sumele reprezentând grantul şi cofinanţarea publică, după autorizarea cheltuielilor de către OP, se virează în conturile specificate în contractul de finanţare sau deciziile de finanţare.
4.Sumele virate de către OP sau PNC în conturile PP sau ale beneficiarilor, conform pct. 1-3, reprezintă rambursarea cheltuielilor angajate şi plătite de către aceştia şi se realizează în condiţiile şi pe baza documentelor prevăzute prin contractele sau deciziile de finanţare.
Art. 6
Plăţile se efectuează:
a)prin sistemul trezoreriei - în lei,
- OP sau PNC transferă în lei sumele cuvenite PP ori beneficiarilor înregistraţi fiscal în România, în conturile acestora deschise la trezorerie sau la bănci comerciale;
- în cazul proiectelor implementate în parteneriat, promotorul de proiect, în calitatea sa de lider, efectuează plăţi în lei către parteneri înregistraţi fiscal în România, conform prevederilor acordurilor de parteneriat, în conturile acestora deschise la trezorerie sau la bănci comerciale;
b)prin bancă comercială - OP sau PNC transferă în euro sumele cuvenite PP sau beneficiarilor, în cazul contractelor încheiate în euro conform art. 7 alin. (7) din Ordonanţă.
Art. 7
(1)Sumele reprezentând grantul acordat de către statele donatoare, solicitate de către OP sau PNC şi transferate înaintea efectuării cheltuielilor de către statele donatoare pe toată perioada de implementare a programelor sau fondurilor de AT şi FNB, conform acordurilor de program sau contractelor de finanţare încheiate, sunt supuse îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 8 din regulamentele de implementare a mecanismelor financiare SEE şi norvegian 2009-2014.
(2)Conform prevederilor art. 8.3 alin. 5 din regulamentele de implementare a mecanismelor financiare SEE şi norvegian 2009-2014, dacă niciun raport financiar intermediar nu a fost primit de către statele donatoare în termen de 8 luni de la finalizarea perioadei de raportare, în care cheltuielile au fost efectuate de către OP, cheltuielile propuse anterior pentru acea perioadă vor fi declarate neeligibile şi anulate.
(3)În cazul proiectelor pentru care contractele de finanţare prevăd doar avans şi plată finală, avansul se poate acorda în cotă de maximum 90%, regularizarea efectuându-se în baza raportului financiar final conform Regulamentelor de implementare a mecanismelor financiare SEE şi norvegian 2009-2014.
Art. 8
(1)Sumele acordate în avans în cadrul proiectelor finanţate din mecanismele financiare SEE şi norvegian 2009-2014 se justifică prin rapoarte financiare intermediare sau finale, în conformitate cu prevederile stabilite prin contractele de finanţare.
(2)PP au obligaţia restituirii integrale sau parţiale a sumelor primite în avans în cazul proiectelor pentru care aceştia nu justifică prin raport financiar intermediar sau final utilizarea sumelor primite în avans, conform termenelor şi condiţiilor stabilite prin contractele de finanţare.
(3)Sumele recuperate potrivit prevederilor alin. (2) din sumele primite în avans provenind din fonduri externe nerambursabile (grant) se utilizează pentru continuarea finanţării programului.
(4)Sumele acordate în avans PP instituţii publice, aferente fondurilor externe nerambursabile, rămase neutilizate la finele exerciţiului bugetar, se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.
Art. 9
(1)În vederea primirii avansului şi a prefinanţării, PP au obligaţia să deschidă un cont dedicat exclusiv pentru primirea acestor sume şi efectuării de cheltuieli aferente proiectelor, inclusiv acordarea de avansuri către contractori şi/sau transferul de sume către parteneri, în cazul proiectelor implementate în parteneriat.
(2)În cazul în care contul menţionat la alin. (1) este deschis la Trezoreria Statului, sumele primite ca avans şi ca prefinanţare, aferente acelor tipuri de cheltuieli care nu pot fi efectuate din acest cont, potrivit reglementărilor în vigoare, pot fi transferate de către PP în conturi deschise la bănci comerciale, cu condiţia efectuării cheltuielilor respective în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data efectuării transferului.
(3)Sumele restituite de către PP conform prevederilor art. 10 din Ordonanţă pot fi transferate de către OP în primele 10 zile lucrătoare ale anului următor, în aceleaşi conturi din care au fost primite, în condiţiile respectării prevederilor prezentelor norme metodologice.
(4)Toate sumele reprezentând dobânda, sume neutilizate şi/sau alte sume solicitate de către OMF sau ACP, se transferă de către OP sau PNC, în euro, în conturile ACP deschise la BNR.
Art. 10
Prin contractele de finanţare sau deciziile de finanţare, OP, organismele de implementare (OI) şi PNC au obligaţia de a stabili termenii şi condiţiile privind derularea operaţiunilor financiare, inclusiv:
a)termenul maxim de efectuare de către OP, OI, PNC a plăţilor aferente avansului, prefinanţării sau rambursării cheltuielilor eligibile către PP sau beneficiari este de 10 zile lucrătoare de la data la care conturile OP, OI, PNC sunt alimentate;
b)termenele de depunere a rapoartelor financiare intermediare aferente perioadei de implementare a proiectului;
c)regulile conform cărora PP sau beneficiari care efectuează plăţi în euro în cadrul proiectului justifică prin rapoartele financiare intermediare contravaloarea în lei sau în euro a acestora la cursul băncii comerciale de la data efectuării schimbului valutar;
d)sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării termenelor şi condiţiilor stabilite prin prezentele norme metodologice şi prin Ordonanţă, inclusiv prin includerea unor pacte comisorii de ultim grad;
e)clauze penalizatoare pentru auditorul independent, în situaţia în care se identifică cheltuieli neeligibile ulterior emiterii raportului auditorului independent.
Art. 11
PP finanţaţi din mecanismele financiare SEE şi norvegian au obligaţia să ţină pentru fiecare proiect în parte o evidenţă contabilă distinctă, folosind conturi analitice specifice.
Art. 12
(1)OP sau PNC efectuează schimbul valutar al sumelor primite în euro de la ACP şi transferă aceste sume în conturile de trezorerie deschise conform prevederilor cap. VI, în vederea efectuării plăţilor către PP sau către beneficiari, în maximum 30 de zile calendaristice conform regulamentelor de implementare ale statelor donatoare.
(2)Diferenţele nefavorabile de curs valutar rezultate în urma operaţiunilor prevăzute la alin. (1) sunt considerate cheltuieli eligibile la nivelul OP şi sunt suportate din bugetul alocat programului.
Art. 13
În cazul în care OP deleagă din atribuţiile şi responsabilităţile sale unui OI, în conformitate cu art. 17 alin (31) din Ordonanţă, prevederile din prezentul ordin sunt aplicabile OI corespunzător atribuţiilor preluate prin acordul de delegare încheiat cu OP.
CAPITOLUL III: Nereguli, suspendarea plăţilor, corecţii financiare şi rambursarea sumelor necuvenite
Art. 14
(1)Activitatea de suspendare a plăţilor, corecţiile financiare, rambursarea sumelor necuvenite se realizează respectând prevederile art. 12 din regulamentele de implementare a mecanismului financiar al SEE şi norvegian 2009-2014 şi prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Operatorul de program este responsabil pentru constatarea şi recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţă. În etapa de recuperare şi transmitere a sumelor către donatori, se efectuează următoarele operaţiuni:
a)PP virează în lei suma corespunzătoare creanţei bugetare, din contul său de disponibil deschis conform cap. VI în contul 54.06.05.21 "Disponibil din creanţe bugetare ca urmare a unor nereguli, recuperate - Mecanism financiar SEE 2009-2014" sau în contul 54.06.05.22 "Disponibil din creanţe bugetare ca urmare a unor nereguli, recuperate - Mecanismul financiar norvegian 2009-2014", deschise pe numele OP la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, în funcţie de mecanismul financiar care finanţează proiectul.
b)OP transferă sumele corespunzătoare creanţelor bugetare, din contul specificat la lit. a), defalcat în funcţie de contribuţia la finanţarea proiectului, după cum urmează:
1.b.1) în contul "Disponibil din FEN aferente altor instrumente" pe fiecare mecanism financiar;
2.b.2) în contul în lei deschis în numele său la banca comercială pentru suma reprezentând grantul primit din partea statelor donatoare. După conversie, le transferă în contul său în euro deschis la aceeaşi bancă comercială, pentru primirea grantului corespunzător mecanismului financiar care îl finanţează;
3.b.3) în contul de cheltuieli bugetare sau de disponibil în lei, din care a efectuat plata către PP, deschis pe numele său la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului, cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului economiei şi finanţelor privind normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar nr. 1.199/2008.
c)OP transferă suma corespunzătoare creanţei recuperate la lit. b.1), în euro, în contul "Disponibil din contribuţia financiară aferentă Mecanismului Financiar al Spaţiului European 2009-2014" sau în contul "Disponibil din contribuţia aferentă Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014", în funcţie de mecanismul financiar care finanţează programul gestionat, conturi analitice denominate în euro, deschise la BNR pe numele MFP şi gestionate de către ACP.
d)ACP transferă suma corespunzătoare creanţei bugetare din conturile de la lit. c) către OMF.
(3)PNC este responsabil pentru constatarea şi recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. d) şi e) din Ordonanţă. În etapa de recuperare şi transmitere a sumelor către donatori se efectuează următoarele operaţiuni:
a)Beneficiarul fondurilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d) şi e) din Ordonanţă virează în lei suma corespunzătoare creanţei bugetare, din contul său de disponibil deschis conform cap. VI din prezentele norme metodologice în contul 54.06.01.23 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile aferente altor instrumente - Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferente mecanismelor financiare SEE" sau în contul 54.06.01.24 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile aferente altor instrumente - asistenţă tehnică pentru mecanismele financiare SEE" deschise pe numele PNC la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, în funcţie de mecanismul financiar de finanţare a proiectului.
b)PNC transferă sumele corespunzătoare creanţelor recuperate, din contul specificat la lit. a) în contul în lei deschis în numele său la banca comercială pentru suma reprezentând grantul primit din partea statelor donatoare. După conversie, le transferă în contul său în euro deschis la aceeaşi bancă comercială, pentru primirea grantului corespunzător fondului care îl finanţează.
c)PNC transferă suma corespunzătoare creanţei recuperate la lit. b) în euro în contul "Disponibil din contribuţia financiară aferentă Mecanismului Financiar al Spaţiului European 2009-2014" sau în contul "Disponibil din contribuţia aferentă Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014", în funcţie de mecanismul financiar care finanţează programul gestionat, conturi analitice denominate în euro, deschise la Banca Naţională a României pe numele MFP şi gestionate de către ACP.
d)ACP transferă suma corespunzătoare creanţei bugetare din conturile de la lit. c) către statele donatoare.
Art. 15
(1)Pentru sumele acordate în avans şi nejustificate potrivit art. 8 alin. (2), OP notifică PP cu privire la obligaţia restituirii acestora.
(2)În cazul în care PP nu restituie OP sumele prevăzute la alin. (1) în termen de 15 zile de la data comunicării notificării, OP emite decizie de recuperare a sumelor acordate în avans, prin care se individualizează sumele de restituit exprimate în moneda naţională. Decizia constituie titlu de creanţă şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În titlul de creanţă se indică şi contul în care beneficiarul trebuie să efectueze plata.
(3)Titlul de creanţă prevăzut la alin. (2) se transmite debitorului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.
(4)Împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie în termen de 30 de zile de la data comunicării, care se depune I a autoritatea publică emitentă a titlului de creanţă contestat şi care nu este supusă taxelor de timbru.
(5)Introducerea contestaţiei pe calea administrativă nu suspendă executarea titlului de creanţă.
(6)Debitorii au obligaţia efectuării plăţii sumelor stabilite prin decizia de recuperare a sumelor primite în avans, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
(7)Titlul de creanţă constituie titlu executoriu la împlinirea termenului prevăzut la alin. (6).
(8)Debitorul datorează pentru neachitarea la termen a obligaţiilor stabilite prin titlul de creanţă o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate la soldul rămas de plată din contravaloarea în lei a sumelor prevăzute la alin. (1), din prima zi de după expirarea termenului de plată stabilit în conformitate cu prevederile alin. (6) până la data stingerii acesteia.
(9)În cazul nerecuperării sumelor stabilite conform prevederilor alin. (1), la expirarea termenului de 30 de zile de la data comunicării deciziei de recuperare a sumelor acordate în avans, OP comunică titlurile executorii împreună cu dovada comunicării acestora organelor fiscale competente din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care vor efectua procedura de executare silită, precum şi procedura de compensare, potrivit titlului VIII din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(10)Recuperarea sumelor stabilite conform prevederilor alin. (1) prin executare silită, în temeiul titlurilor executorii, se efectuează în conturile indicate de organele fiscale competente. Sumele recuperate prin executare silită, precum şi sumele stinse prin compensare se virează în termenul legal de către organele fiscale în conturile indicate în titlul de creanţă.
(11)În vederea încasării de la debitor a dobânzii prevăzute la alin. (8), OP care au emis decizia de recuperare a sumelor acordate în avans au obligaţia de a calcula cuantumul acesteia şi de a emite decizia de stabilire a dobânzii, care constituie titlu de creanţă şi care se comunică debitorului. Dispoziţiile alin. (9) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(12)Rata dobânzii datorate este rata dobânzii de referinţă a BNR în vigoare la data comunicării deciziei de recuperare a prefinanţării.
(13)Sumele reprezentând dobânzi datorate pentru neachitarea la termen a obligaţiilor prevăzute în titlul de creanţă se virează conform prevederilor alin. (10) şi se utilizează pentru continuarea finanţării programului.
(14)Acolo unde prezentele norme metodologice nu dispun, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL IV: Angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor efectuate la nivelul programelor sau Fondului Naţional Bilateral şi Fondului pentru Asistenţa Tehnică
Art. 16
(1)OP sau PNC instituţii publice sau organisme de interes public au obligaţia să respecte prevederile specifice prezentului capitol.
(2)Pentru faza de angajare a cheltuielilor, OP şi PNC efectuează următoarele operaţiuni:
a)completează formularul 1, conform anexei, cu suma propusă a fi angajată, în limita disponibilului de credite de angajament care mai pot fi angajate din creditele de angajament;
b)formularul 1 se completează la rubricile compartiment de specialitate şi compartiment contabilitate de către persoanele responsabile, este supus vizei de control financiar preventiv propriu şi, ulterior, este aprobat de către ordonatorul de credite;
c)în cazul FRDS, formularul 1 se completează la rubricile compartiment de specialitate şi compartiment contabilitate de către persoanele responsabile, este supus vizei de control financiar preventiv propriu şi, ulterior, este aprobat de persoanele autorizate din cadrul FRDS;
d)în prima lună a anului bugetar se rezervă în totalitate creditele bugetare aprobate, completând formularul 2;
e)în cazul în care valoarea creditelor bugetare se modifică pe parcursul anului bugetar, prevederile lit. d) se aplică în luna în care a intervenit modificarea respectivă;
f)în cazul în care bugetul de stat se aprobă prin lege după începerea anului bugetar, prevederile lit. d) se aplică în luna intrării în vigoare a legii de aprobare, în limita creditelor bugetare;
g)semnează contractele sau deciziile de finanţare cu PP, contractele sau deciziile de finanţare sunt supuse anterior vizei de control financiar preventiv propriu;
h)înregistrează în contabilitatea proprie angajamentele legale.
Art. 17
(1)Pentru parcurgerea fazelor execuţiei bugetare a cheltuielilor prevăzute în Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit art. 18 alin. (3) din Ordonanţă, instituţiile implicate efectuează următoarele operaţiuni:
1.MFP:
a)comunică FRDS limita creditelor de angajament şi a creditelor bugetare cuprinse în anexă la buget, în cadrul cărora se pot încheia contracte şi/sau decizii de finanţare cu PP şi/sau beneficiari şi, respectiv, se pot efectua plăţi;
b)în vederea parcurgerii fazelor de lichidare, ordonanţare şi plată, rezervă în prima lună a anului bugetar, în totalitate, creditele bugetare prevăzute pentru cofinanţarea de la bugetul de stat, completând formularul 2;
c)în cazul în care valoarea creditelor bugetare se modifică pe parcursul anului bugetar, creditele bugetare se rezervă în luna în care a intervenit modificarea respectivă;
d)înregistrează în contabilitate angajamentele legale la începutul anului la nivelul creditelor de angajament cuprinse în anexă la bugetul acestuia;
e)în cazul în care valoarea creditelor de angajament se modifică pe parcursul anului bugetar, angajamentele legale se înregistrează în contabilitate la nivelul creditelor de angajament în luna în care a intervenit modificarea respectivă.
2.FRDS semnează contractele şi/sau decizii de finanţare cu PP şi/sau beneficiari în limita creditelor de angajament cuprinse în anexă la bugetul MFP supuse anterior vizei de control financiar preventiv propriu şi parcurge fazele execuţiei bugetare a cheltuielilor potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
3.Ministerul Educaţiei Naţionale comunică limita creditelor de angajament cuprinse în anexa la buget Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale;
4.Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice comunică limita creditelor de angajament cuprinse în anexă la buget Administraţiei Fondului pentru Mediu, în cadrul cărora se pot încheia contracte de finanţare cu promotorii de proiecte.
Art. 18
În cazul fazei de lichidare a cheltuielilor, OP sau PNC efectuează următoarele operaţiuni:
a)verifică rapoartele financiare intermediare sau finale ale proiectului, precum şi existenţa documentelor justificative anexate, primite de la PP conform prevederilor din contractele sau deciziile de finanţare şi procedurilor proprii;
b)după confirmarea corectitudinii documentelor verificate, OP sau PNC autorizează plata conform procedurilor interne, în vederea înregistrării în contabilitate şi parcurgerii fazelor de ordonanţare şi plată a cheltuielilor.
Art. 19
(1)Ordonanţarea cheltuielilor se face la nivelul OP sau PNC, folosind formularul 3, conform anexei, în limita creditelor bugetare aprobate pentru cota-parte de cheltuieli aferentă contribuţiei publice naţionale şi în limita disponibilului din contul de angajamente bugetare pentru cota-parte de cheltuieli aferentă grantului.
(2)Formularul 3 se completează separat pentru fiecare tip de plată, respectiv pentru acordarea avansului, prefinanţării, precum şi pentru rambursarea cheltuielilor eligibile.
Art. 20
OP sau PNC precum şi ACP au obligaţia preluării în situaţiile financiare proprii, întocmite în conformitate cu reglementările în vigoare în domeniul contabilităţii, a operaţiunilor înregistrate în sistemul contabil al OP sau ACP.
Art. 21
În vederea efectuării reconcilierii contabile dintre conturile contabile ale OP sau PNC şi cele ale PP sau ale beneficiarilor, pentru operaţiunile gestionate în cadrul celor două mecanisme financiare SEE, PP sau beneficiarii au obligaţia transmiterii formularului 4, conform anexei, din care să rezulte sumele primite de la OP sau PNC şi cele plătite (restituite) acestora, conform prevederilor din contractele sau deciziile de finanţare.
CAPITOLUL V: Prevederi specifice proiectelor implementate în parteneriat
Art. 22
(1)Proiectele finanţate în cadrul celor două mecanisme financiare SEE pot fi implementate în parteneriat cu entităţi cu personalitate juridică, înregistrate în România şi/sau în statele donatoare sau statele beneficiare ale asistenţei financiare acordate prin mecanismele financiare ale Spaţiului Economic European, precum şi organizaţii interguvernamentale, conform prevederilor art. 1.5.1 lit. w) din regulamentele de implementare a mecanismelor financiare SEE şi norvegian 2009-2014, cu condiţia desemnării ca lider al parteneriatului a unei entităţi înregistrate fiscal în România.
(2)Proiectele finanţate prin fondurile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d) şi e) din Ordonanţă pot fi implementate în parteneriat cu entităţi cu personalitate juridică, înregistrate în România şi/sau în statele donatoare sau statele beneficiare ale asistenţei financiare acordate prin mecanismele financiare ale Spaţiului Economic European, precum şi organizaţii interguvernamentale.
Art. 23
Liderul parteneriatului este PP, conform art. 2 lit. t) din Ordonanţă. Acesta este responsabil cu asigurarea implementării proiectului şi cu respectarea tuturor prevederilor contractului de finanţare încheiat cu OP, precum şi cu respectarea prevederilor prezentelor norme metodologice.
Art. 24
(1)Termenii, condiţiile şi responsabilităţile părţilor privind implementarea proiectului sunt stabilite prin acordul de parteneriat încheiat între lider şi parteneri.
(2)Acordul de parteneriat este supus legislaţiei din România şi regulamentelor de implementare ale statelor donatoare.
(3)Acordul de parteneriat trebuie să respecte prevederile art. 6.8 din regulamentele de implementare ale donatorilor. Acesta este transmis de către PP, înainte de semnarea contractului de finanţare între Op şi PP, operatorului de program pentru verificarea conformităţii cu prevederile acestui articol.
(4)Alegerea partenerilor este în exclusivitate de competenţa PP care are calitatea de lider al parteneriatului.
(5)PP instituţii publice au obligaţia de a face publică intenţia de a stabili un parteneriat cu entităţi private în vederea implementării unui proiect finanţat din mecanismele financiare SEE şi norvegian, menţionând totodată principalele activităţi ale proiectului şi condiţiile minime pe care trebuie să le îndeplinească partenerii.
(6)În cazul parteneriatelor stabilite cu entităţi din sectorul privat înregistrate fiscal în România, procedura transparentă şi nediscriminatorie privind alegerea partenerilor din sectorul privat prevăzută la art. 15 din Ordonanţă, se consideră îndeplinită numai dacă liderul face dovada îndeplinirii prevederilor alin. (5) prin intermediul canalelor media cu acoperire naţională sau prin internet şi demonstrează că a ales partenerii dintre entităţile private care au răspuns anunţului public, cu excepţia instituţiilor de învăţământ superior private, acreditate, precum şi a instituţiilor de cercetare în cazul programului de burse.
(7)În cazul parteneriatelor stabilite cu entităţi din sectorul privat înregistrate fiscal în alte state, procedura transparentă şi nediscriminatorie privind alegerea partenerilor din sectorul privat, prevăzută la art. 15 din Ordonanţă, se consideră îndeplinită numai dacă liderul face dovada că partenerii au fost selectaţi dintre organizaţiile care au domenii de activitate în concordanţă cu obiectivele specifice ale proiectului cu excepţia instituţiilor de învăţământ superior private, acreditate, precum şi a instituţiilor de cercetare în cazul programului de burse.
(8)Transferurile de sume, între lider şi parteneri, efectuate pentru implementarea proiectului în cadrul parteneriatului, se efectuează pe baza prevederilor acordului de parteneriat.
(9)În cazul proiectelor implementate în parteneriat, liderul instituţie publică are obligaţia deschiderii unui cont de disponibil, în vederea primirii de la OP a sumelor aferente avansului, plăţilor intermediare şi finale în cadrul proiectului.
(10)Sumele primite conform alin. (9) sunt virate de lider, în conturile partenerilor deschise la Trezoreria Statului sau la instituţii de credit din România şi în conturile deschise pe numele partenerilor la o instituţie de credit din străinătate prin intermediul unui cont propriu deschis la o instituţie de credit din România, în situaţia în care partenerul este o persoană juridică înregistrată fiscal într-un alt stat şi nu are un cont deschis la o instituţie de credit din România.
CAPITOLUL VI: Conturile aferente derulării mecanismelor financiare SEE şi norvegian şi contribuţiei publice naţionale totale
Art. 25
În vederea derulării operaţiunilor financiare determinate de gestionarea fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar SEE şi Mecanismului financiar norvegian 2009-2014, reglementate prin Ordonanţă, se deschid pe numele Ministerului Finanţelor Publice următoarele conturi analitice denominate în euro, la BNR, gestionate de ACP, astfel:
(1)- contul "Disponibil din contribuţia financiară aferentă Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014" prin care se efectuează următoarele operaţiuni de încasări şi plăţi astfel:
1.încasări provenite din:
a)sumele în euro transferate de OMF, reprezentând avans sau prefinanţare sau rambursare;
b)sumele în euro transferate de OP sau PNC reprezentând creanţe şi/sau sume neutilizate;
c)sumele în euro transferate de OP şi PNC reprezentând dobânzi sau alte sume solicitate de OMF şi ACP;
d)sume în euro reprezentând dobânda contului aferent;
2.plăţi:
a)sume în euro în conturile OP sau PNC, reprezentând sumele primite în euro de la OMF;
b)sume în euro în conturile OMF.
(2)- contul "Disponibil din contribuţia aferentă Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014" prin care se efectuează următoarele operaţiuni de încasări şi plăţi astfel:
1.încasări provenite din:
a)sumele în euro transferate de Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei, reprezentând avans, prefinanţare sau rambursare;
b)sumele în euro transferate de OP sau PNC reprezentând creanţe şi/sau sume neutilizate;
c)sumele în euro transferate de OP sau PNC reprezentând dobânzi sau alte sume solicitate de Mecanismul financiar norvegian sau ACP;
d)sume în euro reprezentând dobânda contului aferent;
2.plăţi:
a)plata sumelor în euro în conturile OP sau PNC, reprezentând sumele primite în euro de la Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei;
b)plata sumelor în euro în conturile Mecanismului financiar norvegian.
Art. 26
În vederea derulării operaţiunilor financiare determinate de gestionarea fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar SEE 2009-2014 şi Mecanismului financiar norvegian 2009-2014, reglementate prin Ordonanţă, se deschid pe numele OP conturi în euro la bănci comerciale prin intermediul cărora se efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi.
Art. 27
(1)În vederea derulării operaţiunilor financiare determinate de gestionarea programelor aferente Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014 şi Mecanismului financiar norvegian 2009-2014, reglementate prin Ordonanţă, pe numele beneficiarilor şi PP sau liderilor de parteneriate, instituţii publice, se deschid conturi în lei la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului.
(2)Pentru tipurile de asistenţă financiară nerambursabilă prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţă pentru programele aferente Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014 şi Mecanismului financiar norvegian 2009-2014, se deschid la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului conturi în lei pe numele:
a)OP instituţii publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite ai bugetului de stat, la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică (ATCP) a Municipiului Bucureşti;
b)FRDS în calitate de OP - la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului a organului fiscal la care FRDS este luat în evidenţă fiscală;
c)Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) în calitate de OP - la Trezoreria Statului a sectorului 4;
d)Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) în calitate de OP - la Trezoreria Statului, a sectorului 6.
Art. 28
(1)Conturile care se deschid pe numele OP la unităţile teritoriale ale trezoreriei statului pentru gestionarea tipurilor de asistenţă financiară nerambursabilă prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţă pentru programele aferente Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014 sunt următoarele:
a)contul 54.06.01.21 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile aferente altor instrumente - Mecanismul financiar SEE 2009-2014" în care se înregistrează următoarele operaţiuni de încasări şi plăţi în lei, astfel:
1.încasări provenite din:
- echivalentul în lei al sumelor reprezentând fonduri externe nerambursabile primite în euro de la ACP din conturile deschise la bănci comerciale;
- sume transferate de OP din contul 54.06.05.21 "Disponibil din creanţe bugetare ca urmare a unor nereguli, recuperate - Mecanismul financiar SEE 2009-2014" reprezentând sume recuperate de la PP sau liderii de parteneriat aferente fondului extern nerambursabil;
- dobânda aferentă disponibilităţilor din contul de disponibil;
- sume neutilizate şi transferate de PP;
2.plăţi:
- sume virate PP sau liderilor de parteneriat în conturile deschise la Trezoreria Statului prevăzute la art. 29 lit. A), pct. 1, lit. a1), a2), a5) şi a6) sau în conturile deschise la bănci comerciale pe numele PP alţii decât instituţii publice;
- sume transferate de OP în contul propriu la banca comercială reprezentând creanţe bugetare recuperate aferente fondului extern nerambursabil în vederea virării la ACP;
- sume transferate de OP în contul propriu la banca comercială reprezentând dobânda acumulată aferentă fondului extern nerambursabil în vederea virării la ACP;
- sume transferate de OP în contul propriu la banca comercială reprezentând sume neutilizate de către PP;
b)contul 54.06.05.21 "Disponibil din creanţe bugetare ca urmare a unor nereguli, recuperate - Mecanismul financiar SEE 2009-2014" în care se înregistrează următoarele operaţiuni de încasări şi plăţi în lei, astfel:
1.încasări provenite din:
- sume de la PP sau lideri de parteneriat, ca urmare a recuperării unor creanţe bugetare rezultate din nereguli, atât fondului extern nerambursabil, cât şi cofinanţare, inclusiv dobânzi la creanţe stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare;
2.plăţi:
- sume virate de OP în contul 54.06.01.21 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile aferente altor instrumente - Mecanismul financiar SEE 2009-2014" reprezentând creanţe bugetare recuperate aferente fondului extern nerambursabil;
- sume transferate de OP reprezentând creanţe bugetare recuperate aferente cofinanţării în conturile de cheltuieli bugetare 23 "Cheltuieli ale bugetului de stat" din care au fost efectuate plăţile către PP/lider de parteneriat - în cazul OP instituţii publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite ai bugetului de stat;
- în cazul ANPCDEFP şi AFM, sume transferate în conturile prin care îşi gestionează bugetele de venituri şi cheltuieli, cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.199/2008;
- în cazul FRDS, sume transferate în contul 54.06.02.21 "Disponibil de la bugetul de stat pentru cofinanţarea altor instrumente - Mecanismul financiar SEE 2009-2014";
- sume reprezentând dobânzi stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, care se constituie venit la bugetul de stat şi se transferă în contul de venituri al bugetului de stat.
Din acest cont, OP transferă sumele recuperate ca urmare a unor nereguli constatate, inclusiv dobânzile, în conturile corespunzătoare, în termen de 5 zile lucrătoare;
c)conturile de credite bugetare deschise şi repartizate 01 "Credite bugetare deschise din bugetul de stat" şi de cheltuieli ale bugetului de stat 23 "Cheltuieli ale bugetului de stat" ale OP instituţii publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite ai bugetului de stat deschise la ATCP a municipiului Bucureşti pentru derularea operaţiunilor dispuse de aceştia din sumele prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Ordonanţă, inclusiv cele aferente costurilor de management;
d)conturile prin care îşi gestionează bugetele de venituri şi cheltuieli ANPCDEFP şi AFM pentru derularea operaţiunilor dispuse de aceştia din sumele prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Ordonanţă, inclusiv cele aferente costurilor de management;
e)contul 54.06.02.21 "Disponibil de la bugetul de stat pentru cofinanţarea altor instrumente - Mecanismul financiar SEE 2009-2014" deschis pe numele FRDS în care se înregistrează următoarele operaţiuni de încasări şi plăţi în lei, astfel:
1.încasări provenite din:
- sume virate de MFP reprezentând cofinanţare de la bugetul de stat;
- sume virate din contul 54.06.05.21 "Disponibil din creanţe bugetare ca urmare a unor nereguli, recuperate - Mecanismul financiar SEE 2009-2014" reprezentând creanţe bugetare rezultate din nereguli, recuperate, aferente cofinanţării de la bugetul de stat;
- sume încasate potrivit prevederilor art. 10 din Ordonanţă;
2.plăţi:
- sume virate PP sau liderilor de parteneriat reprezentând cofinanţarea publică în conturile prevăzute la art. 29 lit. A) pct. 1, lit. a3)-a6), inclusiv cofinanţarea publică transferată în contul OP rămasă neutilizată la sfârşitul anului în contul PP sau liderului de parteneriat;
f)contul 54.06.04.21 "Disponibil de la bugetul de stat reprezentând finanţarea cheltuielilor certificate de ACP şi care nu sunt considerate eligibile de CMF - Mecanismul financiar SEE 2009-2014" deschis pe numele FRDS, în care se înregistrează următoarele operaţiuni de încasări şi plăţi în lei, astfel:
1.încasări provenite din:
- sume virate de MFP pentru finanţarea cheltuielilor certificate de către ACP şi care nu sunt considerate eligibile de către CMF;
2.plăţi:
- sume virate de FRDS în contul propriu deschis la o bancă comercială în vederea virării acestora către ACP;
g)contul 54.06.01.25 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile aferente altor instrumente - Costuri de management şi alte linii bugetare finanţate din Mecanismul financiar SEE 2009-2014", în care se înregistrează operaţiuni de încasări şi plăţi în lei aferente costurilor de management, în conformitate cu prevederile acordurilor de finanţare încheiate;
h)contul 54.06.02.25 "Disponibil de la bugetul de stat pentru cofinanţarea altor instrumente - Costuri de management şi alte linii bugetare finanţate din Mecanismul financiar SEE 2009-2014" deschis pe numele FRDS, în care se înregistrează operaţiuni de încasări şi plăţi în lei aferente costurilor de management în conformitate cu prevederile acordurilor de finanţare încheiate.
(2)Conturile care se deschid pe numele OP la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului pentru gestionarea tipurilor de asistenţă financiară nerambursabilă prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţă pentru programele aferente Mecanismului financiar norvegian 2009-2014 sunt următoarele:
a)contul 54.06.01.22 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile aferente altor instrumente - Mecanismul financiar norvegian 2009-2014", în care se înregistrează următoarele operaţiuni de încasări şi plăţi în lei, astfel:
1.încasări provenite din:
- echivalentul în lei al sumelor reprezentând fonduri externe nerambursabile primite în euro de la ACP, din conturile deschise la bănci comerciale;
- sume virate de OP din contul 54.06.05.22 "Disponibil din creanţe bugetare ca urmare a unor nereguli, recuperate - Mecanismul financiar norvegian 2009-2014" reprezentând sume recuperate de la PP sau liderii de parteneriat aferente fondului extern nerambursabil;
- dobânda aferentă disponibilităţilor din contul de disponibil;
2.plăţi:
- sume virate PP sau liderilor de parteneriat în conturile deschise la Trezoreria Statului prevăzute la art. 29 lit. B) pct. 1, lit. b1), b2), b5) şi b6) sau în conturi deschise la bănci comerciale pe numele PP, alţii decât instituţii publice;
- sume transferate de OP în contul propriu la o bancă comercială reprezentând creanţe bugetare recuperate aferente fondului extern nerambursabil în vederea virării la ACP;
- sume transferate de OP în contul propriu la o bancă comercială reprezentând dobânda acumulată aferentă fondului extern nerambursabil în vederea virării la ACP;
b)contul 54.06.05.22 "Disponibil din creanţe bugetare ca urmare a unor nereguli, recuperate - Mecanismul financiar norvegian 2009-2014", în care se înregistrează următoarele operaţiuni de încasări şi plăţi în lei, astfel:
1.încasări provenite din:
- sume de la PP sau lideri de parteneriat, ca urmare a recuperării unor creanţe bugetare rezultate din nereguli aferente atât fondului extern nerambursabil, cât şi cofinanţării de la bugetul de stat, inclusiv dobânzi stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare; 2. plăţi:
- sume virate de OP în contul 54.06.01.22 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile aferente altor instrumente - Mecanismul financiar norvegian 2009-2014" - reprezentând creanţe bugetare recuperate aferente fondului extern nerambursabil;
- sume transferate de OP reprezentând creanţe bugetare recuperate aferente cofinanţării în conturile de cheltuieli bugetare 23 "Cheltuieli ale bugetului de stat" din care au fost efectuate plăţile către PP sau lider de parteneriat - în cazul operatorilor de program instituţii publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite ai bugetului de stat;
- sume reprezentând dobânzi stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, care se constituie venit la bugetul de stat şi se transferă în contul de venituri al bugetului de stat.
Din acest cont OP transferă sumele recuperate ca urmare a unor nereguli constatate, inclusiv dobânzile, în conturile corespunzătoare, în termen de 5 zile lucrătoare;
c)conturile de credite bugetare deschise şi repartizate 01 "Credite bugetare deschise din bugetul de stat" şi de cheltuieli ale bugetului de stat 23 "Cheltuieli ale bugetului de stat" ale operatorilor de program instituţii publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite ai bugetului de stat deschise la ATCP a municipiului Bucureşti pentru derularea operaţiunilor dispuse de aceştia din sumele prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Ordonanţă, inclusiv cele aferente costurilor de management;
d)contul 54.06.01.26 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile aferente altor instrumente - Costuri de management şi alte linii bugetare finanţate din Mecanismul financiar norvegian 2009-2014", în care se înregistrează operaţiuni de încasări şi plăţi în lei aferente costurilor de management, în conformitate cu prevederile acordurilor de finanţare încheiate.
Art. 29
Pentru tipurile de asistenţă financiară nerambursabilă prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţă pentru programele aferente Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014 şi Mecanismului financiar norvegian 2009-2014, pe numele PP/liderilor de parteneriat se deschid la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului următoarele conturi, astfel:
A)pentru Mecanismul financiar SEE 2009-2014:
1._
a.1) contul 50.78.08 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile al PP instituţii publice de subordonare centrală - Mecanismul financiar SEE 2009-2014" - pe numele PP care au calitatea de instituţii publice de subordonare centrală - modelul prefinanţării;
a.2) contul 50.77.04 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile al PP instituţii publice locale - Mecanismul financiar SEE 2009-2014" - pe numele PP unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, inclusiv al instituţiilor publice de subordonare locală, indiferent de modalitatea de finanţare - modelul prefinanţării;
a.3) contul 50.78.12 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile al promotorilor de proiecte instituţii publice de subordonare centrală - Mecanismul financiar SEE 2009-2014" - pe numele PP care au calitatea de instituţii publice de subordonare centrală - aferent cofinanţării;
a.4) contul 50.77.07 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile al PP instituţii publice locale - Mecanismul financiar SEE 2009-2014" - pe numele PP unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, inclusiv al instituţiilor publice de subordonare locală, indiferent de modalitatea de finanţare - aferent cofinanţării;
a.5) contul 50.98.16 "Disponibil al promotorilor de proiecte, alţii decât instituţii publice - Mecanismul financiar SEE 2009-2014" - pe numele PP, alţii decât instituţii publice, în măsura în care optează pentru deschiderea conturilor la Trezoreria Statului - modelul prefinanţării şi modelul rambursării;
a.6) 50.05.16 "Disponibil al liderilor de parteneriat - Mecanismul financiar SEE 2009-2014" - pe numele liderilor de parteneriat care gestionează proiecte finanţate din Mecanismul financiar SEE 2009-2014 - modelul prefinanţării sau modelul rambursării.
2.În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la încasare, liderii de parteneriat au obligaţia virării sumelor în lei în unul dintre conturile prevăzute la pct. 1 lit. a1)-a5) deschise atât pe numele lor, cât şi ale partenerilor lor la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului sau în conturile partenerilor deschise la bănci comerciale în cazul în care aceştia nu au calitatea de instituţie publică şi au optat pentru deschiderea conturilor la bănci comerciale.
3.În situaţia în care sumele se virează în euro partenerului care este o persoană juridică înregistrată fiscal într-un alt stat şi nu are un cont deschis la o instituţie de credit din România, transferul acestora se efectuează de către liderul de parteneriat, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data încasării, într-un cont deschis pe numele partenerului la o bancă comercială din străinătate, prin intermediul contului propriu al liderului de parteneriat deschis la o bancă comercială din România.
4.Liderul are obligaţia transmiterii unei notificări scrise atât partenerilor, cât şi OP cu privire la efectuarea viramentului, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data virării, notificare la care anexează o copie a ordinului de plată şi a extrasului de cont.
5.Partenerii au obligaţia verificării încasării sumelor în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data primirii notificării.
6.În cazul în care încasarea sumelor nu s-a efectuat, partenerii sunt obligaţi să transmită o notificare scrisă atât liderului, cât şi operatorului de program, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data constatării;
B)pentru Mecanismul financiar norvegian 2009-2014:
1._
b.1) contul 50.78.09 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile al PP instituţii publice de subordonare centrală - Mecanismul financiar norvegian 2009-2014" - pe numele PP care au calitatea de instituţii publice de subordonare centrală - modelul prefinanţării;
b.2) contul 50.77.05 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile al promotorilor de proiecte instituţii publice locale - Mecanismul financiar norvegian 2009-2014" - pe numele PP unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, inclusiv al instituţiilor publice de subordonare locală, indiferent de modalitatea de finanţare - modelul prefinanţării;
b.3) contul 50.78.13 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile al PP instituţii publice de subordonare centrală - Mecanismul financiar norvegian 2009-2014" - pe numele PP care au calitatea de instituţii publice de subordonare centrală - aferent cofinanţării;
b.4) contul 50.77.08 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile al PP instituţii publice locale - Mecanismul financiar norvegian 2009-2014" - pe numele PP unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, inclusiv al instituţiilor publice de subordonare locală, indiferent de modalitatea de finanţare - aferent cofinanţării;
b.5) contul 50.98.17 "Disponibil al PP, alţii decât instituţii publice - Mecanismul financiar norvegian 2009-2014" - pe numele PP, alţii decât instituţii publice, în măsura în care optează pentru deschiderea conturilor la Trezoreria Statului - modelul prefinanţării sau modelul rambursării;
b.6) 50.05.17 "Disponibil al liderilor de parteneriat - Mecanismul financiar norvegian 2009-2014" - pe numele liderilor de parteneriat care gestionează proiecte finanţate din Mecanismul financiar norvegian 2009-2014 - modelul prefinanţării sau modelul rambursării.
2.În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la încasare, liderii de parteneriat au obligaţia virării sumelor în lei în unul dintre conturile prevăzute la pct. (1) lit. b1)- b5) deschise atât pe numele lor, cât şi ale partenerilor lor la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului sau în contul lor ori ale partenerilor deschise la bănci comerciale în cazul în care aceştia nu au calitatea de instituţie publică şi au optat pentru deschiderea conturilor la bănci comerciale.
3.În situaţia în care sumele se virează în euro partenerului care este o persoană juridică înregistrată fiscal într-un alt stat şi nu are un cont deschis la o instituţie de credit din România, transferul acestora se efectuează de către liderul de parteneriat, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data încasării, într-un cont deschis pe numele partenerului la o bancă comercială din străinătate, prin intermediul contului propriu al liderului de parteneriat deschis la o bancă comercială din România.
4.Liderul are obligaţia transmiterii unei notificări scrise atât partenerilor, cât şi operatorilor de program cu privire la efectuarea viramentului, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data virării, notificare la care anexează o copie a ordinului de plată şi a extrasului de cont. Partenerii au obligaţia verificării încasării sumelor în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data primirii notificării.
5.În cazul în care încasarea sumelor nu s-a efectuat, partenerii sunt obligaţi să transmită o notificare scrisă atât liderului, cât şi operatorului de program, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data constatării.
6.PP sau beneficiarii, alţii decât instituţii publice, pot opta pentru deschiderea de conturi în lei la bănci comerciale.
Art. 30
(1)Pentru tipurile de asistenţă financiară nerambursabilă prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d) şi e) din Ordonanţă pentru programele aferente Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014 şi Mecanismului financiar norvegian 2009-2014, se deschid conturi după cum urmează:
a)pe numele Ministerului Fondurilor Europene - Punctului naţional de contact (MFE-PNC) se deschid conturi în euro la o bancă comercială prin intermediul cărora se efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi;
b)pe numele MFE-PNC se deschid la ATCP a municipiului Bucureşti următoarele conturi:
I.Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional
1.b.1) contul 54.06.01.23 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile aferente altor instrumente - Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferente mecanismelor financiare SEE", în care se înregistrează următoarele operaţiuni de încasări şi plăţi în lei, astfel:
1.încasări provenite din:
- echivalentul în lei al sumelor reprezentând fonduri externe nerambursabile primite în euro de la ACP din conturile deschise la bănci comerciale;
- dobânda aferentă disponibilităţilor din contul de disponibil;
2.plăţi:
- sume virate beneficiarilor sau contractorilor, inclusiv MFE-PNC, pentru situaţia în care acesta are calitatea de beneficiar;
- sume transferate de MFE-PNC în contul propriu la o bancă comercială reprezentând dobânda acumulată aferentă fondului extern nerambursabil în vederea virării la ACP;
2.b.2) contul 54.06.05.23 "Disponibil din creanţe bugetare ca urmare a unor nereguli, recuperate - Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferente mecanismelor financiare SEE", în care se înregistrează următoarele operaţiuni de încasări şi plăţi în lei, astfel:
1.încasări provenite din:
- sume de la beneficiari, ca urmare a recuperării unor creanţe bugetare rezultate din nereguli aferente fondului extern nerambursabil, inclusiv dobânzi stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare;
2.plăţi:
- sume virate de MFE-PNC în contul propriu la o bancă comercială reprezentând creanţe bugetare recuperate aferente fondului extern nerambursabil, inclusiv dobânzi stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea virării la ACP.
Din acest cont MFE-PNC transferă sumele recuperate ca urmare a unor nereguli constatate, inclusiv dobânzile, în conturile corespunzătoare, în termen de 5 zile lucrătoare;
3.b.3) conturile de credite bugetare deschise şi repartizate 01 "Credite bugetare deschise din bugetul de stat" şi de cheltuieli ale bugetului de stat 23 "Cheltuieli ale bugetului de stat" ale MFE-PNC deschise la ATCP a municipiului Bucureşti pentru derularea operaţiunilor dispuse de acesta din sumele prevăzute la art. 6 alin. (5) din Ordonanţă.
II.Asistenţa tehnică gestionată de MFE prin MFE-PNC
4.b.4) contul 54.06.01.24 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile aferente altor instrumente - Asistenţă tehnică pentru mecanismele financiare SEE", în care se Înregistrează următoarele operaţiuni de încasări şi plăţi în lei, astfel:
1.încasări provenite din:
- echivalentul în lei al sumelor reprezentând fonduri externe nerambursabile primite în euro de la ACP din conturile deschise la bănci comerciale;
- dobânda aferentă disponibilităţilor din contul de disponibil;
2.plăţi:
- sume transferate MFP pentru proiectele în care ACP şi UCAAPI sunt beneficiari;
- sume virate contractorilor, pentru situaţia în care MFE-PNC are calitatea de beneficiar;
- sume transferate de MFE-PNC în contul propriu la o bancă comercială reprezentând dobânda acumulată aferentă fondului extern nerambursabil în vederea virării la ACP;
- sume transferate în contul MFE aferente cheltuielilor de personal efectuate de MFE sau care urmează a fi efectuate de către MFE pentru personalul implicat în gestionarea fondurilor externe nerambursabile în conformitate cu legislaţia incidentă şi în baza Acordului de finanţare pentru asistenţă tehnică şi fondul bilateral naţional;
5.b.5) contul 54.06.05.24 "Disponibil din creanţe bugetare ca urmare a unor nereguli, recuperate - Asistenţă tehnică pentru mecanismele financiare SEE", în care se înregistrează următoarele operaţiuni de încasări şi plăţi în lei, astfel:
1.încasări provenite din:
- sume de la MFE-PNC şi MFP, ca urmare a recuperării unor creanţe bugetare rezultate din nereguli aferente fondului extern nerambursabil, inclusiv dobânzi stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare;
2.plăţi:
- sume transferate de MFE-PNC în contul propriu la o bancă comercială reprezentând creanţe bugetare recuperate aferente fondului extern nerambursabil, inclusiv dobânzi stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea virării la ACP.
Din acest cont MFE-PNC transferă sumele recuperate ca urmare a unor nereguli constatate, inclusiv dobânzile, în conturile corespunzătoare, în termen de 5 zile lucrătoare;
6.b.6) conturile de credite bugetare deschise şi repartizate 01 "Credite bugetare deschise din bugetul de stat" şi de cheltuieli ale bugetului de stat 23 "Cheltuieli ale bugetului de stat" ale MFE-PNC deschise la ATCP a municipiului Bucureşti pentru derularea operaţiunilor dispuse de acesta din sumele prevăzute la art. 6 alin. (5) din Ordonanţă.
(2)Pe numele beneficiarilor de asistenţă financiară nerambursabilă prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. d) şi e) din Ordonanţă care utilizează mecanismul prefinanţării se deschid la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului următoarele conturi:
I.Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional
1._
a.1) 50.78.11 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile al beneficiarilor instituţii publice de subordonare centrală - Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferente mecanismelor financiare SEE" - pe numele beneficiarilor care au calitatea de instituţii publice ale administraţiei publice centrale - modelul prefinanţării;
a.2) 50.77.06 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile al beneficiarilor instituţii publice de subordonare locală - Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferente mecanismelor financiare SEE";
a.3) 50.98.18 "Disponibil al beneficiarilor alţii decât instituţii publice - Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferente mecanismelor financiare SEE";
a.4) 50.05.18 "Disponibil al liderilor de parteneriat - Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional" - pe numele liderilor de parteneriat care gestionează proiecte finanţate din Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional - modelul prefinanţării sau modelul rambursării.
2.În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la încasare, liderii de parteneriat au obligaţia virării sumelor în lei în conturile prevăzute la pct. 1 lit. a1)-a3) deschise atât pe numele său, cât şi al partenerilor săi la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului sau în conturile partenerilor deschise la bănci comerciale în cazul în care aceştia nu au calitatea de instituţie publică şi au optat pentru deschiderea conturilor la bănci comerciale.
3.În situaţia în care sumele se virează în euro partenerului care este o persoană juridică înregistrată fiscal într-un alt stat şi nu are un cont deschis la o instituţie de credit din România, transferul acestora se efectuează de către liderul de parteneriat, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data încasării, într-un cont deschis pe numele partenerului la o bancă comercială din străinătate, prin intermediul contului propriu al liderului de parteneriat deschis la o bancă comercială din România.
4.Liderul are obligaţia transmiterii unei notificări scrise atât partenerilor, cât şi operatorilor de program cu privire la efectuarea viramentului, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data virării, notificare la care anexează o copie a ordinului de plată şi a extrasului de cont.
5.Partenerii au obligaţia verificării încasării sumelor în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data primirii notificării.
6.În cazul în care încasarea sumelor nu s-a efectuat, partenerii sunt obligaţi să transmită o notificare scrisă atât liderului, cât şi MFE-PNC, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data constatării.
II.Asistenţă tehnică gestionată de MFE-PNC
- 50.78.10 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile al beneficiarilor instituţii publice de subordonare centrală - Asistenţă tehnică pentru mecanismele financiare SEE" - pe numele beneficiarilor care au calitatea de instituţii publice ale administraţiei publice centrale - modelul prefinanţării.
(3)Pe numele beneficiarilor de asistenţă financiară nerambursabilă prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. d) şi e) din Ordonanţă care utilizează mecanismul rambursării se deschid la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului următoarele conturi:
1.Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional
a)conturile de venit ale bugetului de stat în care se rambursează sumele aferente cheltuielilor corespunzătoare finanţării din Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferent mecanismelor financiare SEE:
a.1) 20.45.01.21.01 "Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferent mecanismelor financiare SEE - Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent";
a.2) 20.45.01.21.02 "Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferent mecanismelor financiare SEE - Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori";
b)conturile de venit ale bugetului asigurărilor sociale de stat în care se rambursează sumele aferente cheltuielilor corespunzătoare finanţării din Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferent mecanismelor financiare SEE:
b.1) 22.45.03.21.01 "Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferent mecanismelor financiare SEE - Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent";
b.2) 22.45.03.21.02 "Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferent mecanismelor financiare SEE - Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori";
c)conturile de venit ale bugetului asigurărilor pentru şomaj în care se rambursează sumele aferente cheltuielilor corespunzătoare finanţării Fondului pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferent mecanismelor financiare SEE:
c.1) 28.45.04.21.01 "Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferent mecanismelor financiare SEE - Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent";
c.2) 28.45.04.21.02 "Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferent mecanismelor financiare SEE - Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori";
d)conturile de venit ale bugetului fondului naţional de asigurări sociale de sănătate în care se rambursează sumele aferente cheltuielilor corespunzătoare finanţării din Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferent mecanismelor financiare SEE:
d.1) 26.45.05.21.01 "Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferent mecanismelor financiare SEE - Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent";
d.2) 26.45.05.21.02 "Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferent mecanismelor financiare SEE - Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori";
e)conturile de venit ale bugetului local în care se rambursează sumele aferente cheltuielilor corespunzătoare finanţării din Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferent mecanismelor financiare SEE:
e.1) 21.45.02.21.01 "Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferent mecanismelor financiare SEE - Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent";
e.2) 21.45.02.21.02 "Fondul pentru relaţii bilaterale la nivel naţional aferent mecanismelor financiare SEE - Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori".
2.Asistenţă tehnică gestionată de MFE-PNC
a)conturile de venit ale bugetului de stat în care se rambursează sumele aferente cheltuielilor corespunzătoare finanţării din Asistenţă tehnică pentru mecanismele financiare SEE:
a.1) 20.45.01.20.01 "Asistenţă tehnică pentru mecanismele financiare SEE - Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent";
a.2) 20.45.01.20.02 "Asistenţă tehnică pentru mecanismele financiare SEE - Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori".
Art. 31
Formularele 1-4 sunt cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.
ANEXĂ:
(1)Formularul 1
(2)Formularul 2
(3)Formularul 3
(4)Formularul 4
MODEL de notificare cu privire la reconcilierea contabilă
De la: ..................... (promotor de proiect sau beneficiar)
Către: OP sau PNC ................
Referitor: Proiect ............... (numărul contractului de finanţare)
Vă informăm că la data de ............ situaţia încasărilor/plăţilor a fost următoarea:
- sume încasate de la OP: ..............., conform:
- O.P. nr./data .........., suma ..........., reprezentând ............;
- O.P. nr./data .........., suma ..........., reprezentând ............;
- ..................................;
- sume plătite (restituite) către OP sau PNC: ..............., conform:
- O.P. nr./data .........., suma ..........., reprezentând ............;
- O.P. nr./data .........., suma ..........., reprezentând ............;
- ..................................;
Promotor de proiect (reprezentant legal)
sau
beneficiar (reprezentant legal)
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 649 din data de 22 octombrie 2013