DECIZIE nr. 430 din 9 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Lefter în Dosarul nr. 2.088/110/2014 al Tribunalului Bacău - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.222D/2014.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 254 din 7 aprilie 2015, făcându-se referire, în mod special, la paragrafele nr. 25 şi nr. 27 din decizia anterior menţionată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 25 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.088/110/2014, Tribunalul Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Lefter într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei, având calitatea de agent principal de poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la părăsirea postului sau comenzii şi fals intelectual şi uz de fals, prevăzute la art. 416, art. 321 alin. (1) şi art. 323 din Codul penal.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât reglementează diferit procedura de urmărire penală şi de judecată a unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică. Se susţine că textul criticat reia prevederile art. III alin. (2) şi (3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, dispoziţii constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 610 din 20 iunie 2007. Se subliniază faptul că, prin decizia anterior menţionată, instanţa de contencios constituţional a statuat că legislaţia procesual penală trebuie să prevadă anchetarea şi judecarea de către parchetele şi instanţele civile a cauzelor în care alături de militari sunt implicaţi şi civili. Se observă că Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 este în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, făcându-se referite la Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunţată de instanţa europeană în Cauza Maszni împotriva României. Se conchide că a fost reţinut prin Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 că civilii pot fi anchetaţi numai de către parchete civile, şi nu de către parchete militare.
6. Tribunalul Bacău - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie şi nici jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Se face trimitere la Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunţată de instanţa europeană în Cauza Maszni împotriva României.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
8. Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că situaţia unui civil care comite o infracţiune alături de un militar este diferită de cea a unui civil care comite o infracţiune împreună cu un alt civil, motiv care justifică tratamentul juridic diferit al celor două categorii de persoane. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994. Se observă, totodată, că reglementarea competenţei instanţelor judecătoreşti şi a regulilor de procedură este de competenţa exclusivă a legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Se observă că textul criticat este de natură a asigura continuitate şi eficienţă activităţii de urmărire penală, făcând posibilă analiza tuturor elementelor infracţiunilor dintr-o cauză de către un singur parchet. Se susţine că, în acest fel, sunt evitate soluţiile contradictorii ce ar putea să apară în situaţia împărţirii competenţei de a efectua urmărirea penală între un parchet militar şi unul civil. Se face trimitere la Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunţată de instanţa europeană în Cauza Maszni împotriva României, paragrafele 42-60.
9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secţiilor militare ale parchetelor efectuează urmărirea penală potrivit competenţei parchetului din care fac parte, faţă de toţi participanţii la săvârşirea infracţiunilor comise de militari, urmând a fi sesizată instanţa competentă potrivit art. 44.".
12. Se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 254 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 15 mai 2015, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală.
14. Prin decizia anterior arătată, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia persoanele vizate, şi anume participanţii, nu se află în situaţii egale, unii fiind civili, iar alţii militari, Curtea a reţinut că, din perspectiva săvârşirii unei infracţiuni, toţi participanţii se află în aceeaşi situaţie, respectiv ei vor fi deferiţi justiţiei în cadrul unui proces penal căruia i se vor aplica regulile de procedură obişnuite. În jurisprudenţa sa, de exemplu, în Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii şi fără discriminări, fiind conforme cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.
15. Curtea a reţinut, totodată, că investigarea unor categorii diferite de persoane în cadrul aceluiaşi dosar nu constituie, de plano, o egalizare nepermisă a tratamentului juridic. Codul de procedură penală prevede, de exemplu, urmărirea penală şi judecarea unor persoane fără vreo calitate specială de către parchete, respectiv de instanţe superioare în grad celor cărora le-ar reveni competenţa după materie, atunci când în aceeaşi cauză sunt implicate persoane a căror calitate specială atrage o anumită competenţă. Normele de prorogare a competenţei unui organ judiciar, adică acelea care, în diferite situaţii, extind, în mod excepţional, competenţa unor organe judiciare - teritorială, materială sau personală -, au la bază raţiuni de bună administrare a justiţiei, care justifică, astfel, derogarea. Instituirea art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală a avut în vedere faptul că efectuarea urmăririi penale de către acelaşi parchet, cel militar, faţă de toţi participanţii este de natură să asigure continuitate, eficienţă şi celeritate activităţii de urmărire penală, deoarece face posibilă o analiză a tuturor elementelor infracţiunilor comise, evitându-se, astfel, soluţiile contradictorii care ar putea apărea în ipoteza în care competenţa de urmărire ar fi împărţită între un parchet militar şi unul civil, ceea ce este o premisă a realizării actului de justiţie într-un termen rezonabil şi în mod echitabil.
16. În ceea ce priveşte considerentele Deciziei nr. 610 din 20 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 16 iulie 2007, la care face trimitere autorul excepţiei, Curtea a reţinut că acestea nu au relevanţă în analizarea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât, prin decizia menţionată, Curtea a constatat neconstituţionalitatea unor norme tranzitorii de competenţă în materie procesual penală, ţinând cont de faptul că se instituiseră două reglementări diferite care se aplicau aceleiaşi situaţii juridice, după cum cauza se afla sau nu în curs de urmărire penală ori de judecată la parchetele, respectiv la instanţele militare, la data intrării în vigoare a modificării Codului de procedură penală anterior în sensul trecerii în competenţa instanţelor civile a cauzelor în care erau inculpate persoane care nu aveau calitatea de militari şi care comiseseră infracţiuni împreună cu persoane având calitatea de militari. Astfel, prin Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007, pronunţată sub imperiul Codului de procedură penală din 1968, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) şi alin. (3) teza întâi din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi şi a constatat că aceste dispoziţii contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât reglementează diferit competenţa de urmărire penală şi de judecată a unor persoane având acelaşi statut şi aflate în aceeaşi situaţie juridică, dată de acuzaţia de a fi săvârşit o faptă penală. Mai precis, dispoziţiile de lege constatate ca fiind neconstituţionale, prin decizia mai sus menţionată, erau discriminatorii nu prin raportare la cercetarea civililor de către parchetul militar sau la judecarea lor de către instanţele militare, ci din cauza faptului că legiuitorul menţinuse în mod nejustificat competenţa parchetelor militare şi, respectiv, a instanţelor militare, în cauzele aflate în curs de urmărire penală ori de judecată la data trecerii în competenţa instanţelor civile a cauzelor în care erau inculpate persoane care nu aveau calitatea de militari şi care comiseseră infracţiuni împreună cu persoane având calitatea de militari.
17. Prin urmare, în situaţia analizată prin Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 erau aplicabile concomitent două norme de competenţă diferite, situaţie care nu se regăseşte în cauza de faţă, întrucât dispoziţiile art. 56 alin. (5) din noul Cod de procedură penală stabilesc că, după finalizarea urmăririi penale de către procurorul militar, va fi sesizată instanţa competentă potrivit art. 44 din acelaşi Cod. Acest din urmă text de lege prevede că, în caz de reunire, dacă, în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte, competenţa aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe de grad egal, competenţa de a judeca toate faptele şi pe toţi făptuitorii revine instanţei civile - dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta este militară -, iar dacă instanţa militară este superioară în grad, competenţa revine instanţei civile echivalente în grad competente. Totodată, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, cauzele de competenţa parchetelor militare şi a secţiilor militare ale parchetelor, aflate în cursul urmăririi penale la data intrării în vigoare a legii noi, trec în competenţa acestora.
18. În fine, prin Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maszni împotriva României, hotărâre invocată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate în susţinerea acesteia, Curtea de la Strasbourg a statuat, la paragrafele 53-60, că judecarea unui civil de către instanţele militare din România pentru infracţiuni de drept comun contravine art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, apreciind că "îndoielile nutrite de reclamant în ceea ce priveşte independenţa şi imparţialitatea instanţelor militare pot fi considerate ca justificate obiectiv" (paragraful 59). Aşadar, aspectul privind efectuarea urmăririi penale de către un parchet militar nu a făcut obiectul analizei în respectiva cauză, având în vedere că art. 6 paragraful 1 din Convenţie consacră "dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei [...], de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege". Prin urmare, hotărârea mai sus menţionată a instanţei de contencios al drepturilor omului nu este relevantă în analiza prezentei excepţii de neconstituţionalitate, deoarece se referă la problema instanţelor militare, ceea ce nu este cazul dispoziţiilor art. 56 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală, aspectele referitoare la judecată fiind preluate de către legiuitor în dispoziţiile art. 44 din Codul de procedură penală cu privire la competenţa instanţei civile.
19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Lefter în Dosarul nr. 2.088/110/2014 al Tribunalului Bacău - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2015.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 607 din data de 11 august 2015