HOTĂRÂRE nr. 667 din 4 septembrie 2013 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă acordarea unor ajutoare de urgenţă în valoare totală de 385.600 lei, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice pe anul 2013, pentru sprijinirea familiilor şi persoanelor singure prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situaţii de necesitate cauzate de inundaţii, incendii, stare gravă de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

ANEXĂ:

Nr. crt.

Numele şi prenumele

Adresa

Judeţul

Suma

- lei -

0

1

2

3

4

1

Marincaş Floriţa

Oraşul Lipova, cartier Radna, str. Valea Mare nr. 571B

Arad

2.000

2

Miţulescu Floare

Comuna Ususău nr. 63, satul Zăbalţ

Arad

500

3

Păunescu Iuliana

Municipiul Piteşti, str. Naum Râmniceanu nr. 2, bl. G1, sc. C, ap. 42

Argeş

1.000

4

Badea Paraschiva

Comuna Aninoasa, satul Aninoasa

Argeş

1.000

5

Dima Dumitru Laurenţiu

Municipiul Piteşti, str. Baloteşti nr. 63

Argeş

2.000

6

Dobrotă Irina

Oraşul Mioveni, str. 1 Decembrie, bl. T9, sc. B, ap. 2

Argeş

5.000

7

Grigorescu Florica

Oraşul Topoloveni, Str. Parcului nr. 12, bl. P29, sc. A, ap. 7

Argeş

1.500

8

Păţitu Vasilica

Municipiul Piteşti, str. H.C.C. nr. 6, bl. 24, sc. B, ap. 8

Argeş

1.500

9

Pietroi Dorina Niculina

Municipiul Piteşti, Bd. Republicii nr. 82

Argeş

1.000

10

Ştefănescu Mihaela

Municipiul Piteşti, str. Ghe. Ţiţeica nr. 3, bl. S4, sc. C, ap. 2

Argeş

1.000

11

Vătafu Cristiana

Municipiul Piteşti, Calea Craiovei nr. 164

Argeş

1.500

12

Toader Constantin

Municipiul Piteşti, Calea Bascovului nr. 17, bl. B5, sc. A, ap. 35

Argeş

2.000

13

Stănucel Eugenia Ioana

Municipiul Piteşti, bd. N. Bălcescu nr. 6, bl. L3, sc. B, ap. 2

Argeş

1.500

14

Ştefan Constanţa Ecaterina

Municipiul Piteşti, bd. 19 Noiembrie nr. 25

Argeş

1.500

15

Chiriac Domnica

Municipiul Piteşti, Bd. Petrochimiştilor nr. 16, bl. B3, sc. C, ap. 2

Argeş

6.000

16

Şerbănoiu Denis Cristinel

Municipiul Piteşti, bd. N. Bălcescu nr. 159, bl. O4, sc. D, ap. 15

Argeş

4.000

17

Jaică Laurenţia

Comuna Moşoaia, satul Smeura, Fdt. Smeura Mică nr. 35

Argeş

5.000

18

Nicorescu Florentina Andreia

Comuna Răteşti, satul Răteşti, nr. 72

Argeş

1.500

19

Breazu Ion Cristina

Comuna Leordeni, satul Ciulniţa, nr. 7

Argeş

2.500

20

Barbu Liliana

Comuna Bradu, satul Bradu, str. Dumitru Georgescu nr. 16

Argeş

1.500

21

Ionică Dan Irinel

Municipiul Bacău, Str. Oţelarilor nr. 5, bl. 5, sc. B, ap. 20

Bacău

4.000

22

Ungureanu Gabriela

Comuna Dămieneşti, satul Dămieneşti

Bacău

2.500

23

Sbărcea Viorel

Comuna Săuceşti, satul Şerbeşti

Bacău

2.000

24

Scorţanu Maria

Comuna Solonţ, satul Cucuieţi

Bacău

2.000

25

Moţei Dorel

Municipiul Moineşti, Str. Luminii, bl. F3, ap. 8

Bacău

2.000

26

Pădure Lucia

Municipiul Bacău, str. Banca Naţională nr. 33, bl. 33, sc. A, ap. 10

Bacău

2.000

27

Tănase Trăian

Municipiul Bacău, Str. Florilor nr. 1, bl. 1, sc. D, ap. 1

Bacău

1.500

28

Tironeac Claudia

Comuna Şanţ, nr. 318, satul Şanţ

Bistriţa- Năsăud

1.500

29

Anica Sorina

Municipiul Buzău, cartierul Broşteni, bl. K4, sc. B, et. 3, ap. 69

Buzău

1.000

30

Dinu Dumitru

Comuna Scorţoasa, satul Policiori

Buzău

1.000

31

Istrate Daniela

Comuna Pârscov, satul Robeşti, nr. 53

Buzău

1.500

32

Lazăr Elena Giorgiana

Comuna Ţinteşti, satul Maxenu

Buzău

1.500

33

Popovici Petre Dragoş

Municipiul Râmnicu Sărat, Piaţa Halelor, bl. 6, sc. C, et. 3, ap. 54

Buzău

500

34

Tănase Laurenţiu

Comuna Glodeanu Siliştea, satul Cotorca

Buzău

300

35

Vasile Costel

Oraşul Pogoanele, str. T. Vladimirescu nr. 167

Buzău

1.000

36

Radu Gigica Cornelia

Comuna Dragoş Vodă, Str. Islazului nr. 18

Călăraşi

800

37

Nica Viorel

Oraşul Budeşti, Str. Constructorilor nr. 44

Călăraşi

2.000

38

Iancu Viorica

Comuna Ciocăneşti, Str. Crizantemelor nr. 44

Călăraşi

2.000

39

Nica Dănuţ

Comuna Gălbinaşi, str. Nicolae Bălcescu nr. 8

Călăraşi

800

40

Soare Ionuţ Cristian

Municipiul Călăraşi, str. Ştirbei Vodă nr. 5, bl. K1, sc. 1, ap. 7

Călăraşi

2.000

41

Mirea Ionel

Comuna Luica, Str. Pescarilor nr. 12

Călăraşi

800

42

Mirică Ionela

Comuna Roseţi, Str. Scurtă nr. 7

Călăraşi

600

43

Banciu Mari

Oraşul Budeşti, Calea Bucureşti nr. 188

Călăraşi

2.000

44

Dobre Gheorghe

Comuna Lehliu, satul Lehliu, Str. Principală nr. 333

Călăraşi

1.000

45

Dumitru Mirela

Comuna Alexandru Odobescu, Str. Bisericii nr. 3

Călăraşi

500

46

Tomescu Nicolae

Comuna Alexandru Odobescu, str. Eremia Grigorescu nr. 27

Călăraşi

500

47

Ana Corcodel

Comuna Tortoman, Str. Lungă nr. 1

Constanţa

10.000

48

Amet Veruşa

Municipiul Mangalia, str. Marin Ionescu Dobrogeanu, bl. H, ap. 1

Constanţa

10.000

49

Condrache Tinca

Comuna Matca, fără nr. casă

Galaţi

1.000

50

Stavire Garoafa

Municipiul Galaţi, Str. Jiului nr. G2C, sc. 4, ap. 62

Galaţi

1.000

51

Ciobotaru Aurelian

Municipiul Galaţi, str. Barboşi nr. 45

Galaţi

3.000

52

Creţu Mia

Municipiul Tecuci, str. Decebal nr. 20

Galaţi

1.000

53

Dumitru Ionela

Comuna Cruşet nr. 148

Gorj

1.000

54

Ştefan Ştefana

Oraşul Rovinari, Str. Tineretului, bl. F1, sc. 1, ap. 14

Gorj

500

55

Cismaru Emil

Municipiul Vulcan, str. Şt. O. Iosif nr. 1, bl. T, sc. 1, ap. 5

Hunedoara

500

56

Ciucur Ion

Municipiul Vulcan, str. Ghe. Bariţiu nr. 17, ap. 2

Hunedoara

500

57

Vas Ileana

Municipiul Vulcan, str. Ghe. Bariţiu nr. 12, ap. 1

Hunedoara

400

58

Moş Ramona

Municipiul Hunedoara, str. Bucegi nr. 2, bl. K1, sc. B, ap. 96

Hunedoara

1.000

59

Lugojan Lavinia Ina

Comuna Burjuc, satul Tătărăşti, nr. 24

Hunedoara

500

60

Naghi-Both Eva

Municipiul Deva, str. 1 Mai nr. 27, ap. 321

Hunedoara

500

61

Rîscu Ana Maria

Oraşul Aninoasa, Str. Libertăţii, bl. G, sc. 1, ap. 9

Hunedoara

500

62

Mirăuţă Rodica- Florentina

Oraşul Aninoasa, Str. Libertăţii, bl. 100C, ap. 30

Hunedoara

800

63

Mărunţelu Ionela-Roxana

Oraşul Aninoasa, str. Centru II, bl. P, ap. 9

Hunedoara

500

64

Groza Florica

Municipiul Hunedoara, str. Bucegi nr. 3, bl. 7A, sc. A, ap. 10

Hunedoara

8.000

65

Carp Irina - Mioara

Municipiul Deva, str. Bejan, bl. 66, sc. 1, ap. 62

Hunedoara

8.000

66

Novac Gabriela

Municipiul Deva, str. M. Eminescu, bl. I, et. 3, ap. 15

Hunedoara

8.000

67

Orşa Aurel

Oraşul Călan, str. Aleea Romanilor, bl. 3, sc. D, ap. 68

Hunedoara

400

68

Gavrilescu Iuliana

Oraşul Aninoasa, Str. Libertăţii nr. 119, ap. 19

Hunedoara

500

69

Covaci Camelia

Oraşul Aninoasa, str. Centru II, bl. B, ap. 6

Hunedoara

500

70

Alexandrescu Lilieana

Comuna Movila, fără nr. casă

Ialomiţa

6.000

71

Creţu Elena

Comuna Sineşti, satul Hagieşti

Ialomiţa

1.000

72

Cibotaru Constantin

comuna Andrieşeni, satul Buhăeni

Iaşi

5.000

73

Feraru Cătălin

Comuna Andrieşeni, satul Andrieşeni

Iaşi

5.000

74

Pascal Constanţa

Comuna Răducăneni, satul Bohotin

Iaşi

5.000

75

Ghiţă Mariean

Comuna Gruiu, satul Siliştea Snagovului, Drumul Coadelor nr. 49

Ilfov

3.500

76

Mărunţelu Elena

Oraşul Voluntari, Intrarea Becheanului nr. 18A

Ilfov

2.000

77

Covaliu Zîna

Comuna Afumaţi, str. Decebal nr. 1

Ilfov

1.500

78

Manole Veronica Petruţa

Comuna Tibucani, satul Tibucanii de Jos

Neamţ

5.000

79

Bostan Profira

Comuna Tibucani, satul Tibucani

Neamţ

2.500

80

Căluianu Claudia

Comuna Iancu Jianu, Str. Toporaşului nr. 2

Olt

1.000

81

Sbengheci Sina Mariana

Municipiul Slatina, str. Crişan nr. 25, bl. 25, sc A, ap. 17

Olt

1.000

82

Ilie Ecaterina

Municipiul Slatina, str. Ecaterina Teodoroiu nr. 28, bl. 28, sc. B, ap. 18

Olt

5.000

83

Topolog Maria

Municipiul Sibiu, Str. Gladiolelor nr. 2-4, ap. 201

Sibiu

2.000

84

Tudoran Simona Maria

Municipiul Sibiu, str. Şcoala de înot nr. 8, ap. 1

Sibiu

2.000

85

Mureşan Margareta

Municipiul Sibiu, str. Costache Negruzzi nr. 4

Sibiu

3.000

86

Bloata Gheorghe

Oraşul Avrig, Str. Unirii nr. 159

Sibiu

3.000

87

Bogdan Ludovica

Comuna Brăteiu, satul Buzd, nr. 189

Sibiu

2.000

88

Vişan Aurica

Oraşul Copşa Mică, str. 1 Decembrie, bl. P10

Sibiu

2.000

89

Dumitru Aranka

Municipiul Suceava, str. Jean Bart nr. 20, bl. 3, sc. A, et. 2, ap. 44

Suceava

500

90

Cluci Cristina

Municipiul Suceava, str. Lazăr Vicol nr. 13, bl. E36, sc. B, et. 4, ap. 17

Suceava

3.000

91

Ilica Marioara

Municipiul Suceava, Str. Eroilor nr. 8, bl. 53, sc. A, et. 4, ap. 57

Suceava

2.000

92

Câmpan Brânduşa

Municipiul Suceava, Str. Zorilor nr. 22, bl. E56B, sc. B, ap. 15

Suceava

1.500

93

Bădăluţă Otilia

Municipiul Suceava, str. Mărăşeşti nr. 34A, bl. T3, sc. A, et. 6, ap. 28

Suceava

2.000

94

Furnică Tabita

Comuna Pătrăuţi, fără nr. casă

Suceava

2.500

95

Cucu Ioan

Comuna Drăgoieşti, fără nr. casă

Suceava

8.700

96

Filimon Cristina

Comuna Slatina, satul Găineşti

Suceava

4.800

97

Stoica Cosmina Mirela

Comuna Troianul, satul Troianul

Teleorman

2.500

98

Vasilache Gheorghe

Municipiul Huşi, str. Ana Ipătescu nr. 23

Vaslui

1.200

99

Pleşescu Dobrin

Comuna Dragomireşti, satul Doagele

Vaslui

1.000

100

Călin Vasile

Comuna Dragomireşti, satul Doagele

Vaslui

2.000

101

Duţu Ramona

Comuna Dragomireşti, satul Doagele

Vaslui

2.000

102

Doboşăriu Dumitru

Comuna Dragomireşti, satul Doagele

Vaslui

1.000

103

Anton Mariana-Gabriela

Municipiul Vaslui, str. Ana Ipătescu, bl. 305, sc. C, ap. 6

Vaslui

3.000

104

Dănila Claudia Lavinia

Municipiul Vaslui, Str. Cazărmii, bl. 439, sc. B, ap. 18 (domiciliul legal), Str. Biruinţei, bl. 378, sc. A, ap. 16 (fără forme legale)

Vaslui

6.500

105

Bogdan Cristina

Comuna Micleşti, satul Micleşti

Vaslui

3.500

106

Romînianu Lăcrămioara

Municipiul Huşi, Str. Amurgului nr. 18

Vaslui

2.000

107

Cojoc D. Vasile

Comuna Băceşti, satul Păltiniş

Vaslui

2.000

108

Viziru Valerica

Comuna Băceşti, satul Băceşti

Vaslui

1.000

109

Lungu Florin

Comuna Băceşti, satul Băceşti

Vaslui

3.000

110

Savu Maricica

Comuna Băceşti, satul Băceşti

Vaslui

3.000

111

Gâdinceanu Florin

Comuna Băceşti, satul Armăşeni

Vaslui

1.500

112

Filip Vasile

Comuna Băceşti, satul Armăşeni

Vaslui

2.000

113

Filip Ioan

Comuna Băceşti, satul Armăşeni

Vaslui

2.000

114

Drăguşan Ioan

Comuna Băceşti, satul Băceşti

Vaslui

2.000

115

Cojoc C. Vasile

Comuna Băceşti, satul Păltiniş

Vaslui

1.500

116

Stoian Ioan

Comuna Băceşti, satul Băceşti

Vaslui

1.000

117

Stoica Veronica

Comuna Băceşti, satul Băceşti

Vaslui

2.000

118

Diaconu Maria

Comuna Băceşti, satul Băbuşa

Vaslui

1.500

119

Şendrea Mihai

Comuna Băceşti, satul Păltiniş

Vaslui

3.000

120

Moldovanu Vasilică

Comuna Rebricea, satul Rateşu-Cuzei

Vaslui

3.000

121

Ghişoiu Elena Loredana

Municipiul Râmnicu Vâlcea, Internatul Grupului Şcolar Ferdinand, Aleea Teilor nr. 3, et. 2, cam. 211

Vâlcea

2.000

122

Jugănaru Carol

Comuna Stoileşti, satul Ghiobeşti

Vâlcea

3.000

123

Marinoiu Corina Maria

Oraşul Ocnele Mari, Str. Slătioarelor nr. 25

Vâlcea

5.000

124

Nucă Aurel

Comuna Bujoreni, satul Gura Văii

Vâlcea

5.000

125

Rădulescu Nicolae

Comuna Lungeşti, satul Lungeşti

Vâlcea

2.000

126

Şerban Adina

Comuna Lungeşti, satul Lungeşti

Vâlcea

2.000

127

Buşoi Dumitru

Oraşul Horezu, Str. Independenţei nr. 4

Vâlcea

5.000

128

Chiriţescu Victor

Comuna Frânceşti, satul Dezrobiţi

Vâlcea

3.000

129

Petrişor Nicolae

Municipiul Rm. Vâlcea, str. General Magheru nr. 12, bl. S2, sc. C, ap. 17

Vâlcea

8.000

130

Stancu Popa Camelia

Municipiul Drăgăşani, Aleea Trandafirilor, bl. C1, sc. C, ap. 6

Vâlcea

3.000

131

Anghel Ana Alexandrina

Comuna Vulturu, satul Boţârlău

Vrancea

5.000

132

Ţurcan Luminiţa

Oraşul Mărăşeşti, str. Cartierul Nou nr. 254B

Vrancea

2.000

133

Lelcu Constantin

Municipiul Focşani, Str. Câmpului nr. 18, bl. 18, sc. 1, ap. 11

Vrancea

5.000

134

Bădilă Marin

Str. Valea Ialomiţei nr. 2A, bl. 417D, sc. A, ap. 11, sectorul 6

Bucureşti

1.000

135

Butaru Cristian

Str. Retezatului nr. 7, sectorul 6

Bucureşti

1.000

136

Căpitanu Lucian

Str. Braşov nr. 18, bl. F1, sc. 2, et. 4, ap. 33, sectorul 6

Bucureşti

800

137

Constantin Nicoleta

Str. Căp. Eftimie Z. Croitoru nr. 27 (domiciliul legal) Str. Apusului nr. 93-101, bl. 42, sc. 1, ap. 6, sectorul 6 (fără forme legale)

Bucureşti

800

138

Culai Ana

Str. Moineşti nr. 2, bl. 135, sc. 1, ap. 146, sectorul 6

Bucureşti

1.000

139

Dîrzu Alin-Vasile

Str. Crinul de Pădure nr. 1, bl. G7, et. 5, ap. 57, sectorul 6

Bucureşti

1.500

140

Dumitraş Ana Adriana

Str. Mozart nr. 19, sectorul 2

Bucureşti

1.500

141

Bălteanu Gheorghe

Bd. 1 Mai nr. 27, bl. C7, sc. 1, ap 44, sectorul 6

Bucureşti

800

142

Rucăreanu Ileana

Şos. Iancului nr. 27, bl. 105 D, sc. 3, et. 2, ap. 111, sectorul 2

Bucureşti

2.500

143

Juncu Elena

Str. Cărvunarilor nr. 7, ap. 1, sectorul 6 (domiciliul legal), Bd. Preciziei nr. 14, ap. 48, sectorul 6 (fără forme legale)

Bucureşti

800

144

Enache Robert Florin

Bd. C-tin Brâncoveanu nr. 118, bl. M2/4, sc. 2, ap. 114, sectorul 4

Bucureşti

1.500

145

Şerban Alecu Ecaterina Ramona

Aleea Pantelimon nr. 54, sectorul 2

Bucureşti

1.000

146

Nedea Cecilia

Str. Opanez nr. 2, bl. C1, sc. 1, ap. 19, sectorul 2

Bucureşti

1.500

147

Măslină Niculae

Str. Intr. Drumul la Roşu nr. 8, sectorul 6

Bucureşti

300

148

Pena Ştefania

Str. Mohorului nr. 6, bl. 17, sc. 5, ap. 71, sectorul 6

Bucureşti

500

149

Olteanu Florentina

Str. Ion Berindei nr. 9, bl. 20, sc. 3, et. 3, ap. 103, sectorul 2

Bucureşti

1.500

150

Deaconu Gheorghe

Str. Elev Ştefănescu Ştefan nr. 61, bl. 420, sc. 1, et. 9, ap. 114, sectorul 2

Bucureşti

500

151

Chiţu Niculina

Str. Vintilă Mihăilescu nr. 12, bl. 79, et. 3, ap. 20, sectorul 6

Bucureşti

800

152

Sămăreanu Alexandrina

Bd. Timişoara nr. 43, bl. P13, sc. 2, ap. 24, sectorul 6

Bucureşti

500

153

Remuş Constanţa

Str. Nada Florilor nr. 3, bl. 14, sc. 1, ap. 53, sectorul 2

Bucureşti

1.500

154

Ioniţă Mariana

Str. Lt. Gheorghe Saidac nr. 2A, bl. 12A, sc. A, ap. 4, sectorul 6

Bucureşti

2.000

155

Sandu Ilie

Str. Bucegi nr. 25, sectorul 1

Bucureşti

300

156

Iordănescu Simona

Str. Valea Oltului nr. 4, bl. M10, sc. 1, ap. 8, sector 6

Bucureşti

1.000

157

Boeru Georgeta

Str. Intrarea Rocilor nr. 2, sectorul 6 (domiciliul legal) Ffl. Str. Marin Calciu nr. 6 (Giuleşti Sârbi), sectorul 6 (fără forme legale)

Bucureşti

800

158

Marin Florin

Str. Bucegi nr. 25, sectorul 1

Bucureşti

300

159

Marcu Antoaneta Mihaela

Str. Grigore Cobălcescu nr. 41, bl. corp B, sectorul 1

Bucureşti

3.000

160

Andreescu Rodica

Şos. Mihai Bravu nr. 85-93, bl. C16, sc. D, et. 7, ap. 32, sectorul 2

Bucureşti

2.000

161

Deaconu Lorica

Str. Stolnicul Vasile nr. 5, bl. 18, sc. 1, et. 1, ap. 1, sectorul 2

Bucureşti

4.000

162

Ciocoi Aurel

Str. Anton Pann nr. 26, ap. 1, sectorul 3

Bucureşti

2.000

163

Iliescu Jan

Str. Matei Voievod nr. 12, ap. 3, sectorul 2

Bucureşti

1.000

164

Jarcalete Maria

Str. Coştila nr. 4, bl. P1, sc. 2, et. 1, ap. 110, sectorul 4

Bucureşti

5.000

165

Coadă Marioara

Str. Ţepeş Vodă nr. 43- 45, ap. 1, sectorul 2

Bucureşti

400

166

Niculae Sanda

Str. Moineşti nr. 2, bl. 135, sc. 1. et. 8, ap. 52, sectorul 6

Bucureşti

800

167

Niculae Stelică

Bd. Iuliu Maniu nr. 67, bl. 6P, sc. 4, et. 2, ap. 124, sectorul 6

Bucureşti

1.000

168

Stelian Corina

Str. Vidin nr. 9, bl. 57, sc. B, ap. 15, sectorul 2

Bucureşti

700

169

Nantu Viorica

Str. Cireşului nr. 14, ap. 2, sectorul 2 (domiciliul legal), str. Marcu Armaşu nr. 9, bl. 25, sc. 2, ap. 89, sectorul 2 (fără forme legale)

Bucureşti

2.000

170

Puiu Aurel

Str. Mihail Târnoveanu nr. 68, sectorul 3

Bucureşti

800

171

Ciobanu Lenuţa

Str. Banu Udrea nr. 6, bl. 2, sc. A, et. 3, ap. 15, sectorul 3

Bucureşti

800

172

Nicolai Magdalena Gabriela

Str. Prel. Ferentari nr. 52-60, bl. B, sc. 1, et. 4, ap. 14, sectorul 5

Bucureşti

500

173

Miron Elena

Str. Aleea Bacău nr. 9, bl. H1, sc. 1, ap. 48, sectorul 5

Bucureşti

1.500

174

Stoian Dorin Cristian

Str. Oborul Nou nr. 13, bl. P10, sc. 1, et. 8, ap. 194, sector 2

Bucureşti

800

175

Burcă Octavian

Str. Popa Nicolae nr. 5, bl. 31, sc. 2, et. 3, ap. 28, sectorul 2

Bucureşti

1.500

176

Anton Ioana

Str. Prel. Ferentari nr. 52-60, bl. B, sc. 1, et. 4, ap. 13, sectorul 5

Bucureşti

800

177

Creţeanu Florentina

Str. Cap. Ilina nr. 6, bl. 14, sc. 3, ap. 105, sectorul 5

Bucureşti

1.000

178

Ştefan Victoria

Str. Popa Nae nr. 38, sectorul 5

Bucureşti

800

179

Bîrlă Marinela

Str. Drm. Binelui nr. 30, bl. T5, ap. 10, sectorul 4

Bucureşti

1.000

180

Alexandru Maria

Str. Acvila nr. 45, et. 1, ap. 7, sectorul 5

Bucureşti

300

181

Neacşu Dorel

Str. Sold. Petre Tunsu nr. 11, bl. A, sc. A, ap. 5, sectorul 5

Bucureşti

500

182

Maftei Gabriela Georgeta

Str. Livezilor nr. 30, sectorul 5

Bucureşti

1.500

183

Stan Niculae

Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 17, bl. 1, sc. 1, ap. 16, sectorul 3

Bucureşti

800

184

Dumitrescu Elena

Str. Plt. Petre Ionescu nr. 6, bl. 6B, sc. 1, ap. 57, sectorul 3

Bucureşti

800

TOTAL:

385.600

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 566 din data de 5 septembrie 2013