HOTĂRÂRE nr. 475 din 13 mai 2015 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006
Având în vedere dispoziţiile art. 106 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte:
Art. I
Regulamentul privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 28 iunie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 26, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate suplimenta numărul de locuri scoase la concurs, astfel încât să poată fi declaraţi admişi toţi candidaţii care au obţinut note egale cu cea a ultimului candidat declarat admis după cele două etape ale concursului."
2.La articolul 271, alineatele (8) şi (9) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(8) Pentru stabilirea condiţiei bunei reputaţii sunt analizate:
- faptele pentru care candidaţilor li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale, amenzi administrative, inclusiv cele aplicate conform art. 91 raportat la art. 181 din Codul penal din 1968;
- faptele pentru care, deşi s-a dispus achitarea, neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală a candidaţilor în temeiul art. 10 lit. b1) din Codul de procedură penală din 1968, nu s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ dintre cele prevăzute la art. 91 din Codul penal din 1968;
- faptele cu privire la care s-a dispus clasarea sau achitarea candidaţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, cu modificările ulterioare;
- faptele pentru care candidaţilor li s-au aplicat sancţiuni de drept penal ori pentru care s-au pronunţat soluţii de renunţare la urmărirea penală sau la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei;
- faptele pentru care candidaţilor li s-au aplicat sancţiuni disciplinare în alte profesii în ultimii 3 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului;
- faptele pentru care candidaţii au fost eliminaţi din concursurile de admitere organizate de Consiliul Superior al Magistraturii în ultimii 5 ani anterior datei susţinerii primei probe din cadrul primei etape a concursului.
(9) La verificarea condiţiei bunei reputaţii sunt avute în vedere următoarele criterii: tipul şi împrejurările de săvârşire a faptei, forma de vinovăţie, tipul de sancţiune aplicată sau tipul soluţiei dispuse faţă de candidat, conduita adoptată în timpul cercetării disciplinare sau al procesului judiciar, impactul asupra opiniei publice generat de fapta persoanei în cauză, precum şi perioada de timp care a trecut de la aplicarea sancţiunii disciplinare, contravenţionale, administrative sau de la rămânerea definitivă a soluţiei de condamnare, de renunţare la urmărire penală sau la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori a celorlalte soluţii prevăzute la alin. (8)."
3.Articolul 273 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 273
(1) Pentru locurile ce au devenit vacante în condiţiile art. 271 alin. (7) pot opta, până la data validării concursului, candidaţii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 16 alin. (4), art. 22 alin. (4) şi art. 23 alin. (31), în ordinea descrescătoare a notei obţinute la concurs, stabilită conform art. 25. La note egale, departajarea candidaţilor se face conform art. 26 alin. (3).
(2) Dispoziţiile art. 27 şi 271 se aplică în mod corespunzător.
(3) Lista definitivă a candidaţilor declaraţi admişi la Institutul Naţional al Magistraturii se comunică pentru afişare la sediul Institutului Naţional al Magistraturii, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii şi la sediile tribunalelor şi parchetelor de pe lângă acestea şi se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii."
4.La articolul 3010, alineatele (7) şi (8) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(7) Pentru stabilirea cerinţei bunei reputaţii sunt analizate:
- faptele pentru care absolvenţilor li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale, amenzi administrative, inclusiv cele aplicate conform art. 91 raportat la art. 181 din Codul penal din 1968;
- faptele pentru care, deşi s-a dispus achitarea, neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală a absolvenţilor în temeiul art. 10 lit. b1) din Codul de procedură penală din 1968, nu s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ dintre cele prevăzute la art. 91 din Codul penal din 1968;
- faptele cu privire la care s-a dispus clasarea sau achitarea absolvenţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 255/2013, cu modificările ulterioare;
- faptele pentru care absolvenţilor li s-au aplicat sancţiuni de drept penal ori pentru care s-au pronunţat soluţii de renunţare la urmărirea penală sau la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei;
- faptele pentru care absolvenţilor li s-au aplicat sancţiuni disciplinare pe durata urmării cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii;
- faptele pentru care absolvenţii au fost eliminaţi din concursurile de admitere în magistratură organizate de Consiliul Superior al Magistraturii pe parcursul celor 2 ani de formare în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii.
(8) La verificarea cerinţei bunei reputaţii sunt avute în vedere următoarele criterii: tipul şi împrejurările de săvârşire a faptei, forma de vinovăţie, tipul de sancţiune aplicată sau tipul soluţiei dispuse faţă de absolvent, conduita adoptată în timpul cercetării disciplinare sau al procesului judiciar, impactul asupra opiniei publice generat de fapta persoanei în cauză, precum şi perioada de timp care a trecut de la aplicarea sancţiunii disciplinare, contravenţionale, administrative sau de la rămânerea definitivă a soluţiei de condamnare, de renunţare la urmărire penală sau la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori a celorlalte soluţii prevăzute la alin. (7)."
Art. II
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii,

judecător Marius Badea Tudose

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 359 din data de 25 mai 2015