ORDIN nr. 1942 din 2 decembrie 2015 privind modificarea unor titluri de parc industrial acordate Societăţii "Eurobusiness Parc Oradea" - S.A., judeţul Bihor
Având în vedere prevederile art. 2 şi art. 32 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
96/2012
privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
71/2013
, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 18 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
86/2014
privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
174/2015
, cu modificările ulterioare,
în considerarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 579/2015 privind aprobarea extinderii Parcului Industrial Eurobusiness II şi acordarea de facilităţi fiscale conform Legii nr.
186/2013
privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale,
având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 423/2013 privind aprobarea modificării formei juridice a Societăţii Comerciale Eurobusiness Parc Oradea din societate cu răspundere limitată în societate pe acţiuni,
ţinând cont de prevederile art. 8 alin. (7) şi (8) şi art. 9 din Legea nr.
186/2013
privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale,
În temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr.
1/2013
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice
, emite următorul ordin:
Art. I
Ordinul ministrului delegat pentru administraţie nr.
137/2012
privind acordarea celui de-al doilea titlu de parc industrial Societăţii Comerciale "Eurobusiness Parc Oradea" - S.R.L., publicat în monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 14 iunie 2012, se modifică după cum urmează:
1.
Articolul 2 va avea următorul cuprins:
"Art. 2
Terenul pentru care se acordă titlul de parc industrial are următoarele caracteristici:
a) este amplasat pe teritoriul administrativ al municipiului Oradea, judeţul Bihor, Şoseaua de centură - Strada Ogorului nr. 4;
b) este identificat în baza cărţilor funciare ale municipiului Oradea nr. 171455, 175983, 175984, 175985, 175987, 175991, 175993, 177433, 177434, 177435, 177436, 177437, 177726, 177727, 177728, 177729, 183275, 183276, 187390, 187391, 187392, 177365, 177366, 187879, 187880, 187884, 187885, 187986, 187987, 187988, 187994, 187995, 187985, nr. 187883, 187992, 187993, 188154, 188155, 190247, 190248, 190282, 190283, 190284, 192501, 192502, 192578, 192579, 192582;
c) are o suprafaţă de 83,50 ha."
2.
La articolul 3, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Durata titlului de parc industrial acordat potrivit art. 1 este de 25 de ani, în condiţiile respectării caracteristicilor de parc industrial prevăzute de legislaţia în vigoare."
3.
Articolul 5 va avea următorul cuprins:
"Art. 5
- Titlul de parc industrial, acordat potrivit prezentului ordin, conferă operatorilor economici din parcul industrial dreptul la facilităţile prevăzute de art. 20 din Legea nr.
186/2013
privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, în situaţia îndeplinirii condiţiilor stipulate în:
a) Regulamentul (UE) nr.
651/2014
al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat;
b) Regulamentul (UE) nr.
1.407/2013
al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis;
c) Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr.
2.980/2013
privind aprobarea condiţiilor de acordare a măsurilor de sprijin pentru investiţiile realizate în parcurile industriale, cu modificările şi completările ulterioare."
4.
Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. II
În tot cuprinsul Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative nr.
685/2008
privind acordarea titlului de parc industrial Societăţii Comerciale "Eurobusiness Parc Oradea" - S.R.L., denumirea "Societatea Comercială «Eurobusiness Parc Oradea» - S.R.L." se înlocuieşte cu denumirea "Societatea «Eurobusiness Parc Oradea» - S.A."
Art. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,
Vasile Dîncu
ANEXĂ:
(- Anexa la Ordinul nr.
137/2012
)
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 939 din data de 18 decembrie 2015