Document embed

DECIZIE nr. 17 din 4 iunie 2015 având ca obiect rezolvarea de principiu a problemei de drept în sensul "dacă, raportat la soluţiile prevăzute de art. 488 alin. 4 lit. a, b, c, dispoziţiile art. 488 alin. 2 şi art. 47 alin. 1 din Codul de procedură penală, instanţa de apel poate să analizeze cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. 1 lit. b şi să dispună soluţia prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b teza a II-a din Codul de procedură penală, respectiv desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa competentă"

Dosar nr. 822/1/2015

Mirela Sorina Popescu	- Preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele Completului
Corina Michaela Jîjîie	- judecător la Secţia penală - judecător-raportor
Aurel Gheorghe Ilie	- judecător la Secţia penală
Simona Daniela Encean	- judecător la Secţia penală
Silvia Cerbu	- judecător la Secţia penală
Ana Maria Dascălu	- judecător la Secţia penală
Maricela Cobzariu	- judecător la Secţia penală
Ioana Bogdan	- judecător la Secţia penală
Marius Dan Foitoş	- judecător la Secţia penală
Cristiana Georgeta Renghea	- magistrat-asistent

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală prin încheierea din 17 februarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 14.434/180/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, respectiv "dacă, raportat la soluţiile prevăzute de art. 488 alin. 4 lit. a, b, c, dispoziţiile art. 488 alin. 2 şi 47 alin. 1 din Codul de procedură penală, instanţa de apel poate să analizeze cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. 1 lit. b şi să dispună soluţia prevăzută de art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. b teza a II-a din Codul de procedură penală, respectiv desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa competentă".

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 274 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală, la şedinţă participă toţi judecătorii completului.

Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Cristiana Georgeta Renghea, magistrat-asistent în cadrul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27⁶ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Fără citarea părţilor.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 822/1/2015 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că, la termenul din 6 mai 2015, cauza a fost amânată după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 235 din 7 aprilie 2015, prin care s-au declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 488 şi art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penala. Aceasta decizie a fost publicată la data de 26 mai 2015 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, arătând că instanţa care a formulat sesizarea este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, problema de drept nu a fost dezlegată de către instanţa supremă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, iar chestiunea de drept are legătură cu soluţionarea cauzei ca urmare a revirimentului adus dispoziţiilor care reglementează procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei prin Decizia nr. 235 din 7 aprilie 2015 a Curţii Constituţionale.

În susţinerea punctului de vedere, a arătat că dispoziţiile art. 488 din Codul de procedură penală au fost declarate neconstituţionale pentru că limitează motivele pentru care se poate declara apel împotriva sentinţei prin care acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost admis, precum şi soluţiile pe care instanţa de apel le poate pronunţa.

Ca atare, sesizarea este admisibilă, având în vedere considerentele deciziei Curţii Constituţionale din care rezultă că în calea de atac a apelului, în cazul acordului de recunoaştere a vinovăţiei, pot fi invocate cazurile de nulitate absolută, cum este şi cel referitor la competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente, situaţie în care instanţa de apel poate să dispună desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanţa competentă.

Concluzionând, a precizat că problema de drept trebuie să primească o interpretare în sensul Deciziei nr. 235 din 7 aprilie a Curţii Constituţionale, respectiv că instanţa de apel poate să analizeze cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) şi să dispună soluţia prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală.

Preşedintele completului, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, preşedinte al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare asupra problemei de drept supuse dezlegării.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea de şedinţă din data de 17 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 14.434/180/2014, având ca obiect apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău şi de inculpatul C.D.D. împotriva Sentinţei penale nr. 2.390 din 20 noiembrie 2014 a Judecătoriei Bacău, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă, raportat ia soluţiile prevăzute de art. 488 alin. 4 lit. a, b, c, dispoziţiile art. 488 alin. 2 şi 47 alin. 1 din Codul de procedură penală, instanţa de apel poate să analizeze cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. 1 lit. b şi să dispună soluţia prevăzută de art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. b teza a II-a din Codul de procedură penală, respectiv desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa competentă."

Curtea de Apel Bacău - Secţia penală a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept sesizate.

II. Expunerea succintă a cauzei

- Prin sentinţa penală nr. 2.390 din 20 noiembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 14.434/180/2014, instanţa de fond a dispus următoarele:

În baza art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, admiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău cu inculpatul C.D.D., obiect al Cauzei penale nr. 7.286/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

În temeiul art. 228 alin. (1) şi (3) din Codul penal, condamnarea inculpatului C.D.D., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de energie electrică.

În temeiul art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu referire la art. 292 alin. (1) din Codul penal, condamnarea inculpatului C.D.D. la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, contopirea pedepselor şi aplicarea pedepsei celei mai grele, de 1 an şi 8 luni, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din pedeapsa de 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute 1 an şi 10 luni închisoare.

În baza art. 91 din Codul penal, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabilirea unui termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din Codul penal.

În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal, obligarea inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, în cadrul Căminului de bătrâni.

În baza art. 91 alin. (4) din Codul penal, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal.

În baza art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligarea inculpatului la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 19 septembrie 2014, pe rolul Judecătoriei Bacău, sub nr. 14.434/180/2014, a fost înregistrat acordul inculpatului C.D.D. de recunoaştere a vinovăţiei, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt de energie electrică prevăzute de art. 228 alin. (1) şi (3) din Codul penal şi infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzute de art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu referire la art. 292 alin. (1) din Codul penal.

Judecătoria Bacău a reţinut că, sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) din Codul penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale instanţa a reţinut că, în cauză, sunt suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului; maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost încheiat în formă scrisă şi conţine menţiunile prevăzute de art. 482 din Codul de procedură penală, iar cu ocazia încheierii sale inculpatul a fost asistat de apărător ales.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind suficient cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la acordul dintre procuror şi inculpat, în vederea atingerii scopului şi îndeplinirii funcţiilor de constrângere, reeducare şi exemplaritate ale pedepsei.

- împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău şi inculpatul C.D.D., care, prin apărător ales, a invocat nulitatea absolută a hotărârii, în sensul că instanţa de fond care a pronunţat admiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei era necompetentă material, infracţiunea prevăzută de art. 308 alin. (1) cu referire la art. 292 alin. (1) din Codul penal fiind de competenţa tribunalului.

Punctele de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept, astfel cum au fost exprimate oral în faţa Curţii de Apel Bacău - Secţia penală, cu ocazia dezbaterilor desfăşurate pe acest aspect la termenul de judecată din 17 februarie 2015:

1) Reprezentantul Ministerului Public a opinat că soluţia de a aplica dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală în calea de atac a apelului împotriva sentinţelor prin care s-a admis acordul de vinovăţie nu respectă principiul legalităţii procesului penal.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă o procedură specială, de aplicare strictă şi derogatorie, inclusiv a art. 488 alin. (4) lit. a)-c) din Codul de procedură penală, faţă de soluţia propusă de procedura comună în calea apelului, cu referire la cea stabilită de art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală privind desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa competentă.

2) Apelantul inculpat, prin apărător, a susţinut că, fiind o chestiune de nulitate absolută care vizează competenţa instanţei inferioare faţă de cea legal competentă, se aplică regulile din Codul de procedură penală şi este posibilă o soluţie de trimitere la instanţa competentă,

III. Opinia instanţei care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Curtea de Apel Bacău şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că, în apelul formulat împotriva unei sentinţe pronunţate potrivit art. 485 din Codul de procedură penală prin care acordul de recunoaştere a fost admis, nu este posibilă desfiinţarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanţa competentă pentru încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Potrivit art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală, în apelul declarat împotriva sentinţei prin care s-a admis acordul pot fi formulate critici exclusiv cu privire la felul şi cuantumul pedepsei sau la forma de executare. În cazul în care felul pedepsei, cuantumul acesteia şi modalitatea de executare corespund celor stabilite în acord, aspectele de nelegalitate privind necompetenţa instanţei de fond nu pot fi analizate de instanţa de apel.

În susţinerea acestei soluţii sunt şi prevederile art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală, conform cărora instanţa de apel nu poate pronunţa o soluţie de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa competentă, ci doar de modificare a felului şi cuantumului pedepsei, în cazul în care acordul a fost admis.

În cazul apelului declarat împotriva hotărârilor prin care s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei, legiuitorul a înţeles să deroge de la efectul devolutiv al apelului, reglementat de art. 417 din Codul de procedură penală şi a prevăzut reguli speciale, concluzia care se impune în urma examinării prevederilor art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală, fiind aceea că soluţia pronunţată de prima instanţă este definitivă sub aspectul condamnării, inclusiv din perspectiva încadrării juridice, singurele aspecte de nelegalitate sau netemeinicie care pot fi contestate în cadrul apelului fiind cele referitoare la felul pedepsei, cuantumul acesteia şi modalitatea de executare.

IV. Opinia instanţelor judecătoreşti Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Alba Iulia, Bucureşti, Bacău, Braşov, Constanţa, Cluj, Galaţi, Iaşi, Timişoara, Suceava, care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate.

S-au conturat două opinii:

- O primă opinie este în sensul că, raportat la soluţiile prevăzute de art. 488 alin. (4) lit. a), b) şi c), art. 488 alin. (2) şi art. 47 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa de apel poate să analizeze cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) şi să dispună soluţia prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b teza a II-a din acelaşi cod, respectiv desfiinţarea hotărârii atacate şi judecarea cauzei de către instanţa competentă.

Potrivit punctului de vedere majoritar exprimat de către judecătorii secţiilor penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, chiar dacă procedura soluţionării cauzei, atât în primă instanţă, cât şi în apel, este una specială şi derogă de la procedura de drept comun, totuşi nulitatea, ca sancţiune care intervine atunci când sunt încălcate dispoziţiile legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, este aplicabilă atât procedurilor comune, cât şi procedurilor speciale, întrucât textul art. 280 alin. (1) din Codul de procedură penală se referă la încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea "procesului penal", adică a procesului penal în ansamblu, nefiind făcute distincţii după cum procedura este comună sau specială.

În susţinerea opiniei exprimate de judecătorii Curţii de Apel Bacău se arată că legea prezumă, în mod absolut (iuris et de iure), fără a permite dovada contrară, existenţa unor vătămări procesuale în toate cazurile de încălcare a dispoziţiilor sancţionate cu nulitate absolută, precum şi faptul că această vătămare nu poate fi acoperită decât prin anularea actului; astfel încât aplicarea dispoziţiilor privind nulitatea absolută trebuie şi poate fi analizată inclusiv în procedura specială cu conţinut închis a acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

De asemenea, potrivit opiniei formulate de judecătorii Curţii de Apel Galaţi, chiar dacă soluţia desfiinţării hotărârii atacate şi judecării cauzei de către instanţa competentă nu este prevăzută de art. 488 alin. (4) lit. a), b), c) din Codul de procedură penală, textul arătat se completează cu prevederile art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a, întrucât cazul de nulitate absolută menţionat de art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală poate fi invocat în orice stere a procesului, conform art. 281 alin. (3) din acelaşi cod.

În motivarea opiniei majoritare la nivelul secţiei penale a Curţii de Apel Constanţa se arată că nu se poate accepta că nulitatea absolută prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală poate să fie ignorată în condiţiile în care, potrivit alin. (3) al art. 281, nulitatea absolută privind încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti poate fi invocată în orice stare a procesului.

Prin urmare, art. 488 alin. (4) lit. a), b), c) din Codul de procedură penală vizează doar soluţii care se pot pronunţa în apel doar cu privire la fondul cauzei, legiuitorul neacoperind şi soluţiile ce se pot pronunţa în situaţia unor nulităţi absolute de genul celor prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală.

În aceste situaţii se aplică dispoziţiile similare de sancţionare a nulităţilor absolute, de exemplu cele privind soluţionarea apelului potrivit art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, urmând a se admite apelul şi a se dispune rejudecarea cauzei de către instanţa competentă şi în cazul procedurii privind acordul de vinovăţie.

De asemenea, în sensul soluţiei mai sus menţionate s-au pronunţat: curţile de apel Alba Iulia, Braşov, Cluj, Iaşi, Suceava, Tribunalele Arad, Bacău, Braşov, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Timiş, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, Tribunalul Vaslui, judecătoriile Timişoara, Moineşti şi Buhuşi.

- într-o altă opinie s-a apreciat că, raportat la soluţiile prevăzute de art. 488 alin. (4) lit. a), b), c) şi dispoziţiile art. 488 alin. (2) şi 47 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa de apel nu poate să analizeze cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) şi să dispună soluţia prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, respectiv desfiinţarea hotărârii atacate şi judecarea cauzei de către instanţa competentă.

Potrivit punctului de vedere minoritar exprimat de către judecătorii secţiilor penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, procedura soluţionării cauzei, atât în primă instanţă, cât şi în apel, ca urmare a existenţei unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, este una specială şi, prin urmare, derogând de la procedura comună nu se pot pronunţa decât soluţiile arătate în mod expres şi limitativ de textul de lege.

Magistraţii Tribunalului Cluj au arătat că în cazul eventualei necompetenţe absolute a instanţei învestite cu soluţionarea cauzei urmare încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, în cadrul apelului promovat în condiţiile art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa de apel nu este abilitată de legiuitor să valorifice cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 47 alin. (1) din Codul de procedură penală, aspect ce decurge din interpretarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală, ce instituie limitativ motivele ce pot fi invocate în susţinerea apelului declarat împotriva sentinţei în condiţiile art. 485-486 din Codul de procedură penală. S-a mai arătat că eventuala aplicare prin analogie a prevederilor art. 421 pct. 2 lit. b) teza a I l-a din Codul de procedură penală, cu ocazia analizării apelului declarat potrivit art. 488 din Codul de procedură penală, ar fi lipsită de temei legal, ţinând seama că acest din urmă text legal restrânge nu doar motivele ce se pot invoca în apel, ci şi soluţiile ce se pot pronunţa de instanţa de apel.

În motivarea opiniei minoritare la nivelul secţiei penale a Curţii de Apel Constanţa se arată că acordul de recunoaştere a vinovăţiei constituie procedură specială de judecată prevăzută în titlul IV cap. 1 din Codul de procedură penală, iar legiuitorul a prevăzut expres la art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală că, împotriva sentinţei prin care acordul de recunoaştere a fost admis se poate declara apel numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia; prin urmare, prin motivele de apel nu se poate invoca nulitatea absolută prevăzută de art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Un alt argument în susţinerea acestei opinii îl constituie însuşi cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. l din Codul de procedură penală privind nerespectarea dispoziţiilor referitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei care nu poate fi invocat împotriva unei hotărâri pronunţate ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, astfel cum este menţionat expres în art. 434 alin. (2) lit. g) din Codul de procedură penală, aspect care confirmă natura procedurii speciale a acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

De asemenea, în sensul acestei soluţii s-au pronunţat: judecătorii Secţiei penale a Curţii de Apel Timişoara, judecătorii Tribunalului Maramureş, Tribunalului Alba, precum şi cei ai judecătoriilor Bacău, Piatra Neamţ, Rupea, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc şi Luduş.

- S-a transmis că la nivelul curţilor de apel Alba Iulia, Bucureşti, Braşov, Constanţa, Cluj, Galaţi, Iaşi, Timişoara, tribunalelor Arad, Bacău, Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, judecătoriilor Moineşti, Buhuşi, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Luduş nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate în această materie.

- Curţile de apel Craiova, Piteşti, Ploieşti şi Târgu Mureş, Tribunalul Covasna, Neamţ, judecătoriile Făgăraş, Zărneşti, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Oneşti, Podu Turcului şi Întorsura Buzăului nu au transmis un punct de vedere, comunicând că nu au fost identificate la nivelul acestor instanţe hotărâri cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

V. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

Opinia Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române este în sensul că, în controlul de legalitate efectuat potrivit art. 488 alin. 2 din Codul de procedură penală, care are ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei acordului de recunoaştere a vinovăţiei, instanţa de apel - când constată că instanţa care a admis sau a respins acordul nu a fost instanţa competentă după materie sau după calitatea persoanei - va recurge la dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, text în temeiul căruia va admite apelul, va desfiinţa sentinţa şi va trimite cauza privind acordul de recunoaştere a vinovăţiei spre a fi analizat, în vederea validării sau invalidării instanţei competente, potrivit legii.

În argumentarea acestei opinii se susţine că soluţia problemei de drept evocate este dată de aplicarea principiului "specialia generalibus derogant", principiu care se completează cu principiul "semper specialia generalibus insunt" (normele speciale se integrează în cele generale şi se completează cu cele generale în măsura în care nu există dispoziţii contrare).

Pe baza acestor principii, atât doctrina de specialitate, cât şi jurisprudenţa au confirmat că în situaţii speciale se aplică, desigur, normele speciale care derogă de la cele generale, dar se completează cu normele generale, dacă nu există dispoziţii contrare.

În cauză, dispoziţiile procesual penale prevăzute de art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt cuprinse în titlul IV al acestuia cu denumirea "Proceduri speciale" şi conţin norme speciale derogatorii celor din titlul III referitoare la judecată, care reprezintă normele generale în materie.

Această soluţie este impusă şi de existenţa cazului de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, nulitate care nu poate fi acoperită şi care operează cu efectele cunoscute, în tot parcursul procesului penal.

VI. Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii, documentare şl informatică Juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Direcţia de specialitate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a exprimat punctul de vedere potrivit căruia, în raport cu soluţiile prevăzute în art. 488 alin. (4) lit. a), b) şi c) şi cu dispoziţiile art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală, în procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, instanţa de apel nu poate dispune soluţia prevăzută în art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală - desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi rejudecarea de către instanţa competentă.

Dispoziţiile legale care reglementează procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, configurând o procedură specială, sunt dispoziţii legale de strictă interpretare. În acest sens, prin Decizia nr. 25 din 17 noiembrie 2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 22 decembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că "acordul de recunoaştere a vinovăţiei este reglementat printr-o procedură specială, de strictă interpretare".

Opţiunea legiuitorului de a nu reglementa, în materia acordului de recunoaştere a vinovăţiei, soluţia desfiinţării sentinţei primei instanţe şi a rejudecării, fie de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, fie de către instanţa competentă este criticabilă, întrucât nu permite cenzurarea încălcării dispoziţiilor legale în cadrul acestei proceduri speciale.

În acest sens, cu privire la dispoziţiile art. 488 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură penală, în doctrină¹ s-a arătat că "nu este reglementată posibilitatea formulării apelului cu privire la legalitatea încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, legalitatea sentinţei de admitere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, competenţa materială a instanţei de judecată care l-a admis, vicierea consimţământului persoanelor care au încheiat acordul sau aspecte legate de modul de soluţionare a laturii civile. Având în vedere principiul legalităţii procesului penal, menţionat în art. 2 din Codul de procedură penală ca regulă fundamentală a procesului penal român, este discutabilă această restrângere a posibilităţii de atacare a soluţiei pronunţate de instanţa de fond în materia acordului de recunoaştere a vinovăţiei."

¹ Nicolae Volonciu, Andreea Simona Uzlău, Raluca Moroşanu, Victor Văduva, Daniel Atasiei, Cristinel Ghigheci, Corina Voicu, Georgiana Tudor, Teodor - Viorel Gheorghe, Cătălin Mihai Chiriţă, Noul Cod de procedură penală comentat, Editura Hamangiu, 2014, p. 1206.

Deşi restrângerea soluţiilor care pot fi pronunţate în apel în materia acordului de recunoaştere a vinovăţiei este criticabilă, extinderea acestor soluţii prevăzute expres şi limitativ în dispoziţiile art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală nu poate fi realizată pe cale de interpretare, ci numai printr-o modificare legislativă².

² În acest context, menţionăm că, în forma iniţială a Codului de procedură penală, art. 488 nu prevedea explicit soluţiile care pot fi pronunţate în apel, fiind aplicabile dispoziţiile art. 421 din Codul de procedură penală, în lipsa unei reglementări speciale.

Prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale (art. 102 pct. 292), art. 488 din Codul de procedură penală a fost modificat şi completat, fiind introduse, între altele, dispoziţiile alin. (4) privitoare la soluţiile care pot fi pronunţate în apel.

VII. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Adresa nr. 549/C/572/III-5/2015 din data de 24 martie 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind chestiunea de drept supusă interpretării.

Opinia exprimată asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, în cadrul concluziilor depuse la dosarul cauzei, este în sensul că instanţa nu poate soluţiona apelul declarat împotriva unei hotărâri prin care a fost admis un acord de recunoaştere a vinovăţiei decât strict prin prisma dispoziţiilor art. 488 din Codul de procedură penală, dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală nefiind incidente.

Ulterior, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus precizări la aceste concluzii, raportându-se la Decizia Curţii Constituţionale nr. 235 din 7 aprilie 2015, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 488 alin. (1)-(4) din Codul de procedură penală şi s-a constatat că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale.

Arătând că hotărârea ce urmează a fi pronunţată trebuie să fie conformă deciziei instanţei de contencios constituţional, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, procurorul a apreciat că se impune admiterea sesizării, chestiunea de drept urmând să primească următoarea rezolvare: instanţa de apel poate să analizeze cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) şi să dispună soluţia prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, respectiv desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa competentă, în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (1)-(4) din acelaşi cod, astfel cum au fost analizate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 235 din 7 aprilie 2015.

Prin concluziile orale, formulate la termenul din 4 iunie 2015, procurorul de şedinţă a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, având în vedere şi revirimentul adus dispoziţiilor care reglementează procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei prin Decizia nr. 235 din 7 aprilie 2015 a Curţii Constituţionale.

Pe fond, a susţinut că instanţa de apel poate să analizeze cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) şi să dispună soluţia prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală.

VIII. Examenul jurisprudenţei

1. Curtea de Apel Suceava a înaintat Decizia nr. 146 din 18 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.796/297/2014, prin care s-a dispus, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, admiterea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni împotriva Sentinţei penale nr. 577 din 8 decembrie 2014 a Judecătoriei Săveni.

A fost desfiinţată în totalitate sentinţa penală apelată şi s-a dispus rejudecarea cauzei de către Judecătoria Săveni.

S-a arătat că dispoziţiile art. 484 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală impun ascultarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, precum şi a părţii civile, dacă este prezentă; rezultă că este obligatorie nu numai citarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, ci şi prezenţa acestora la judecarea cauzei. Sancţiunea nerespectării acestei obligaţii la judecarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei este cea prevăzută de dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. d), e) şi f) din Codul de procedură penală, respectiv nulitatea absolută, sancţiune ce poate fi invocată în orice stare a procesului, inclusiv în calea de atac ce poate fi promovată împotriva sentinţei pronunţate în această procedură, conform art. 281 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală.

Cum instanţa de fond s-a pronunţat asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei fără ascultarea avocatului inculpatului, Curtea a constatat că sentinţa este lovită de nulitate absolută, conform art. 281 alin. (4) lit. c) coroborat cu alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală.

2. Jurisprudenţă relevantă a Curţii Constituţionale

Decizia nr. 235 din 7 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 484 alin. (2) şi ale art. 488 din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 26 mai 2015, prin care Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 488 şi art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală.

3. Jurisprudenţă relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

4. Jurisprudenţă relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

IX. Dispoziţii din Codul de procedură penală incidente

Art. 47 cu titlul marginal "Excepţiile de necompetenţă" alin. (1) şi (4)

"Art. 47. - (1) Excepţia de necompetenţă materială sau după calitatea persoanei a instanţei inferioare celei competente potrivit legii poate fi invocată în tot cursul judecăţii, până la pronunţarea hotărârii definitive.

(2) (...)

(3) (...)

(4) Excepţiile de necompetenţă pot fi invocate din oficiu, de către procuror, de către persoana vătămată sau de către părţi."

Art. 281 cu titlul marginal "Nulităţile absolute"

"Art. 281. - (1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind:

a) compunerea completului de judecată;

b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;

c) publicitatea şedinţei de judecată;

d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

e) prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie,

(2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere.

(3) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) poate fi invocată în orice stare a procesului.

(4) (...)"

Art. 282 cu titlul marginal "Nulităţile relative"

"Art. 282. - (1) Încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.

(2) Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate.

(3) Nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu în termenele prevăzute la alin. (4).

(4) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată:

a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură;

b) până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei;

c) până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii.

(5) Nulitatea relativă se acoperă atunci când:

a) persoana interesată nu a invocat-o în termenul prevăzut de lege;

b) persoana interesată a renunţat în mod expres la invocarea nulităţii."

Art. 342 cu titlul marginal "Obiectul procedurii în camera preliminară"

"Art. 342. - Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală."

Art. 351 cu titlul marginal "Oralitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea"

"Art. 351. - (1) Judecata cauzei se face în faţa instanţei constituite potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.

(2) Instanţa este obligată să pună în discuţie cererile procurorului, ale părţilor sau ale celorlalţi subiecţi procesuali şi excepţiile ridicate de aceştia sau din oficiu şi să se pronunţe asupra lor prin încheiere motivată.

(3) (...)"

Art. 393 cu titlul marginal "Obiectul deliberării"

"Art. 393. - (1) Completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt şi apoi asupra chestiunilor de drept.

(2) Deliberarea poartă asupra existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatului, asupra stabilirii pedepsei, asupra stabilirii măsurii educative ori măsurii de siguranţă, dacă este cazul să fie luată, precum şi asupra deducerii duratei măsurilor preventive privative de libertate şi a internării medicale.

(3) Completul de judecată deliberează şi asupra reparării pagubei produse prin infracţiune, asupra măsurilor preventive şi asigurătorii, a mijloacelor materiale de probă, a cheltuielilor judiciare, precum şi asupra oricărei alte probleme privind justa soluţionare a cauzei.

(4) (...)

(5) (...)"

Art. 420 cu titlul marginal "Judecarea apelului"

"Art. 420. -(1)(...)

(2) (...)

(3) (...)

(4) Instanţa de apel procedează la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond.

(5) Instanţa de apel poate readministra probele administrate la prima instanţă şi poate administra probe noi, în condiţiile art. 100.

(6) (...)

(7) Procurorul şi părţile au dreptul la replică cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor. Inculpatului i se acordă ultimul cuvânt.

(8) Instanţa verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror probe administrate în faţa instanţei de apel.

(9) În vederea soluţionării apelului, instanţa, motivat, poate da o nouă apreciere probelor.

(10) Instanţa se pronunţă asupra tuturor motivelor de apel invocate.

(11) La judecarea apelului se aplică regulile de la judecata în fond, în măsura în care în prezentul titlu nu există dispoziţii contrare.

(12) (...)"

Art. 421 cu titlul marginal "Soluţiile la judecata în apel"

"Art. 421 - Instanţa, judecând apelul, pronunţă una dintre următoarele soluţii:

1. respinge apelul, menţinând hotărârea atacată;

a) dacă apelul este tardiv sau inadmisibil;

b) dacă apelul este nefondat;

2. admite apelul şi:

a) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi pronunţă o nouă hotărâre procedând potrivit regulilor referitoare la soluţionarea acţiunii penale şi a acţiunii civile la judecata în fond;

b) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă."

Art. 479 cu titlul marginal "Obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei"

"Art. 479. - Acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia."

Art. 483 cu titlul marginal "Sesizarea instanţei cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei" alin. (1)

"Art. 483. - (1) După încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul sesizează instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond şi trimite acesteia acordul de recunoaştere a vinovăţiei, însoţit de dosarul de urmărire penală."

Art. 484. cu titlul marginal "Procedura în faţa instanţei"

"Art. 484. - (1) Dacă acordului de recunoaştere a vinovăţiei îi lipseşte vreuna dintre menţiunile obligatorii sau dacă nu au fost respectate condiţiile prevăzute la art. 482 şi 483, instanţa dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile şi sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul.

(2) Instanţa se pronunţă asupra acordului de recunoaşterea vinovăţiei prin sentinţă, în urma unei proceduri necontradictorii, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, precum şi a părţii civile, dacă este prezentă."

Art. 485 cu titlul marginal "Soluţiile instanţei"

"Art. 485. - (1) Instanţa, analizând acordul, pronunţă una dintre următoarele soluţii:

a) admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi dispune una dintre soluţiile prevăzute de art. 396 alin. (2)-(4), care nu poate crea pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului;

b) respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

(2) Instanţa poate admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei numai cu privire la unii dintre inculpaţi.

(3) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b), instanţa se pronunţă din oficiu cu privire la starea de arest a inculpaţilor.

(4) Dispoziţiile art. 396 alin. (9), art. 398 şi art. 399 se aplică în mod corespunzător."

Art. 488 cu titlul marginal "Calea de atac"

"Art. 488. - (1) Împotriva sentinţei pronunţate potrivit art. 485, procurorul şi inculpatul pot declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

(2) Împotriva sentinţei prin care acordul de recunoaştere a fost admis, se poate declara apel numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia.

(3) La soluţionarea apelului se citează inculpatul.

(4) Instanţa de apel pronunţă una dintre următoarele soluţii:

a) respinge apelul, menţinând hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv sau inadmisibil ori nefondat;

b) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost admis numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei sau la forma de executare a acesteia şi pronunţă o nouă hotărâre, procedând potrivit art. 485 alin. (1) lit. a), care se aplică în mod corespunzător;

c) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost respins, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, dispoziţiile art. 485 alin. (1) lit. a) şi art. 486 aplicându-se în mod corespunzător."

X. Raportul asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării

În cuprinsul raportului întocmit de judecătorul desemnat s-a propus, în principal, respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală, în Dosarul nr. 14.434/180/2014, pe motiv că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, arătându-se în esenţă că obiectul sesizării îl reprezintă probleme de drept ce se circumscriu sferei normelor procesual penal, instanţa fiind chemată să se pronunţe asupra unei cereri incidentale de care nu depinde lămurirea cauzei pe fond; examinarea excepţiei de necompetenţă materială nu are înrâurire asupra rezolvării raportului de drept penal dedus judecăţii, care constă în examinarea învinuirii aduse inculpatului prin rechizitoriu şi stabilirea eventualei răspunderi penale a acestuia.

Referitor la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, în măsura în care se va aprecia ca fiind admisibilă sesizarea, judecătorul-raportor a considerat că, în raport cu soluţiile prevăzute în art. 488 alin. (4) lit. a), b) şi c) şi cu dispoziţiile art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală, în procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, instanţa de apel nu poate dispune soluţia prevăzută în art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală - desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi rejudecarea de către instanţa competentă.

În procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, în dispoziţiile art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală referitoare la calea de atac, legiuitorul stabileşte că "instanţa de apel pronunţă una dintre următoarele soluţii:

a) respinge apelul, menţinând hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv sau inadmisibil ori nefondat;

Legiuitorul, reglementând explicit soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel în procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, a adoptat o soluţie legislativă derogatorie de la dispoziţiile art. 421 din Codul de procedură penală care stabilesc soluţiile la judecata în apel.

Această soluţie legislativă derogatorie, justificată de unicitatea caracterului procedurii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, este întărită de specificitatea tuturor normelor speciale pe care le presupune această procedură în raport cu procedura de drept comun.

Mergând pe aceeaşi linie derogatorie, legiuitorul a prevăzut soluţii limitative şi pentru instanţa de apel.

În cazul procedurii speciale a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală stabileşte încă din partea introductivă că "instanţa de apel pronunţă una dintre următoarele soluţii", atrăgând astfel atenţia asupra faptului că numai una din soluţiile imediat enumerate pot fi adoptate în cazul acestei proceduri; este vorba despre o enumerare expresă şi limitativă care se constituie în voinţa legiuitorului de a deroga astfel de la procedura comună.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală, împotriva sentinţei prin care acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost admis se poate declara apel numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia.

Prin dispoziţiile art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală, legiuitorul a limitat, în procedura specială a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, motivele pentru care procurorul şi inculpatul pot declara apel în cazul în care acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost admis, restrângând sfera acestora la felul şi cuantumul pedepsei şi la forma de executare a pedepsei.

În consecinţă, în cazul în care acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost admis, nici procurorul şi nici inculpatul nu pot declara apel cu privire la alte motive decât cele prevăzute limitativ în dispoziţiile art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală, cum ar fi existenţa cazului de nulitate absolută reglementat în art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală³.

³ Corina Voicu, Andreea Simona Uzlău, Georgiana Tudor, Victor Văduva, Noul Cod de procedură penală, Ghid de aplicare pentru practicieni, Editura Hamangiu, 2014, p. 576; autorii arată că împotriva sentinţei de admitere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei se poate declara apel numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia, fiind excluse alte motive.

Invocarea, în procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, la cerere sau din oficiu, a excepţiei de necompetenţă nu este prevăzută şi permisă de legiuitor; de altfel, desfiinţarea hotărârii ca urmare a admiterii unei astfel de excepţii şi rejudecarea cauzei de către instanţa competentă constituie o soluţie pe care legiuitorul nu a vrut să o atribuie instanţei de control judiciar în această procedură specială. Absenţa acestei soluţii din enumerarea făcută de art. 488 din Codul de procedură penală nu poate conduce însă, în mod obligatoriu şi automat, la concluzia necesităţii completării normelor din partea specială cu cele din partea generală, întrucât ar însemna să adăugăm la lege. Această situaţie reprezintă încă o derogare de la procedura de drept comun care se adaugă celor prezentate anterior şi care conturează intenţia legiuitorului de a introduce în Cod o procedură nouă, cu o desfăşurare rapidă şi restrictivă, care să excludă posibilitatea rejudecării, atât timp cât această procedură se întemeiază pe existenţa unui acord între procuror şi inculpat. Departe de a fi cea mai bună reglementare legislativă, procedura restrictivă a acordului de recunoaşterea vinovăţiei trebuie interpretată şi aplicată în spiritul voinţei legiuitorului, iar nu prin extinderea acesteia la alte soluţii care, în mod evident, s-a dorit a fi excluse.

XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept menţionate, reţine următoarele:

Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanţe, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Astfel, sesizarea Completului competent să pronunţe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a fi admisibilă, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerinţe, respectiv să fie solicitată într-o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanţă pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, obiectul acesteia să vizeze o chestiune de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, iar problema de drept să nu fi fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti şi nici să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

În speţă, se constată că este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Bacău fiind învestită în Dosarul nr. 14.434/180/2014 cu soluţionarea apelurilor formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău şi inculpatul C.D.D. împotriva Sentinţei penale nr. 2.390 din 20 noiembrie 2014 a Judecătoriei Bacău.

De asemenea, este îndeplinită condiţia ca problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită, pentru următoarele argumente:

Obiectul prezentei sesizări a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept îl constituie posibilitatea instanţei de apel de a analiza cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (2) din acelaşi cod şi de a dispune soluţia prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, respectiv desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa competentă, în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (4) lit. a), b), c) din acelaşi cod.

Prin Decizia nr. 235 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 26 mai 2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, din oficiu, şi de reprezentantul Ministerului Public. În dosarele nr. 656/310/2014 si, respectiv, nr. 6.220/300/2014 (1.757/2014) ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi a constatat că dispoziţiile art. 488 din Codul de procedură penală, precum şi soluţia legislativă cuprinsă în art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, care exclude persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente de la audierea în faţa instanţei de fond, sunt neconstituţionale.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală au următorul cuprins:

"(1) Împotriva sentinţei pronunţate potrivit art. 485, procurorul şi inculpatul pot declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

(2) Împotriva sentinţei prin care acordul de recunoaştere a fost admis, se poate declara apel numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a constat, în esenţă, că în cadrul procedurii speciale a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, reglementată de art. 478-488 din Codul de procedură penală, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi persoana vătămată sunt excluse total de la dreptul de a face apel, indiferent că este vorba despre latura penală sau civilă a cauzei, fiind încălcate dispoziţiile art. 16, art. 21 alin. (1) şi (3), art. 24 alin. (1) şi art. 129 din Constituţie.

Totodată, Curtea a arătat că, din cauza restrângerii motivelor de apel numai la cele cu privire la felul şi cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia, dispoziţiile art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, contravenind prevederilor art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţie, întrucât exclud formularea apelului împotriva modului de soluţionare a laturii civile.

În ceea ce priveşte critica expresă de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 alin. (2) din Codul de procedură penală, din coroborarea acestor dispoziţii cu cele ale art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că legiuitorul nu a reglementat posibilitatea participanţilor la procesul penal de a ataca hotărârea instanţei de fond pentru alte motive decât felul şi cuantumul pedepsei şi forma de executare a acesteia.

În analiza criticii, Curtea a pornit de la ideea că procesul penal este guvernat de principiul legalităţii, prevăzut la art. 2 din Codul de procedură penală, care presupune ca întreaga sa desfăşurare să aibă loc potrivit dispoziţiilor legale. Nerespectarea acestor dispoziţii atrage nulitatea absolută sau relativă a actului încheiat, potrivit distincţiilor făcute prin prevederile art. 281 şi 282 din Codul de procedură penală. Aşa fiind, şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei, ca instituţie procesual penală, trebuie să respecte normele procesual penale, în general, şi dispoziţiile legale care îl reglementează, în special, fiindu-i aplicabile potenţialele cauze de nulitate absolută prevăzute de art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv şi cea referitoare la competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Conform art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere, iar, potrivit art. 281 alin. (3), aceasta poate fi invocată în orice stare a procesului, cu excepţia nulităţii pentru cauzele prevăzute la art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul de procedură penală.

Ca atare, Curtea a constatat că limitarea motivelor de apel împotriva soluţiei instanţei de fond prin care aceasta admite sau respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei la cele referitoare la felul şi cuantumul pedepsei şi forma de executare a acesteia lasă nesancţionate aspectele legate de lipsa competenţei materiale a instanţei de fond care a admis acordul, o astfel de limitare fiind de natură a prejudicia interesele părţilor interesate să solicite, pe calea apelului, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond de soluţionare a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat cu nerespectarea altor condiţii decât cele limitativ prevăzute de textul de lege.

În continuare, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 488 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, ce reglementează dreptul procurorului şi al inculpatului de a declara apel împotriva sentinţei referitoare la admiterea sau respingerea de către instanţa de judecată a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Extinzându-şi controlul de constituţionalitate şi asupra acestor prevederi, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală, care reglementează soluţiile ce pot fi dispuse de către instanţa de apel în urma examinării sentinţei de admitere sau de respingere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală, instanţa de apel, în urma examinării sentinţei de admitere sau de respingere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, poate dispune următoarele soluţii:

- să respingă apelul şi să menţină hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv sau inadmisibil ori nefondat;

- să admită apelul şi să desfiinţeze sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost admis numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei sau la forma de executare a acesteia şi pronunţă o nouă hotărâre, procedând potrivit art. 485 alin. (1) lit. a), care se aplică în mod corespunzător;

- să admită apelul şi să desfiinţeze sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost respins şi, pe cale de consecinţă, să admită acordul de recunoaştere a vinovăţiei, dispoziţiile art. 485 alin. (1) lit. a) şi art. 486 aplicându-se în mod corespunzător.

Reţinând că, printre soluţiile prevăzute de art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală, nu se regăseşte soluţia admiterii apelului şi a desfiinţării sentinţei prin care acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost admis, pentru aspecte precum lipsa competenţei materiale a instanţei de fond care a admis acordul, Curtea Constituţională a constatat că, în pofida normelor procedurale cuprinse în partea generală a Codului de procedură penală referitoare la dispoziţiile speciale privind competenţa instanţelor şi la regimul nulităţilor, care constituie fundamentul interpretării şi aplicării normelor din partea specială a codului, instanţa de apel competentă să se pronunţe asupra sentinţei prin care s-a dispus cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate pronunţa doar soluţiile prevăzute la art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală, deşi, potrivit art. 124 din Constituţie, trebuie să înfăptuiască justiţia, în numele legii.

Prin urmare, Curtea a reţinut că respectarea principiilor constituţionale şi a drepturilor fundamentale prevăzute la art. 1 alin. (5), art. 21 şi art. 24 din Constituţie impune reglementarea de către legiuitor, la art. 488 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, a dreptului persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente, alături de procuror şi de inculpat, de a formula apel împotriva sentinţei de admitere sau de respingere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi pentru alte motive decât cele referitoare la felul, cuantumul şi forma de executare a pedepsei, atunci când acestea au interesul procesual de a invoca astfel de motive de nulitate absolută sau relativă, şi corelativ la art. 488 alin. (4) din Codul de procedură penală, a competenţei instanţei de apel de a pronunţa şi alte soluţii decât cele de la lit. a)-c) ale alin. (4) al acestui articol.

Faţă de declararea neconstituţională a dispoziţiilor art. 488 alin. (2) şi art. 488 alin. (4) lit. a), b), c) din Codul de procedură penală, în raport cu care se solicită rezolvarea problemei de drept ce formează obiectul sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău, Înalta Curte observă că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României şi au putere numai pentru viitor.

În conformitate cu art. 147 alin. (1) din legea fundamentală, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, iar pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

Revenind la chestiunea de drept, a cărei rezolvare de principiu se solicită, se observă că aceasta vizează interpretarea art. 488 alin. (2) şi art. 488 alin. (4) lit. a), b), c) din Codul de procedură penală, dispoziţii declarate neconstituţionale şi a căror aplicare este suspendată.

În aceste împrejurări, condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei nu mai subzistă, pentru a fi admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, conform art. 475 din Codul de procedură penală.

În consecinţă, Înalta Curte constată că sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, ca urmare, chestiunea de drept invocată nu poate primi o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 475 şi 477 din Codul de procedură penală, va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală în Dosarul nr. 14.434/180/2014, având ca obiect rezolvarea de principiu a problemei de drept în sensul "dacă, raportat la soluţiile prevăzute de art. 488 alin. 4 lit. a, b, c, dispoziţiile art. 488 alin. 2 şi art. 47 alin. 1 din Codul de procedură penală, instanţa de apel poate să analizeze cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. 1 lit. b şi să dispună soluţia prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b teza a II-a din Codul de procedură penală, respectiv desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa competentă".

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală în Dosarul nr. 14434/180/2014, având ca obiect rezolvarea de principiu a problemei de drept în sensul "dacă, raportat la soluţiile prevăzute de art. 488 alin. 4 lit. a, b, c, dispoziţiile art. 488 alin. 2 şi art. 47 alin. 1 din Codul de procedură penală, instanţa de apel poate să analizeze cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. 1 lit. b şi să dispună soluţia prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b teza a II-a din Codul de procedură penală, respectiv desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa competentă".

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE

A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

judecător MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent,

Cristiana Georgeta Renghea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 489 din data de 3 iulie 2015