ORDIN nr. 384 din 29 septembrie 2014 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 522/798/317/2003 pentru aprobarea Normelor privind denumirea, descrierea, definirea, caracteristicile şi compoziţia mierii
Văzând Referatul de aprobare nr. 140.363 din 23 iunie 2014, întocmit de Direcţia generală industrie alimentară,
având în vedere prevederile art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, republicată, cu modificările ulterioare,
în baza prevederilor Directivei 2014/63/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de modificare a Directivei 2001/110/CE a Consiliului privind mierea,
În temeiul art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 4 alin. (1) pct. 54 şi al art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 3 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, ministrul sănătăţii şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emit următorul ordin:
Art. I
Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 522/798/317/2003 pentru aprobarea Normelor privind denumirea, descrierea, definirea, caracteristicile şi compoziţia mierii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2003, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.După articolul 3 se introduc două noi articole, articolele 31 şi 32, cu următorul cuprins:
"Art. 31
Produsele introduse pe piaţă sau etichetate înainte de 24 iunie 2015, în conformitate cu prezentul ordin care transpune Directiva 2001/110/CE a Consiliului privind mierea, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi comercializate în continuare, până la epuizarea stocurilor.
Art. 32
Prezentul ordin transpune Directiva 2014/63/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de modificare a Directivei 2001/110/CE a Consiliului privind mierea, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 164 din 3 iunie 2014."
2.În anexă, la articolul 2, punctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"4. Ţara sau ţările de origine unde s-a recoltat mierea sunt indicate pe etichetă.
Fără a aduce atingere primului paragraf, în cazul în care mierea provine din mai multe state membre sau ţări terţe, menţiunea obligatorie a ţărilor de origine se poate înlocui cu una din următoarele menţiuni, după caz:
- «amestec de miere provenită din UE»;
- «amestec de miere provenită din afara UE»;
- «amestec de miere provenită din UE şi din afara UE»"
3.În anexa nr. II la norme, după punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 21, cu următorul cuprins:
"21. Polenul, fiind un element constitutiv natural specific al mierii, nu este considerat ingredient, în sensul art. 2 alin. (2) lit. (f) din Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.924/2006 şi (CE) nr. 1.925/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE şi 2008/5/CE ale Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei, al produselor definite în anexa I la Directiva 2001/110/CE a Consiliului privind mierea."
4.În anexa nr. II la norme, punctul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"3. Fără a aduce prejudicii prevederilor pct. 2 subpct. 2.2 lit. f) din anexa nr. I la norme, nu se poate îndepărta nici polenul şi nici orice alt element constitutiv specific al mierii, cu excepţia cazului în care acest lucru nu poate fi evitat în momentul îndepărtării materiilor străine organice sau anorganice."
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Viceprim-ministru,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dumitru Daniel Botănoiu,

secretar de stat

p. Ministrul sănătăţii,

Francisk Iulian Chiriac,

secretar de stat

Preşedintele Autorităţii Naţionale

pentru Protecţia Consumatorilor,

Marius Alexandru Dunca

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 741 din data de 10 octombrie 2014