DECIZIE nr. 480 din 23 septembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 lit. a) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Toni Greblă

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ioana Marilena Chiorean

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 lit. a) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, excepţie ridicată de Gelu Marian Mustea în Dosarul nr. 10.393/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 556D/2014.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul acesteia nu aduce veritabile critici de neconstituţionalitate, ci invocă aspecte de aplicare a legii. Totodată arată că Legea nr. 76/2002 a prevăzut garanţii pentru persoanele care au beneficiat de indemnizaţia de şomaj.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele;
4. Prin Încheierea din 28 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 10.393/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 lit. a) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Gelu Marian Mustea în cadrul unei cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiei la dispoziţia privind încetarea indemnizaţiei de şomaj.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi art. 47 privind nivelul de trai, "în măsura în care încadrarea în muncă pe o durată mai mare de 12 luni constituie motiv de încetare a plăţii indemnizaţiei de şomaj, iar încadrarea în muncă pe o perioadă determinată mai mică de 12 luni constituie motiv de suspendare a plăţii, potrivit art. 45 alin. (1) lit. c)". În acest sens arată că, după ce a fost indisponibilizat şi a devenit beneficiar al indemnizaţiei de şomaj, a încheiat un contract de muncă pe perioadă nedeterminată începând cu data de 20 februarie 2012. După numai 4 zile i s-a comunicat de către angajator Decizia nr. 2 din 24 februarie 2012, prin care se stabilea încetarea contractului de muncă, în temeiul art. 31 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit căruia "Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia". În această situaţie, Agenţia de şomaj a emis Dispoziţia de încetare a plăţii indemnizaţiei de şomaj, pe motiv că a fost angajat pe o perioadă mai mare de 12 luni şi, în consecinţă, nu mai are dreptul de a primi indemnizaţie de şomaj.
6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază, referitor la încălcarea art. 16 din Constituţie, că textele de lege criticate nu ţin cont de împrejurarea că încheierea unui contract individual de muncă pentru o anumită perioadă de timp nu garantează şi executarea acestuia pe toată durata pentru care a fost încheiat, cu consecinţa că persoanele care încheie un contract de muncă din calitatea de beneficiar al indemnizaţiei de şomaj - în funcţie de intenţia lor de a încheia un contract pe o perioadă mai mare sau mai mică de 12 luni - să fie tratate diferit şi protejate diferit. Astfel, numai persoanele care au încheiat un contract individual de muncă pe o perioadă de cel mult 12 luni au în continuare calitatea de asigurat şi beneficiază de indemnizaţia de şomaj pentru perioada care a mai rămas din perioada stabilită iniţial, în timp ce încheierea de către beneficiarul indemnizaţiei de şomaj a unui contract individual de muncă pe o perioadă mai mare de 12 luni conduce la încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj, fără posibilitatea reluării în plată şi fără posibilitatea de a mai putea beneficia de indemnizaţia de şomaj, după încetarea plăţii, întrucât, prin ipoteză, trebuie să îndeplinească cerinţa unui stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii, potrivit art. 34 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 76/2002.
7. Instanţa de judecată consideră că "textele de lege criticate, deşi pot apărea ca juste, pot conduce la existenţa unei diferenţe de tratament nejustificate între beneficiarii indemnizaţiei de şomaj care se încadrează în muncă pe durată nedeterminată sau mai mare de 12 luni şi pentru care intervine încetarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj chiar de la data încadrării în muncă, deşi, în concret, durata nedeterminată a contractului de muncă sau mai mare de 12 luni nu garantează executarea acestuia pe aceeaşi durată, acesta putând fi denunţat unilateral de angajator pe perioada de probă, cu consecinţa pierderii dreptului de şomaj, prin raportare la beneficiarii indemnizaţiei de şomaj care se încadrează în muncă, conform legii, pe o perioadă de cel mult 12 luni, pentru care intervine suspendarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj, cu consecinţa repunerii în plată a indemnizaţiei de şomaj la cererea beneficiarului la încetarea contactului de muncă". Totodată, instanţa apreciază că textul de lege criticat este contrar şi scopului declarat al Legii nr. 76/2002, prevăzut la art. 3 lit. b) şi c), şi anume încadrarea sau reîncadrarea în muncă a persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi sprijinirea ocupării persoanelor aparţinând unor categorii defavorizate ale populaţiei.
8. Cu privire la neconcordanţa dintre textul de lege criticat şi dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Constituţie, instanţa apreciază că dispoziţiile de lege criticate pot conduce chiar la negarea dreptului la indemnizaţia de şomaj, într-o situaţie ipotetică, dar posibilă, în care o persoană care a beneficiat doar o zi de indemnizaţia de şomaj, ar încheia un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau mai mare de 12 luni, iar aceasta ar înceta din motive neimputabile, numai după o zi de executare. Într-o asemenea situaţie, deşi ar fi îndeplinit stagiul de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii, persoana aflată într-o asemenea situaţie nu ar mai putea beneficia de dreptul la indemnizaţia de şomaj, întrucât perioada de stagiu de cotizare utilizată pentru stabilirea şi acordarea anterioară a indemnizaţiei de şomaj nu se mai ia în considerare, cu consecinţa lipsei oricărei forme de protecţie socială a salariatului aflat într-o asemenea situaţie.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 44 lit. a) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, modificate prin art. I pct. 23 din Legea nr. 250/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 457 din 27 iulie 2013. Astfel, dispoziţiile de lege criticate au în prezent următorul conţinut: "Încetarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj acordate beneficiarilor are loc după cum urmează: a) la data încadrării în muncă, conform legii, pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată mai mare de 12 luni;".
13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi art. 47 privind nivelul de trai.
14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit textului de lege criticat, la data încadrării în muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată mai mare de 12 luni, indemnizaţia de şomaj încetează. În cazul încheierii unui contract individual de muncă pe o perioadă mai mică de 12 luni, sunt aplicabile dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. c), potrivit cărora plata indemnizaţiei de şomaj se suspendă.
15. Referitor la invocarea art. 47 din Constituţie, Curtea reţine că alin. (2) al acestui text constituţional consacră dreptul cetăţenilor la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Aşa cum reiese din formularea normei constituţionale, legiuitorul are libertatea de a stabili conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestor drepturi, evident cu respectarea dispoziţiilor şi principiilor Legii fundamentale. Art. 34 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 stabileşte că indemnizaţia de şomaj se acordă persoanelor care întrunesc următoarele condiţii: a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii; b) nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit legii venituri mai mici decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată; c) nu îndeplinesc condiţiile de pensionare, conform legii; d) sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate. Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 664 din 10 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, indemnizaţia pentru şomaj are drept criteriu de determinare stagiul de cotizare, iar legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a drepturilor de asigurări sociale.
16. În ipoteza în care contractul individual de muncă încheiat de beneficiarul indemnizaţiei de şomaj pe o perioadă mai mică de 12 luni încetează din motive neimputabile angajatului, legiuitorul a reglementat reluarea în plată a indemnizaţiei de şomaj suspendată. Pentru situaţiile în care indemnizaţia de şomaj a încetat în căzui prevăzut de art. 44 lit. a) din Legea nr. 76/2002, iar, ulterior, contractul individual de muncă încheiat pe o perioadă mai mare de 12 luni sau pe o perioadă nedeterminată a încetat din motive neimputabile angajatului, Legea nr. 76/2002 nu prevede reluarea în plată a acestei indemnizaţii. Însă, beneficiarii indemnizaţiei de şomaj care a încetat la data încadrării pot solicita, începând cu data încetării încadrării, o nouă indemnizaţie de şomaj, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege. Totodată, potrivit art. 72 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, aceştia beneficiază, din momentul angajării până la sfârşitul perioadei pentru care erau îndreptăţiţi să primească indemnizaţia de şomaj, de o sumă lunară de 30% din cuantumul indemnizaţiei de şomaj, indiferent de durata executării contractului individual de muncă încheiat. De acest drept nu beneficiază cei cărora li s-a suspendat plata indemnizaţiei de şomaj, la data încadrării în muncă pe o perioadă mai mică de 12 luni (aceştia beneficiind de reluarea în plată a indemnizaţiei). Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate - care reglementează ca motiv de încetare a indemnizaţiei de şomaj încadrarea în muncă pe o perioadă nedeterminată sau mai mare de 12 luni - nu conduc la încălcarea prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, privind dreptul cetăţenilor la ajutor de şomaj.
17. Referitor la susţinerea privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În acest sens este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.
18. Or, Curtea reţine că beneficiarul indemnizaţiei de şomaj care încheie contract individual de muncă pentru o perioadă determinată de până la 12 luni şi beneficiarul indemnizaţiei de şomaj care încheie contract individual de muncă pentru o perioadă nedeterminată sau de peste 12 luni, dar care, din motive neimputabile lui, a încetat în mai puţin de 12 luni de la încheiere, se află în situaţii juridice diferite, întrucât le sunt aplicabile norme ce reglementează instituţii diferite, şi anume primul caz este motiv de suspendare a indemnizaţiei de şomaj, iar al doilea caz este motiv de încetare a indemnizaţiei de şomaj. Astfel, şi tratamentul juridic aplicabil este diferit, după cum urmează: pentru prima situaţie, Legea nr. 76/2002 permite reluarea în plată a indemnizaţiei de şomaj, când motivul pentru care a fost suspendată a încetat, iar, pentru a doua situaţie, Legea nr. 76/2002 nu permite reluarea în plată a acestei indemnizaţii. Aceasta deoarece, în acest caz, art. 72 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 prevede acordarea unei sume lunare de 30% din cuantumul indemnizaţiei de şomaj, din momentul angajării până la sfârşitul perioadei pentru care beneficiarul era îndreptăţit să primească indemnizaţia de şomaj, indiferent de durata executării contractului, drept care nu este prevăzut şi pentru beneficiarul indemnizaţiei de şomaj încadrat în muncă pe o perioadă de până la 12 luni. Aşadar, dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 din Legea fundamentală.
19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gelu Marian Mustea în Dosarul nr. 10.393/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 44 lit. a) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 23 septembrie 2014.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 824 din data de 12 noiembrie 2014