ORDIN nr. 2440 din 6 august 2013 privind desemnarea Societăţii Comerciale CEPROCIM - S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea de funcţii specifice pentru evaluarea şi verificarea constanţei performanţei produselor pentru construcţii
Având în vedere Procesul-verbal nr. 8 din 25 iulie 2013 al Comisiei de desemnare în vederea notificării la Comisia Europeană a organismelor de evaluare a conformităţii produselor pentru construcţii şi a organismelor autorizate să elibereze agremente tehnice europene,
în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului, precum şi cu prevederile art. 11 alin. (2) din Procedura privind desemnarea organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, şi al ministrului afacerilor interne nr. 2.141/92/2013,
în temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite prezentul ordin.
Art. 1
Se aprobă desemnarea Societăţii Comerciale CEPROCIM - S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea de funcţii specifice pentru evaluarea şi verificarea constanţei performanţei produselor pentru construcţii, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Direcţia generală tehnică, standarde şi reglementări va notifica Comisiei Europene organismul prevăzut la art. 1 prin înscrierea în banca de date NANDO a următoarelor date/informaţii:
a)elementele de identificare a organismului;
b)perioada de valabilitate a notificării;
c)familiile de produse/produsele, utilizările preconizate, sistemele de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi funcţiile organismului, precum şi specificaţiile tehnice aferente, pentru care organismul a fost acreditat de Asociaţia de Acreditare din România - RENAR şi evaluat.
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Iulian Matache,

secretar de stat

ANEXĂ:
Denumirea organismului: Societatea Comercială CEPROCIM - S.A.
Adresa: Bd. Preciziei nr. 6, sectorul 6, Bucureşti
Telefon:+40(21)318.88.93
Fax:+40(21)318.88.94
E-mail: office@ceprocim.ro
Website: http://www.ceprocim.ro/
Competenţa organismului a fost evaluată folosind ca referenţial standardul: SR EN 45011:2001.
Valabilitatea notificării: 28 februarie 2014
Domenii de competenţă:

Numărul deciziei CE

Familiile de produse, produsele, utilizările preconizate

Sistemul de evaluare şi verificare a constanţei performanţei

Specificaţiile tehnice armonizate

Funcţia organismului

1

2

3

4

5

97/555/CE

Cimenturi, varuri de zidărie şi alţi lianţi hidraulici (1/1):

.Cimenturi de zidărie (pentru prepararea betonului, mortarului, pastei de ciment şi a altor amestecuri pentru construcţii şi pentru fabricaţia produselor pentru construcţii)

Sistem 1+

EN 413-1:2011

CP

97/555/CE

Cimenturi, varuri de zidărie şi alţi lianţi hidraulici (1/1):

.Ciment de aluminat de calciu (prepararea betonului, mortarului, pastei de ciment şi a altor amestecuri pentru construcţii şi pentru fabricaţia produselor pentru construcţii)

Sistem 1+

EN 14647:2005

EN 14647:2005/AC:2006

CP

97/555/CE

Cimenturi, varuri de zidărie şi alţi lianţi hidraulici (1/1):

.Varuri pentru construcţii

- varuri calcice

- varuri dolomitice

- varuri hidraulice

- varuri hidraulice naturale

- varuri formulate

(pentru prepararea betonului, mortarului, pastei de ciment şi a altor amestecuri pentru construcţii şi pentru fabricaţia produselor pentru construcţii)

Sistem 2+

EN 459-1:2010

CPF

97/555/CE

Cimenturi, varuri de zidărie şi alţi lianţi hidraulici (1/1):

.Cimenturi speciale, incluzând:

- cimenturi cu căldură de hidratare redusă

- ciment rezistent sulfaţi

- ciment alb

- ciment rezistent la apa de mare

- ciment cu alcalinitate redusă

(pentru prepararea betonului, mortarului, pastei de ciment şi a altor amestecuri pentru construcţii şi pentru fabricaţia produselor pentru construcţii)

 

EN 14216:2004

 

97/555/CE

Cimenturi, varuri de zidărie şi alţi lianţi hidraulici (1/1):

.Tipuri comune de ciment (cimenturi uzuale), care includ:

- ciment Portland

- ciment Portland combinat:

ciment Portland de zgură

ciment Portland autoclavizat (ciment Portland cu silice ultrafină)

ciment Portland cu puzzolană

ciment Portland cu cenuşă zburătoare

ciment Portland cu marnă arsă (ciment Portland cu şist calcinat)

ciment Portland cu piatră de var (ciment Portland cu calcar)

ciment Portland combinat

- ciment de furnal

- ciment puzzolanic

- ciment combinat

(prepararea betonului, mortarului, pastei de ciment şi altor amestecuri pentru construcţii şi la fabricarea produselor pentru construcţii)

 

EN 197-1:2011

 

97/740/CE

Produse de bază şi auxiliare pentru zidărie (1/3):

.Mortare de zidărie proiectate, fabricate industrial

(în pereţi, stâlpi şi compartimentări)

Sistem 2+

EN 998-2:2010

CPF

99/469/CE

Produse aferente betonului, mortarului şi pastei de ciment (1/2):

.Adaosuri de tip II

(pentru beton, mortar şi pastă de ciment)

Sistem 1+

EN 450-1:2012

CP

NOTĂ:
CP = funcţia de certificare produs.
CPF = funcţia de certificare control producţie în fabrică.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 524 din data de 21 august 2013