HOTĂRÂRE nr. 721 din 2 septembrie 2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 3 decembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 14, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 14
(1) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Autorităţii se asigură integral de la bugetul de stat, cu excepţia celor aferente posturilor de inspecţie la frontieră, care sunt finanţate din veniturile realizate de Autoritate din activitatea de inspecţie şi control sanitar-veterinar de frontieră."
2.La articolul 14, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
"(11) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale unităţilor din subordinea Autorităţii, prevăzute în anexa nr. 2, se asigură din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat."
3.La anexa nr. 1, textul aferent asteriscului se modifică şi va avea următorul cuprins:
"*) Instituţii publice din subordinea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu un număr maxim de posturi de 5.295, din care 1.362 de posturi pe durată determinată în vederea efectuării activităţilor de control oficial conform prevederilor legale naţionale şi europene."
4.La anexa nr. 2, nota se modifică şi va avea următorul cuprins:
"NOTĂ:
Numărul maxim de posturi pentru unităţile subordonate este de 5.295, din care 1.362 de posturi pe durată determinată în vederea efectuării activităţilor de control oficial conform prevederilor legale naţionale şi europene."
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Dumitru Băiculescu

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 683 din data de 8 septembrie 2015