Document embed

DECIZIE nr. 110 din 10 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua, art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Simina Popescu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Dan Andrei Macoveanu în Dosarul nr. 2.549/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 608D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, părţile Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au transmis note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Precizează că, în cauza de faţă, nefiind în discuţie o decizie/dispoziţie a entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emisă în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate, Decizia Curţii Constituţionale nr. 686 din 26 noiembrie 2014 nu produce efecte.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin Decizia civilă nr. 3.031 din 14 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.549/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Dan Andrei Macoveanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs promovat împotriva sentinţei civile prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată, prin care s-a solicitat obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri ca măsură reparatorie în echivalent, precum şi obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) la emiterea unui titlu de plată şi a unui titlu de conversie.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt retroactive, iar aplicarea noii legi proceselor aflate în curs de judecată creează confuzii în ce priveşte principiul egalităţii în drepturi, deoarece nu există nicio justificare raţională şi rezonabilă. Astfel, se încalcă flagrant principiul egalităţii în drepturi în cazul celor cărora le-au fost acordate măsurile reparatorii cuvenite în urma soluţionării notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, în comparaţie cu cei cărora nu le-au fost acordate aceste măsuri reparatorii, aceştia urmând ca, în baza legii noi, să fie supuşi unei noi proceduri greoaie şi de lungă durată, noua reglementare privind soluţionarea notificărilor depuse în urmă cu 12 ani fixând termene extrem de îndelungate. Aceasta, deşi toate persoanele care au depus notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 se află într-o situaţie juridică identică şi au dobândit vocaţia fie la restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, fie la măsuri reparatorii prin echivalent.

7. Totodată, prin prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013, se acordă comisiei nou-înfiinţate - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - competenţe în privinţa validării/invalidării deciziilor emise de entităţile învestite, cu privire la stabilirea existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Or, această evaluare a fost deja realizată de entitatea care a soluţionat notificarea, iar soluţia acesteia a fost deja supusă controlului de legalitate al instituţiei Prefectului. ANRP avea doar competenţa de a verifica în termen de trei ani de la primirea dosarului petentului dacă în mod corect s-au acordat măsuri reparatorii în raport cu principiul priorităţii restituirii în natură.

8. Aşadar, existenţa dreptului persoanei îndreptăţite este deja stabilită în mod irevocabil la momentul când dosarul acesteia a fost înregistrat pe rolul ANRP şi, mai ales, s-a scurs şi termenul de trei ani în care mai era posibilă evaluarea de către ANRP cu privire la corectitudinea acordării de măsuri reparatorii. Din această perspectivă, este încălcat dreptul de proprietate al persoanei îndreptăţite, căreia i s-a stabilit deja dreptul, drept care a rămas definitiv prin neexercitarea căilor legale de atacare a dispoziţiei de restituire. Posibilitatea de reevaluare a existenţei dreptului, odată ce acesta fost stabilit în mod definitiv, încalcă ordinea de drept, echivalând cu un nou mod de încetare a proprietăţii, realizat în mod nelegal. De asemenea, prin aceste prevederi legale este încălcat principiul neretroactivităţii legii, deoarece se acordă posibilitatea de invalidare a măsurilor reparatorii stabilite prin dispoziţiile de restituire, dispoziţii care, în prezent, sunt definitive ca urmare a faptului că nu au fost atacate în termenul legal.

9. În fine, susţine că întreaga Lege nr. 165/2013 încalcă principiile legii civile şi procedurii civile, iar schimbarea normei de drept material pe parcursul derulării unui proces şi aplicarea noii norme unei situaţii existente anterior modificării normei apare ca inadmisibilă

10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care face referire la punctul său de vedere exprimat anterior în dosarele Curţii Constituţionale nr. 181 D/2014, nr. 429D/2014 şi nr. 453D/2014.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit actului de sesizare, îl constituie prevederile art. 4, art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Analizând motivarea excepţiei, Curtea constată că, în realitate, obiectul acesteia este constituit din prevederile art. 4 teza a doua, art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013 din Legea nr. 165/2013, care au următorul cuprins:

- art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- art. 17 alin. (1) lit. a): "(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Naţională, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are, în principal, următoarele atribuţii:

a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;";

- art. 21 alin. (8): "Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7)."

16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 alin. (1) şi (4) privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate.

18. Însă, din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Curtea constată că în speţa de faţă nu există o decizie/dispoziţie a entităţii învestite cu soluţionarea notificării emise în executarea unei hotărâri judecătoreşti prin care instanţa judecătorească s-a pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate. În aceste condiţii, Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014 nu este incidenţă în cauză.

19. În acelaşi timp, Curtea constată că, în speţa de faţă, având în vedere obiectul cauzei în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate şi criticile de neconstituţionalitate, este incidentă jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, reprezentată de Decizia nr. 724 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015, şi Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014. Cu acele prilejuri, referitor la art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013, care reglementează atribuţia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a valida sau invalida decizia entităţii învestite de lege care conţine propunerea de acordare de măsuri compensatorii şi, după caz, de a aproba punctajul cuvenit, Curtea a reţinut că această soluţie legislativă nu este de natură să aducă atingere certitudinii raporturilor juridice, întrucât nu determină o destabilizare a acestora, ci oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalităţii dreptului recunoscut.

20. Curtea a statuat, sub acest aspect, că invalidarea deciziilor emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii poate avea mai multe justificări. Scopul unei verificări suplimentare faţă de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situaţii generatoare de inechităţi, care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001, precum restituirea/atribuirea aceluiaşi imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu şi exclusiv ori recunoaşterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranţei legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă, o garanţie a recunoaşterii acestuia în mod just.

21. Curtea a observat, de altfel, că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câştigat câtă vreme decizia/dispoziţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării, conţinând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, chiar confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire. Aceasta, deoarece până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte.

22. În plus, Curtea a precizat că deciziile autorităţilor administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanţei de judecată, singura care este competentă să se pronunţe în mod definitiv asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii.

23. De altfel, un drept cu caracter civil este considerat "determinat" (pentru a beneficia de protecţia art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale) abia în momentul în care cuantumul i-a fost precizat, în condiţiile în care dreptul intern prevede o procedură ce cuprinde două faze: prima, în care o jurisdicţie statuează cu privire la existenţa dreptului şi o alta în care se fixează cuantumul (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 23 martie 1994, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Silva Pontes împotriva Portugaliei, paragraful 30).

24. Nu în cele din urmă, Curtea a reţinut că validarea sau invalidarea în tot sau în parte a deciziilor emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii presupune, în mod concret, verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii, astfel cum prevede art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013, Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor putând solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante. Verificarea existenţei dreptului echivalează, practic, cu examinarea aceloraşi condiţii ce era necesar a fi realizate şi la momentul iniţial, al emiterii deciziei respective, deoarece noua lege nu introduce noi cerinţe în această privinţă. Această atribuţie asigură un filtru suplimentar, prin respectarea aceloraşi condiţii legale ce erau necesar a fi întrunite şi la momentul emiterii dispoziţiei, pentru asigurarea legalităţii dreptului. Aşa fiind, nu se poate susţine că această atribuţie afectează, în mod real, dreptul de proprietate, decât în măsura în care acesta nu era, de la bun început, legal stabilit, în sensul că, în realitate, nu îndeplinea toate cerinţele stabilite de legea atunci în vigoare. Curtea a statuat, cu titlu de principiu, în Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, că siguranţa circuitului civil nu se poate fundamenta fără ca, a priori, să fie confirmată legalitatea dreptului ce ulterior va intra definitiv în circuitul civil.

25. Luând în considerare toate aceste considerente, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua, ale art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, în ceea ce priveşte ipoteza referitoare la deciziile/dispoziţiile entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor care nu au fost emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora.

26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, soluţia şi considerentele cuprinse în deciziile anterior menţionate îşi găsesc aplicabilitatea şi în cauza de faţă.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dan Andrei Macoveanu în Dosarul nr. 2.549/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 4 teza a doua, art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 322 din data de 12 mai 2015