LEGE nr. 195 din 1 noiembrie 2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic
Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114 din 21 decembrie 2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 29 decembrie 2011, cu următoarele modificări şi completări:
1.La articolul 1 alineatul (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 1
(1) Sub rezerva respectării prevederilor art. 36, 51, 52, 62 şi 346 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică, inclusiv a contractelor sectoriale, şi a acordurilor-cadru atribuite în domeniile apărării şi securităţii, care au ca obiect:"
2.La articolul 3 punctul 4, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"c) oricare asociere formată de una sau mai multe autorităţi contractante dintre cele prevăzute la lit. a), b), d) ori e);"
3.La articolul 7 alineatul (2), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertanţilor constituirea garanţiei de participare, în vederea participării la procedura de atribuire a contractului, atunci când prezenta ordonanţă de urgenţă prevede obligativitatea publicării unui anunţ sau a unei invitaţii de participare şi valoarea estimată a contractului este mai mare decât pragul prevăzut la art. 56. Documentaţia de atribuire trebuie să conţină următoarele informaţii:"
4.La articolul 9 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:
"c) să depună ofertă individuală/comună şi să fie nominalizat ca terţ susţinător în cadrul unei alte oferte, sub sancţiunea excluderii ofertei individuale sau, după caz, a celei în care este ofertant asociat."
5.La articolul 22, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) contractelor destinate activităţilor specifice structurilor de informaţii;"
6.La articolul 51 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru iniţierea procedurii de atribuire, în cazul în care valoarea estimată a contractului, fără TVA, este egală sau mai mare decât echivalentul în lei a 100.000.000 euro. Fără a fi afectată aplicabilitatea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la iniţierea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire, Parlamentul, prin comisiile reunite de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobă respectiva solicitare în termen de 15 zile de la primirea acesteia."
7.Articolul 56 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 56
Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziţiei, estimată conform prevederilor secţiunii 1 a cap. II, nu depăşeşte echivalentul în lei a 75.000 euro pentru fiecare achiziţie de produse, servicii sau lucrări. Achiziţia se realizează pe bază de document justificativ."
8.La articolul 102, litera l) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"l) atunci când, ulterior atribuirii unui contract de lucrări sau de servicii, autoritatea contractantă îşi propune să achiziţioneze noi lucrări, respectiv noi servicii care sunt similare lucrărilor sau serviciilor achiziţionate prin atribuirea contractului iniţial şi numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
- atribuirea se face contractantului iniţial, iar noile lucrări, respectiv noile servicii constau în repetarea unor lucrări sau servicii similare celor prevăzute în contractul atribuit iniţial şi sunt conforme cu cerinţele prevăzute în caietul de sarcini elaborat cu ocazia atribuirii respectivului contract;
- contractul de lucrări/servicii iniţial a fost atribuit printr-o procedură de cerere de oferte, de licitaţie restrânsă, de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare sau de dialog competitiv;
- valoarea estimată a contractului iniţial de lucrări/servicii sa determinat prin luarea în considerare inclusiv a lucrărilor/serviciilor similare care pot fi achiziţionate ulterior;
- în anunţul/invitaţia de participare la procedura aplicată pentru atribuirea contractului iniţial s-a precizat faptul că autoritatea contractantă are dreptul de a opta pentru achiziţionarea ulterioară de noi lucrări similare, respectiv noi servicii similare de la operatorul economic a cărui ofertă va fi declarată câştigătoare în cadrul procedurii respective;
- autoritatea contractantă are dreptul de a aplica această procedură într-un interval care nu poate depăşi 5 ani de la atribuirea contractului iniţial, în afara situaţiilor excepţionale determinate de luarea în considerare a duratei de viaţă preconizate a oricăruia dintre articolele, instalaţiile sau sistemele livrate şi dificultăţile tehnice pe care o schimbare de furnizor le-ar putea cauza;"
9.La articolul 127, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 127
(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite spre publicare anunţurile/invitaţiile prevăzute la art. 126 alin. (1) către operatorul SEAP, utilizând în acest sens numai mijloace electronice."
10.La articolul 128, alineatele (2)-(5) se abrogă.
11.La articolul 128, alineatul (6) şi litera b) a alineatului (10) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(6) Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice verifică fiecare anunţ de intenţie/anunţ de participare/invitaţie de participare transmis/transmisă de către autoritatea contractantă pentru publicare în SEAP, în măsura în care anunţul/invitaţia respectiv/respectivă este în legătură cu aplicarea procedurii de atribuire a unui contract, indiferent de valoarea estimată a acestuia.
.......................................................
b) de a publica anunţul în SEAP în cel mult două zile lucrătoare de la primirea acceptului de publicare."
12.Articolul 154 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 154
(1) Criteriile de calificare şi selecţie stabilite de către autoritatea contractantă trebuie să aibă o legătură evidentă cu obiectul contractului ce urmează să fie atribuit.
(2) Autoritatea contractantă are obligaţia de a respecta principiul proporţionalităţii atunci când stabileşte criteriile de calificare şi selecţie, precum şi nivelul cerinţelor minime pe care ofertanţii/candidaţii trebuie să le îndeplinească.
(3) Criteriile de calificare şi selecţie precizate în cadrul anunţului/invitaţiei de participare trebuie să fie aceleaşi cu cele precizate în cadrul documentaţiei de atribuire.
(4) Orice modificare şi/sau completare a criteriilor de calificare şi selecţie precizate conform alin. (3) conduc/conduce la anularea procedurii de atribuire, cu excepţia modificărilor dispuse prin decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau a celor operate de către autoritatea contractantă ca erate, dar doar în cazul în care publicarea eratelor s-a făcut cu prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor/ofertelor."
13.La articolul 156, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) a fost condamnat în ultimii 3 ani, prin hotărârea definitivă a unei instanţe judecătoreşti, pentru o faptă care a adus atingere eticii profesionale sau pentru comiterea unei greşeli în materie profesională;"
14.La articolul 161, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) În cazul în care ofertantul/candidatul îşi demonstrează situaţia economică şi financiară invocând şi susţinerea acordată, în conformitate cu prevederile alin. (1), de către o altă persoană, atunci acesta are obligaţia de a dovedi susţinerea de care beneficiază, de regulă, prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, încheiat în formă autentică, prin care aceasta confirmă faptul că va pune la dispoziţia ofertantului/candidatului resursele financiare invocate. Persoana care asigură susţinerea financiară nu trebuie să se afle în situaţia care determină excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 155 şi 156."
15.Articolul 174 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 174
(1) În cazul aplicării criteriului «oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic», oferta stabilită ca fiind câştigătoare este oferta care întruneşte punctajul cel mai mare rezultat din aplicarea unui sistem de factori de evaluare pentru care se stabilesc ponderi relative. În cazul în care, din motive obiective, pe care autoritatea contractantă le poate justifica temeinic, este imposibilă stabilirea exactă a ponderilor relative pentru fiecare factor de evaluare, autoritatea contractantă are obligaţia de a indica în anunţul/invitaţia de participare şi în documentaţia de atribuire cel puţin ordinea descrescătoare a importanţei factorilor de evaluare care urmează să fie utilizaţi.
(2) Factorii de evaluare a ofertei, prevăzuţi la alin. (1), pot fi, alături de preţ: caracteristici privind nivelul calitativ, tehnic sau funcţional, caracteristici de mediu, costuri de utilizare, costuri de funcţionare, raportul cost/eficienţă, servicii postvânzare şi asistenţă tehnică, termen de livrare sau de execuţie, securitatea aprovizionării, interoperabilitatea şi caracteristicile operaţionale, alte elemente considerate semnificative pentru evaluarea ofertelor.
(3) Autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza, în mod clar, în anunţul/invitaţia de participare, precum şi în documentaţia de atribuire, factorii de evaluare a ofertei, cu ponderile relative ale acestora.
(4) Autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza în documentaţia de atribuire algoritmul de calcul sau metodologia concretă de punctare a avantajelor care vor rezulta din propunerile tehnice şi financiare prezentate de ofertanţi.
(5) Orice modificare şi/sau completare a factorilor de evaluare precizaţi conform alin. (3) conduc/conduce la anularea procedurii de atribuire."
16.După articolul 179 se introduce un nou articol, articolul 1791, cu următorul cuprins:
"Art. 1791
Într-un contract de achiziţie publică este permisă doar cesiunea creanţelor născute din acel contract, obligaţiile născute rămânând în sarcina părţilor contractante, astfel cum au fost stipulate şi asumate iniţial."
17.Articolul 181 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 181
(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică în următoarele cazuri:
a) dacă au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme;
b) dacă nu a fost depusă nicio ofertă sau dacă au fost depuse oferte care, deşi pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate din cauza modului neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi/ori financiare;
c) dacă abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului.
(2) Prin excepţie de la prevederile art. 179, autoritatea contractantă are dreptul de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică, dacă ia această decizie înainte de data încheierii contractului, numai în următoarele cazuri:
a) autoritatea contractantă se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 64 alin. (2) lit. a), art. 79 alin. (2) lit. a), art. 94 alin. (2) lit. a) sau art. 114 lit. a);
b) ca urmare a deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor prin care se dispune eliminarea oricăror specificaţii tehnice din caietul de sarcini ori din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire.
(3) Dispoziţiile alin. (2) nu pot aduce atingere obligaţiei autorităţii contractante de a anula o procedură de atribuire în urma unei hotărâri judecătoreşti sau a unei decizii în acest sens a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
(4) În sensul prevederilor alin. (1) lit. c), prin abateri grave de la prevederile legislative se înţelege:
a) criteriile de calificare şi selecţie, precum şi criteriul de atribuire sau factorii de evaluare prevăzuţi în cadrul invitaţiei/anunţului de participare, precum şi în documentaţia de atribuire au fost modificaţi;
b) pe parcursul analizei, evaluării şi/sau finalizării procedurii de atribuire se constată erori ori omisiuni, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca acestea să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a)-f)."
18.La articolul 185 alineatul (1), litera n) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"n) dacă este cazul, contestaţiile formulate în cadrul procedurii de atribuire, însoţite de deciziile motivate pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor;"
19.La articolul 188, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Fără a afecta prevederile alin. (1), în orice caz, un contract poate să nu fie considerat ca lipsit de efecte dacă consecinţele acestui lucru ar periclita serios însăşi existenţa unui program de apărare sau de securitate, esenţial pentru interesele în materie de securitate naţională."
20.La articolul 189, literele a) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) încălcarea prevederilor art. 13;
.......................................................
e) încălcarea regulilor de publicitate prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, cu excepţia celor referitoare la anunţul de atribuire, şi/sau neîndeplinirea de către autorităţile contractante a obligaţiei de înregistrare în SEAP, astfel cum este prevăzut de legislaţia în materia achiziţiilor publice;"
21.La articolul 189, după litera e) se introduce o nouă literă, litera e1), cu următorul cuprins:
"e1) încălcarea regulilor de publicitate prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă cu privire la anunţul de atribuire;"
22.La articolul 189, literele j) şi l) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"j) schimbarea criteriului de atribuire precizat în invitaţia/anunţul de participare şi în documentaţia de atribuire pe parcursul aplicării procedurii de atribuire;
.......................................................
l) aplicarea incorectă, în cadrul procesului de selecţie şi/sau de evaluare, a criteriilor stabilite prin documentaţia de atribuire ori aplicarea altor criterii decât a celor stabilite în invitaţia/anunţul de participare şi prin documentaţia de atribuire;"
23.La articolul 189, după litera w) se introduce o nouă literă, litera x), cu următorul cuprins:
"x) nesolicitarea de către autoritatea contractantă a informaţiilor necesare pentru evaluarea ofertelor care prezintă un preţ neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat/prestat/executat."
24.La articolul 190, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 190
(1) Contravenţiile prevăzute la art. 189 lit. e1), o), u) şi w) se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei.
(2) Contravenţiile prevăzute la art. 189 lit. a), c), k), n), r), t), v) şi x) se sancţionează cu amendă de la 40.000 lei la 80.000 lei."
25.La articolul 193 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) au fost încălcate prevederile art. 137 alin. (4), art. 180 alin. (1) din prezenta ordonanţă de urgenţă şi art. 2563 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006;"
26.La articolul 193 alineatul (1), după litera f) se introduc două noi litere, literele g) şi h), cu următorul cuprins:
"g) modificarea criteriilor de calificare şi selecţie şi/sau a factorilor de evaluare prevăzute/prevăzuţi în cadrul invitaţiei/anunţului de participare;
h) modificarea contractului a condus la diminuarea avantajelor şi, după caz, a factorilor de evaluare care au stat la baza declarării ofertei câştigătoare."
27.La articolul 193, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) În cazuri temeinic justificate, instanţa, până la soluţionarea fondului cauzei, poate să dispună, la cererea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, prin încheiere motivată dată cu citarea părţilor, suspendarea executării contractului."
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 753 din data de 8 noiembrie 2012