DECIZIE nr. 220 din 15 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Toni Greblă

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 pentru reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepţie ridicată de Nicolae Petru în Dosarul nr. 9.356/85/2012 al Tribunalului Sibiu - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 725D/2013.
2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care susţine admiterea acesteia. Arată că prin norma legală criticată revoluţionarilor li s-a luat dreptul la indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 341/2004, în condiţiile în care această lege nu este abrogată.
4. Curtea solicită autorului excepţiei să precizeze titlul pe care îl deţine şi dacă a beneficiat de indemnizaţia lunară acordată pentru titlul obţinut. Autorul excepţiei, răspunzând întrebărilor, menţionează că este deţinător al unui Certificat de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite, că a beneficiat de indemnizaţia lunară aferentă acestuia şi că este nemulţumit de faptul că plata acestei indemnizaţii a fost suspendată.
5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. Prin reglementarea legală criticată nu se încalcă dreptul de proprietate şi nici principiul neretroactivităţii legii. Acordarea indemnizaţiei prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 ţine de politica statului. Legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. Menţionează jurisprudenţa Curţii în materie, respectiv Decizia nr. 10 din 16 ianuarie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
6. Prin Încheierea din 17 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 9.356/85/2012, Tribunalul Sibiu - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepţie ridicată de Nicolae Petru într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva deciziei de pensionare, prin care a solicitat anularea aplicării prevederilor art. 18 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar şi menţinerea în plată a indemnizaţiei suspendate de acest text de lege începând cu data de 1 ianuarie 2012.
7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 53 din Constituţie, întrucât aduc atingere dreptului de proprietate şi creează o discriminare între revoluţionari şi restul populaţiei care nu este supusă aceloraşi măsuri de austeritate. Susţine că suspendarea plăţii indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 341/2004 s-a făcut cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii.
8. Tribunalul Sibiu - Secţia I civilă face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, constatând că atât soluţia, cât şi considerentele acestei decizii sunt aplicabile în cauza de faţă.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
10. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv deciziile nr. 922 din 1 noiembrie 2012, nr. 1.046 din 11 decembrie 2012 şi nr. 88 din 28 februarie 2013.
11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:
12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, astfel cum a fost aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. Prevederile legale criticate au următorul cuprins:
"Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: [...]
Art. 18 - În anul 2012, indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă."
14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 privind neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, este menţionată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 12 aprilie 2006, pronunţată în Cauza Stec şi alţii împotriva Regatului Unit. Mai este invocat şi principiul drepturilor câştigate consacrat în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională observă că dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, la care face referire textul criticat, au următorul cuprins: "De o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază şi persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiază copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor."
16. Curtea reţine, de asemenea, că potrivit art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 30 august 2013, prevederile de lege criticate se aplică în mod corespunzător şi în anul 2014.
17. Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate. În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 1.046 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 20 februarie 2013, a constatat că formula redacţională a textului legal dedus controlului nu oferă temei unei atare critici, întrucât nu conţine în sine nicio dispoziţie cu caracter retroactiv, textul urmând a-şi găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a legii modificatoare. Textul de lege criticat afectează acordarea indemnizaţiilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 doar pentru viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora, nefiind, astfel, încălcate prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie. Celelalte condiţii privind acordarea acestor indemnizaţii nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, dispoziţiile de lege criticate nu se răsfrâng asupra indemnizaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.
18. Referitor la invocarea art. 16 din Constituţie, prin Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 28 martie 2013, Curtea a apreciat că nu poate fi reţinută această critică, deoarece prin prevederile de lege criticate se instituie un tratament egal pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, aplicându-se în mod nediscriminatoriu tuturor beneficiarilor indemnizaţiilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, şi anume persoanelor care deţin titlul prevăzut de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, de "Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite", precum şi copiilor eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor.
19. Privind critica de neconstituţionalitate potrivit căreia sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 44, Curtea, prin Decizia nr. 1.046 din 11 decembrie 2012, a constatat că aceasta nu poate fi primită, deoarece acordarea indemnizaţiei prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 nu constituie, potrivit Constituţiei, o obligaţie de reglementare a statului, astfel că nu se poate vorbi despre existenţa unui drept fundamental la obţinerea unor indemnizaţii în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Acordarea indemnizaţiei prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 este supusă practic condiţiei ca statul să dispună de resursele financiare pentru a putea acorda şi alte drepturi pecuniare faţă de cele pe care Constituţia le nominalizează în mod expres.
20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, atât soluţiile pronunţate în deciziile menţionate, cât şi considerentele pe care acestea se sprijină îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
21. Dispoziţiile constituţionale ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică nu sunt incidente în cauză, prevederile de lege criticate nereglementând aspecte ale acestui drept fundamental.
22. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu sunt incidente în cauză. Acest text din Constituţie priveşte doar restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale, iar dispoziţiile legale criticate vizează neacordarea în anul 2012 a unor drepturi ce nu sunt consacrate la nivel constituţional, neavând în consecinţă un caracter fundamental.
23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae Petru în Dosarul nr. 9.356/85/2012 al Tribunalului Sibiu - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Sibiu - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 15 aprilie 2014.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 407 din data de 2 iunie 2014