ORDIN nr. 184 din 15 decembrie 2015 privind modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 61/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind problemele de sănătate a animalelor ce afectează comerţul intracomunitar cu animale din speciile bovine şi suine
Văzând Referatul de aprobare nr. 3.686 din 3 noiembrie 2015, întocmit de Direcţia generală control oficial din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:
Art. I
Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 61/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind problemele de sănătate a animalelor ce afectează comerţul intracomunitar cu animale din speciile bovine şi suine, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 şi 289 bis din 30 martie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.Articolul 4 va avea următorul cuprins:
"Art. 4
Prezentul ordin transpune Directiva Consiliului 64/432/CE din 26 iunie 1964 privind problemele de inspecţie veterinară care afectează schimburile intracomunitare cu bovine şi porcine, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. 121 din 29 iulie 1964, astfel cum a fost amendată de Directiva 2014/64/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de modificare a Directivei 64/432/CEE a Consiliului în ceea ce priveşte bazele de date electronice care fac parte din reţelele de supraveghere din statele membre, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 189 din 27 iunie 2014."
2.În norma sanitară veterinară, la articolul 12 alineatul (7) litera C, punctul (I) va avea următorul cuprins:
"(I) Pentru fiecare animal:
a) codul sau codurile unice de identificare, în cazurile stabilite la art. 4 alin. (1), la art. 4b, la art. 4c alin. (1) şi la art. 4d din Regulamentul (CE) nr. 1.760/2000 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iulie 2000 de stabilire a unui sistem de identificare şi înregistrare a bovinelor şi privind etichetarea cărnii de vită şi mânzat şi a produselor din carne de vită şi mânzat şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 820/97 al Consiliului;
b) data naşterii;
c) sexul;
d) rasa sau culoarea pielii;
e) codul de identificare al mamei sau, în cazul unui animal importat dintr-o ţară terţă, codul unic de identificare al mijlocului de identificare individual atribuit animalului de statul membru de destinaţie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.760/2000;
f) numărul de identificare al exploataţiei în care s-a născut;
g) numerele de identificare ale tuturor exploataţiilor în care a fost ţinut animalul şi datele fiecărei deplasări;
h) data decesului sau a sacrificării;
i) tipul de dispozitiv electronic de identificare, dacă animalului i-a fost aplicat un astfel de dispozitiv."
Art. II
Prezentul ordin transpune în legislaţia naţională Directiva 2014/64/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de modificare a Directivei 64/432/CEE a Consiliului în ceea ce priveşte bazele de date electronice care fac parte din reţelele de supraveghere din statele membre, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 189 din 27 iunie 2014.
Art. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 18 iulie 2019.
-****-

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Dumitru Băiculescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 953 din data de 23 decembrie 2015