ORDIN nr. 6521 din 19 decembrie 2012 privind echivalarea competenţelor profesionale şi transversale dobândite în cadrul calificărilor academice de Teologie socială şi Teologie asistenţă socială
Având în vedere prevederile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.703/2011 privind implementarea Cadrului naţional al calificărilor din învăţământul superior,
în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.
Art. 1
(1)Competenţele profesionale şi transversale dobândite în cadrul calificărilor academice de Teologie socială şi Teologie asistenţă socială de către absolvenţii învăţământului universitar de licenţă din domeniul de studii Teologie, specializările Teologie socială şi Teologie asistenţă socială, se echivalează, pe baza analizării şi comparării specializărilor/programelor de studii absolvite, cu competenţele profesionale şi transversale dobândite în cadrul calificării academice de Asistenţă socială de absolvenţii învăţământului universitar de licenţă din domeniul de studii Asistenţă socială, specializarea/programul de studii Asistenţă socială, până la treapta de asistent social practicant.
(2)Echivalarea se realizează, la cererea absolvenţilor interesaţi, de către instituţiile de învăţământ superior acreditate pe baza analizei şi comparării planurilor de învăţământ şi programelor analitice pentru cele două specializări/programe de studii, astfel:
a)de către o comisie, stabilită prin decizie a rectorului, formată din cadre didactice de la ambele specializări, atunci când instituţia are în structură ambele specializări/programe de studii;
b)la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, adresată instituţiilor de învăţământ superior, acestea desemnează, prin decizie a rectorului, cadrele didactice în comisia ce va lucra în cadrul instituţiei de învăţământ care au în structură programul de studii Asistenţă socială, acreditat. Rezultatul echivalării se înaintează, sub semnătura rectorului, instituţiei de învăţământ.
(3)Rezultatul echivalării constă în stabilirea procentului de similitudine între cele două specializări/programe de studii.
Art. 2
Dacă rezultatul echivalării stabileşte cel puţin 70% similitudine între cele două specializări/programe de studii, Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali, autoritate competentă, conform normelor în vigoare, în baza documentelor depuse de către solicitanţi, acordă accesul la exercitarea profesiei de asistent social şi stabileşte treapta profesională, după caz, de asistent social debutant sau asistent social practicant.
Art. 3
Pentru dobândirea de competenţe profesionale şi transversale aferente treptelor de asistent social specialist şi asistent social principal, precum şi pentru promovarea în aceste trepte profesionale, absolvenţii învăţământului universitar de licenţă din domeniul de studii Teologie, specializările Teologie socială şi Teologie asistenţă socială, au obligaţia de a absolvi un program de studii de masterat din domeniul de studii Asistenţă socială.
Art. 4
Direcţia generală învăţământ superior şi instituţiile acreditate de învăţământ superior care organizează studii universitare în specializările menţionate la art. 1 duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 5
Prezentul Ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,

Ecaterina Andronescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 871 din data de 20 decembrie 2012