RAPORT nr. 6718 din 29 aprilie 2013 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Vâlcea
AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr.
334/2006
privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare, şi cu Planul de control pe anul 2013, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15-25 aprilie 2013 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Vâlcea pentru anul 2012.
Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Vâlcea au totalizat 92.572,00 lei şi au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 88.428,00 lei, din donaţii în sumă de 900,00 lei şi din alte surse în sumă de 3.244,00 lei.
Nu au fost constatate încălcări ale legislaţiei în vigoare cu privire la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 334 din data de 7 iunie 2013