LEGE nr. 61 din 22 septembrie 1993 privind alocaţia de stat pentru copii*) - Republicare
Art. 1
(1)Se instituie alocaţia de stat pentru copii ca formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare.
(2)Beneficiază de alocaţie de stat pentru copii toţi copiii în vârstă de până la 18 ani.
(3)Alocaţia de stat pentru copii se acordă şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora.
(4)Tinerii prevăzuţi la alin. (3) care repetă anul şcolar nu beneficiază de alocaţie de stat, cu excepţia celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical.
Art. 2
Beneficiază de alocaţie de stat pentru copii şi copiii cetăţenilor străini şi ai persoanelor fără cetăţenie rezidenţi, în condiţiile legii, în România, dacă locuiesc împreună cu părinţii.
Art. 3
(1)Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte în raport cu indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR, după cum urmează:
a)0,4 ISR pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap);
b)0,084 ISR pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3);
c)0,168 ISR pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap, conform prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Titular al dreptului la alocaţia de stat pentru copii este copilul.
(3)Alocaţia de stat pentru copii prevăzută la alin. (1) lit. a) se cumulează cu indemnizaţia lunară, stimulentul lunar sau stimulentul de inserţie, prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 4
(1)Alocaţia de stat pentru copii se plăteşte unuia dintre părinţi pe baza acordului acestora sau, în caz de neînţelegere, pe baza deciziei autorităţii tutelare ori a hotărârii judecătoreşti, părintelui căruia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare.
(2)Alocaţia de stat pentru copii se plăteşte şi tutorelui, curatorului, persoanei căreia i-a fost dat în plasament familial copilul, inclusiv asistentului maternal sau persoanei căreia i-a fost încredinţat copilul în vederea adopţiei, în condiţiile legii.
(3)Pentru copiii pentru care s-a stabilit măsura de protecţie specială prevăzută la art. 58 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare, alocaţia de stat pentru copii se plăteşte numai în cont personal, în cuantumurile prevăzute la art. 3.
(4)După împlinirea vârstei de 14 ani, plata alocaţiei de stat pentru copii se poate face direct titularului, cu încuviinţarea reprezentantului său legal.
(5)Pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3), plata alocaţiei de stat se face direct acestora, pe bază de cerere. Procedura de plată se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi**).
_______
**) A se vedea nota de subsol de la art. 11.
(6)Alocaţia de stat pentru copiii prevăzuţi la alin. (3) se virează în conturile personale deschise pentru aceştia de către conducătorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din subordinea consiliului judeţean, respectiv din subordinea consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, denumită în continuare direcţie generală, inclusiv pentru copiii încredinţaţi organismului privat acreditat şi licenţiat în condiţiile legii. Sumele cu titlu de alocaţie de stat pentru copii se capitalizează până la împlinirea de către aceştia a vârstei de 14 ani. După împlinirea de către titular a vârstei de 14 ani alocaţia de stat poate fi plătită direct acestuia, cu încuviinţarea conducătorului direcţiei generale, sau, în funcţie de opţiunea acestuia, poate fi capitalizată în continuare în contul personal al acestuia până la împlinirea vârstei de 18 ani.
(7)Alocaţia de stat plătită în condiţiile prevăzute la alin. (6) se acordă titularului la împlinirea de către acesta a vârstei de 18 ani.
(8)În cazul decesului copilului prevăzut la alin. (3) sumele cu titlu de alocaţie de stat plătite conform alin. (6) se fac venit la bugetul de stat.
(9)În cazul în care pentru copilul prevăzut la alin. (3) măsura de protecţie specială prevăzută la art. 58 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, încetează sau se modifică, alocaţia de stat se va acorda potrivit situaţiei în care se află copilul.
(10)În situaţia în care copiii prevăzuţi la alin. (9) sunt în întreţinerea familiei sau, după caz, s-a instituit măsura alternativă a tutelei ori măsura de protecţie specială a plasamentului la o familie, persoană sau la asistentul maternal, suma cu titlu de alocaţie de stat capitalizată în condiţiile alin. (6) poate fi utilizată de către reprezentantul legal al copilului în interesul acestuia, prin hotărârea comisiei pentru protecţia copilului.
(11)După împlinirea de către copiii prevăzuţi la alin. (3) a vârstei de 18 ani, aceştia beneficiază de alocaţie de stat pentru copii în aceleaşi condiţii ca tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3).
Art. 5
(1)Lunar, serviciile de stare civilă ale consiliilor locale comunale, orăşeneşti, municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti comunică agenţiei pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale, situaţia privind copiii care au decedat.
(2)Pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3) inspectoratul şcolar judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, denumit în continuare inspectorat şcolar, transmite agenţiilor teritoriale până la data de 1 octombrie a fiecărui an situaţia centralizatoare privind elevii înscrişi în anul şcolar. Situaţia va cuprinde şi elevii înscrişi în unităţile de învăţământ private acreditate ori autorizate în condiţiile legii.
(3)Pe parcursul anului şcolar, inspectoratele şcolare transmit lunar agenţiilor teritoriale situaţia privind tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi care nu mai urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional organizate în condiţiile legii.
(4)Pentru tinerii înscrişi în unităţile de învăţământ din subordinea altor autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate, aceste unităţi de învăţământ au obligaţia de a transmite agenţiilor teritoriale situaţiile prevăzute la alin. (2) şi (3).
Art. 6
(1)Stabilirea dreptului de alocaţie de stat pentru copii se face pe baza cererii şi a actelor din care rezultă îndeplinirea condiţiilor de acordare a acestui drept.
(2)Cererea se face, în numele copilului, de către persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1)-(3).
(3)După împlinirea vârstei de 14 ani, cererea se poate face şi de către copil, cu încuviinţarea reprezentantului său legal.
(4)Dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata drepturilor se face începând cu luna următoare depunerii cererii.
(5)În cazul în care cererea este înregistrată ulterior lunii în care s-a născut copilul, plata alocaţiei de stat pentru copii se poate face şi pentru perioadele anterioare, dar nu mai mult de 12 luni.
(6)Dreptul la alocaţia de stat pentru copii încetează începând cu luna următoare celei în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile de acordare.
(7)În cazul în care achitarea drepturilor de alocaţie de stat pentru copii se face prin mandat poştal, plata acesteia se suspendă dacă timp de 3 luni reprezentantul legal al copilului nu a încasat drepturile cu titlu de alocaţie de stat. Reluarea în plată, inclusiv cu plata drepturilor restante, se face pe bază de cerere scrisă întocmită de reprezentantul legal al copilului, care se înregistrează la agenţia teritorială.
Art. 7
(1)Persoanele cărora li se face plata alocaţiei de stat pentru copii sunt obligate să comunice orice schimbare în privinţa componenţei familiei sau a domiciliului/reşedinţei care poate determina încetarea sau modificarea acordării drepturilor de alocaţie de stat pentru copii, în termen de cel mult 15 zile de la apariţia acesteia, inclusiv situaţia în care cetăţenii români îşi stabilesc rezidenţa în altă ţară împreună cu copiii lor.
(2)Sumele plătite necuvenit cu titlu de alocaţie de stat pentru copii se recuperează pe baza deciziei emise de persoana juridică care a efectuat plata alocaţiei de stat pentru copii sau prin angajamentul de plată scris al persoanei care le-a încasat în mod necuvenit.
(3)Decizia prin care se recuperează sumele încasate necuvenit se comunică celui obligat la plată în termen de 15 zile de la emitere.
(4)Decizia de recuperare şi angajamentul de plată constituie titlu executoriu de la data comunicării, respectiv de la data semnării.
Art. 8
Alocaţia de stat pentru copii nu este impozabilă şi nu poate fi urmărită silit decât în vederea recuperării sumelor plătite necuvenit cu acest titlu.
Art. 9
Contestaţiile formulate împotriva modului de stabilire şi de plată a alocaţiei de stat pentru copii se soluţionează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 10
(1)Fondurile pentru plata alocaţiei de stat pentru copii, precum şi pentru cheltuielile cu administrarea şi transmiterea drepturilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
(2)Plata alocaţiei de stat pentru copii se realizează prin mandat poştal, cont curent personal sau cont de card.
(3)În cazul achitării drepturilor de alocaţie de stat în cont curent personal sau cont de card, agenţiile teritoriale efectuează plata prin unităţile bancare, pe bază de borderou, cu plata unui comision bancar.
(4)Comisionul bancar prevăzut la alin. (3) nu poate fi mai mare de 0,1% din drepturile achitate şi va fi stabilit prin negociere, la nivel teritorial, între agenţiile teritoriale şi unităţile bancare.
Art. 11
În aplicarea prezentei legi, precum şi pentru reglementarea modalităţilor de stabilire şi plată a drepturilor, se emit norme metodologice, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului***).
_______
***) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 577/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru reglementarea modalităţilor de stabilire şi plată a alocaţiei de stat pentru copii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 12 iunie 2008.
Art. 12
(1)Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 a lunii următoare celei în care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I****).
_______
****) Legea nr. 61/1993 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993.
(2)La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. 1-17, art. 28-30 şi anexa din Decretul nr. 410/1985*****) privind alocaţia de stat şi indemnizaţia pentru copii, ajutoarele ce se acordă mamelor cu mai mulţi copii şi soţiilor de militari în termen, precum şi indemnizaţia de naştere, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
_______
*****) Decretul nr. 410/1985 privind alocaţia de stat şi indemnizaţia pentru copii, ajutoarele ce se acordă mamelor cu mai mulţi copii şi soţiilor de militari în termen, precum şi indemnizaţia de naştere, publicată în Buletinul Oficial nr. 76 din 26 decembrie 1985, a fost abrogat prin Legea nr. 7/1998 privind declararea ca abrogate a unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 13 ianuarie 1998.
-****-
______
*) Republicată în temeiul art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 166/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 11 octombrie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 61/1993 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 7 mai 2009.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 767 din data de 14 noiembrie 2012