ORDIN nr. 160 din 19 decembrie 2014 privind modalitatea de stabilire a structurii amestecului de gaze naturale pentru clienţii casnici şi clienţii noncasnici producători de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Având în vedere prevederile art. 99 lit. e) şi l), art. 101 alin. (2) lit. c), art. 122 alin. (1) lit. h), art. 124 alin. (1) lit. e) şi art. 181 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr.
123/2012
, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 8 lit. a) şi c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
33/2007
privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
160/2012
,
în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
33/2007
, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
160/2012
,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei
emite prezentul ordin.
Art. 1
(1)
Prezentul ordin reglementează modalitatea de stabilire a structurii de amestec intern/import de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei pentru clienţii casnici şi clienţii noncasnici producători de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei.
(2)
Până la data de 30 iunie 2021, potrivit Legii energiei electrice şi gazelor naturale nr.
123/2012
, cu modificările şi completările ulterioare, structura amestecului de gaze naturale se stabileşte lunar de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei pentru clienţii casnici şi clienţii noncasnici producători de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei, astfel încât să se asigure suportabilitatea costurilor legate de factura energetică, în special a celor legate de încălzirea populaţiei, şi luând în considerare Calendarul de eliminare treptată a preţurilor reglementate pentru clienţii finali stabilit de către Guvern, în conformitate cu graficul de eşalonare a preţurilor producătorilor.
Art. 2
(1)
În înţelesul prezentului ordin, termenii şi expresiile folosite au semnificaţiile următoare:
a)
amestec intern/import (amestec) - amestecul de gaze naturale constituit din cantităţi de gaze naturale din producţia internă curentă/înmagazinare şi de gaze naturale achiziţionate din import sau din alte state din spaţiul comunitar curente/înmagazinare;
b)
gaze naturale din producţia internă - gaze naturale din producţia internă curentă şi gaze naturale din producţia internă înmagazinate în depozitele de înmagazinare subterană;
c)
gaze naturale din import - gaze naturale curente achiziţionate din import sau din alte state din spaţiul comunitar şi gaze naturale din import ori din alte state din spaţiul comunitar, înmagazinate şi extrase în/din depozitele de înmagazinare subterană din România.
(2)
Abrevierile utilizate în cadrul prezentului ordin au următoarele semnificaţii:
a)
ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;
b)
DOPGN - Direcţia operator piaţă gaze naturale organizată în cadrul Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş;
c)
CPET - clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice, destinată consumului populaţiei;
d)
CCR - clienţi casnici reglementaţi;
e)
CCE - clienţi casnici eligibili;
f)
PET - producători de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei;
g)
NC - clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice, destinată consumului populaţiei;
h)
SNT - Sistemul naţional de transport.
Art. 3
(1)
Pentru determinarea structurilor lunare de amestec, până în data de 15 a lunii anterioare lunii de livrare, producătorii, furnizorii, operatorii de distribuţie, operatorii de înmagazinare, operatorul de transport şi de sistem, clienţii noncasnici producători de energie termică care optează pentru achiziţia gazelelor naturale necesare producerii de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei direct de la producătorii de gaze naturale, precum şi clienţii eligibili menţionaţi la lit. c), e) şi g), după caz, au obligaţia de a transmite DOPGN următoarele categorii de informaţii, după cum urmează:
a)
în cazul producătorului de gaze naturale - cantităţile de gaze naturale din producţia internă lunară curentă, cantităţile de gaze naturale reinjectate în zăcăminte, exceptate de la plata redevenţei, în condiţiile legii, cantităţile de gaze naturale destinate consumurilor tehnologice specifice operaţiunilor petroliere desfăşurate de către titularii de acorduri petroliere, cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie electrică în propriile centrale electrice pe bază de gaze naturale;
b)
în cazul producătorilor de gaze naturale şi furnizorilor - cantităţile de gaze naturale din producţie internă destinate comercializării în alte state din spaţiul comunitar şi cele destinate exportului în state din afara spaţiului comunitar;
c)
în cazul furnizorilor, al producătorilor de energie termică care optează pentru achiziţia gazelelor naturale necesare producerii de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei direct de la producătorii de gaze naturale şi al altor clienţi eligibili, după caz - cantităţile de gaze naturale din producţia internă/import destinate injecţiei/extracţiei în/din depozitele de înmagazinare subterană şi/sau cantităţile de gaze naturale din producţia internă/import achiziţionate din depozitele de înmagazinare subterană, defalcate pe CCR, CCE, PET şi NC, după caz;
d)
în cazul furnizorului de gaze naturale - necesarul de consum estimat al clienţilor din portofoliul său, defalcat pentru CCR, CCE, PET şi NC, după caz. În cadrul necesarului pentru PET se evidenţiază, pentru fiecare dintre aceştia, atât necesarul de consum total, cât şi necesarul de consum aferent producerii de energie termică destinată consumului populaţiei;
e)
în cazul clientului eligibil care îşi asigură necesarul de consum de la mai mulţi furnizori - declaraţie pe propria răspundere prin care se confirmă faptul că necesarul său de consum este acoperit de contractele de achiziţie a gazelor naturale din producţie internă şi din import şi/sau de cantităţile de gaze naturale pe care le deţine în depozitele de înmagazinare subterană;
f)
în cazul celorlalţi operatori economici din sectorul gazelor naturale, precum şi al clienţilor eligibili care îşi asigură consumul propriu din achiziţii directe din import - necesarul de consum estimat;
g)
în cazul clienţilor noncasnici producători de energie termică care îşi asigură necesarul de consum de la mai mulţi furnizori sau al clienţilor noncasnici producători de energie termică care optează pentru achiziţia gazelelor naturale necesare producerii de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei direct de la producătorii de gaze naturale - totalul necesarului de consum estimat, din care cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei;
h)
în cazul operatorului de transport şi de sistem - cantităţile de gaze naturale destinate consumurilor tehnologice specifice operaţiunilor desfăşurate în calitate de titular de acord petrolier şi cantităţile de gaze naturale destinate echilibrării SNT;
i)
în cazul operatorilor de înmagazinare - programele de injecţie/extracţie pe beneficiari.
(2)
DOPGN are obligaţia să asigure confidenţialitatea tuturor informaţiilor şi datelor prevăzute la alin. (1), conform legislaţiei în vigoare.
(3)
DOPGN are obligaţia să solicite reconsiderarea necesarului de consum şi/sau să îl modifice în situaţia în care, din analiza informaţiilor primite, se constată una dintre următoarele situaţii:
a)
necesarul de consum înaintat de un producător, furnizor licenţiat, operator de înmagazinare, sau operatorul de transport şi de sistem este subevaluat ori supraevaluat în raport cu datele statistice şi/sau contractele de achiziţie şi/sau vânzare-cumpărare;
b)
apreciază ca incorectă dimensionarea necesarului de consum pentru CCR, CCE şi PET în raport cu datele statistice.
Art. 4
Până la începutul lunii de livrare, furnizorii de gaze naturale şi clienţii eligibili care îşi asigură necesarul de consum de la mai mulţi furnizori vor transmite DOPGN declaraţii pe propria răspundere prin care confirmă faptul că necesarul de consum estimat al clienţilor din portofoliul lor sau necesarul lor de consum, după caz, este acoperit de contractele de achiziţie de gaze naturale încheiate şi/sau de cantităţile de gaze naturale pe care le deţin în depozitele de înmagazinare subterană.
Art. 5
(1)
DOPGN analizează informaţiile primite în condiţiile art. 3 alin. (1) şi întocmeşte un raport de fundamentare care va conţine următoarele:
a)
cererea de gaze naturale a fiecărui furnizor pentru CPET, defalcată pentru CCR, CCE şi PET;
b)
cererea de gaze naturale a fiecărui furnizor pentru NC;
c)
cererea totală de gaze naturale a fiecărui producător de energie termică care optează pentru achiziţia gazelor naturale necesare producerii de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei direct de la producătorii de gaze naturale, cu specificarea distinctă a cantităţii de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice, destinată consumului populaţiei;
d)
producţia internă curentă de gaze naturale, defalcată pe producători;
e)
cantităţile de gaze naturale reinjectate în zăcăminte, exceptate de la plata redevenţei, în condiţiile legii, defalcate pe producători;
f)
cantităţile de gaze naturale destinate consumurilor tehnologice specifice operaţiunilor petroliere desfăşurate de către titularii de acorduri petroliere, defalcate pe producători şi operatorul de transport şi de sistem;
g)
cantităţile de gaze naturale utilizate de către producătorii de gaze naturale, titulari de acorduri petroliere, la producerea de energie electrică în propriile centrale electrice pe bază de gaze naturale, defalcate pe producători;
h)
cantităţile de gaze naturale destinate echilibrării SNT;
i)
cantităţile de gaze naturale din producţie internă destinate comercializării în alte state din spaţiul comunitar;
j)
cantităţile de gaze naturale din producţie internă destinate exportului în state din afara spaţiului comunitar;
k)
programul de injecţie/extracţie defalcat pe producţie internă şi import, pe CCR, CCE, PET şi NC şi pe fiecare beneficiar;
l)
necesarul total de import curent şi extras din depozitele de înmagazinare;
m)
cererea totală de gaze naturale, defalcată pe CCR, CCE, PET şi NC.
(2)
Raportul prevăzut la alin. (1) va fi înaintat ANRE până în data de 17 a lunii anterioare lunii de livrare.
(3)
Datele privind necesarul de consum al producătorilor de energie termică pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei, transmise de către DOPGN în cadrul raportului prevăzut la alin. (1), vor fi validate de către ANRE, conform unei proceduri interne.
(4)
În situaţia în care ANRE constată că necesarul de consum înaintat de o persoană fizică sau juridică prevăzută la art. 3 alin. (1) este subevaluat ori supraevaluat în raport cu datele statistice sau apreciază ca incorectă dimensionarea necesarului de consum, ANRE are dreptul fie să solicite acestora reconsiderarea necesarului, fie să îl modifice din oficiu.
(5)
Până în data de 20 a lunii anterioare lunii de livrare, ANRE stabileşte structura amestecului de gaze naturale pentru CPET, necesarul de consum şi sursele pentru acoperirea acestuia.
(6)
Structura de amestec astfel stabilită se comunică DOPGN printr-o adresă semnată de preşedintele ANRE.
(7)
Structura de amestec stabilită de către ANRE se afişează pe pagina de internet a Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi pe pagina de internet a ANRE.
Art. 6
(1)
În situaţia furnizării gazelor naturale către CPET, obligaţia de a respecta structura amestecului de gaze naturale stabilită de ANRE revine:
a)
furnizorului, pentru cantităţile de gaze naturale furnizate în regim reglementat clientului final;
b)
furnizorului, pentru cantităţile de gaze naturale furnizate clientului eligibil, dacă acesta asigură întregul necesar de consum al clientului, cu excepţia cantităţilor de gaze naturale furnizate clientului eligibil aflat în situaţia menţionată la alin. (3);
c)
clientului eligibil, dacă acesta îşi asigură necesarul de consum din achiziţii de la mai mulţi furnizori.
(2)
DOPGN are obligaţia de a verifica respectarea structurii amestecului de gaze naturale stabilite de ANRE, la nivelul lunii de livrare, de către toţi operatorii economici şi clienţii eligibili prevăzuţi la alin. (1).
(3)
Prin derogare de la prevederile alin. (1), clientul eligibil poate consuma, la opţiunea sau la solicitarea sa, gaze naturale într-un procent de import mai mare decât procentul de import din structura de amestec stabilită de ANRE. În cazul în care clientul eligibil îşi asigură necesarul de consum din achiziţii de la mai mulţi furnizori, acesta va comunica opţiunea sa DOPGN, iar în cazul în care clientului eligibil îi este asigurat întregul necesar de consum de către un singur furnizor, acesta va comunica solicitarea sa furnizorului său şi DOPGN.
Art. 7
(1)
Furnizorii de gaze naturale şi clienţii eligibili prevăzuţi la art. 6 alin. (1) au obligaţia fermă de a contracta şi de a obţine nominalizările cantitative din import, pentru acoperirea necesarului de consum, conform structurii amestecului de gaze naturale stabilite de ANRE şi comunicate DOPGN, cu excepţia situaţiei menţionate la art. 6 alin (3).
(2)
Producătorii de gaze naturale au obligaţia să pună cu prioritate la dispoziţia pieţei cantităţile de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie, necesare acoperirii consumului CPET, furnizorii şi producătorii de energie termică destinată consumului populaţiei beneficiari având obligaţia respectării destinaţiei acestor cantităţi de gaze naturale. Alocarea cantităţilor din producţia internă cu prioritate pentru acoperirea consumului CPET se va realiza conform legislaţiei în vigoare.
Art. 8
DOPGN va înainta zilnic ANRE un raport operativ privind achiziţiile de gaze naturale din producţia internă curentă/înmagazinate şi din import curent/înmagazinare de către furnizorii şi clienţii eligibili.
Art. 9
(1)
În termen de 10 zile de la încheierea lunii de livrare, operatorii economici şi clienţii eligibili prevăzuţi la art. 3 alin. (1) vor înainta DOPGN situaţiile detaliate privind sursele de gaze naturale - cantităţile de gaze naturale din producţia internă curentă/înmagazinată şi din import curent/înmagazinat - şi cantităţile efective consumate pe parcursul lunii de livrare, pe baza cărora DOPGN va definitiva bilanţul surse-consumuri ale lunii de livrare.
(2)
Cantităţile efectiv consumate pe parcursul lunii de livrare, transmise conform alin. (1), vor fi defalcate pe CCR, CCE, PET şi NC.
(3)
Furnizorii care asigură consumul de gaze naturale al CPET vor transmite DOPGN, în termenul prevăzut la alin. (1):
a)
o situaţie detaliată privind cantităţile de gaze naturale din producţia internă achiziţionate în vederea acoperirii consumului de gaze naturale al CPET, defalcate pe fiecare producător/furnizor de la care a achiziţionat respectivele cantităţi, precum şi pe clienţi casnici şi pe producători de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei;
b)
o situaţie detaliată în care să prezinte modul prin care au respectat destinaţia acestor cantităţi, respectiv prin precizarea cantităţilor efectiv consumate de CPET şi a cantităţilor injectate/extrase în/din depozitele de înmagazinare subterană pentru aceste categorii de clienţi.
(4)
Situaţiile transmise conform alin. (3) vor fi însoţite de declaraţii pe propria răspundere prin care se certifică corectitudinea datelor transmise.
(5)
În termen de 15 zile de la încheierea lunii de livrare DOPGN va înainta ANRE următoarele rapoarte:
a)
un raport privind sursele de gaze naturale, consumurile realizate, defalcate pe CCR, CCE, PET, cu respectarea structurii amestecului de gaze naturale stabilite de ANRE, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 6 alin (3), şi pe NC, precum şi cantităţile injectate/extrase în/din depozitele de înmagazinare subterană de către beneficiarii acestora, cu evidenţierea schimburilor de gaze naturale, defalcate pe fiecare producător/furnizor/client eligibil, după caz;
b)
un raport privind sursele de gaze naturale din producţia internă şi consumurile realizate de către CPET, care să cuprindă următoarele informaţii: cantităţile de gaze naturale din producţia internă efectiv livrate de către fiecare producător de gaze naturale pentru acoperirea consumului CPET, cu specificarea fiecărui beneficiar al acestora, a cantităţilor şi preţurilor aferente; cantităţile de gaze naturale din producţia internă efectiv livrate de către fiecare furnizor pentru CPET, defalcate pe CCR, CCE şi PET; cantităţile de gaze naturale efectiv consumate de către clienţii noncasnici producători de energie termică care optează pentru achiziţia gazelelor naturale necesare producerii de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei direct de la producătorii de gaze naturale, cu specificarea producătorului respectiv, a cantităţii de gaze naturale consumată pentru producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei şi a preţurilor de achiziţie raportate de aceştia;
c)
un raport privind cantităţile de gaze naturale din import, cantităţile de gaze naturale comercializate în alte state din spaţiul comunitar şi cantităţile de gaze naturale exportate în state din afara spaţiului comunitar, defalcate pe furnizori, pe sursa de provenienţă intern/import şi pe fiecare punct de interconectare;
d)
un raport privind operatorii economici şi clienţii eligibili din sectorul gazelor naturale care nu au respectat structura amestecului de gaze naturale stabilită de ANRE, inclusiv în situaţia menţionată la art. 6 alin. (3), cu precizarea procentajului gazelor naturale din import rezultat.
Art. 10
În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, DOPGN va transmite operatorilor economici şi clienţilor eligibili prevăzuţi la art. 3 alin. (1) formularele şi formatul în care acestea vor furniza datele şi informaţiile transmise în conformitate cu prevederile prezentului ordin.
Art. 11
Nerespectarea prevederilor prezentului ordin de către operatorii economici şi clienţii eligibili din sectorul gazelor naturale atrage sancţionarea acestora în condiţiile prevăzute de Legea nr.
123/2012
, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 12
Producătorii de gaze naturale, operatorii licenţiaţi şi clienţii eligibili din sectorul gazelor naturale, ANRE şi DOPGN vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 13
Prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (5), pentru luna ianuarie 2015, ANRE stabileşte structura amestecului de gaze naturale pentru CPET, necesarul de consum şi sursele pentru acoperirea acestuia, până în data de 24 decembrie 2014.
Art. 14
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr.
15/2013
privind valorificarea cantităţilor de gaze naturale pe piaţa internă şi modalitatea de stabilire/avizare a structurilor amestecului de gaze naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 29 martie 2013, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 15
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
Niculae Havrileţ
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 937 din data de 22 decembrie 2014