Autoritate competentă | Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei |
Utilizator de reţea | Client final de energie electrică, beneficiar al serviciului de distribuţie a energiei electrice prestat de către operatorul de distribuţie. Pot fi utilizatori, fără a fi limitaţi la aceste categorii: operatorul de distribuţie concesionar, operatorul de transport şi de sistem, furnizorul de energie electrică, clientul final de energie electrică (persoană fizică sau juridică) ale cărui instalaţii electrice sunt racordate la reţeaua electrică de distribuţie deţinută şi exploatată de operatorul de distribuţie. |
Energie electrică utilă | Energie electrică activă distribuită la un nivel de tensiune, egală cu diferenţa dintre energia electrică intrată în reţea şi consumul propriu tehnologic al reţelei la acel nivel de tensiune |
Nivel de tensiune IT | Grup de instalaţii şi echipamente de energie electrică aflate la tensiunea de 110 kV, exclusiv transformatoarele de IT/MT |
Nivel de tensiune MT | Grup de instalaţii şi echipamente de energie electrică aflate la tensiunea cuprinsă în intervalul 1-110 kV exclusiv (6 kV; 10 kV; 20 kV; 30-35 kV); sunt incluse transformatoarele de IT/MT şi excluse transformatoarele de MT/JT. |
Nivel de tensiune JT | Grup de instalaţii şi echipamente de energie electrică aflate la tensiunea de cel mult 1 kV (uzual 0,4 kV), inclusiv transformatoarele de MT/JT |
Operator de reţea din amonte | Operatorul economic care deţine reţelele electrice la care sunt racordate reţelele electrice ale operatorului de distribuţie |
Perioada t-1 | Perioadă de timp reprezentând ultimele 12 luni calendaristice înainte de data stabilirii/solicitării de aprobare a tarifului de distribuţie practicat de operatorul de distribuţie |
Perioada t | Perioadă de timp pentru care se determină tariful de distribuţie, reprezentând următoarele 12 luni calendaristice după data stabilirii/aprobării tarifului de distribuţie practicat de operatorul de distribuţie |
Operator de distribuţie concesionar | Persoana juridică titulară a licenţei de distribuţie şi care are calitatea de concesionar într-un contract de concesiune pentru prestarea serviciului public de distribuţie a energiei electrice |
Operator de distribuţie | Persoană juridică sau fizică autorizată, alta decât operatorul de distribuţie concesionar, care prestează pentru utilizator serviciul de distribuţie a energiei electrice prin reţelele electrice deţinute în proprietate sau în folosinţă |
Sistem de distribuţie închis | Reţea electrică de distribuţie prin care se distribuie energie electrică într-o zonă industrială, comercială sau de servicii comune, limitată din punct de vedere geografic în condiţiile art. 50 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 |
Tarif de distribuţie | Tarif pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice corespunzător nivelului de tensiune al punctului de delimitare între reţeaua de distribuţie a operatorului de distribuţie şi instalaţia de utilizare a utilizatorului, calculat prin însumarea, după caz, a tarifelor specifice de distribuţie |
Tarif specific de distribuţie | Tarif pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice calculat pentru fiecare nivel de tensiune (IT, MT, JT) |
Zi financiară | Oricare zi în care se pot realiza operaţiuni financiare bancare |