HOTĂRÂRE nr. 1062 din 30 octombrie 2012 privind modalitatea de subvenţionare de către stat a costurilor pentru elevii care frecventează învăţământul profesional
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată şi al art. 85 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Subvenţionarea de către stat a costurilor pentru elevii care frecventează învăţământul profesional se realizează prin Programul naţional de protecţie socială "Bursa profesională".
Art. 2
(1)"Bursa profesională" se acordă tuturor elevilor care frecventează învăţământul profesional şi constă într-un sprijin financiar lunar de 200 lei, al cărui cuantum poate fi modificat anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
(2)De "Bursa profesională" beneficiază şi copiii străinilor beneficiari ai unei forme de protecţie în România sau ai străinilor, respectiv cetăţenilor Uniunii Europene/Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene cu drept de şedere/rezidenţă pe teritoriul României, care frecventează învăţământul profesional.
Art. 3
(1)Bursa profesională" se acordă în fiecare an şcolar, pe perioada cursurilor şcolare, a pregătirii practice şi pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de certificare a calificării profesionale.
(2)Elevii declaraţi repetenţi nu beneficiază de "Bursa profesională" pentru anii de studiu pe care îi repetă.
(3)Se exceptează de la prevederile alin. (2) cazurile de prelungire a studiilor din motive medicale.
Art. 4
(1)"Bursa profesională" se acordă pe bază de cerere, formulată de elevul major ori de părintele sau persoana care exercită autoritatea părintească pentru elevul minor.
(2)Cererea de acordare a "Bursei profesionale" se înregistrează pentru fiecare an şcolar, în perioada 15-25 septembrie, la unitatea de învăţământ la care elevul este înscris.
Art. 5
Elevii din învăţământul profesional nu pot beneficia simultan de "Bursa profesională" şi de sprijinul financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială "Bani de liceu", prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială "Bani de liceu", cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 6
(1)La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ care şcolarizează elevi în învăţământul profesional se constituie o comisie de acordare a "Bursei profesionale", desemnată de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, înainte de începerea anului şcolar.
(2)Comisia are următoarele atribuţii:
a)afişarea la loc vizibil a prevederilor legale referitoare la "Bursa profesională" şi a prezentei hotărâri;
b)primirea cererilor pentru acordarea "Bursei profesionale", aprobarea listei cu beneficiari şi a sumelor cuvenite;
c)afişarea la loc vizibil a listei cu beneficiarii "Bursei profesionale";
d)transmiterea către inspectoratul şcolar judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti a listei cu beneficiarii "Bursei profesionale";
e)monitorizarea absenţelor elevilor care beneficiază de "Bursa profesională" şi retragerea sau încetarea acordării bursei, conform prevederilor art. 7.
Art. 7
(1)"Bursa profesională" nu se acordă pe o perioadă de o lună dacă elevul înregistrează mai mult de 10 absenţe nemotivate în luna precedentă.
(2)"Bursa profesională" nu se acordă pe o perioadă de 3 luni în cazul în care elevul a comis abateri disciplinare grave, care conduc la scăderea notei la purtare sub 7, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, sau dacă elevul înregistrează cel puţin 20 de absenţe nemotivate din totalul orelor de studiu ori cel puţin 20% din totalul orelor la o singură disciplină de studiu/un singur modul, cumulate pe an şcolar.
(3)"Bursa profesională" nu se acordă pe o perioadă de 6 luni dacă elevul înregistrează cel puţin 40 de absenţe nemotivate din totalul orelor de studiu sau cel puţin 30% din totalul orelor la o singură disciplină de studiu/un singur modul, cumulate pe an şcolar.
(4)Prevederile alin. (1)-(3) se aplică, începând cu luna următoare constatării situaţiilor sus-menţionate, pe o lună, 3 luni sau 6 luni calendaristice consecutive din timpul anului şcolar, respectiv din anul şcolar următor, după caz.
(5)Acordarea "Bursei profesionale" încetează la pierderea calităţii de elev, conform prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Art. 8
(1)La nivelul fiecărui inspectorat şcolar judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti se constituie o comisie de monitorizare a acordării "Bursei profesionale", stabilită de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar.
(2)Comisia prevăzută la alin. (1) centralizează listele cu beneficiarii şi cu sumele cuvenite, primite de la unităţile de învăţământ, în baza cărora solicită Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului fondurile aferente.
Art. 9
(1)La nivelul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului se constituie o comisie naţională de monitorizare a acordării "Bursei profesionale".
(2)Componenţa şi atribuţiile comisiei naţionale se stabilesc prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
Art. 10
(1)Fondurile pentru finanţarea "Bursei profesionale" se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
(2)Sumele reprezentând "Bursa profesională" se repartizează unităţilor de învăţământ de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin inspectoratele şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti.
Art. 11
(1)Prin excepţie de la prevederile art. 4 alin. (2), pentru anul în curs cererea de acordare a "Bursei profesionale" se înregistrează în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la unitatea de învăţământ la care elevul este înscris.
(2)Prin excepţie de la prevederile art. 2 alin. (1), bursa cuvenită pentru luna noiembrie 2012 este în cuantum de 500 lei.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,

Ecaterina Andronescu

Ministrul administraţiei şi internelor,

Mircea Duşa

p. Ministrul delegat pentru administraţie,

Constantin Cătălin Chiper,

secretar de stat

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 756 din data de 9 noiembrie 2012