HOTĂRÂRE nr. 110 din 14 decembrie 2015 privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei Europene către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor: Plan de acţiune privind edificarea unei Uniuni a pieţelor de capital COM (2015) 468
În temeiul prevederilor art. 67 şi 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare,
Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Luând în considerare Opinia nr. 4 c-19/926, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 8 decembrie 2015, Camera Deputaţilor:
1.Salută propunerea Comisiei Europene, întrucât:
- Europa are nevoie de un volum semnificativ de noi investiţii pe termen lung pentru a menţine şi creşte competitivitatea;
- proiectul Uniunii pieţelor de capital (în continuare: UPC) reprezintă o iniţiativă prioritară a Comisiei Europene, fiind indisolubil legat de Planul de investiţii pentru Europa (lansat în noiembrie 2014), pentru a răspunde la problema generată de lipsa investiţiilor, prin sporirea şi diversificarea surselor de finanţare pentru întreprinderi şi pentru proiectele pe termen lung din Europa;
- propunerea va contribui la deblocarea, diversificarea şi creşterea surselor de finanţare a proiectelor economice, prin crearea unei veritabile pieţe de capital unice, care să ajute la stimularea creşterii economice în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene;
- iniţiativa Comisiei Europene se înscrie în demersurile lansate în scopul creării de oportunităţi pentru investitori, asigurarea legăturii dintre finanţare şi economia în sens larg şi promovarea unui sistem financiar mai rezistent, caracterizat de o integrare mai mare şi de o concurenţă mai pronunţată.
2.Sprijină această propunere deoarece:
- UPC va consolida cel de-al treilea pilon al Planului de investiţii pentru Europa şi va sprijini Uniunea economică şi monetară (UEM) prin susţinerea convergenţei economice şi prin contribuţia la absorbţia şocurilor economice din zona euro;
- se doreşte instituirea unei pieţe unice pentru capitaluri plecând de la bază către vârf, identificând barierele şi eliminându-le una câte una, creând un nou elan şi alimentând un sentiment tot mai puternic de încredere pentru a investi în viitorul Europei;
- planul de acţiune propus - un proiect pe termen lung - prezintă fundamentele pentru crearea, până în 2019, a unei UPC funcţionale şi integrate, care să includă toate statele membre ale Uniunii Europene şi, totodată, prevede o evaluare a realizărilor şi o reevaluare a priorităţilor în anul 2017;
- Comisia Europeană îşi propune să desfăşoare consultări cu statele membre cu privire la principalele obstacole în materie de insolvenţă şi va elabora o iniţiativă legislativă privind insolvenţa întreprinderilor, abordând cele mai importante bariere aflate în calea liberei circulaţii a capitalurilor şi bazându-se pe sistemele naţionale care funcţionează bine;
- va promova dezvoltarea pieţelor de capital în toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene în cadrul Semestrului european şi prin sprijin personalizat oferit statelor membre, pentru consolidarea capacităţii administrative prin intermediul serviciului de sprijin pentru reforme structurale al Comisiei Europene;
- se va asigura că autorităţile naţionale şi europene de supraveghere macroprudenţială dispun de instrumentele necesare pentru a reacţiona în mod adecvat la evoluţiile de pe pieţele de capital;
- Comisia Europeană va decide cu privire la modalităţile optime de dezvoltare a finanţării participative europene în întreaga Uniune, după ce va analiza regimurile şi bunele practici naţionale şi va monitoriza evoluţia sectorului finanţării participative;
- partajarea riscurilor la nivelul sectorului public poate contribui la dezvoltarea fondurilor de capital de risc din Europa şi a ponderii acestui sector în toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, acţionând totodată ca un catalizator pentru investiţiile din sectorul privat şi ajutând la promovarea amplorii, diversificării şi acoperirii geografice;
- Comisia Europeană va colabora cu statele membre şi cu autorităţile de supraveghere prudenţială pentru a sprijini dezvoltarea unor fonduri pentru creşterea întreprinderilor, impulsionate de sectorul de profil, cu scopul de a susţine finanţarea IMM-urilor.
3.Atrage atenţia asupra următoarelor aspecte:
- la nivelul Uniunii Europene există diferenţe substanţiale în ceea ce priveşte gradul de dezvoltare a pieţelor de capital, în special pentru pieţele de capital mai puţin dezvoltate, precum cea din România;
- în anumite state membre, uniunile de credit sunt exceptate din cadrul de reglementare al Directivei privind cerinţele de capital, de aceea Comisia Europeană, pentru a se asigura că toate statele membre ale Uniunii Europene pot beneficia de uniuni de credit locale, va trebui să analizeze posibilitatea ca toate statele membre să autorizeze uniuni de credit care operează în afara cadrului Uniunii Europene de reglementare a cerinţelor de capital pentru bănci;
- Comisia Europeană trebuie să acorde o mare atenţie în elaborarea strategiei cuprinzătoare, menită să facă faţă barierelor informaţionale care împiedică IMM-urile şi investitorii potenţiali să identifice oportunităţile de finanţare sau de investiţii;
- este necesar să fie atrase investiţii la nivel global care să conducă la creşterea competitivităţii, în condiţiile asigurării unui grad adecvat de protecţie al acestora;
- este necesară simplificarea informaţiilor solicitate IMM-urilor pentru listarea pe piaţa de capital, pentru a crea un sistem proporţional real pentru elaborarea unui prospect specific pentru IMM-uri;
- există riscul ca investitorii să fie descurajaţi de sursele de informare modeste şi lichiditatea scăzută, deşi accesul la IMM-uri cu creştere puternică pe pieţele publice poate constitui un punct de atracţie datorită potenţialelor câştiguri şi avantaje în materie de diversificare.
4.Consideră că:
- planul de acţiune stabileşte acţiunile prioritare necesare pentru a încuraja investiţiile în toate statele membre ale Uniunii Europene şi la nivelul Uniunii şi pentru a corela mai bine economiile cu creşterea economică;
- instituirea UPC ar trebui să aibă drept rezultat partajarea în mai mare măsură a riscurilor la nivel transfrontalier şi pieţe mai lichide, ceea ce va duce la aprofundarea integrării financiare, la reducerea costurilor şi la creşterea competitivităţii economiei europene;
- pentru reuşita planului este necesar un efort susţinut şi concertat din partea tuturor statelor membre ale Uniunii Europene;
- România întreprinde demersuri pentru promovarea pieţei sale de capital din categoria pieţelor de frontieră în categoria pieţelor emergente, ceea ce va determina creşterea fluxurilor de capital, respectiv creşterea nivelului investiţiilor străine şi diversificarea alternativelor de finanţare pentru companiile active.
Având în vedere că instituirea UPC reprezintă o componentă esenţială a măsurilor de reformare a Uniunii economice şi monetare (UEM), respectiv de realizare a unei veritabile Uniuni financiare europene, mai întâi pentru zona euro şi, ulterior, pentru restul statelor membre ale Uniunii Europene, Camera Deputaţilor îşi exprimă susţinerea privind utilitatea acestui plan de acţiune propus de Comisia Europeană.
-****-
Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 14 decembrie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 933 din data de 17 decembrie 2015