DECIZIE nr. 3 din 20 ianuarie 2015 privind încetarea concesiunii miniere de exploatare a nisipului şi pietrişului din perimetrul Săuleşti-Simeria
Având în vedere:
- Referatul Direcţiei generale inspecţie şi supraveghere teritorială a activităţilor miniere şi a operaţiunilor petroliere nr. 400.986 din 23 decembrie 2014;
- art. 31 lit. b) coroborat cu art. 32 din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 37 alin. (1) din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite prezenta decizie.
Art. 1
Concesiunea minieră de exploatare a nisipului şi pietrişului din perimetrul Săuleşti-Simeria, judeţul Hunedoara, convenită prin Licenţa de concesiune nr. 178/1999, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi Societatea Comercială Viva Construct - S.R.L., Deva, în calitate de concesionar, încetează la data publicării prezentei decizii.
Art. 2
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,

Gheorghe Duţu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 50 din data de 21 ianuarie 2015