METODOLOGIE din 8 noiembrie 2012 privind condiţiile şi modalitatea de stingere a obligaţiilor de plată ale unităţilor sanitare publice cu paturi înregistrate peste termenul de scadenţă mai vechi de 90 de zile şi neachitate până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2012 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2012
1.În sensul prezentei metodologii, obligaţiile restante la plată cuprind sumele datorate furnizorilor de medicamente, de materiale sanitare, altor furnizori de bunuri şi servicii achiziţionate de unităţile sanitare publice cu paturi, indiferent de reţeaua sanitară din care fac parte, ale căror facturi au depăşit cu peste 90 de zile termenul contractual de plată la data de 29 octombrie 2012, data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2012 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2012. Au prioritate la plată obligaţiile restante ale spitalelor din reţeaua regională de spitale de urgenţă, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii, interimar, nr. 1.085/2012 privind măsuri de organizare şi funcţionare a spitalelor regionale de urgenţă şi a unităţilor funcţionale regionale de urgenţă.
2.Sunt recunoscute ca obligaţii de plată contravaloarea produselor, bunurilor şi serviciilor care au fost procurate prin aplicarea procedurilor legale privind achiziţiile publice şi sunt evidenţiate în contabilitatea unităţilor sanitare publice cu paturi pe baza documentelor justificative, avizate şi aprobate de persoanele în drept, la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2012. Din sumele primite pentru stingerea obligaţiilor de plată restante nu se pot efectua angajamente legale noi la nivelul unităţilor sanitare cu paturi. Nu se cuprind obligaţiile de plată peste termenul de scadenţă provenite din cheltuielile de administrare şi funcţionare, respectiv bunuri şi servicii, investiţii, reparaţii capitale, consolidări, extinderi, modernizări, dotări cu echipamente medicale ale unităţilor sanitare, alocate în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie din bugetele locale.
3.Plata obligaţiilor restante ale unităţilor sanitare publice cu paturi se realizează în limita sumei de 150.000 mii lei, încheindu-se în acest sens acte adiţionale, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2012, după cum urmează:
a)în limita serviciilor medicale efectuate în anul 2011 peste valoarea de contract, respectiv în limita serviciilor medicale efectuate în anul 2012 peste valoarea de contract până la data de 30 septembrie 2012, încheindu-se în acest sens acte adiţionale la contractele încheiate cu menţionarea serviciilor medicale ce urmează a fi contractate din cadrul celor efectuate peste valoarea de contract în anul 2011, respectiv în anul 2012 până la data de 30 septembrie 2012. Datele se prezintă potrivit machetei prevăzute în anexa nr. 1.1, care face parte integrantă din prezenta metodologie;
b)pentru unităţile sanitare publice cu paturi care nu se încadrează în prevederile lit. a), pe răspunderea ordonatorului principal de credite cu privire la faptul că obligaţiile de plată sunt mai vechi de 90 de zile la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2012, reprezintă bunuri şi servicii care au fost achiziţionate prin aplicarea procedurilor legale privind achiziţiile publice, sunt evidenţiate în contabilitatea unităţilor sanitare publice cu paturi pe baza documentelor justificative şi se încadrează în bugetul aprobat pe anul 2011, respectiv pe anul 2012. Datele se prezintă potrivit machetei prevăzute în anexa nr. 1.2, care face parte integrantă din prezenta metodologie.
4.Unităţile sanitare cu paturi care îndeplinesc condiţiile menţionate la pct. 2 şi 3 au obligaţia ca, în termen de 5 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei metodologii, să prezinte casei de asigurări de sănătate teritoriale situaţia pe furnizori a facturilor prezentate în ordine cronologică, reprezentând obligaţiile de plată restante cu termen de scadenţă mai vechi de 90 de zile, înregistrate în evidenţa contabilă şi rămase neachitate până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2012, precum şi valoarea serviciilor medicale efectuate în anul 2011 peste valoarea de contract, respectiv în limita serviciilor medicale efectuate în anul 2012 peste valoarea de contract până la data de 30 septembrie 2012. Datele se prezintă potrivit machetei prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta metodologie.
5.Situaţiile menţionate la pct. 3 şi 4 se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexele nr. 1.1, 1.2 şi 2, pe răspunderea managerului, a conducătorului compartimentului financiar-contabil de la nivelul fiecărei unităţi sanitare publice cu paturi şi, după caz, a ordonatorului principal de credite, care vor semna pentru exactitatea şi realitatea datelor transmise, certificând prin semnătura acestora că produsele, bunurile şi serviciile au fost procurate prin aplicarea procedurilor legale privind achiziţiile publice şi în cadrul prevederilor bugetare aprobate şi sunt evidenţiate în contabilitatea unităţilor sanitare publice cu paturi pe baza documentelor justificative.
6.La nivelul fiecărui judeţ, în termen de 3 zile calendaristice de la data depunerii situaţiilor de către unităţile sanitare cu paturi, o comisie mixtă constituită din directorul coordonator al direcţiei de sănătate publică şi, respectiv, preşedintele-director general al casei de asigurări de sănătate teritoriale, în calitate de preşedinţi ai comisiei, precum şi din 1-2 specialişti de la nivelul celor două instituţii va analiza:
- dacă situaţiile menţionate la pct. 3 şi 4 transmise de fiecare unitate sanitară cu paturi au fost avizate şi certificate prin semnătură de persoanele menţionate la pct. 5, atestându-se faptul că sunt îndeplinite condiţiile în vederea efectuării plăţilor;
- dacă spitalele publice au prezentat situaţia din care rezultă că valoarea obligaţiilor de plată se încadrează/nu se încadrează în valoarea serviciilor medicale efectuate în anul 2011 peste valoarea de contract, încheiat cu casa de asigurări de sănătate teritorială, respectiv în limita serviciilor medicale efectuate în anul 2012 peste valoarea de contract, încheiat cu casa de asigurări de sănătate, până la data de 30 septembrie 2012, în conformitate cu modelul prevăzut în anexele nr. 1.1 şi 1.2;
- dacă unităţile sanitare cu paturi din judeţ au întocmit la termenul stabilit situaţia obligaţiilor de plată mai vechi de 90 de zile peste termenul de scadenţă, pe categorii de furnizori, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 2;
- managerul şi conducătorul compartimentului financiar-contabil al fiecărei unităţi sanitare cu paturi au semnat situaţiile mai sus menţionate, certificând realitatea şi exactitatea datelor;
- managerul şi conducătorul compartimentului financiar-contabil, respectiv ordonatorul principal de credite au certificat pe propria răspundere că produsele, bunurile şi serviciile din situaţia prezentată au fost procurate prin aplicarea procedurilor legale privind achiziţiile publice şi în cadrul prevederilor bugetare aprobate.
Faţă de cele de mai sus comisia stabileşte că au fost îndeplinite condiţiile pentru ca unităţilor sanitare să li se aloce fondurile aferente plăţii obligaţiilor peste termenul de scadenţă.
7.Constatările comisiilor ca urmare a analizei efectuate vor fi consemnate în procese-verbale de constatare pentru sumele de plată, denumite în continuare procese-verbale.
8.Procesele-verbale vor fi întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta metodologie, şi vor fi semnate de preşedinţii şi membrii comisiei mixte de la nivelul razei de competenţă a fiecărei case de asigurări de sănătate teritoriale.
9.Procesele-verbale se emit în 4 exemplare originale şi se transmit după cum urmează:
- un exemplar Ministerului Sănătăţii;
- un exemplar Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;
- un exemplar rămâne la nivelul casei de asigurări de sănătate teritoriale, însoţit de situaţiile menţionate la pct. 3 şi 4;
- un exemplar rămâne la nivelul comisiei mixte.
10.Procesele-verbale transmise caselor de asigurări de sănătate teritoriale, însoţite de situaţiile menţionate la pct. 3 şi 4, sunt documente care stau la baza actelor adiţionale la contractele de furnizare a serviciilor spitaliceşti care se încheie între casele de asigurări de sănătate teritoriale şi unităţile sanitare publice cu paturi.
11.Procesele-verbale transmise Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate stau la baza solicitărilor lunare de deschidere de credite bugetare.
12.În limita creditelor bugetare deschise, pe baza documentelor menţionate şi a actelor adiţionale încheiate, casele de asigurări de sănătate teritoriale virează în contul unităţii sanitare cu paturi sumele aferente efectuării plăţilor către furnizori.
13.Unităţile sanitare cu paturi au obligaţia să prezinte caselor de asigurări de sănătate teritoriale, în termen de 48 de ore de la data efectuării plăţilor, situaţia pe furnizori a obligaţiilor stinse, copii ale ordinelor de plată şi ale extraselor de cont.
14.Lunar, până la sfârşitul acestei acţiuni, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va transmite Ministerului Sănătăţii situaţia centralizatoare pe judeţe a plăţilor efectuate pentru stingerea obligaţiilor.
15.Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin direcţiile de sănătate publică şi casele de asigurări de sănătate teritoriale, supraveghează modul de derulare şi de stingere a obligaţiilor de plată ale unităţilor sanitare publice cu paturi către furnizorii de bunuri şi servicii peste termenul de scadenţă mai vechi de 90 de zile şi neachitate la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2012.
-****-
ANEXA nr. 11:
SPITALUL .......................
SITUAŢIA privind valoarea obligaţiilor de plată restante cu termen mal vechi de 90 de zile de la data scadenţei şi neachitate la data de 29 octombrie 2012 în limita serviciilor medicale realizate peste valoarea de contract cu casele de asigurări de sănătate teritoriale
- lei -

Nr. crt.

Denumirea unităţii sanitare

Valoarea serviciilor medicale realizate peste valoarea de contract cu casele de asigurări de sănătate teritoriale în anul 2011

Valoarea serviciilor medicale realizate peste valoarea de contract cu casele de asigurări de sănătate teritoriale în anul 2012 la data de 30 septembrie 2012

Valoarea obligaţiilor de plată restante cu termen mai vechi de 90 de zile de la data scadenţei şi neachitate la data de 29 octombrie 2012, din care:

Aferente angajamentelor legale ale anului 2011, încheiate în limita prevederilor bugetare aprobate

Aferente angajamentelor legale ale anului 2012, încheiate în limita prevederilor bugetare aprobate

Valoarea obligaţiilor de plată restante cu termen mai vechi de 90 de zile de la data scadenţei şi neachitate la data de 29 octombrie 2012 în limita serviciilor medicale realizate peste valoarea de contract

1

2

3

4

5 = 6 + 7

6

7

8

        
Răspundem de realitatea şi exactitatea datelor.
Certificăm pe propria răspundere că produsele, bunurile şi serviciile cuprinse în prezenta situaţie au fost procurate prin aplicarea procedurilor legale privind achiziţiile, sunt evidenţiate în contabilitatea unităţilor sanitare publice cu paturi pe baza documentelor justificative şi se încadrează în bugetul aprobat pe anul 2011, respectiv pe anul 2012.
Manager,
..................
Conducătorul compartimentului financiar-contabil,
....................
ANEXA nr. 12:
SPITALUL ....................
Se aprobă
Ordonator principal,
......................
SITUAŢIA privind valoarea obligaţiilor de plată restante cu termen mai vechi de 90 de zile de la data scadenţei şi neachitate la data de 29 octombrie 2012 - pentru care nu se înregistrează servicii medicale realizate peste valoarea de contract cu casele de asigurări de sănătate teritoriale
- lei -

Nr. crt.

Denumirea unităţii sanitare

Valoarea obligaţiilor de plată restante cu termen mai vechi de 90 de zile de la data scadenţei şi neachitate la data de 29 octombrie 2012, din care:

Aferente angajamentelor legale ale anului 2011, încheiate în limita prevederilor bugetare aprobate

Aferente angajamentelor legale ale anului 2012, încheiate în limita prevederilor bugetare aprobate

Valoarea obligaţiilor de plată restante cu termen mai vechi de 90 de zile de la data scadenţei şi neachitate la data de 29 octombrie 2012 a căror plată se efectuează pe răspunderea ordonatorului principal de credite şi reprezintă bunuri şi servicii care au fost achiziţionate prin aplicarea procedurilor legale privind achiziţiile publice, sunt evidenţiate în contabilitatea unităţilor sanitare publice cu paturi pe baza documentelor justificative şi se încadrează în bugetul aprobat pe anul 2011, respectiv pe anul 2012

1

2

3 = 4 + 5

4

5

6

      
Răspundem de realitatea şi exactitatea datelor.
Certificăm pe propria răspundere că produsele, bunurile şi serviciile cuprinse în prezenta situaţie au fost procurate prin aplicarea procedurilor legale privind achiziţiile, sunt evidenţiate în contabilitatea unităţilor sanitare publice cu paturi pe baza documentelor justificative şi se încadrează în bugetul aprobat pe anul 2011, respectiv pe anul 2012.
Manager,
.................
Conducătorul compartimentului financiar-contabil,
.....................
NOTA:
Pentru unităţile sanitare publice cu paturi care nu au realizate servicii medicale peste valoarea de contract încheiat cu casa de asigurări de sănătate, plata obligaţiilor restante se efectuează pe răspunderea ordonatorului principal de credite cu privire la faptul că obligaţiile de plată sunt mai vechi de 90 de zile la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2012 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2012, reprezintă bunuri şi servicii care au fost achiziţionate prin aplicarea procedurilor legale privind achiziţiile publice, sunt evidenţiate în contabilitatea unităţilor sanitare publice cu paturi pe baza documentelor justificative şi se încadrează în bugetul aprobat pe anul 2011, respectiv pe anul 2012.
ANEXA nr. 2:
SPITALUL .....................
Judeţul ...........................
SITUAŢIA obligaţiilor restante la plată cu termen de scadenţă la plată mai vechi de 90 de zile la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2012 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2012, pe categorii de furnizori

Nr. crt.

Denumirea furnizorului

Codul fiscal

Nr. şi data facturii

Data scadenţei facturii

Valoarea facturii
- lei -*)

Categoria de produse, bunuri şi servicii livrate

1

2

3

4

5

6

7

       
       
       
       

TOTAL:

X

X

X

X

 

X

___
*) Total col. 6 = col. 8 din anexa nr. 1.1 la metodologie + col. 6 din anexa nr. 1.2 la metodologie.
Răspundem de realitatea şi exactitatea datelor.
NOTE:
În coloana 7 se vor menţiona produsele, bunurile şi serviciile livrate, grupate în 3 categorii, după cum urmează: medicamente, materiale sanitare, alte bunuri şi servicii.
În situaţie nu se cuprind obligaţiile de plată peste termenul de scadenţă provenite din cheltuielile de administrare şi funcţionare, respectiv bunuri şi servicii, investiţii, reparaţii capitale, consolidări, extinderi, modernizări, dotări cu echipamente medicale ale unităţilor sanitare, alocate în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie din bugetele locale.
Certificăm pe propria răspundere că produsele, bunurile şi serviciile cuprinse în prezenta situaţie au fost procurate prin aplicarea procedurilor legale privind achiziţiile publice, sunt evidenţiate în contabilitatea unităţilor sanitare publice cu paturi pe baza documentelor justificative şi se încadrează în bugetul aprobat pe anul 2011, respectiv pe anul 2012.
Manager,
.................
Conducătorul compartimentului financiar-contabil,
................
ANEXA nr. 3:
Comisia mixtă a judeţului ....................
Proces-verbal de constatare pentru sumele de plată
Încheiat astăzi, ........................
Comisia mixtă formată din doamna/domnul ......................., preşedinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate ........................, şi doamna/domnul ............................., director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică .................................., în calitate de preşedinţi ai comisiei, precum şi doamna/domnul ......................................, din partea Casei de Asigurări de Sănătate ....................., şi doamna/domnul ............................., din partea Direcţiei de Sănătate Publică .............................., în calitate de membri ai comisiei, în urma analizei situaţiei obligaţiilor de plată înregistrate peste termenul de scadenţă mai vechi de 90 de zile la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2012 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2012 au constatat următoarele:
- spitalele publice au prezentat situaţia din care rezultă că valoarea obligaţiilor de plată se încadrează/nu se încadrează în valoarea serviciilor medicale efectuate în anul 2011 peste valoarea de contract, încheiat cu casa de asigurări de sănătate teritorială, respectiv în limita serviciilor medicale efectuate în anul 2012 peste valoarea de contract, încheiat cu casa de asigurări de sănătate teritorială, până la data de 30 septembrie 2012, în conformitate cu modelul prevăzut în anexele nr. 1.1 şi 1.2 la metodologie;
- unităţile sanitare cu paturi din judeţ au întocmit la termenul stabilit situaţia obligaţiilor de plată mai vechi de 90 de zile peste termenul de scadenţă, pe categorii de furnizori, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 2 la metodologie;
- managerul şi conducătorul compartimentului financiar-contabil ai fiecărei unităţi sanitare cu paturi au semnat situaţiile mai sus menţionate, certificând realitatea şi exactitatea datelor;
- managerul şi conducătorul compartimentului financiar-contabil, respectiv ordonatorul principal de credite au certificat pe propria răspundere că produsele, bunurile şi serviciile din situaţia prezentată au fost procurate prin aplicarea procedurilor legale privind achiziţiile publice şi în cadrul prevederilor bugetare aprobate.
Faţă de cele de mai sus comisia stabileşte că au fost îndeplinite condiţiile pentru ca următoarelor unităţi sanitare să li se aloce fondurile aferente plăţii obligaţiilor peste termenul de scadenţă:
1.Spitalul ............................, total obligaţii de plată ............................, lei, din care:
- valoarea obligaţiilor de plată în limita serviciilor medicale realizate peste valoarea de contract cu casa de asigurări de sănătate teritorială ............... lei;
- valoarea obligaţiilor restante a căror plată se efectuează pe răspunderea ordonatorului principal de credite ................... lei.
2.Spitalul ............................, total obligaţii de plată ............................, lei, din care:
- valoarea obligaţiilor de plată în limita serviciilor medicale realizate peste valoarea de contract cu casa de asigurări de sănătate teritorială ............... lei;
- valoarea obligaţiilor restante a căror plată se efectuează pe răspunderea ordonatorului principal de credite ....................... lei.
3.Spitalul ..............................
Total judeţ obligaţii în sumă de ....................... lei, din care:
- valoarea obligaţiilor de plată în limita serviciilor medicale realizate peste valoarea de contract cu casa de asigurări de sănătate teritorială ....................... lei, conform anexei nr. 1.1 la metodologie, centralizată pe unităţi sanitare cu paturi;
- valoarea obligaţiilor restante a căror plată se efectuează pe răspunderea ordonatorului principal de credite ........................ lei, conform anexei nr. 1.2 la metodologie, centralizată pe unităţi sanitare cu paturi.
Alte menţiuni*): .................................
___
*) Se vor enumera cazurile sau situaţiile în care comisia constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru alocarea parţială sau totală a sumelor aferente plăţii obligaţiilor peste termenul de scadenţă.
Comisia mixtă a judeţului ....................... Semnătura: ..........................
Doamna/Domnul ..........................., ............................
preşedinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate ........................
Doamna/Domnul ..................................., ..............................
director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică ..............................
Doamna/Domnul .................................., .........................
din partea Casei de Asigurări de Sănătate ........................
Doamna/Domnul ..............................., ..............................
din partea Direcţiei de Sănătate Publică .........................
Data .........................
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 775 din data de 16 noiembrie 2012