ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 28 din 28 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012
Având în vedere că prin Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, asigurarea continuităţii şi a siguranţei în alimentarea cu gaze naturale a clienţilor, precum şi protejarea intereselor legitime ale clienţilor finali de gaze naturale reprezintă obiective de bază ale activităţilor desfăşurate în domeniul gazelor naturale,
având în vedere obligaţia operatorului Sistemului Naţional de Transport de a deţine în depozite subterane sau să asigure achiziţia de gaze, inclusiv din import, pentru cantităţile necesare operării şi asigurării echilibrului fizic al sistemului de transport, precum şi obligaţia furnizorilor de a înmagazina cantităţile de gaze naturale necesare pentru asigurarea continuităţii în alimentarea cu gaze naturale a clienţilor lor,
în considerarea faptului că înmagazinarea gazelor naturale are ca scop asigurarea securităţii în alimentarea cu gaze naturale a clienţilor finali, armonizării variaţiilor consumului sezonier, zilnic şi orar cu sursele de gaze disponibile şi asigurării permanente a echilibrului fizic al Sistemului Naţional de Transport,
luând în considerare că lipsa cadrului de reglementare a autorităţii competente de a stabili nivelul minim al stocurilor de gaze naturale, pe care furnizorii au obligaţia să-l înmagazineze, potrivit prevederilor art. 143 alin. (1) lit. q) din Legea nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
în cazul în care nu se iau aceste măsuri în regim de urgenţă, furnizorii nu vor constitui stocul minim, existând un risc în ceea ce priveşte securitatea în aprovizionarea cu gaze naturale a consumatorilor de gaze naturale, precum şi creşterea dependenţei de gazele de import, dar şi un preţ mai mare pentru clientul final,
în considerarea faptului ca aspectele menţionate vizează interesul public general şi constituie o situaţie extraordinară, de interes naţional de securitate, a cărei reglementare nu poate fi amânată,
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I
Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează, după cum urmează:
1.La articolul 143, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Cantităţile de gaze naturale reprezentând stocurile minime ce urmează a fi înmagazinate de fiecare furnizor, potrivit alin. (1) lit. q), vor fi stabilite anual, în condiţii transparente şi nediscriminatorii, prin decizie a preşedintelui ANRE, în conformitate cu reglementările specifice ANRE, astfel încât să se asigure un nivel corespunzător al consumului intern, în condiţii de continuitate şi siguranţă."
2.La articolul 195 alineatul (1) punctul 2, literele d) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"d) cu amendă de la 400.000 lei la 500.000 lei, cele de la pct. 28, 36, 37 şi 38;
e) cu amendă cuprinsă între 5% şi 10% din cifra de afaceri anuală, cele de la pct. 25, 35 şi 361;"
Art. II
Prevederile art. I pct. 2 intră în vigoare la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
-****-

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul energiei,

Victor Vlad Grigorescu

Viceprim-ministru,

ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri,

Costin Grigore Borc

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 487 din data de 30 iunie 2016