Document embed

DECIZIE nr. 579 din 29 septembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (5) teza întâi din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Ioana Marilena Chiorean	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (5) teza întâi din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Tatiana Rădulescu în Dosarul nr. 4.946/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 345D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat nu conţine în sine niciun viciu de neconstituţionalitate, ci reglementează diferenţa de 2,5% din salariul de bază între două clase de salarizare succesive. Mai arată că diferenţele de salarizare între magistraţi cu aceleaşi condiţii de vechime provin din dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentinţa civilă nr. 3.002 din 7 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 4.946/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (5) teza întâi din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta Tatiana Rădulescu în cadrul soluţionării unei cauze de contencios administrativ având ca obiect anularea ordinului emis de ministrul justiţiei prin care s-au stabilit drepturi salariale.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia solicită, "în principal, să se constate neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale indicate şi, în subsidiar, să se constate că aceste dispoziţii legale sunt constituţionale, dar numai în măsura în care, prin aplicarea procentului stabilit de lege, rezultă un salariu de bază, o soldă/salariu de funcţie, respectiv o indemnizaţie lunară de încadrare egală cu cea a personalului care a fost reîncadrat în aceeaşi clasă de salarizare de la data de 1 ianuarie 2011, data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, reîncadrare ce a avut loc în condiţiile art. 33 din acelaşi act normativ". În acest sens, susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece generează inechitate şi incoerenţă, prin stabilirea unei remuneraţii inegale pentru muncă de valoare egală, contrar ierarhiei indemnizaţiilor din justiţie, potrivit căreia trebuie să se ţină cont de nivelul instanţei, vechimea în muncă şi vechimea în funcţie. Modul de calcul conceput de legiuitor prin aplicarea unui procent de 2,5% la acordarea unei clase de salarizare la trecerea în tranşa următoare de vechime în muncă sau în funcţie, după caz, conduce la stabilirea unei indemnizaţii lunare de încadrare mai mică decât indemnizaţia lunară de încadrare a personalului de la acelaşi nivel al instanţei, care a trecut la aceeaşi tranşă de vechime în muncă sau în funcţie, anterior datei de 1 ianuarie 2011, data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010. Arată că "aceste elemente şi împrejurări conţinute de art. 10 alin. (5) teza întâi, inclusiv procentul, dincolo de aparenta sa tehnicitate", sunt discriminatorii. Cu alte cuvinte, sporul pentru vechimea în muncă şi/sau pentru vechimea în profesie calculat anterior datei de 1 ianuarie 2011 era mai mare, iar după 1 ianuarie 2011, inclus fiind în salariul de bază, este mai mic în raport cu noul algoritm de calcul, ducând în final la indemnizaţii lunare de încadrare inegale pentru cei aflaţi în situaţii identice din punct de vedere obiectiv.

6. În continuare, autoarea excepţiei susţine că nu contestă libertatea legiuitorului de a stabili printr-o nouă lege a salarizării un nou algoritm de calcul, însă, acest nou algoritm de calcul, prin procentul reglementat şi prin momentul trecerii de la o tranşă de vechime la alta, conduce la inechităţi salariale, fără justificare obiectivă şi rezonabilă, inechităţi fără precedent în istoria salarizării personalului din justiţie, cu nesocotirea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii. Astfel, nu există nicio justificare obiectivă şi rezonabilă pentru ca magistraţii care prestează o muncă de o valoare egală, la acelaşi nivel al instanţei şi care au aceleaşi tranşe de vechime în muncă şi/sau în funcţie, să aibă indemnizaţii diferite, în raport numai cu momentul subiectiv la care s-a împlinit o anumită tranşă de vechime.

7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât creează diferenţiere de salarizare între persoanele care au aceeaşi vechime şi îndeplinesc aceeaşi funcţie, fără să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă, încălcând astfel egalitatea de tratament în stabilirea salariului, consacrată de art. 41 alin. (4) din Constituţie, de art. 6 alin. (3) din Codul muncii, de art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 şi de art. 23 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Cu privire la principiul egalităţii de tratament, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 mai 1995, pronunţată în Cauza Incze împotriva Austriei, Hotărârea din 18 februarie 1991, pronunţată în Cauza Fredin împotriva Suediei, paragraful 60, Hotărârea din 23 iunie 1993 pronunţată în Cauza Hoffmann împotriva Austriei, paragraful 31, Hotărârea din 28 septembrie 1995, pronunţată în Cauza Spadea şi Scalabrino împotriva Italiei), precum şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2013), diferenţa de tratament devine discriminare atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoage sau comparabile, fără ca ele să se bazeze pe o justificare obiectivă şi rezonabilă. În acest context, potrivit principiului "la muncă egală, remuneraţie egală", dacă felul muncii este acelaşi, dacă cerinţele şi condiţiile de muncă sunt aceleaşi, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferenţierile de salarizare nu se justifică. Prin urmare, consideră că, în temeiul principiului "la muncă egală, salariu egal", personalul care îndeplineşte condiţiile de trecere la o altă gradaţie după 1 ianuarie 2011 are dreptul legal la stabilirea şi obţinerea unor drepturi salariale egale cu ale personalului care a îndeplinit condiţiile de trecere la o altă gradaţie până la 31 decembrie 2010, întrucât deţine o funcţie sau un post identic, la acelaşi nivel cu ceilalţi colegi şi au aceleaşi atribuţii de serviciu.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise transmise la dosar de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (5) teza întâi din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, având următorul conţinut: "Diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcţie, indemnizaţia lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienţilor de ierarhizare aferenţi claselor de salarizare."

13. Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, la data de 1 ianuarie 2011, a intrat în vigoare şi urma să se aplice Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Potrivit acesteia, salariile de bază, soldele/salariile de funcţie şi indemnizaţiile lunare de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referinţă (stabilită la 600 lei). Pronunţându-se asupra acestei legi în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, Curtea a reţinut că "există o obligaţie pozitivă în sarcina legiuitorului ca, în momentul aplicării prezentei legi în privinţa determinării valorii salariului/soldei/indemnizaţiei brute, indiferent de coeficientul de ierarhizare aplicabil diverselor categorii de personal plătit din fonduri publice, salariul/solda/indemnizaţia brută a acestora să fie la un nivel cel puţin egal lunii iunie 2010. [...] Pentru ca la momentul aplicării prezentei legi în privinţa determinării valorii salariului/soldei/indemnizaţiei brute acestea din urmă să nu cunoască o scădere sub nivelul din iunie 2010, legiuitorul trebuie să stabilească o valoare de referinţă adecvată, superioară celei prevăzute în momentul de faţă prin art. 10 alin. (4) din lege."

15. În acest context legislativ, Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, a prevăzut la art. 4 alin. (2) că în anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 şi la art. 4 alin. (3), că personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute la 31 decembrie 2010. La art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut că "avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare", iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că aceleaşi prevederi se aplică în mod corespunzător şi pentru personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", respectiv vechime în învăţământ pentru personalul didactic de predare universitar şi preuniversitar. În baza art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010: "Tranşele de vechime în muncă, în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele:

- gradaţia 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare faţă de nivelul minim al fiecărei funcţii;

- gradaţia 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare faţă de cele deţinute pentru gradaţia 1;

- gradaţia 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare faţă de cele deţinute pentru gradaţia 2;

- gradaţia 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară faţă de cele deţinute pentru gradaţia 3;

- gradaţia 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară faţă de cele deţinute pentru gradaţia 4."

16. Întrucât dispoziţiile de lege criticate - art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010 - stabilesc că diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", care avansează în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă va beneficia de o majorare a salariului de bază, după cum urmează: gradaţia 1 - de la 3 la 5 ani - 7,5%; gradaţia 2 - de la 5 la 10 ani - 5%; gradaţia 3 - de la 10 la 15 ani - 5%; gradaţia 4 - de la 15 la 20 de ani - 2,5%; gradaţia 5 - peste 20 de ani - 2,5%. Acelaşi mod de calcul este stabilit şi pentru anii 2012, 2013, 2014 şi 2015. Art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015, prevede că în anul 2015 salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat, iar art. 5 alin. (1¹) prevede că "Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării."

17. Referitor la dispoziţiile de lege criticate, Curtea nu s-a mai pronunţat. Însă, cu privire la problema de drept a discriminării referitoare la salarizare sub aspectul trecerii într-o altă tranşă de vechime ulterior sau anterior anului 2011, prin Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014, Curtea a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. II art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar se regăseşte şi în cuprinsul art. 6 din Legea nr. 285/2010, iar aceste din urmă dispoziţii au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate. În acest sens, prin Decizia nr. 166 din 19 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 18 iunie 2013, Curtea, analizând o excepţie de neconstituţionalitate cu o motivare similară raportată la încălcarea aceloraşi dispoziţii constituţionale, a reţinut că aspectele ce ţin de aplicarea legii de către organismele abilitate, precum şi cele referitoare la pretinsa încălcare de către prevederile de lege criticate a unor alte acte normative decât Legea fundamentală nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora "Sunt neconstituţionale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei".

18. Prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, Curtea a reţinut că avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. De altfel, Curtea a subliniat faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă. În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea şi prin Decizia nr. 343 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 30 iulie 2014, Decizia nr. 311 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 462 din 26 iunie 2015, şi Decizia nr. 475 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 605 din 11 august 2015.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

20. Având în vedere acestea, Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate care instituie procentul de 2,5 ca diferenţă între două clase de salarizare nu conţin niciun element de neconstituţionalitate. Art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010 stabileşte, în mod diferenţiat pe gradaţii, modul de calcul al procentelor cu care se majorează salariul de bază, spre deosebire de vechea reglementare aplicabilă salarizării magistraţilor, care prevedea o majorare de 5%, indiferent de treapta de vechime în muncă în care se trecea. Astfel, diferenţele de salarizare invocate de autoarea excepţiei, referitoare la personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" şi care avansează în gradaţiile 4 şi 5, provin din întreaga succesiune a actelor normative intervenite după anul 2011, raportată la prevederile aplicabile anterior anului 2011, iar nu din dispoziţiile de lege criticate.

21. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007).

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tatiana Rădulescu în Dosarul nr. 4.946/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 10 alin. (5) teza întâi din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 septembrie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 808 din data de 30 octombrie 2015