Document embed

DECIZIE nr. 828 din 3 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Mihaela Ionescu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepţie ridicată din oficiu, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în dosarele nr. 6.494/302/2015 şi nr. 6.605/302/2015 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală, şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 971D/2015 şi nr. 992D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 27 octombrie 2015 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea pentru 3 noiembrie 2015, în aceeaşi şedinţă dosarele fiind conexate, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Prin încheierea din 3 noiembrie 2015, Curtea, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 3 decembrie 2015.

3. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, reprezentantul Ministerului Public a depus concluzii scrise.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că, prin reglementarea art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, legiuitorul a reglementat o infracţiune de sine stătătoare şi autonomă, aceasta fiind însă o infracţiune corelativă, întrucât poate depinde de existenţa faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol atunci când bunurile provin din contrabandă, dar nu şi în ipoteza în care bunurile sunt transportate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Totodată, arată că art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României este o normă de trimitere în ceea ce priveşte conţinutul juridic, întrucât acesta presupune existenţa unei situaţii premisă, şi anume existenţa unui bun care să provină dintr-o faptă prevăzută de legea penală sau să fie destinat săvârşirii acesteia, fiind lipsit de relevanţă dacă fapta a constituit sau nu infracţiune sau dacă făptuitorul a fost sau nu descoperit. În ceea ce priveşte aspectul subiectiv al infracţiunii, ceea ce contează este ca subiectul activ al infracţiunii asimilate de contrabandă să cunoască faptul că bunul provine dintr-o faptă prevăzută de legea penală sau că este destinat săvârşirii acesteia, nefiind necesar pentru existenţa infracţiunii ca subiectul activ să-l cunoască pe autorul faptei din care provine bunul. Condiţia care se impune pentru existenţa acestei infracţiuni este să se respecte condiţiile de tipicitate sub aspectul laturii obiective ale faptelor de la alin. (1) şi (2) ale art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, nefiind necesară şi împrumutarea elementelor care ţin de vinovăţie, caracterul imputabil sau nejustificat. Apreciază că susţinerile autorului excepţiei nu sunt întemeiate în ipoteza în care bunurile sunt destinate săvârşirii contrabandei, aşadar raţionamentul său nu ar mai subzista în ipotezele în care bunurile sunt deţinute, transportate, produse, depozitate în vederea săvârşirii unei infracţiuni de contrabandă. Aşa încât voinţa legiuitorului a fost să instituie o incriminare autonomă, corelativă, însă cu privire la aceasta nu sunt necesare pragurile valorice reglementate în art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

5. Preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului judecător Daniel Marius Morar, care pune întrebarea dacă, în temeiul dispoziţiilor legale, în practică, este posibilă ipoteza ca persoana care a introdus în ţară bunurile sau mărfurile ce trebuie plasate sub un regim vamal să fie doar contravenient, în vreme ce persoana care, de pildă, deţine respectivele bunuri să fie inculpată, potrivit textului de lege criticat. Aceasta este ipoteza în care autorul faptei de introducere în ţară a bunurilor sau mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal nu este prins în punctele vamale, iar bunurile/mărfurile introduse în ţară prin sustragere de la controlul vamal au o valoare inferioară pragurilor valorice reglementate în art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal. Aşadar, aceste bunuri intră în circuitul comercial şi fac obiect al infracţiunii de contrabandă, în varianta asimilată.

6. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că bunurile/mărfurile ce fac obiectul infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, reglementată de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, nu pot proveni din contravenţie, întrucât, dacă fapta de introducere în ţară a bunurilor sau mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal, în funcţie de valoarea în vamă a bunurilor/mărfurilor sustrase, este calificată drept contravenţie, potrivit art. 653 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, bunurile se confiscă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin încheierile din 16 aprilie 2015, pronunţate în dosarele nr. 6.494/302/2015 şi nr. 6.605/302/2015, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. Excepţia a fost ridicată din oficiu în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu ori cu cea a controlului judiciar, formulată de inculpaţi care sunt urmăriţi penal pentru comiterea unor infracţiuni asimilate celei de contrabandă, în varianta simplă, reglementate de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în speţă reţinându-se incidenţa art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală. În notele scrise judecătorul de drepturi şi libertăţi arată că, în lipsa prevederii unei pedepse cu închisoarea de 5 ani ori mai mare sau, eventual, în cazul contravenţionalizării faptelor extrem de mărunte, ar dispărea temeiul arestării preventive.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, judecătorul de drepturi şi libertăţi arată că în art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, care reglementează o variantă a infracţiunii de contrabandă, se prevede o limită valorică sub care fapta nu mai constituie infracţiune, dacă nu este repetată de două ori în decursul unui an, caz în care devin incidente dispoziţiile art. 270 alin. (2) lit. b) din Codul vamal. În aceste condiţii, apreciază că lipsa unei limite similare la alin. (3) al normei criticate este nejustificată, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o infracţiune asimilată contrabandei, având un conţinut constitutiv reglementat într-un mod mult mai sever decât pentru contrabanda propriu-zisă, din moment ce include în sfera ilicitului penal chiar şi cele mai mărunte fapte. În plus, trebuie avut în vedere că art. 270 alin. (3) din Codul vamal nu prevede printre elementele constitutive ale infracţiunii, în modalitatea "deţinerii", vreun scop anume al acestei deţineri de ţigarete ce provin din contrabandă (cum ar fi scopul revânzării), ci doar împrejurarea cunoaşterii provenienţei bunurilor. Cu alte cuvinte, comite infracţiunea în discuţie şi persoana care cumpără, în cunoştinţă de cauză, chiar şi un singur pachet de ţigări de contrabandă, pentru consumul propriu, întrucât apoi va deţine respectivul bun. Arată că exemplul nu este pur teoretic sau speculativ, din moment ce inculpatul din prezenta speţă a fost iniţial trimis în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu o propunere de arestare preventivă împreună cu alţi inculpaţi, printre care un inculpat urmărit penal doar pentru deţinerea a unsprezece pachete de ţigări de contrabandă, descoperite cu ocazia percheziţiei domiciliare.

9. Consecinţele nereglementării unui plafon valoric pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Codul vamal apar cu atât mai evidente dacă se are în vedere varianta agravată a acestei infracţiuni, prevăzută de art. 274 din Codul vamal, conform căreia fapta de contrabandă comisă de două sau mai multe persoane împreună se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani. Aşadar, la exemplul analizat, dacă două persoane cumpără împreună chiar şi un singur pachet de ţigări de contrabandă, pentru consumul propriu, pachet pe care apoi îl deţin şi, eventual, îl şi transportă împreună, fapta în discuţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani - fără ca, în acest caz, să mai poată fi incidentă nici măcar instituţia renunţării la urmărirea penală, dată fiind depăşirea limitei de 7 ani de închisoare, prevăzută de art. 318 din Codul de procedură penală. În concluzie, judecătorul de drepturi şi libertăţi consideră că o primă deficienţă de redactare a normei penale criticate o constituie neinstituirea unei limite valorice similare celei prevăzute de art. 270 alin. (2) din Codul vamal, sub care fapta să nu mai constituie infracţiune (eventual, dacă nu este repetată de două ori în decursul unui an).

10. Susţine judecătorul de drepturi şi libertăţi că o altă lipsă de corelare rezultă din raportarea dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Codul vamal la normele noului Cod penal, sub aspectul limitelor de pedeapsă. În acest sens, arată că elaborarea unui nou Cod penal s-a considerat a fi necesară şi din perspectiva necesităţii reaşezării în limite normale a tratamentului sancţionator. Sub acest aspect, s-a învederat că, în ultimul deceniu şi jumătate, fenomenul infracţional s-a amplificat, ca urmare a creşterii considerabile a numărului infracţiunilor contra patrimoniului ori a celor susceptibile de a aduce beneficii patrimoniale infractorilor, iar, în faţa acestei realităţi, până la adoptarea noului Cod penal, în planul politicii penale, s-a considerat ca fiind oportună şi suficientă majorarea semnificativă a pedepsei închisorii pentru aceste infracţiuni. Efectul nu a fost însă nici pe departe cel scontat, întrucât reversul unei asemenea abordări a dus la apariţia unor pedepse cu închisoarea disproporţionate în raport cu importanţa valorii sociale protejate de legea penală şi locul acesteia în cadrul ierarhiei valorilor ocrotite penal, ajungându-se astfel la cazuri în care pedeapsa pentru anumite infracţiuni contra patrimoniului să fie egală cu cea prevăzută pentru unele infracţiuni contra vieţii. S-a conchis, aşadar, că soluţia eficientă pentru combaterea criminalităţii nu este o majorare dusă la absurd a limitelor de pedeapsă, care nu face altceva decât să nesocotească ierarhia valorilor sociale într-o societate democratică. Aşadar, mesajul juridic şi social al noului Cod penal este întemeiat pe obiectivul reformării politicii punitive şi pe cel al standardelor europene, astfel încât abordarea sa conceptuală cuprinde şi o revizuire a pedepselor - fapte şi sancţiuni adaptate realităţilor actuale, întrucât stipularea unor pedepse mari pentru infracţiuni cu o periculozitate scăzută nu este de natură să asigure caracterul previzibil al actului de justiţie. Sub acest aspect, s-a mai învederat că, într-un stat de drept, întinderea şi intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanţa valorii sociale lezate. Altfel spus, este necesară o reflectare în limitele legale de pedeapsă a ierarhiei fireşti a valorilor sociale care fac obiect de ocrotire penală. În acest context, examinând limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea asimilată contrabandei, judecătorul de drepturi şi libertăţi consideră, aşadar, că atât pentru varianta simplă (închisoare de la 2 ani la 7 ani), cât mai ales pentru cea agravată, prevăzută de art. 274 din Codul vamal (închisoare de la 5 la 15 ani) este evidentă disproporţionalitatea acestora, în raport cu valorile sociale ocrotite - bugetul de stat şi regimul frontierei de stat - şi cu locul acestora în ierarhia valorilor care se bucură de protecţie, inclusiv prin mijloace penale, în condiţiile în care, pentru imensa majoritate a infracţiunilor contra persoanei sunt prevăzute pedepse considerabil mai mici. Susţine că sistemul penal, în întregul lui, trebuie să aibă o reglementare unitară, coerentă, indiferent că este vorba de norme penale din Codul penal ori norme penale cuprinse în legi penale speciale sau extrapenale. În acest sens, în Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, există un titlu distinct referitor la dispoziţii privind modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale (peste 200 astfel de acte normative), urmărindu-se, printre altele, şi adaptarea pedepselor pentru infracţiunile care rămân în legislaţia specială, potrivit logicii sancţionatorii a noului Cod penal, pentru a se asigura astfel previzibilitatea legii penale, precum şi creşterea încrederii generale în actul de justiţie penală. În aceste condiţii, judecătorul de drepturi şi libertăţi consideră ca fiind evident că acest dezechilibru al limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea asimilată contrabandei din Codul vamal (lege care însă nu se regăseşte printre actele normative avute în vedere de Legea nr. 187/2012) nu reprezintă o opţiune a legiuitorului, ce ţine de politica penală, ci o omisiune de corelare a normei penale în discuţie cu noul Cod penal.

11. Autorul mai învederează că, în ceea ce priveşte varianta agravată, prevăzută de art. 274 teza a doua din Codul vamal, textul este deficitar din perspectiva lipsei de corelare cu dispoziţiile noului Cod penal şi din cauza faptului că prevede, ca element circumstanţial agravant, săvârşirea faptei prevăzute de art. 270 alin. (3) din Codul vamal de către două sau mai multe persoane împreună. Or, la adoptarea noului Cod penal s-a avut în vedere inclusiv evitarea suprapunerilor între diferitele incriminări din partea specială şi textele părţii generale. Astfel, în ipoteza în care o circumstanţă este prevăzută în Partea generală a Codului penal ca şi circumstanţă agravantă generală [cum este cazul în care fapta este săvârşită de trei sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 77 lit. a) din Codul penal], ea nu a mai fost reluată în conţinutul incriminărilor din Partea specială, ca element circumstanţial agravant, cum se întâmpla sub imperiul vechiului Cod penal, de pildă la infracţiunile de furt calificat şi tâlhărie, în varianta agravată a comiterii faptei de două sau mai multe persoane urmând a se aplica textul general.

12. În concluzie, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că toate aceste deficienţe ale normei criticate afectează garanţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi exigenţele de previzibilitate impuse, cu valoare de principiu, de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la un proces echitabil şi din care reiese necesitatea respectării aşteptărilor legitime ale cetăţenilor cărora li se adresează o reglementare legală. În acest context, arată că şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, a avut în vedere argumente similare. În final, judecătorul de drepturi şi libertăţi arată că incriminarea evaziunii fiscale, sub toate formele sale specifice, inclusiv cea prevăzută de Codul vamal, este, fără îndoială, necesară faţă de amploarea deosebită luată de acest fenomen după anul 1989. Normele penale sancţionatorii trebuie însă să se integreze concepţiei noului sistem penal, pentru a respecta cerinţele de previzibilitate care asigură, în cele din urmă, dreptul la un proces echitabil.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise şi orale ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. Analizând notele scrise ale autorului excepţiei, rezultă că acesta invocă critici de neconstituţionalitate şi cu privire la dispoziţiile art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. În aceste condiţii, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, care au următorul conţinut:

- Art. 270 alin. (3): "Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.";

- Art. 274 teza a doua: "Faptele prevăzute la art. 270-273, săvârşite [...] de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi."

17. Autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit unei definiţii general admise, contrabanda constă în trecerea clandestină peste graniţă a unor mărfuri interzise sau sustrase de la plata taxelor vamale şi reprezintă una dintre principalele forme de fraudă la nivelul Uniunii Europene. Contrabanda generează concurenţă neloială faţă de producătorii comunitari, dar şi pierderea veniturilor fiscale determinate de importurile frauduloase şi pune în pericol atât resursele statelor membre, cât şi pe cele proprii ale Uniunii. Dintr-o perspectivă istorică, Curtea reţine că infracţiunea de contrabandă simplă, în forma iniţială la adoptarea Codului vamal al României, era prevăzută în art. 270 care prezenta un singur alineat, potrivit căruia "Introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi". Aşadar, până la modificarea adusă Codului vamal în anul 2009, fapta de trecere a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, atrăgea doar răspunderea contravenţională, fiind sancţionată penal trecerea peste frontieră a mărfurilor sau a altor bunuri prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. După integrarea României în Uniunea Europeană, a fost necesară incriminarea şi a contrabandei săvârşite prin locurile stabilite pentru controlul vamal, textul art. 270 din Codul vamal al României fiind completat şi modificat succesiv, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2009 pentru completarea art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 7 aprilie 2009, şi prin art. IX pct. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 23 iunie 2010, fiind astfel reglementate infracţiunile de contrabandă de la alin. (2) şi (3) ale art. 270 din Codul vamal.

19. Din conţinutul infracţiunii de contrabandă prevăzute în art. 270 alin. (2) din Codul vamal, Curtea reţine că, pentru ca fapta de sustragere de la controlul vamal al bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal să fie infracţiune, trebuie ca valoarea acestor bunuri/mărfuri să fie mai mare de 20.000 lei, în cazul produselor supuse accizelor, şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri, dacă făptuitorul "în decursul unui an" nu a mai săvârşit fapta respectivă. Aşadar, legiuitorul a prevăzut o limită valorică de la care fapta săvârşită pentru prima dată în decursul unui an este infracţiune. Ceea ce se situează sub nivelul valoric prevăzut de alin. (2) lit. a) al art. 270 din Codul vamal corespunde reglementării contravenţionale prevăzute în art. 653 alin. (1) lit. a) cu referire la alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006. În cazul în care fapta de sustragere de la controlul vamal se săvârşeşte de două ori în decursul unui an, corespunzător incriminării din alin. (2) lit. b) al art. 270 din Codul vamal, făptuitorul nu mai beneficiază de un prag valoric de la care fapta să fie infracţiune, astfel că, prin voinţa legiuitorului, fapta este infracţiune indiferent de valoarea în vamă a bunurilor sau mărfurilor, această incriminare neavând corespondent în reglementarea contravenţională. În acelaşi mod, fapta de "înstrăinare sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal", reglementată în alin. (2) lit. c) al art. 270 din Codul vamal, este infracţiune indiferent de valoarea bunurilor sau a mărfurilor înstrăinate, întrucât nici această incriminare nu are corespondent în reglementarea contravenţională.

20. Curtea reţine că, potrivit art. 270 alin. (3) din Codul vamal, se asimilează infracţiunii de contrabandă o serie de acţiuni/operaţiuni, enumerate în mod limitativ, ce au ca obiect material bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, condiţionat de cunoaşterea de către autor a faptului că respectivele bunuri/mărfuri provin din contrabandă ori sunt destinate săvârşirii contrabandei. Aşadar, din conţinutul incriminării rezultă că această infracţiune, prin voinţa legiuitorului, este "asimilată" infracţiunii de contrabandă, legiuitorul folosind procedura normei incomplete pentru a-i întregi conţinutul, făcând, în acest sens, trimitere la pedeapsa prevăzută la alin. (1) al art. 270 din Codul vamal. Aşa încât Curtea reţine că, stabilind o pedeapsă corespunzătoare incriminării din alin. (1) al art. 270 din Codul vamal, legiuitorul a atribuit faptei reglementate de alin. (3) al aceluiaşi articol acelaşi pericol social generic, deşi această din urmă infracţiune este doar asimilată, derivată, corelativă.

21. În legătură cu acest aspect, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, că stabilirea limitelor de pedeapsă intră în atribuţiile organului legiuitor. Astfel, menţinerea limitelor de pedeapsă în cazul infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal, reprezintă opţiunea legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care apreciază, în concret, în funcţie de o serie de criterii printre care şi frecvenţa fenomenului infracţional. Curtea constată că, în ipoteza infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, legiuitorul a apreciat că este necesară o sancţionare fermă a acesteia, având în vedere actualitatea aspectelor reţinute în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, respectiv asigurarea unei mai bune monitorizări a operatorilor economici care desfăşoară operaţiuni cu produse accizabile, respectiv produse energetice, alcool şi băuturi alcoolice şi tutun prelucrat, accelerarea încasării accizelor la bugetul de stat şi a diminuării evaziunii fiscale în domeniu, întărirea supravegherii şi controlului vamal al activităţii de introducere şi comercializare a mărfurilor în regim duty-free şi instituirea unor pârghii care să conducă la creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare. Aşa încât, prin adoptarea şi menţinerea în fondul activ al acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, prevederile de lege criticate având natura unei norme de incriminare speciale care creează un regim sancţionator specific. De altfel, cât priveşte dreptul la un proces echitabil, invocat de către autorul excepţiei cu referire la critica de neconstituţionalitate privind limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea asimilată contrabandei, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale constante, aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanţial, reţinând că nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial.

22. Cât priveşte latura subiectivă, Curtea reţine că infracţiunea de contrabandă, în forma asimilată, poate fi comisă cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, calificată prin îndeplinirea condiţiei ca făptuitorul să cunoască faptul că bunurile provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică căreia i se poate angaja răspunderea penală, în condiţiile normelor generale de drept penal, acesta fiind deci supus condiţiei de a cunoaşte provenienţa/destinaţia ilicită a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoaşterea provenienţei/destinaţiei acestora urmând a fi probată din circumstanţele faptice obiective ale cauzei. Aşadar, legiuitorul a stabilit că este suficientă reprezentarea autorului că bunurile provin din/sunt destinate contrabandei, fără a fi necesar ca acesta să cunoască, în mod exact, încadrarea juridică ce ar putea fi atribuită faptei din care provine bunul sau căreia îi este destinat şi nici cine este autorul acesteia din urmă ori dacă răspunde penal. În general, această din urmă precizare nu este necesară, dat fiind şi faptul că în doctrină sau în practica judiciară nu s-a pledat niciodată pentru o asemenea condiţie, respectiv cunoaşterea exactă a naturii faptei din care provine bunul sau valenţa ce i-ar putea fi atribuită din punct de vedere penal.

23. Aşadar, Curtea reţine că, pentru ca intenţia să întregească latura subiectivă a infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, trebuie îndeplinită cerinţa esenţială ce constă în cunoaşterea de către autor că bunurile/mărfurile ce trebuie plasate sub un regim vamal, pe care le colectează, deţine, transportă, preia, depozitează, predă, desface ori vinde provin din săvârşirea contrabandei ori sunt destinate acesteia. Nu este nevoie pentru îndeplinirea acestei cerinţe ca autorul infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, să cunoască natura juridică a faptei din care provine bunul, nici cine este autorul acesteia din urmă ori dacă răspunde penal ori contravenţional, fiind suficient ca, în momentul săvârşirii acţiunilor/operaţiunilor enumerate în art. 270 alin. (3) din Codul vamal, să-şi fi dat seama că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Aşa încât, Curtea reţine că bunurile/mărfurile sustrase de la controlul vamal pot să provină din fapte prevăzute de legea penală care nu sunt identificate la momentul consumării lor, astfel încât bunurile/mărfurile pătrund pe teritoriul României, sunt integrate în circuitul comercial şi pot face obiect al infracţiunii de contrabandă prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal. În această ipoteză, fapta prevăzută de legea penală poate fi probată ulterior prin orice mijloc de probă, respectiv verificări în contabilitatea firmelor, declaraţii de martori etc. De asemenea, Curtea reţine că bunurile/mărfurile sustrase de la controlul vamal pot să provină din/pot fi destinate faptei săvârşite conform alin. (1) al art. 270 din Codul vamal sau pot să provină din/pot fi destinate faptelor săvârşite conform alin. (2) lit. a), b) şi c) ale aceluiaşi articol.

24. În continuare, Curtea reţine că, în esenţă, autorul excepţiei susţine că neconstituţionalitatea textului de lege criticat rezultă din nereglementarea, în cuprinsul art. 270 alin. (3) din Codul vamal, a unui prag valoric, similar celui prevăzut la alin. (2) al aceluiaşi articol, sub care fapta să nu mai constituie infracţiune. Se susţine că instanţa de judecată chemată să aprecieze cu privire la vinovăţia persoanei care se află în ipoteza normei penale criticate şi să individualizeze pedeapsa corespunzătoare faptei este pusă în dificultate, de vreme ce nereglementarea, în cuprinsul normelor art. 270 alin. (3) din Codul vamal, a unui prag valoric sub care fapta să nu mai constituie infracţiune determină includerea în sfera ilicitului penal şi a celor mai mărunte fapte de contrabandă, ţinând cont şi de faptul că, în această din urmă ipoteză, instanţa nu este în măsură să renunţe la aplicarea pedepsei, având în vedere limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de contrabandă, în forma asimilată. Aşadar, se susţine că instanţa de judecată nu poate face aplicarea instituţiei renunţării la aplicarea pedepsei, în situaţia în care constată că fapta de contrabandă, în forma asimilată, atât în varianta simplă, cât şi în varianta agravată, prezintă o gravitate redusă, aşa încât numai prin reglementarea unei limite valorice sub care fapta să nu mai constituie infracţiune se poate realiza o corectă individualizare a pedepsei şi, pe cale de consecinţă, se pot dispune măsuri strict delimitate şi condiţionate care să vizeze direct libertatea persoanei.

25. În aceste condiţii, având în vedere faptul că motivele de neconstituţionalitate invocate privesc stabilirea de către instanţă a pericolului social concret pe care îl prezintă faptele de contrabandă deduse judecăţii şi aplicarea unei pedepse corect individualizate, Curtea constată că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, ci, în realitate, motivele invocate privesc modul de aplicare a acestor prevederi de lege. De altfel, Curtea constată că, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se află Dosarul nr. 2.265/1/2015 având ca obiect rezolvarea de principiu a două chestiuni de drept, respectiv "dacă noţiunea de «contrabandă» folosită de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 în sintagma «cunoscând că acestea provin din contrabandă» se referă la infracţiunea de contrabandă în sensul definit de art. 270 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 86/2006 sau la noţiunea de contrabandă în sens larg?" şi "în cazul în care se stabileşte că textul prevăzut de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 se referă la infracţiunea de contrabandă, care din cele două modalităţi urmează a fi avute în vedere: aceea prevăzută de art. 270 alin. (1) sau aceea prevăzută de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006?". Curtea însă, în acord cu practica sa, îşi rezervă dreptul ca, ulterior pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a unei hotărâri prealabile cu privire la problemele de drept menţionate, în funcţie de criticile de neconstituţionalitate invocate, să decidă cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în interpretarea dată de instanţa supremă.

26. Cât priveşte dispoziţiile art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, potrivit cărora "Faptele prevăzute la art. 270-273, săvârşite [...] de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi", Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzelor în care excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, de vreme ce în aceste cauze, respectiv în dosarele nr. 6.494/302/2015 şi nr. 6.605/302/2015, aflate pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală, inculpaţii sunt urmăriţi penal pentru comiterea unor infracţiuni asimilate celei de contrabandă, în varianta simplă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, "legătura cu soluţionarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii. Or, având în vedere că art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României incriminează infracţiunea de contrabandă, în varianta agravată, nu se poate susţine în mod pertinent existenţa unei legături, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, între aceste norme şi obiectul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, ridicată din oficiu în dosarele nr. 6.494/302/2015 şi nr. 6.605/302/2015 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 decembrie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 124 din data de 17 februarie 2016