HOTĂRÂRE nr. 47 din 29 ianuarie 2014 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, în sprijinul populaţiei afectate din judeţele Brăila, Buzău, Galaţi, Vaslui şi Vrancea
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, şi al art. 5 alin. 1 lit. a) şi alin. 3 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă scoaterea din rezervele de stat şi acordarea imediată ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, a unor cantităţi de produse, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în limita sumei de 1.993 mii lei, necesare desfăşurării acţiunilor de intervenţie în sprijinul populaţiei din judeţele Brăila, Buzău, Galaţi, Vaslui şi Vrancea afectate de căderile abundente de zăpadă însoţite de viscol.
Art. 2
Pe perioada desfăşurării acţiunilor de intervenţie în sprijinul populaţiei afectate din judeţele Brăila, Buzău, Galaţi, Vaslui şi Vrancea, cantităţile de combustibil necesare se scot din stocurile disponibile rezervă de stat, la valorile specificaţiilor tehnice ale produsului aflat pe stoc.
Art. 3
Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale scade din gestiune, la preţurile de înregistrare, prin debitarea contului 6891 "Cheltuieli privind rezerva de stat", cantităţile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat, potrivit prezentei hotărâri, pe baza avizelor de expediţie şi a proceselor-verbale de predare-primire semnate de împuterniciţii desemnaţi de instituţiile prefectului din judeţele Brăila, Buzău, Galaţi, Vaslui şi Vrancea.
Art. 4
(1)Cantităţile de combustibil sunt puse la dispoziţia instituţiilor prefectului din judeţele Brăila, Buzău, Galaţi, Vaslui şi Vrancea din unităţile teritoriale subordonate Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale sau de la operatorii economici specializaţi care păstrează produsele rezerve de stat potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în judeţele afectate.
(2)Cheltuielile pentru realizarea operaţiunilor prevăzute la alin. (1) se suportă din veniturile proprii ale activităţii de "intervenţii operative şi reîntregirea stocurilor diminuate", înfiinţată pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, conform Hotărârii Guvernului nr. 1.411/2002 privind aprobarea înfiinţării pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii.
Art. 5
Schimbarea, sub orice formă, a destinaţiei produselor acordate ca ajutor umanitar intern de urgenţă, cu titlu gratuit, din rezervele de stat, este interzisă şi atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală.
Art. 6
(1)Instituţiile prefectului din judeţele Brăila, Buzău, Galaţi, Vaslui şi Vrancea justifică distribuirea produselor scoase din rezervele de stat, în condiţiile prezentei hotărâri, conform prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993 privind acordarea, în primă intervenţie, a ajutoarelor umanitare populaţiei sinistrate, ca urmare a unor situaţii excepţionale.
(2)Documentele justificative privind distribuirea produselor se păstrează la sediul instituţiilor prefectului din judeţele Brăila, Buzău, Galaţi, Vaslui şi Vrancea în vederea punerii lor la dispoziţia organelor de control abilitate.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru,

ministrul interimar al afacerilor interne,

Gabriel Oprea

Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi

Probleme Speciale,

Dan Cornel Baranga

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

ANEXĂ: LISTA produselor şi cantităţilor care se scot din rezervele de stat acordate ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, în sprijinul populaţiei afectate din judeţele Brăila, Buzău, Galaţi, Vaslui şi Vrancea

Nr. crt.

Produsul

U.M.

Cantitatea

Valoare
- mii lei -

Brăila

Buzău

Galaţi

Vaslui

Vrancea

1.

Motorină

tone

63

    

441

 

150

   

1.050

    

40

280

  

10

  

70

   

20

 

140

2.

Benzină

tone

  

2

  

12

TOTAL:

1.993

NOTĂ:
Cantităţile de combustibil pot fi diminuate în funcţie de posibilităţile tehnologice de încărcare la capacitatea maximă a autocisternei.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 82 din data de 31 ianuarie 2014