INSTRUCŢIUNI TEHNICE din 3 decembrie 2013 privind aplicarea şi urmărirea măsurilor stabilite în planul de refacere a mediului, în planul de gestionare a deşeurilor extractive şi în proiectul tehnic de refacere a mediului, precum şi modul de operare cu garanţia financiară pentru refacerea mediului afectat de activităţile miniere
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
În înţelesul prezentelor instrucţiuni, termenii folosiţi se definesc după cum urmează:
a)ANRM-Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale;
b)APM-Agenţia pentru Protecţia Mediului;
c)MMSC- Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice;
d)GNM - Garda Naţională de Mediu;
e)ME - Ministerul Economiei;
f)IGSU - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;
g)ANAR-Administraţia Naţională Apele Române;
h)deviz general - devizul general privind cheltuielile necesare pentru închiderea, ecologizarea şi monitorizarea postînchidere a perimetrului de explorare/exploatare, având forma prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentele instrucţiuni;
i)constituirea garanţiei financiare pentru refacerea mediului - depunerea în depozitul bancar deschis de autoritatea competentă la o bancă agreată a sumei de bani sau emiterea scrisorilor de garanţie bancară de o bancă înregistrată în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene sau a unei poliţe de asigurare încheiate în favoarea titularului la un asigurator recunoscut, reprezentând echivalentul costurilor pentru execuţia tuturor activităţilor de închidere, ecologizare şi monitorizare postînchidere, necesar a fi executate pentru reabilitarea factorilor de mediu afectaţi de activităţile miniere;
j)actualizarea garanţiei financiare pentru refacerea mediului-actualizarea valorii garanţiei financiare pentru refacerea mediului ca urmare a evoluţiei costurilor materiilor prime, energiei şi combustibililor, prestării serviciilor de proiectare, execuţie şi asistenţă tehnică;
k)BAT - cele mai bune tehnici disponibile definite prin Directiva 2006/21/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 martie 2006 privind gestionarea deşeurilor din industriile extractive şi de modificare a Directivei 2004/35/CE şi Hotărârea Guvernului nr. 856/2008 privind gestionarea deşeurilor din industriile extractive;
l)proiect minier-toate activităţile miniere ce se desfăşoară sau urmează a se desfăşura în temeiul permisului sau licenţei şi al avizelor anuale pentru explorare sau exploatare, inclusiv operarea şi construirea instalaţiilor pentru deşeuri miniere.
CAPITOLUL II: Constituirea şi calcularea garanţiei financiare pentru refacerea mediului
Art. 2
Constituirea garanţiei financiare pentru refacerea mediului se face:
a)integral, în cazul în care titularul se obligă la această modalitate de constituire, înaintea emiterii de către ANRM a autorizării pentru începerea activităţilor miniere, iar valoarea acesteia se actualizează periodic în funcţie de realizarea lucrărilor miniere prevăzute în planul de dezvoltare, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. b);
b)pentru primul an, înaintea emiterii de către ANRM a autorizării pentru începerea activităţilor miniere şi pentru următorii ani, înaintea emiterii avizului anual pentru lucrările de explorare sau exploatare.
Art. 3
Garanţia financiară trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
a)valoarea totală a garanţiei financiare pentru refacerea mediului trebuie să reprezinte valoarea totală a devizului general al lucrărilor de închidere, ecologizare, reabilitare a mediului şi monitorizare postînchidere;
b)valoarea garanţiei financiare pentru refacerea mediului constituite trebuie să acopere toate lucrările de refacere a mediului, ecologizare şi monitorizare postînchidere în oricare fază de dezvoltare a proiectului minier, inclusiv după încetarea activităţii, în perioada de monitorizare postînchidere;
c)devizul general al acestor lucrări va face parte integrantă din proiectul tehnic de refacere a mediului şi va avea conţinutul prevăzut în anexă;
d)cuantumul iniţial al garanţiei financiare pentru refacerea mediului constituite în baza proiectului tehnic de refacere a mediului variază pe durata de viaţă a proiectului minier, progresiv, ţinând cont şi de prevederile art. 8 alin. (5), pentru a fi conform cu stadiul de dezvoltare al acestuia, aşa cum reiese din programul lucrărilor de prospecţiune, programul lucrărilor de explorare, permisul de exploatare, studiul de fezabilitate şi planul de dezvoltare a exploatării, astfel încât valoarea garanţiei financiare pentru refacerea mediului existente la o dată de referinţă să asigure execuţia integrală a lucrărilor de ecologizare şi reabilitare a mediului, precum şi monitorizarea postînchidere, care ar trebui efectuate dacă proiectul minier ar înceta definitiv şi total la un moment dat;
e)garanţia financiară se realizează ţinând cont de elementele principale ale planului de gestionare a deşeurilor, elaborat conform art. 8 şi 9 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2008;
f)garanţia financiară trebuie să fie disponibilă imediat pentru a permite acoperirea oricăror costuri de ecologizare şi reabilitarea mediului;
g)sumele aferente monitorizării postînchidere ale unor activităţi miniere în care sunt implicate instalaţii de gestionarea deşeurilor extractive de categoria A, aşa cum sunt acestea definite în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2008, se stabilesc pentru o perioada de 30 de ani. Pentru astfel de instalaţii, aceste sume trebuie să acopere şi un fond suplimentar pentru accidente sau incidente neprevăzute, în conformitate cu prevederile art. 44.
Art. 4
Calcularea garanţiei financiare pentru refacerea mediului se face de către titular şi este avizată de APM şi aprobată de ANRM, având în vedere:
a)impactul potenţial al activităţilor miniere, inclusiv al instalaţiei pentru gestionarea deşeurilor miniere, asupra mediului, ţinând cont în special de categoria căreia îi aparţin activităţile miniere generatoare de deşeuri, caracteristicile deşeurilor şi de viitoarea utilizare a terenului reabilitat;
b)ipoteza că terţe părţi independente şi cu calificare corespunzătoare evaluează şi realizează lucrările de reabilitare necesare;
c)costurile lucrărilor de închidere, ecologizare, reabilitare a mediului şi monitorizare postînchidere din devizul general care se vor calcula, ţinând seamă de preţurile utilizate la acea dată pe piaţă ale fiecărei categorii de lucrări conţinute în devizul general, de către persoane fizice sau juridice atestate, cu calificarea şi experienţa adecvate nivelului de complexitate al respectivei lucrări.
Art. 5
Garanţia financiară pentru refacerea mediului, în cazul licenţei de explorare sau exploatare poate fi constituită de către titular sub formă de depozit bancar, scrisoare de garanţie bancară şi/sau sub forma unei poliţe de asigurare încheiate în favoarea titularului la un asigurator recunoscut.
Art. 6
Garanţia financiară pentru activităţile miniere care implică lucrări de închidere, ecologizare, reabilitare a mediului şi monitorizare postînchidere cu valori mai mici de 4.000.000 lei se constituie exclusiv sub forma unui depozit bancar.
Art. 7
Garanţia financiară pentru refacerea mediului în cazul permisului de prospecţiune sau exploatare se constituie exclusiv prin depozit bancar.
Art. 8
(1)Constituirea garanţiei financiare pentru refacerea mediului sub formă de depozit bancar se face cu depunerea prin transfer bancar în lei în contul agreat de autoritatea competentă-ANRM.
(2)Titularii permiselor de prospecţiune sau exploatare, respectiv titularii licenţelor de explorare sau exploatare au obligaţia ca, după achitarea garanţiei financiare aferente fiecărui perimetru, să transmită compartimentelor de inspecţie teritorială ale ANRM copii ale ordinului de plată sau extrasului de cont vizate de banca emitentă, cu specificarea denumirii perimetrului pentru care s-a achitat garanţia financiară pentru refacerea mediului.
(3)Anual, până în data de 31 martie, titularii permiselor de prospecţiune, respectiv titularii licenţelor de explorare sau exploatare au obligaţia să transmită compartimentelor de inspecţie teritorială din cadrul ANRM valoarea sumelor constituite în contul garanţiei financiare pentru refacerea mediului pentru fiecare perimetru minier instituit până la acea dată.
(4)Sumele de bani acumulate în cont sunt purtătoare de dobândă la vedere, care se va acumula în acelaşi cont.
(5)Garanţia financiară pentru refacerea mediului constituită prin depozit bancar se actualizează anual cu coeficientul de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
Art. 9
(1)Constituirea garanţiei financiare pentru refacerea mediului se poate face şi prin acceptarea de către ANRM a unei scrisori de garanţie bancară emise de o bancă înregistrată în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene care are relaţii de corespondenţă cu Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.
(2)Scrisoarea de garanţie bancară poate fi constituită în LEI, EURO sau USD în cazul constituirii în EURO sau USD a garanţiei financiare pentru refacerea mediului, în planul de refacerea mediului şi în proiectul tehnic de refacere a mediului, titularul licenţei de explorare sau exploatare va utiliza rata de schimb comunicată de Banca Naţională a României, valabilă la data elaborării documentaţiilor.
(3)Titularul licenţei de explorare sau exploatare va putea depune la ANRM numai scrisori de garanţie bancară având o durată iniţială de valabilitate de minimum 2 ani.
(4)La reînnoirea scrisorii de garanţie bancară, valoarea sumei creditate va fi actualizată în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (5).
(5)În cazul în care titularul licenţei de explorare sau exploatare nu face dovada reînnoirii scrisorii de garanţie bancară cu minimum 30 de zile înaintea expirării, ori nu depune la ANRM în acelaşi termen noi scrisori de garanţie bancară sau poliţe de asigurare reînnoite, care să acopere valoarea garanţiei financiare pentru refacerea mediului aferentă, ANRM:
a)sancţionează titularul conform art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare; sau
b)trece la executarea scrisorilor de garanţie bancară existente sau a sumelor depuse, reprezentând contravaloarea lucrărilor de refacere a mediului rămase de executat conform planului de refacere a mediului, a planului de gestionare a deşeurilor extractive şi a proiectului tehnic de refacere a mediului pentru închiderea definitivă şi totală a activităţilor miniere de explorare sau exploatare autorizate prin licenţă, indicând băncii emitente contul bancar în care aceasta urmează a vărsa sumele garantate, în cazul anulării licenţei sau permisului de explorare sau exploatare, dacă în 30 de zile de la aplicarea sancţiunii prevăzute la lit. a) titularul nu face dovada reînnoirii scrisorilor de garanţie bancară;
c)trece la executarea scrisorilor de garanţie bancară existente, reprezentând contravaloarea lucrărilor de refacere a mediului rămase de executat conform planului de refacere a mediului, a planului de gestionare a deşeurilor extractive şi a proiectului tehnic de refacere a mediului pentru închiderea definitivă şi totală a activităţilor miniere de explorare sau exploatare autorizate prin licenţă, în conformitate cu obligaţiile care decurg din aplicarea prevederilor art. 94 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indicând băncii emitente contul bancar în care aceasta urmează a vărsa sumele garantate, în cazul în care titularul şi-a încetat activitatea fără a comunica acest aspect autorităţii competente şi nu a realizat lucrările de refacere a mediului corespunzător documentaţiei mai sus menţionate.
Art. 10
În cazul permisului de exploatare, garanţia financiară pentru refacerea mediului se constituie la data solicitării şi se stabileşte în baza devizului general din proiectul tehnic de refacere a mediului, însuşit de ANRM şi APM.
Art. 11
În cazul permiselor de exploatare solicitate succesiv pe acelaşi perimetru, operatorul economic va suplimenta valoarea garanţiei de refacere a mediului, conform devizului general din proiectul tehnic de refacere a mediului, actualizat.
Art. 12
Titularii permiselor de exploatare care au activitate de exploatare în albiile minore ale râurilor sunt obligaţi să constituie garanţia financiară pentru refacerea mediului aferentă zonelor afectate prin executarea lucrărilor de exploatare, infrastructură şi organizare de şantier.
Art. 13
Titularii permiselor de prospecţiune au obligaţia de a constitui o garanţie financiară pentru refacerea mediului în cazul în care lucrările de prospecţiune conduc la afectarea factorilor de mediu. Aceasta se constituie la solicitarea permisului de prospecţiune.
Art. 14
Valoarea garanţiei financiare pentru refacerea mediului în cazul lucrărilor de prospecţiune trebuie estimată la elaborarea documentaţiei de solicitare a permisului de prospecţiune prin întocmirea unui proiect tehnic de refacere a mediului.
Art. 15
În cazul în care titularul permisului de prospecţiune continuă activităţile miniere în perimetru în baza unei licenţe de explorare, poate solicita ANRM reportarea sumelor constituite în contul garanţiei financiare pentru refacerea mediului, în condiţiile în care lucrările de ecologizare şi reabilitare a terenurilor afectate prin activitatea de prospecţiune sunt incluse în proiectul de refacere a mediului aferent licenţei de explorare.
Art. 16
În cazul în care, în urma unui concurs public de oferte, activitatea de explorare urmează a fi efectuată de o altă societate comercială decât titularul permisului de prospecţiune expirat, acesta are obligaţia de a finanţa executarea lucrărilor de închidere, ecologizare şi reabilitare a mediului sau de a prezenta la ANRM un document scris prin care titularul viitoarei licenţe de explorare îşi asumă responsabilitatea execuţiei lucrărilor de închidere şi ecologizare sau includerea acestora în proiectul de refacere a mediului aferent lucrărilor de explorare.
Art. 17
În cazul în care titularul unei licenţe de explorare solicită continuarea activităţilor miniere de exploatare experimentală, de conservare şi întreţinere a lucrărilor miniere executate în perimetrul de explorare instituit conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, va constitui o garanţie financiară pentru refacerea mediului în baza unui proiect tehnic de refacere a mediului pentru activitatea preconizată a se efectua.
Art. 18
Garanţia financiară de refacere a mediului se constituie conform art. 2 şi 3, pentru închiderea şi ecologizarea instalaţiilor pentru deşeuri extractive şi pentru reconstrucţia ecologică a suprafeţelor afectate de excavaţii sau alte lucrări necesare continuării activităţilor de exploatare experimentală.
Art. 19
În cazul în care titularul licenţei de explorare continuă activităţile miniere în perimetru în baza unei licenţe de exploatare obţinute în condiţiile art. 18 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, poate solicita reportarea garanţiei financiare pentru refacerea mediului, constituită conform art. 15 şi 16, în condiţiile în care face dovada că lucrările de reabilitare a mediului necesare pentru închiderea lucrărilor de explorare sau a celor de exploatare experimentală realizate în condiţiile art. 17 din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ecologizarea suprafeţelor afectate sunt incluse în planul de refacere a mediului, în planul de gestionare a deşeurilor extractive şi în proiectul tehnic de refacere a mediului aferente licenţei de exploatare.
Art. 20
Garanţia financiară pentru refacerea mediului, în cazul licenţei de exploatare, se constituie la solicitarea autorizării pentru începerea lucrărilor miniere, pentru primul an şi la solicitarea avizelor anuale la programul anual de exploatare, pentru următorii ani, în condiţiile prevăzute la art. 3.
Art. 21
Garanţia financiară pentru refacerea mediului aferentă instalaţiilor de depozitare a deşeurilor miniere, ca parte a garanţiei financiare pentru reabilitarea mediului afectat de activităţi miniere, poate fi constituită într-o singură tranşă înaintea începerii lucrărilor de construcţie sau de amenajare a instalaţiei de depozitare a deşeurilor extractive ori anual, eşalonat pe perioada de funcţionare a instalaţiei de depozitare a deşeurilor miniere.
Art. 22
În cazul constituirii garanţiei financiare pentru refacerea mediului în mai multe tranşe, titularul licenţei de exploatare are obligaţia de a face dovada că sumele acumulate pentru garanţia financiară pentru refacerea mediului aferentă închiderii şi ecologizării instalaţiei de depozitare a deşeurilor miniere sunt suficiente pentru închiderea şi ecologizarea instalaţiei de depozitare a deşeurilor extractive în oricare fază de operare, până la data constituirii următoarei tranşe a garanţiei financiare pentru refacerea mediului. În acest sens, titularii vor întocmi proiectul tehnic de refacere a mediului pentru fiecare perioadă.
Art. 23
Titularul licenţei de explorare sau exploatare care solicită ANRM sistarea activităţii miniere pentru o perioadă de peste 60 de zile are obligaţia de a prezenta un proiect tehnic de conservare sau de întreţinere a lucrărilor miniere realizate, inclusiv întreţinerea instalaţiilor de depozitare a deşeurilor extractive, cu menţinerea garanţiei financiare pentru refacerea mediului deja constituite.
Art. 24
Titularul care a preluat prin transfer o licenţă de explorare sau exploatare, cu obligaţiile de mediu, trebuie să constituie garanţia financiară pentru refacerea mediului având o valoare suficientă pentru execuţia lucrărilor de închidere, ecologizare, reabilitare şi monitorizare postînchidere a perimetrului, dacă activitatea minieră ar înceta în anul în care a fost aprobat transferul licenţei.
Art. 25
Constituirea garanţiei financiare pentru refacerea mediului se face la data aprobării prin ordin al preşedintelui ANRM a transferului licenţei de explorare sau exploatare.
CAPITOLUL III: Planul de refacere a mediului şi proiectul tehnic de refacere a mediului
Art. 26
Fundamentarea valorii garanţiei financiare pentru refacerea mediului se face prin elaborarea de către persoane juridice sau fizice atestate de către autoritatea competentă a planului de refacere a mediului, a planului de gestionare a deşeurilor extractive şi a proiectului tehnic de refacere a mediului, aferente permiselor de exploatare sau licenţelor de exploatare ori a proiectului de refacere a mediului în cazul licenţelor de explorare.
Art. 27
Lucrările de refacere a mediului din planul de refacere a mediului, din planul de gestionare a deşeurilor extractive şi din proiectul tehnic de refacere a mediului vor fi etapizate pe ani, cu menţionarea în graficul de execuţie a lucrărilor pentru fiecare an în parte, a volumelor fizice şi valorice necesare efectuării acestora, ţinând cont de următoarele:
a)estimarea duratei efectelor şi măsurile necesare pentru atenuarea acestora;
b)evaluarea impactului probabil al instalaţiei pentru deşeuri asupra mediului şi asupra sănătăţii;
c)măsurile tehnice necesare pentru îndeplinirea obiectivelor privind protecţia mediului, în special măsurile care vizează asigurarea stabilităţii fizice şi chimice a instalaţiei pentru gestionarea deşeurilor extractive şi limitarea daunelor provocate mediului;
d)măsurile necesare pentru atingerea obiectivelor la momentul închiderii şi după aceasta, inclusiv reabilitarea terenului, tratamentul postînchidere şi monitorizarea postînchidere şi, dacă este cazul, măsuri privind restaurarea biodiversităţii.
Art. 28
Proiectul tehnic de refacere a mediului, incluzând devizul general, graficul de execuţie a lucrărilor de închidere şi ecologizare, va fi înaintat pentru aprobare către ANRM şi APM.
Art. 29
În cazul proiectelor miniere cu capacităţi de producţie de peste 5.000.000 t/an sau, dacă suprafaţa pe care se desfăşoară activitatea de producţie este mai mare de 1.000 ha, proiectul tehnic de refacere a mediului va fi însuşit de ANRM, MMSC şi ME.
Art. 30
ANRM şi/sau, după caz, APM sau MMSC şi ME pot solicita titularului licenţei ori permisului refacerea sau revizuirea proiectului tehnic de refacere a mediului, inclusiv a devizului general, sau acesta poate depune pentru verificare un nou proiect tehnic de refacere a mediului în următoarele situaţii:
a)în cazul unor schimbări majore ale programului de exploatare;
b)în cazul unor modificări în legislaţia incidenţă;
c)în cazul instituirii în perimetrul de exploatare sau în zonele învecinate a unor planuri de management pentru arii naturale protejate;
d)în cazul apariţiei unor noi cerinţe BAT pentru realizarea lucrărilor de închidere şi ecologizare, dacă acestea intră în vigoare înaintea începerii lucrărilor respective;
e)în cazul în care una dintre instituţiile implicate constată că documentaţia nu cuprinde toate lucrările sau măsurile de refacere a mediului.
CAPITOLUL IV: Comisia de recepţie finală a execuţiei lucrărilor de închidere, ecologizare, reabilitare a mediului şi monitorizare postînchidere
Art. 31
(1)În scopul efectuării recepţiei finale a execuţiei lucrărilor de închidere, ecologizare şi monitorizare post-închidere prevăzute în planul de refacere a mediului, planul de gestionare a deşeurilor extractive şi proiectul tehnic de refacere a mediului se constituie Comisia de recepţie finală a execuţiei lucrărilor de închidere, ecologizare, reabilitare a mediului şi monitorizare postînchidere (Comisia).
(2)Comisia este compusă din reprezentanţi ai ANRM, ME, APM sau, după caz, ai MMSC, ai ANAR şi ai GNM.
(3)Comisia este numită prin ordin al preşedintelui ANRM şi este condusă de un preşedinte.
(4)Deciziile în cadrul Comisiei se aprobă cu votul a două treimi din membrii Comisiei.
Art. 32
La verificarea în teren a lucrărilor de închidere, ecologizare, reabilitare a mediului şi monitorizare postînchidere participă în mod obligatoriu titularul licenţei. Pot participa, cu titlu de invitaţi, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai MMSC, ai IGSU sau ai altor instituţii publice.
Art. 33
Comisia are următoarele atribuţii:
a)verifică dacă lucrările de închidere, ecologizare şi reabilitare a mediului propuse pentru recepţionare au fost prevăzute în proiectul tehnic de refacere a mediului şi în planul de gestionare a deşeurilor extractive, în cazul permiselor de prospecţiune sau exploatare şi al licenţelor de explorare sau exploatare;
b)constată concordanţa volumului fizic al lucrărilor asumate prin proiectul tehnic de refacere a mediului, prin planul de gestionare a deşeurilor extractive, cu realitatea din teren;
c)apreciază calitatea lucrărilor executate;
d)recepţionează lucrările de închidere, ecologizare şi reabilitare a mediului realizate, respectiv lucrările de monitorizare postînchidere;
e)întocmeşte procesul-verbal privind execuţia şi calitatea lucrărilor de închidere, ecologizare, reabilitare a mediului şi monitorizare postînchidere realizate;
f)aprobă returnarea garanţiei financiare pentru refacerea mediului aferentă lucrărilor recepţionate.
CAPITOLUL V: Restituirea, executarea şi utilizarea garanţiei financiare pentru refacerea mediului
Art. 34
Garanţia financiară pentru refacerea mediului se restituie titularului licenţei sau permisului numai în măsura în care acesta şi-a îndeplinit obligaţiile referitoare la executarea lucrărilor de refacere a mediului şi numai cuantumul garanţiei de refacere a mediului aprobat, prevăzute în devizul general al lucrărilor de închidere, ecologizare, reabilitare a mediului şi monitorizare postînchidere, cap. I-III.
Art. 35
Sumele prevăzute la cap. IV al devizului general "Cheltuieli pentru monitorizarea postînchidere" nu sunt returnabile.
Art. 36
În situaţia în care societatea a fost radiată din registrul comerţului, sumele care nu au fost cheltuite rămân la dispoziţia ANRM. Dacă societatea nu solicită restituirea acestor sume timp de un an de la data expirării licenţei sau permisului, sumele sunt acumulate definitiv în contul constituit pentru acoperirea garanţiei financiare pentru refacerea mediului.
Art. 37
(1)În vederea returnării garanţiei financiare pentru refacerea mediului, titularul permisului sau licenţei va solicita în scris autorităţilor competente convocarea Comisiei.
(2)La solicitarea convocării Comisiei, titularul licenţei sau permisului va depune la compartimentul de inspecţie teritorială şi APM raportul de execuţie al lucrărilor de închidere, ecologizare şi/sau monitorizare postînchidere executate, însoţit de cartea tehnică a construcţiei.
(3)Comisia verifică în teren, în termen de 30 de zile calendaristice de la data solicitării şi depunerii documentaţiei complete de către titular, modul de execuţie al lucrărilor.
(4)Pot face obiectul solicitării de returnare a garanţiei financiare pentru refacerea mediului numai lucrările prevăzute în devizul general, executate integral, conform obiectului din deviz, care au fost recepţionate conform art. 40 alin. (2).
(5)Recepţia se realizează conform art. 40 alin. (2) şi la finalizarea unei părţi dintr-o lucrare, care poate funcţiona independent.
Art. 38
(1)În urma analizei raportului de execuţie şi a verificării în teren a executării lucrărilor, Comisia elaborează procesul-verbal privind lucrările de închidere, ecologizare, reabilitare a mediului şi/sau monitorizare postînchidere solicitate de titularul licenţei sau permisului.
(2)În termen de 15 zile calendaristice de la data recepţiei lucrărilor de închidere, ecologizare, reabilitare a mediului şi/sau monitorizare postînchidere, Comisia ia decizia de restituire sau de nerestituire a garanţiei financiare de recepţie a lucrărilor de închidere, ecologizare, reabilitare a mediului şi/sau monitorizare postînchidere.
(3)Procesul-verbal de recepţie a lucrărilor de închidere, ecologizare, reabilitare a mediului şi/sau monitorizare postînchidere va cuprinde:
a)poziţia din devizul general care face obiectul propunerii de decontare;
b)suma din garanţia financiară pentru refacerea mediului care poate fi decontată.
(4)În situaţia în care Comisia decide nerecepţionarea lucrărilor impuse, stabileşte termenul de remediere a neconformităţilor urmând a fi reconvocată Comisia la termenul stabilit.
Art. 39
(1)În termen de 30 de zile calendaristice de la data semnării procesului-verbal de recepţie a lucrărilor de închidere, ecologizare şi/sau monitorizare postînchidere, titularul licenţei/permisului poate solicita, în scris, ANRM restituirea garanţiei financiare pentru refacerea mediului aferentă lucrărilor executate.
(2)Restituirea garanţiei financiare pentru refacerea mediului se poate face prin restituirea totală sau parţială a scrisorilor de garanţie bancară depuse de titularul licenţei ori prin returnarea totală sau parţială, din depozitul bancar constituit, a sumei de bani reprezentând valoarea garanţiei financiare de refacere a mediului depuse, aferentă lucrărilor propuse şi executate.
Art. 40
(1)Direcţia generală inspecţie şi supraveghere teritorială a activităţilor miniere şi a operaţiunilor petroliere din cadrul ANRM, prin compartimentele de inspecţie teritorială, împreună cu reprezentanţi ai APM, ai GNM şi, după caz, ai ANAR şi ai ME vor urmări şi vor controla lunar stadiul executării lucrărilor de refacere a mediului pe care titularii permiselor de prospecţiune sau exploatare ori titularii licenţelor de explorare sau exploatare şi le-au asumat prin proiectul tehnic de refacere a mediului şi prin planul de gestionare a deşeurilor extractive, inclusiv a proceselor verbale de recepţie a acestor lucrări. La finalul controlului se întocmeşte un raport de control care este semnat de toţi participanţii.
(2)Titularul/Operatorul are obligaţia de a transmite solicitarea către compartimentele de inspecţie teritorială ale ANRM şi de a participa împreună cu reprezentanţii APM şi GNM şi, după caz, ai ANAR, ME şi IGSU la recepţionarea unor lucrări din proiectul tehnic de refacere a mediului, ori de câte ori acestea sunt finalizate, precum şi pentru verificarea executării unor lucrări ascunse, conform proiectului tehnic de refacere a mediului.
Art. 41
(1)În cazul în care titularul permisului sau licenţei se află în faliment ori în cazul în care titularul permisului sau licenţei nu îşi îndeplineşte obligaţiile privind refacerea mediului prevăzute în proiectul tehnic de refacere a mediului şi al planului de gestionare a deşeurilor extractive aferente permiselor de prospecţiune sau exploatare ori licenţelor de explorare sau exploatare, într-un termen de 3 luni de la data încetării activităţilor miniere ori de la data programată pentru efectuarea lucrărilor de închidere şi ecologizare, ANRM decide executarea integrală a garanţiei financiare pentru refacerea mediului şi organizarea procedurilor legale de efectuare a lucrărilor de închidere şi ecologizare.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), ANRM nu va proceda la executarea garanţiei financiare pentru refacerea mediului în cazul în care în acelaşi perimetru trebuiau executate lucrările de închidere, ecologizare, reabilitare a mediului şi/sau monitorizare postînchidere, în termen de 3 luni de la intrarea în faliment a titularului permisului sau licenţei, ori în cadrul termenului de 3 luni de la data încetării activităţilor miniere, a fost emis un nou permis sau o nouă licenţă în favoarea unui alt titular, care preia şi obligaţiile de mediu.
(3)Decizia de executare a fondurilor acumulate în depozitul bancar, respectiv de executare a scrisorilor de garanţie bancară sau a poliţei de asigurare se comunică în scris administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar, titularului permisului/licenţei în termen de 30 zile de la data emiterii deciziei de executare. Titularul permisului/licenţei poate ataca decizia în termen de 30 de zile. de la data comunicării, conform prevederilor legale.
(4)După expirarea termenului de contestaţie, respectiv de la data la care decizia de executare este confirmată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ANRM va pune la dispoziţia ME suma de bani ce constituie obiectul deciziei de executare din disponibilul existent în depozitul bancar, respectiv din executarea parţială sau integrală a scrisorii de garanţie bancară.
(5)ME va organiza licitaţii publice pentru încredinţarea serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de închidere şi ecologizare, reabilitare a mediului şi a lucrărilor de asistenţă tehnică şi monitorizare postînchidere în limita sumelor puse la dispoziţie de ANRM.
(6)În cazul în care valoarea lucrărilor executate în conformitate cu licitaţia organizată este inferioară valorii garanţiei financiare pentru refacerea mediului, sumele neutilizate vor fi returnate, după caz, lichidatorului judiciar sau titularului permisului/licenţei.
(7)În situaţia în care titularul a fost radiat din registrul comerţului pe parcursul procesului de finalizare a lucrărilor de reabilitare a mediului, sumele neutilizate sunt gestionate în conformitate cu prevederile art. 35.
CAPITOLUL VI: Dispoziţii finale şi tranzitorii
Art. 42
În cazul anulării licenţei sau permisului, conform art. 34 lit. e) din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în situaţia renunţării titularului licenţei sau permisului, potrivit art. 32 din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, acesta este obligat să execute lucrările de refacere a mediului afectat de activităţile miniere desfăşurate, cu excepţia situaţiilor menţionate la art. 9 alin. (5).
Art. 43
Titularul are obligaţia, în situaţia în care renunţă la permis sau licenţă, să pună la dispoziţia autorităţii competente, conform art. 32 lit. c) din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, documentul de atestare a execuţiei lucrărilor de refacere a mediului deteriorat ca urmare a activităţilor miniere desfăşurate până la momentul renunţării, respectiv procesul-verbal de recepţie a lucrărilor de închidere şi ecologizare.
Art. 44
O cotă de 10% din sumele prevăzute la cap. 2 al anexei la instrucţiuni rămâne în contul garanţiei financiare pentru refacerea mediului afectat de activităţile miniere, în vederea acoperirii costurilor aferente măsurilor compensatorii pentru accidente sau incidente neprevăzute ori pentru situaţiile precizate la art. 41 alin. (5).
Art. 45
În cazul licenţelor de exploatare care au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentelor instrucţiuni, titularii au obligaţia de refacere sau actualizare a planului de refacere a mediului şi a proiectului tehnic de refacere a mediului şi să îl supună spre însuşire ANRM şi APM sau, după caz, MMSC, în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.
Art. 46
Pentru sumele depuse în contul garanţiei financiare pentru refacerea mediului de către titularii licenţelor de exploatare până la intrarea în vigoare a prezentului ordin, aceştia au obligaţia de a preciza, prin notificare scrisă adresată ANRM, cărei poziţii din devizul general al proiectului tehnic de închidere şi ecologizare revizuit vor fi alocate.
Art. 47
În cazul în care sumele instituite iniţial sunt insuficiente, titularii permiselor sau licenţelor de prospecţiune, explorare sau exploatare, după caz, au obligaţia de a completa sumele iniţiale în conformitate cu prevederile prezentului ordin, în termen de 30 de zile de la publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
ANEXĂ: DEVIZ GENERAL privind cheltuielile necesare pentru închiderea, ecologizarea şi monitorizarea postînchidere a perimetrului de explorare/exploatare ........... în lei /euro la cursul ............ din data de .............

Nr. crt.

Denumirea capitolelor şi subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (exclusiv TVA)

TVA [lei]

Valoare (inclusiv TVA)

[lei]

[euro]

[lei]

[euro]

CAPITOLUL 1 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică

  

1.1.

Studii de teren

     

1.1.1

      

1.1....

      

1.2.

Taxe pentru obţinerea de avize, acorduri şi autorizaţii

     

1.2.1

      

1.2....

      

1.3.

Proiectare şi inginerie

     

1.3.1

      

1.3....

      

1.4.

Organizarea procedurilor de achiziţie

     

1.4.1.

      

1.4....

      

1.5.

Asistenţa tehnică

     

1.5.1.

      

1.5 .....

      
 

Total cap. 1

     

CAPITOLUL 2 - Cheltuieli pentru investiţia de bază

2.1.

Închiderea şi ecologizarea instalaţiilor de deşeuri miniere

     

2.1.1

      

2.1.2

      

2.1....

      

2.2.

Dezafectarea, demolarea construcţiilor industriale şi a infrastructurii aferente proiectului minier şi ecologizarea suprafeţelor afectate

     

2.2.1.

      

2.2.2.

      

2.2......

      

2.3.

Lucrări de închidere şi ecologizare a suprafeţelor de teren afectate prin excavaţii

     

2.3.1.

      

2.3.2.

      

2.3....

      
 

Total cap. 2

     

CAPITOLUL 3 - Alte cheltuieli

3.1.

Organizare de şantier

     

3.1.1.

      

3.1.2.

      

3.1.....

      

3.2.

Taxe

     

3.2.1.

      

3.2....

      

3.3.

Cheltuieli diverse şi neprevăzute

     

3.3.1.

      

3.3....

      
 

Total cap. 3

     

CAPITOLUL 4 - Cheltuieli pentru monitorizare postînchidere

4.1.

Cheltuieli de monitorizare postînchidere

     

4.1.1.

      

4.1....

      

4.2

Cheltuieli pentru refacerea unor lucrări ca urmare a unor accidente sau incidente neprevăzute (10% din cap. 2)

     

4.2.1.

      

4.2....

      
 

Total cap. 4

     

TOTAL GENERAL

     
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1 din data de 6 ianuarie 2014