DECIZIE nr. 243 din 17 februarie 2015 privind autorizarea funcţionării ca broker de asigurare a Societăţii W BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE - S.R.L.
În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) coroborate cu art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în baza prevederilor Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor emise în aplicarea acesteia,
în baza Notei Direcţiei reglementare-autorizare cu nr. SA-DRA 276/16.01.2015 cu privire la cererea de aprobare a autorizaţiei de funcţionare ca broker de asigurare a Societăţii W BROKER DE ASIGURARE - REASIGURARE - S.R.L.
în urma deliberărilor din cadrul şedinţei din data de 4 februarie 2015,
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară decide:
Art. 1
Societatea W BROKER DE ASIGURARE - REASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în localitatea Bucureşti, sectorul 1, Bd. Apicultorilor nr. 70-72, ap. 012, număr de ordine în registrul comerţului J40/9564/14.08.2014, cod unic de înregistrare 33485646/14.08.2014, este autorizată să funcţioneze ca broker de asigurare având ca obiect de activitate activitatea de broker de asigurare conform prevederilor Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2
Societatea prevăzută la art. 1 are dreptul de a practica activitatea de broker de asigurare începând cu data înregistrării în Registrul brokerilor de asigurare.
Art. 3
Societatea are obligaţia de a raporta Direcţiei reglementare-autorizare pe adresa de e-mail: autorizari@csa-isc.ro copia scanată a contractului de asigurare/a poliţei de asigurare de răspundere civilă profesională şi a condiţiilor de asigurare, în termen de 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a acestuia/acesteia, precum şi trimestrial copia scanată a documentelor care atestă plata ratelor primei de asigurare aferente contractului de asigurare de răspundere civilă profesională, să deschidă Jurnalul asistenţilor în brokeraj şi să înscrie în Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări personalul propriu conform Ordinului preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 10/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 4
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Mişu Negriţoiu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 137 din data de 24 februarie 2015