DECIZIE nr. 84 din 26 februarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Irina-Loredana Gulie

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Caterina Andrei în Dosarul nr. 30.471/300/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 963D/2014.
2. La apelul nominal, lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalităţi prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 15 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 30.471/300/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Caterina Andrei într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, dat fiind faptul că, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. A decide că prin dispoziţiile sale legea nouă ar putea desfiinţa sau modifica situaţii juridice anterioare, existente ca o consecinţă a actelor normative care nu mai sunt în vigoare, ar însemna să se încalce principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile. Se mai arată că este încălcat şi principiul constituţional al egalităţii în drepturi, prin instituirea unui tratament juridic diferenţiat faţă de situaţia persoanelor cărora le-a fost emis titlul de plată şi în consecinţă a fost făcută plata în numerar, integral, înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor legale criticate. Se mai susţine că eşalonarea plăţii sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosare aprobate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, intervine după o eşalonare anterioară, reglementată prin Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, precum şi după o suspendare a plăţii, reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012. Prin urmare, în condiţiile trecerii unui interval mare de timp la dispoziţia autorităţilor competente pentru îndeplinirea voluntară a obligaţiilor de plată, în materia acordării despăgubirilor nu mai există un raport de proporţionalitate între motivul legitim invocat de statul român - necesitatea respectării ţintei de deficit bugetar asumate, prin aplicarea unei modalităţi de plată care să permită despăgubirea tuturor persoanelor îndreptăţite, şi tergiversarea plăţii despăgubirilor. Se mai susţine că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, neexecutarea unei decizii administrative care recunoaşte dreptul la despăgubire într-un cuantum pe care aceasta îl şi stabileşte reprezintă o ingerinţă a statului asupra dreptului de proprietate, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, persoanele îndreptăţite la despăgubiri sunt titularele unui drept de creanţă, care constituie un drept de proprietate, şi deţin o creanţă suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecţia art. 1 din Primul Protocol adiţional la aceeaşi Convenţie, iar condiţionarea efectuării plăţii de "existenţa disponibilităţilor financiare" este neconformă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Invocă cele statuate în acest sens în hotărârile din 1 decembrie 2005 şi 9 decembrie 2008, pronunţate în cauzele Maşini ExportImport Industrial Group - S.A. împotriva României şi, respectiv, Viaşu împotriva României.
6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
8. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Se arată, în acest sens, că prevederile art. 4 raportat la art. 41 din Legea nr. 165/2013 se aplică numai pentru viitor, nemodificând stări legale anterioare ale unor raporturi ale căror efecte erau susceptibile a se realiza sub vechea lege. Mai mult, se subliniază faptul că o lege nu retroactivează atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi. Se susţine că, pentru aceleaşi motive, nu poate fi reţinută nici încălcarea prin dispoziţiile art. 4 raportat la art. 41 din Legea nr. 165/2013 a prevederilor art. 16 din Constituţie, acestea neprevăzând un tratament diferit pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică. Se arată că textele criticate nu contravin dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, instituirea unei noi proceduri de stabilire şi acordare a despăgubirilor şi plata acestora în tranşe egale, în termen de 5 ani, neafectând dreptul de proprietate asupra creanţelor în cauză. În acest sens, se observă faptul că stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care stabileşte, totodată, cadrul juridic al exercitării acestui drept.
9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora:
- Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";
- Art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) - (4):
"(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, [...] se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.
(2) Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.
(3) Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere."
12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietăţii private.
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că în motivarea acesteia sunt invocate, în principal, două aspecte, şi anume aplicarea retroactivă a prevederilor legale criticate, în temeiul căreia plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. Pe de altă parte, se invocă încălcarea principiilor constituţionale ale egalităţii în drepturi şi cele referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietăţii private, prin instituirea unui tratament juridic diferenţiat faţă de situaţia persoanelor cărora le-a fost emis titlul de plată şi în consecinţă a fost făcută plata în numerar, integral, înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor legale criticate.
14. Curtea Constituţională s-a pronunţat recent asupra unor critici de constituţionalitate identice, prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile şi art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi. Astfel, prin Decizia nr. 566 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2015, paragraful 14, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că, în condiţiile existenţei unui titlu de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, procedura de emitere a titlului de plată este reglementată prin dispoziţiile legale criticate, care prevăd că acesta se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în conformitate cu graficul de eşalonare stabilit în art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Aşadar, Curtea a reţinut că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederea legală criticată nu poate avea caracter retroactiv. Mai mult, ipoteza avută în vedere de legiuitor este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă.
15. În privinţa pretinsei încălcări a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a reţinut că beneficiarii unui titlu de despăgubire, care a fost valorificat prin emiterea unui titlu de plată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe de o parte, şi cei cărora nu le-a fost emis titlul de plată, corespunzător valorii titlului de despăgubire, până la intrarea în vigoare a legii noi, pe de altă parte, se află într-o situaţie juridică ce diferă în mod obiectiv, sub aspectul reglementării legale incidente modalităţi de valorificare a titlului de despăgubire. Or, din acest punct de vedere, este firesc ca, în temeiul principiului de drept tempus regit actum, modalitatea de acordare a despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data emiterii deciziei administrative, în speţă titlul de plată, care, potrivit noii legi, este emis de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în temeiul art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013. Mai mult, invocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Decizia din 4 septembrie 2012 referitoare la Cererea nr. 57.265/08, pronunţată în Cauza Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 47-52, Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, paragraful 126), Curtea a reţinut că modalitatea de valorificare a titlurilor de plată instituită de Legea nr. 165/2013, prin eşalonarea pe o perioadă de 5 ani, în tranşe anuale egale, reprezintă o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii.
16. De asemenea, prin Decizia nr. 595 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 16 ianuarie 2015, paragrafele 20 şi 21, Curtea a analizat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 din perspectiva încălcării art. 44 din Constituţie, privind dreptul de proprietate. Cu acel prilej, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa (de pildă Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010), prin care a reţinut că executarea eşalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare a unei obligaţii, fără ca acest lucru să însemne că este singura şi unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica. S-a mai menţionat că, prin această modalitate de executare a creanţei, statul nu contestă existenţa unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile necesităţii plăţii unor sume mari de bani de la bugetul de stat (în acelaşi sens este Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010).
17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele reţinute în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Caterina Andrei în Dosarul nr. 30.471/300/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 26 februarie 2015.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 239 din data de 8 aprilie 2015