ORDONANŢĂ nr. 32 din 27 august 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea infrastructurii naţionale pentru informaţii spaţiale în România
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. II.4 din Legea nr. 182/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
Art. I
Ordonanţa Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naţionale pentru informaţii spaţiale în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 29 ianuarie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 190/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 1, alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(2) Pentru coordonarea realizării şi actualizării INIS funcţionează Consiliul Infrastructurii naţionale pentru informaţii spaţiale în România, denumit în continuare Consiliul INIS, structură fără personalitate juridică, alcătuită din reprezentanţi ai autorităţilor publice prevăzute în anexa nr. 4 la prezenta ordonanţă.
................
(4) Preşedinţia şi secretariatul Consiliului INIS sunt asigurate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, iar vicepreşedinţi a Consiliului INIS este asigurată de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice."
2.La articolul 1, alineatul (5) se abrogă.
3.La articolul 3, litera k) se abrogă.
4.La articolul 4 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"c) sunt deţinute de sau în numele unei autorităţi publice, sunt produse de către ori primite de la o autoritate publică sau administrate ori actualizate de către aceasta şi se încadrează în sfera atribuţiilor publice a acesteia sau, după caz, sunt deţinute de ori în numele unui terţ la dispoziţia căruia a fost pusă reţeaua de servicii în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2);"
5.La articolul 4 alineatul (1), litera d) se abrogă.
6.La articolul 4 alineatul (1), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"e) se referă la una sau la mai multe dintre temele prevăzute în anexele nr. 1-3."
7.La articolul 4, alineatele (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(4) Prezenta ordonanţă se aplică şi serviciilor de date spaţiale asociate datelor incluse în seturile de date spaţiale prevăzute la alin. (1).
(5) Pentru punerea în aplicare a prezentei ordonanţe se colectează şi se actualizează datele spaţiale existente, iar colectarea unor date spaţiale noi se realizează dacă acestea sunt necesare pentru constituirea temelor de date spaţiale prevăzute în anexele nr. 1-3."
8.La articolul 4, alineatele (8)-(10) se abrogă.
9.La articolul 5, alineatul (5) se abrogă.
10.Titlul capitolului IV se modifică şi va avea următorul cuprins:
"- CAPITOLUL IV: Servicii facilitate de reţea"
11.La articolul 9, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 9
(1) Pentru seturile şi serviciile de date spaţiale pentru care au fost create metadate în conformitate cu prezenta ordonanţă, se realizează, operează şi se întreţin prin intermediul geo-portalului INIS următoarele servicii:
a) servicii de căutare, care permit identificarea seturilor de date spaţiale şi a serviciilor aferente pe baza conţinutului metadatelor corespunzătoare şi afişarea conţinutului metadatelor;
b) servicii de vizualizare, care permit cel puţin afişarea, navigarea, mărirea/micşorarea, rotirea panoramică, suprapunerea vizuală a seturilor de date spaţiale, precum şi afişarea legendei şi a oricărui conţinut relevant al metadatelor;
c) servicii de descărcare, care permit descărcarea de copii ale seturilor de date spaţiale sau ale unor părţi ale acestora, precum şi accesarea directă a acestora, atunci când este posibil;
d) servicii de transformare, care permit transformarea seturilor de date spaţiale în vederea realizării interoperabilităţii;
e) servicii care permit apelarea la serviciile de date spaţiale.
(2) Serviciile prevăzute la alin. (1) trebuie să ţină seama de cerinţele relevante ale utilizatorilor şi să fie uşor de utilizat, să fie disponibile publicului şi să fie accesate prin intermediul internetului sau prin orice alt mijloc de comunicaţii electronice adecvat."
12.La articolul 9, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (5) şi (6), cu următorul cuprins:
"(5) Serviciile prevăzute la alin. (1) sunt asigurate de autorităţile publice prin intermediul unor aplicaţii informatice proprii, care se conectează la geo-portalul INIS.
(6) Accesul utilizatorilor la serviciile prevăzute la alin. (1)se asigură prin intermediul geo-portalului INIS."
13.Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 10
(1) Autorităţile publice asigură condiţiile tehnice necesare punerii la dispoziţie a seturilor de date spaţiale şi a serviciilor aferente, conform prevederilor art. 9 alin. (5).
(2) Serviciile facilitate de reţea prevăzute la art. 9 alin. (1) trebuie să fie disponibile, la cerere, terţilor ale căror seturi de date şi servicii respectă normele de aplicare care stabilesc obligaţiile privind metadatele, serviciile facilitate de reţea şi interoperabilitatea.
(3) Serviciul de Telecomunicaţii Speciale furnizează servicii de comunicaţii electronice securizate pentru autorităţile publice, pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la alin. (1)."
14.Articolul 11 se abrogă.
15.La articolul 12, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(3) Motivele care justifică limitarea accesului public aşa cum se prevede la alin. (1) şi (2) se interpretează în mod restrictiv, ţinându-se seama în fiecare caz particular de interesul pe care accesul la aceste informaţii îl prezintă pentru public.
(4) Interpretarea în mod restrictiv a motivelor care justifică limitarea accesului public, aşa cum se prevede la alin. (3), se realizează prin compararea interesului publicului pentru dezvăluirea informaţiilor faţă de cel pe care îl prezintă limitarea sau condiţionarea accesului la aceste informaţii."
16.La articolul 12, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:
"(8) Furnizarea datelor spaţiale şi a serviciilor aferente de către autorităţile publice se face cu respectarea legislaţiei naţionale cu privire la protecţia informaţiilor clasificate."
17.La articolul 13, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) În cazul în care autorităţile publice percep taxe sau tarife pentru serviciile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b), c) sau e), acestea asigură disponibilitatea serviciilor de comerţ electronic."
18.La articolul 13, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) Serviciile de comerţ electronic prevăzute la alin. (4) pot fi supuse unor clauze de exonerare de răspundere, unor licenţe obţinute prin accesare electronică sau, dacă este cazul, unor licenţe."
19.Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 14
(1) Accesul la serviciile prevăzute la art. 9 alin. (1) se realizează prin intermediul geo-portalului INIS către geo-portalui INSPIRE.
(2) Geo-portalul INIS reprezintă geo-portalul oficial al României care se utilizează în vederea realizării INIS."
20.La articolul 15, alineatele (1), (3), (4), (9)-(11), (13) şi (14) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 15
(1) Prin hotărâre a Guvernului se aprobă măsurile necesare pentru punerea în comun a seturilor de date spaţiale şi a serviciilor aferente de către autorităţile publice prevăzute la art. 3 lit. h) pct. 1 şi 2.
.................
(3) Măsurile prevăzute la alin. (1) trebuie să permită autorităţilor publice să aibă acces la seturile de date spaţiale şi serviciile aferente, să facă schimb şi să utilizeze seturile şi serviciile respective, în scopul îndeplinirii sarcinilor publice care pot avea un impact asupra mediului, precum şi al realizării INIS.
(4) Măsurile prevăzute la alin. (1) trebuie să excludă orice posibilitate de creare, în momentul utilizării, a obstacolelor concrete punerii în comun a seturilor şi serviciilor de date spaţiale.
................
(9) Modalităţile de punere în comun a seturilor de date spaţiale şi a serviciilor aferente, prevăzute la alin. (1)-(8), sunt disponibile autorităţilor publice prevăzute la art. 3 lit. h) pct. 1 şi 2 din alte state membre ale Uniunii Europene, precum şi instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii Europene, pentru îndeplinirea sarcinilor publice care pot avea impact asupra mediului.
(10) Modalităţile de punere în comun a seturilor de date spaţiale şi a serviciilor aferente, prevăzute la alin. (1)-(8), sunt disponibile, conform principiului reciprocităţii şi al egalităţii de tratament, organismelor instituite prin acorduri internaţionale la care Uniunea Europeană şi statele membre sunt parte, în scopul îndeplinirii sarcinilor care pot avea un impact asupra mediului.
(11) În cazul în care modalităţile privind punerea în comun a seturilor şi serviciilor de date spaţiale prevăzute la alin. (1)-(8) sunt puse la dispoziţie în conformitate cu prevederile alin. (9) şi (10), acestea pot fi însoţite de cerinţele prevăzute de legislaţia naţională privind utilizarea lor.
.................
(13) Instituţiilor şi organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii Europene li se asigură, conform art. 17 alin. (3) lit. f), accesul la seturile şi serviciile de date spaţiale din România, în condiţii armonizate conforme cu regulile de implementare elaborate de Comisia Europeană.
(14) Măsurile prevăzute la alin. (1) se asigură prin operaţionalizarea şi administrarea unei arhitecturi informatice şi de comunicaţii a infrastructurii pentru informaţii spaţiale din România."
21.Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 16
(1) Autorităţile publice asigură, prin structurile proprii, coordonarea, după caz, la nivel naţional, regional şi local, a contribuţiilor tuturor celor pentru care infrastructura de informaţii spaţiale prezintă un interes.
(2) Structurile prevăzute la alin. (1) coordonează contribuţiile, inter alia, a utilizatorilor, producătorilor, furnizorilor de servicii cu valoare adăugată şi ale organismelor de coordonare, în ceea ce priveşte identificarea seturilor de date corespunzătoare, a nevoilor utilizatorilor, a furnizării informaţiilor privind practicile existente şi asigurarea feedbackului cu privire la informaţiile aferente punerii în aplicare a prezentei ordonanţe."
22.La articolul 17, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) În vederea realizării INIS, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
a) realizează şi întreţine geo-portalul INIS;
b) asigură compatibilitatea geo-portalului INIS cu geo-portalul INSPIRE al Uniunii Europene;
c) asigură funcţionalitatea serviciului de comerţ electronic prin geo-portalul INIS;
d) asigură resursele materiale şi umane necesare pentru dezvoltarea şi actualizarea INIS, potrivit competenţelor specifice domeniului propriu de activitate;
e) monitorizează punerea în aplicare şi utilizarea INIS, asigură raportarea către Comisia Europeană şi face publice rezultatele monitorizării;
f) asigură accesul instituţiilor şi organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii Europene la seturile şi serviciile de date spaţiale din România, în condiţii armonizate conforme cu regulile de implementare elaborate de Comisia Europeană;
g) asigură accesul la serviciile prevăzute la art. 9 alin. (1) prin intermediul geo-portalului INIS."
23.La articolul 18, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 18
(1) Consiliul INIS are următoarele atribuţii principale:
a) supune aprobării prin hotărâre a Guvernului planul de activităţi pentru realizarea şi actualizarea INIS, întocmit în baza propunerilor tuturor autorităţilor publice cu responsabilităţi în acest sens;
b) propune teme de date spaţiale, altele decât cele prevăzute în anexele nr. 1-3;
c) propune alte informaţii care pot fi conţinute în metadate, altele decât cele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1.205/2008 al Comisiei din 3 decembrie 2008 de punere în aplicare a Directivei 2007/2/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte metadatele, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 326 din 4 decembrie 2008, cu modificările ulterioare;
d) raportează anual Guvernului stadiul implementării activităţilor prevăzute în planul de activităţi pentru realizarea şi actualizarea INIS;
e) adoptă decizii în vederea realizării INIS;
f) constituie grupuri de experţi în vederea îndeplinirii atribuţiilor Consiliului INIS, în condiţiile prevăzute la art. 19;
g) solicită autorităţilor publice responsabile justificarea neîndeplinirii obligaţiilor acestora pentru realizarea şi actualizarea INIS;
h) informează Guvernul cu privire la neîndeplinirea de către autorităţile responsabile a atribuţiilor ce le revin potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe şi cu privire la consecinţele situaţiei create;
i) în vederea utilizării eficiente a fondurilor publice şi a evitării suprapunerilor de achiziţii publice de date spaţiale, informează autorităţile publice cu privire la datele spaţiale care se realizează de către acestea în folosul INIS;
j) propune Guvernului pentru aprobare, potrivit art. 15 alin. (1), măsurile privind operaţionalizarea şi administrarea arhitecturii informatice, de comunicaţii a infrastructurii pentru informaţii spaţiale din România."
24.Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 19
(1) Atribuţiile grupurilor de experţi prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. g) se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului INIS.
(2) Grupurile de experţi pot fi alcătuite din reprezentanţi ai:
a) autorităţilor publice membre ale Consiliului INIS şi ai instituţiilor aflate în subordinea şi coordonarea acestora;
b) altor autorităţi publice;
c) terţilor, pentru care INIS prezintă interes şi care îşi arată disponibilitatea de a contribui la dezvoltarea acestei infrastructuri, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanţe, precum şi a regulamentelor şi ghidurilor tehnice aferente acesteia, realizate de Comisia Europeană."
25.La articolul 22, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 22
(1) Autorităţile publice responsabile pentru realizarea seturilor şi serviciilor de date spaţiale corespunzătoare temelor prevăzute în anexele nr. 1-3, precum şi a metadatelor aferente prevăd în bugetul propriu sumele necesare pentru realizarea obiectivelor care le revin conform prezentei ordonanţe şi a planului de activităţi specificat la art. 18 alin. (1) lit. a).
...................
(3) Pentru asigurarea resurselor financiare necesare autorităţilor publice în vederea realizării atribuţiilor ce le revin conform prezentei ordonanţe, prin legile bugetare anuale se aprobă sume autorităţilor publice care au în responsabilitate realizarea unor seturi de date spaţiale corespunzătoare temelor prevăzute în anexele nr. 1-3, a metadatelor şi a serviciilor facilitate de reţea aferente."
26.La articolul 22, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31) cu următorul cuprins:
"(31) În cazul activităţilor care pot beneficia de finanţări din fonduri ale Uniunii Europene, autorităţile publice întreprind demersuri pentru obţinerea finanţării în limita eligibilităţii acestora."
27.Articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 23
(1) Autorităţile publice responsabile pentru temele prevăzute în anexele nr. 1-3 emit reglementări interne pentru punerea în aplicare a INIS.
(2) Pentru realizarea fiecăreia dintre temele prevăzute în anexele nr. 1-3, autorităţile publice încheie între ele protocoale de colaborare.
(3) Pentru îndeplinirea responsabilităţilor ce le revin, autorităţile publice înfiinţează compartimente specializate, cu excepţia acelora care au deja structuri specifice cu atribuţii în acest sens."
28.Titlul anexei nr. 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"TEME DE DATE SPAŢIALE I"
29.Titlul anexei nr. 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"TEME DE DATE SPAŢIALE II"
30.Titlul anexei nr. 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"TEME DE DATE SPAŢIALE III"
31.Anexa nr. 4 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta ordonanţă.
Art. II
În tot cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naţionale pentru informaţii spaţiale în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 190/2010, cu modificările şi completările ulterioare, termenul "categoriilor" se înlocuieşte cu termenul "temelor".
Art. III
Hotărârea Guvernului menţionată la art. 18 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 4/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 190/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă la propunerea Agenţiei de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin Secretariatul General al Guvernului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
Art. IV
În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Guvernul adoptă prin hotărâri modificarea şi completarea regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului INIS, stabilirea responsabilităţilor specifice ale autorităţilor publice pentru realizarea temelor prevăzute în anexele nr. 1-3 la Ordonanţa Guvernului nr. 4/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 190/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a structurilor tehnice care se constituie în scopul facilitării realizării seturilor de date spaţiale, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Art. V
Ordonanţa Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naţionale pentru informaţii spaţiale în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 în 29 ianuarie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 190/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Ministrul mediului şi schimbărilor climatice,

Rovana Plumb

Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură,

Lucia Ana Varga

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate

Imobiliară,

Marius Arthur Ursu

p. Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

p. Viceprim-ministru,

ministrul finanţelor publice,

Dan Manolescu,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Viceprim-ministru,

Gabriel Oprea

Ministrul apărării naţionale,

Mircea Duşa

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură

de interes naţional şi investiţii străine,

Dan-Coman Şova

p. Ministrul afacerilor externe,

Radu Podgorean,

secretar de stat,

p. Ministrul economiei,

Adrian Ciocănea,

secretar de stat

p. Ministrul delegat pentru energie,

Marcel Popa,

secretar de stat

Ministrul afacerilor interne,

Radu Stroe

Ministrul pentru societatea informaţională,

Dan Nica

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

Ministrul transporturilor,

Ramona-Nicole Mănescu

Ministrul educaţiei naţionale,

Remus Pricopie

Ministrul delegat pentru învăţământ superior,

cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică,

Mihnea Cosmin Costoiu

Ministrul culturii,

Daniel-Constantin Barbu

Ministrul muncii, familiei,

protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

Ministrul sănătăţii,

Gheorghe-Eugen Nicolăescu

ANEXĂ:
(- Anexa nr. 4 la Ordonanţa Guvernului nr. 4/2010)
AUTORITĂŢI PUBLICE MEMBRE ALE CONSILIULUI INIS
1.Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară
2.Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice
3.Departamentul pentru ape, păduri şi piscicultură
4.Ministerul Apărării Naţionale
5.Ministerul Afacerilor Interne
6.Ministerul Afacerilor Externe
7.Ministerul Finanţelor Publice
8.Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
9.Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice
10.Ministerul Transporturilor
11.Ministerul Economiei
12.Ministerul Educaţiei Naţionale
13.Ministerul Sănătăţii
14.Ministerul Culturii
15.Ministerul pentru Societatea Informaţională
16.Academia Română
17.Institutul Naţional de Statistică
18.Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale
19.Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
20.Asociaţia Comunelor din România
21.Asociaţia Municipiilor din România
22.Asociaţia Oraşelor din România
23.Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 553 din data de 30 august 2013