ORDIN nr. 890 din 28 august 2015 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară, precum şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Centrului Naţional de Cartografie
Având în vedere:
- dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi art. 16 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul art. 3 alin. (12) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.
Art. 1
Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară, prevăzut în anexa nr. 1.
Art. 2
Se aprobă organigrama oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară, prevăzută în anexa nr. 2 după cum urmează:
a)organigrama oficiilor teritoriale Bihor, Bucureşti, Cluj, Constante, Iaşi, Ilfov, Hunedoara, Prahova şi Timiş, prevăzută în anexa nr. 2a;
b)organigrama oficiilor teritoriale Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş - Severin, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Galaţi, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea, prevăzută în anexa nr. 2b.
Art. 3
Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Centrului Naţional de Cartografie, prevăzut în anexa nr. 3.
Art. 4
Se aprobă organigrama Centrului Naţional de Cartografie, prevăzută în anexa nr. 4.
Art. 5
Pentru organizarea activităţii oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară, denumite în continuare oficii teritoriale, şi a Centrului Naţional de Cartografie, denumit în continuare CNC, se au în vedere următoarele documente ale structurii instituţiei:
a)organigrama - reprezentarea grafică a structurii organizatorice a oficiilor teritoriale şi a CNC care redă compartimentele funcţionale, nivelurile ierarhice şi relaţiile organizaţionale;
b)regulamentul de organizare şi funcţionare - care prezintă atribuţiile conducerii instituţiei şi ale compartimentelor funcţionale.
Art. 6
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 208/2014 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare al Centrului Naţional de Cartografie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 şi 210 bis din 25 martie 2014, şi Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 81/2014 privind aprobarea organigramei oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară şi a Centrului Naţional de Cartografie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 3 februarie 2014.
Art. 7
Anexele nr. 1, 2, 2a, 2b, 3 şi 4*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 8
Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Director general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

______
*) Anexele nr. 1, 2, 2a, 2b, 3 şi 4 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 657 din data de 31 august 2015