DECIZIE nr. 1051 din 11 decembrie 2012 asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, ale art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale art. 196 lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice*)
______
*) A se vedea opinia separată de la Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ioana Marilena Chiorean

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, ale art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale art. 196 lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Vasile Mucerniuc în Dosarul nr. 821/116/2012 al Tribunalului Călăraşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.249D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.250D/2012 şi nr. 1.279D/2012, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Vasile Filote şi Ioan Dăescu în dosarele nr. 858/116/2012 şi nr. 730/116/2012 ale aceleiaşi instanţe.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.250D/2012 şi nr. 1.279D/2012 la Dosarul nr. 1.249D/2012, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 28 iunie 2012, pronunţate în dosarele nr. 821/116/2012, nr. 858/116/2012 şi nr. 730/116/2012, Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, ale art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale art. 196 lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia a fost ridicată de reclamanţii Vasile Mucerniuc, Vasile Filote şi Ioan Dăescu în cadrul unor litigii având ca obiect contestaţii la decizii de pensionare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 privind universalitatea, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 148 alin. (2) şi (4) privind aplicarea cu prioritate a actelor cu caracter obligatoriu adoptate de Uniunea Europeană, precum şi dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
În acest sens, arată că, în urma adoptării Legii nr. 119/2010 şi a Legii nr. 263/2010, le-a fost anulat dreptul de a beneficia de pensie de serviciu, în timp ce altor categorii li s-a menţinut acest drept. Aşadar, este inadmisibil ca o categorie de pensionari să beneficieze în continuare de cuantumul pensiei de serviciu, iar alte categorii să nu beneficieze de acelaşi drept. Invocă în acest sens considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 873/2010.
Mai arată că, prin statutul lor de militari şi poliţişti, au avut o serie de interdicţii şi incompatibilităţi, dar şi de responsabilităţi şi riscuri în exercitarea profesiei, drept pentru care există o similitudine între statutul constituţional al magistraţilor şi cel al militarilor şi poliţiştilor.
Totodată, arată că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, au fost încălcate dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, care consacră respectarea dreptului de proprietate a bunurilor aparţinând persoanelor fizice. Din această perspectivă, drepturile care decurg din contribuţiile din cadrul regimurilor de securitate socială, cum este dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale care intră sub protecţia dispoziţiilor sus-menţionate. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Hotărârea din 26 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Buchen împotriva Republicii Cehe, Cauza Klein împotriva Austriei, Hotărârea din 22 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Apostolakis împotriva Greciei, hotărârile din 8 decembrie 2009 şi 31 mai 2011, pronunţate în cauzele Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, şi Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55.
Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece legiuitorul este îndreptăţit să revizuiască modalitatea de calcul a drepturilor de pensie, fără ca prin aceasta să se aducă atingere însuşi dreptului la pensie. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.268/2011, potrivit căreia dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat fiind doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 871/2010, nr. 1.237/2010, nr. 919/2011 şi nr. 553/2011.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 31 ianuarie 2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 19 iulie 2011, ale art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010 şi ale art. 196 lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010.
Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011: "(1) Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeaşi lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
(2) Obligaţia identificării şi transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională în cadrul cărora beneficiarul şi-a desfăşurat activitatea.
(3) Instituţiile prevăzute la alin. (2) transmit datele necesare revizuirii la casele de pensii sectoriale, cel mai târziu până la data de 31 octombrie 2011.
(4) În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad şi al soldei de funcţie minime corespunzătoare gradului militar deţinut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puţin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie.
(5) Evoluţia salariului mediu brut/net pe economie şi a salariului minim pe economie este prevăzută în anexa nr. 2.";
- Art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010: "(1) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare:
a) pensiile militare de stat;
b) pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor.";
- Art. 196 lit. b) din Legea nr. 263/2010: "La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: [...] b) Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 14 octombrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare."
Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 privind universalitatea, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, ale art. 148 alin. (2) şi (4) privind aplicarea cu prioritate a actelor cu caracter obligatoriu adoptate de Uniunea Europeană, precum şi dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:
I. Dispoziţiile Legii nr. 119/2010 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea respingând excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, prin Decizia nr. 1.481 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 17 ianuarie 2012, prin Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011, prin Decizia nr. 1.359 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, şi prin Decizia nr. 1.285 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 23 noiembrie 2011.
Prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a constatat, în esenţă, că "pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială". Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, "ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia". Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială "nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie [...]. Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita".
Totodată, Curtea a statuat că "partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de «bun», ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii".
Curtea Constituţională a constatat că "eliminarea pensiilor de serviciu reglementată de Legea nr. 119/2010 nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egală măsură (spre deosebire de cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, 2005). Ajustarea dictată de principiul contributivităţii nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajaţi ai statului, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenţei Curţii, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea Decizia nr. 872 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de faţă, nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată sau restrânsă".
Totodată, prin Decizia nr. 977 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, Curtea a statuat: "cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil".
Prin Decizia nr. 551 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 10 iulie 2012, Curtea a reţinut că "şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu în Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietăţii sau la o pensie de un anumit cuantum".
II. Cu privire la dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, prin Decizia nr. 661 din 19 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 8 august 2012, Curtea a constatat că "Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 a fost adoptată în virtutea faptului că în termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140.000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sensul că, pentru cei care nu au prezentat acte care să dovedească veniturile obţinute, în funcţie de care s-a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie. Totodată, s-au avut în vedere atât instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivităţii, scopul fiind acela de a nu sancţiona persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reuşit în intervalul iniţial pus la dispoziţie de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activităţi, cât şi exigenţele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicţional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituţiile implicate să identifice şi să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv şi justificat. Toate aceste împrejurări se regăsesc în preambulul actului normativ criticat, vizează interesul public şi constituie elementele unei situaţii extraordinare, ce nu suferă amânare şi care au impus adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate potrivit art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010."
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţiile, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
III. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 196 lit. b) din Legea nr. 263/2010, acestea nu au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, însă acestea sunt criticate tot din perspectiva abrogării dispoziţiilor de lege privind pensiile speciale ale militarilor şi, prin urmare, pentru aceleaşi raţiuni, criticile de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate.
Pentru toate aceste argumente, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu instituie discriminări de natură a contraveni art. 16 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, ale art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale art. 196 lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Vasile Mucerniuc, de Vasile Filote şi de Ioan Dăescu în dosarele nr. 821/116/2012, nr. 858/116/2012 şi nr. 730/116/2012 ale Tribunalului Călăraşi - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2012.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 90 din data de 12 februarie 2013