Document embed

DECIZIE nr. 391 din 27 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Benke Karoly	- magistrat-asistent-şef

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Vana (Negrea) Mihaela Ioana în Dosarul nr. 6.724/328/2010 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 468D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 7 mai 2015, în prezenţa reprezentantului autorului excepţiei, avocat Alexandru Georgescu, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având în vedere cererea reprezentantului autorului excepţiei de amânare a pronunţării asupra cauzei în vederea depunerii de concluzii scrise, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 222 alin. (2) din Codul de procedură civilă coroborate cu ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 14 mai 2015. La această dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, amânarea pronunţării pentru data de 19 mai 2015 şi, ulterior, în temeiul aceloraşi dispoziţii, pentru data de 27 mai 2015, dată la care Curtea a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 18 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 6.724/328/2010, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Vana (Negrea) Mihaela Ioana într-o cauză aflată în stadiul procesual al recursului, având ca obiect soluţionarea unei cereri de evacuare a autorului excepţiei de neconstituţionalitate, chiriaş într-un imobil retrocedat în temeiul Legii nr. 10/2001. În cursul litigiului, autorul excepţiei, printr-o cerere reconvenţională, a solicitat de la proprietarul imobilului retrocedat despăgubiri pentru sporul de valoare adus acestuia prin îmbunătăţirile necesare şi utile efectuate.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se apreciază că dispoziţiile legale criticate creează o situaţie discriminatorie între chiriaşii din imobilele retrocedate, în sensul că cei care au trebuit să îşi valorifice dreptul de despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor în perioada 2001-2009 sunt discriminaţi în raport cu cei care şi-au valorificat sau îşi valorifică dreptul în perioada 1999-2001 şi 2009 până în prezent. Astfel, în timp ce cea de-a doua categorie de chiriaşi îşi valorifică, întotdeauna, dreptul menţionat de la proprietarul bunului imobil retrocedat, prima categorie de chiriaşi trebuie să îşi valorifice dreptul la despăgubire, în funcţie de modul în care statul a preluat imobilului, respectiv pentru imobilele preluate cu titlu, de la proprietarul bunului imobil retrocedat, iar pentru cele preluate fără titlu, de la stat sau unitatea deţinătoare. Or, modul de preluare a imobilului nu depindea de voinţa şi putinţa chiriaşului, astfel încât apare inechitabil şi discriminatoriu ca cetăţenii să se afle pe poziţii diferire, deşi sunt toţi în situaţia de a efectua lucrări care dau dreptul la obţinerea de despăgubiri. În consecinţă, se apreciază că interzicerea, în perioada 2001-2009, a dreptului chiriaşului de a cerere despăgubiri de la proprietarul bunului imobil retrocedat pentru imobilele preluate fără titlu valabil încalcă art. 16 din Constituţie, nefiind just şi echitabil ca la situaţii identice să se aplice regimuri juridice diferite în funcţie de data adoptării actelor normative.

5. De asemenea, se arată că, prin lipsirea chiriaşului de posibilitatea de a solicita despăgubirea pentru sporul de valoare adus imobilelor direct de la cel care se îmbogăţeşte, aşadar, de la proprietarul bunului imobil retrocedat, este contrară art. 53 din Constituţie, nejustificându-se restrângerea dreptului chiriaşului de a solicita despăgubirea menţionată de la proprietarul bunului imobil retrocedat pentru imobilele preluate fără titlu, din contră, textul ar trebui interpretat că pentru aceste imobile despăgubirea poate fi solicitată atât de la proprietarul bunului imobil retrocedat, cât şi de la stat sau unitatea deţinătoare.

6. Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

7. Se arată că soluţia legislativă criticată nu poate fi asimilată unei restrângeri a dreptului chiriaşului, în sensul art. 53 din Constituţie, în condiţiile în care dreptul material al acestuia de a obţine în integralitate despăgubirile pentru prejudiciile aduse imobilului subzistă în integralitate. Faptul că statul şi-a asumat, în locul proprietarului - ca o măsură de reparaţie suplimentară în cazul imobilelor preluate fără titlu, obligaţia de a plăti despăgubirile chiriaşului, nu aduce atingere substanţei dreptului acestuia din urmă de a obţine despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului. O astfel de situaţie ar putea fi asimilată unei restrângeri a dreptului doar în situaţia în care, datorită noilor condiţii, calea de recuperare a acestei creanţe ar fi mai restrictivă, mai anevoioasă sau incertă. Or, niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită în cauză. Dimpotrivă, debitorul chiriaş se poate îndrepta, în condiţiile legii criticate, împotriva unei creditor mult mai sigur din punct de vedere al solvabilităţii sale, întotdeauna certă faţă de o solvabilitate incertă a fostului proprietar. Mai mult, această opţiune este mai favorabilă chiriaşului şi din punct de vedere al executării silite a creanţei sale.

8. Textul criticat nu contravine nici principiului egalităţii în drepturi, acesta neavând semnificaţia unei uniformităţi de tratament juridic. Scopul acestui text legal este doar de a conferi o protecţie sporită foştilor proprietari ai căror imobile au fost preluate fără titlu. De asemenea, se mai arată că modificarea legilor reprezintă materializarea dreptului de legiferare a statului, care, din considerente ce ţin de politica acestuia, alege soluţii diferite aplicabile în timp unor situaţii de fapt identice. Acest drept poate fi contestat doar în măsura în care încalcă drepturi fundamentale ale cetăţeanului sau alte prevederi constituţionale - precum neretroactivitatea, situaţie ce nu se regăseşte însă în cauza de faţă. Or, de fapt, măsura contestată a creat un regim favorabil deopotrivă chiriaşului, cât şi fostului proprietar, cu respectarea principiilor constituţionale amintite.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl reprezintă art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Având în vedere considerentele încheierii, circumstanţele cauzei, precum şi motivarea autorului excepţiei, obiectul excepţiei este reprezentat de art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, aşadar textul aplicabil litigiului a quo, în redactarea anterioară atât republicărilor succesive ale legii menţionate, cât şi modificării acestuia prin Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 3 februarie 2009.

13. Pentru reţinerea ca obiect al excepţiei textului anterior referit, Curtea constată faptul că dispoziţia de restituire a bunului imobil a fost emisă la data de 4 decembrie 2003, dată la care soluţia legislativă criticată era cuprinsă în art. 49 alin. (3) al legii publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, care, ulterior, în urma republicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, a devenit art. 53 alin. (3), iar, ulterior republicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, a devenit art. 48 alin. (3).

14. Potrivit art. 70 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, "în vederea republicării actului normativ se realizează integrarea prevederilor modificate sau a celor de completare în ansamblul reglementării, actualizându-se denumirile schimbate între timp, cum ar fi cele ale unor instituţii sau localităţi, dându-se, atunci când s-a dispus expres, o nouă numerotare articolelor, alineatelor, capitolelor şi celorlalte structuri ale actului"; aşadar, republicarea reprezintă o operaţiune de tehnică legislativă care are drept scop integrarea actelor modificatoare şi completatoare în corpul legii de bază, cu renumerotarea corespunzătoare a elementelor structurale ale actului normativ (articole, alineate etc.). De aceea, o anumită soluţie legislativă, pe perioada de activitate a actului normativ, se poate regăsi, în urma republicărilor succesive, în cuprinsul unor articole sau alineate purtând numere diferite faţă de cele existente la data publicării iniţiale sau la data republicărilor succesive. Prin urmare, republicarea nu modifică sau completează conţinutul actului normativ " ci doar reaşează, printr-o operaţiune tehnică, respectiv renumerotare, elementele acestuia. Întrucât soluţia legislativă criticată nu a mai fost preluată în urma intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, iar formele redacţionale ale legii ulterioare republicării nu produc efecte juridice directe asupra litigiului, Curtea se va pronunţa asupra formei legii în vigoare în cursul anului 2003, aceasta continuând să producă efecte juridice în cauză (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), şi anume art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001.

15. Textul de lege criticat, care vizează situaţia chiriaşilor care au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă prin îmbunătăţirile necesare şi utile [art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/20011, are următorul cuprins:

"(3) În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligaţia de despăgubire revine statului sau unităţii deţinătoare."

16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în faţa legii şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în perioada 1999-2001, obligaţia de despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă prin îmbunătăţirile necesare şi utile era în sarcina proprietarului retrocedat (a se vedea art. 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999). Ulterior, în perioada 2001-2009, această obligaţie apare ca fiind în sarcina proprietarului retrocedat pentru bunurile imobile preluate de stat cu titlu sau a statului/unităţii deţinătoare pentru bunurile imobile preluate de stat fără titlu [a se vedea art. 49 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, devenit, în urma republicărilor succesive, art. 53 alin. (2) şi (3), respectiv art. 48 alin. (2) şi (3)]. Începând cu anul 2009, această obligaţie a revenit exclusiv în sarcina proprietarului retrocedat (a se vedea art. I pct. 14 şi 15 din Legea nr. 1/2009 privind modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 3 februarie 2009). Analizând dosarul cauzei, Curtea constată că autorul excepţiei este chiriaş într-un imobil retrocedat către o persoană juridică, imobil preluat fără titlu de către stat. Întrucât dispoziţia de restituire a bunului imobil a fost emisă la data de 4 decembrie 2003, obligaţia de despăgubire revenea statului sau unităţii deţinătoare. Or, acesta a solicitat despăgubiri, printr-o cerere reconvenţională, de la proprietarul retrocedat al bunului imobil. În aceste condiţii, apreciază că ar trebui să se îndrepte fie împotriva proprietarului imobilului retrocedat, fie împotriva statului şi proprietarului imobilului retrocedat, în caz contrar, ar fi discriminat faţă de chiriaşii care în perioada 1999-2001 şi 2009 până în prezent s-au îndreptat sau se îndreaptă împotriva proprietarului imobilului retrocedat.

18. Cu privire la aceste aspecte, Curtea reţine că stabilirea modalităţilor şi condiţiilor de realizare a măsurilor reparatorii, precum şi a eventualelor limite ale acestora este atributul suveran al legiuitorului (Decizia nr. 351 din 21 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 8 noiembrie 2004). Totodată, prin Decizia nr. 286 din 30 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 6 noiembrie 2002, Curtea a statuat că "art. 49 din Legea nr. 10/2001 conţine dispoziţii în legătură cu dreptul la despăgubire al chiriaşilor pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă restituite în natură, precum şi cu privire la sarcina suportării acestor despăgubiri, având în vedere situaţia juridică a imobilului restituit. [...] Reglementarea prin alin. (3) al art. 49 din lege, în sarcina statului sau a unităţii deţinătoare, a obligaţiei de despăgubire a chiriaşului pentru sporul de valoare adus imobilului preluat fără titlu valabil nu reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză a proprietarului care a fost lipsit de folosinţa imobilului ce se restituie şi nicio încălcare a art. 41 din Constituţie, ci, dimpotrivă, este chiar în spiritul prevederilor acestui text, care dispune cu privire la «Protecţia proprietăţii private»".

19. Curtea a stabilit că "este justificată opţiunea legiuitorului de a institui destinatari diferiţi ai obligaţiei de despăgubire, în funcţie de situaţia juridică distinctă a imobilelor ce se restituie, respectiv de împrejurarea preluării imobilului cu sau fără titlu. Sub acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut, în mod constant, că principiul constituţional al egalităţii în drepturi nu are semnificaţia unei uniformităţi de tratament juridic, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 921 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 23 ianuarie 2007, Decizia nr. 678 din 15 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 6 februarie 2006, Decizia nr. 269 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2007). Totodată, Curtea a statuat că, pentru aceleaşi considerente, dispoziţiile criticate nu contravin art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Constituţie (Decizia nr. 219 din 28 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 18 martie 2008).

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia pronunţată în deciziile anterior menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

21. Distinct de cele statuate în deciziile anterior menţionate, Curtea, în jurisprudenţa sa, a stabilit că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, sau Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Curtea, prin aceleaşi decizii, a stabilit că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate.

22. Aşadar, este adevărat că toţi chiriaşii beneficiază de dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă prin îmbunătăţirile necesare şi utile, însă acest drept se valorifică şi se exercită într-un anumit cadru legal, care poate cunoaşte anumite transformări inerente de la o perioadă la alta. Este opţiunea legiuitorului de a configura şi structura acest cadru, iar introducerea acţiunii în despăgubire într-un anume moment temporal nu plasează de iure titularii acesteia în aceeaşi situaţie cu alte persoane care au introdus acţiunea la o altă dată. Valorificarea dreptului se modulează şi se realizează în raport cu legislaţia care o guvernează. În speţă, Curtea constată că textul criticat stabileşte obligaţia suportării despăgubirilor fie în sarcina proprietarului bunului imobil retrocedat, fie a statului, în funcţie de criteriul modului de preluare a acestuia (cu/fără titlu), acest cadru legislativ fiind un motiv suficient pentru a plasa persoanele care îşi valorifică dreptul în limitele temporale ale acestuia într-o situaţie diferită faţă de cei care au acţionat într-un cadru legislativ anterior sau posterior acestuia. Apreciind ab initio faptul că un atare cadru legislativ pune chiriaşii într-o situaţie diferită, neputându-se, aşadar, face comparaţii cu situaţia celor care şi-au valorificat sau îşi valorifică dreptul într-un alt context legislativ, rezultă că tratamentul juridic aplicat de legiuitor poate fi diferit.

23. De altfel, reglementarea legală analizată relevă chiar o situaţie mai favorabilă pentru chiriaşii care îşi valorifică dreptul împotriva statului, dat fiind că, astfel cum arată şi instanţa judecătorească a quo, statul este întotdeauna solvabil şi acesta trebuie să îşi execute obligaţiile băneşti de bună voie, fără a se apela la un mecanism constrângător, precum executarea silită. Totodată, o neglijenţă a reclamantului sau pârâtului-reconvenţional în stabilirea cadrului procesual, sub aspectul părţilor, nu poate duce la constatarea neconstituţionalităţii unui text legal.

24. În privinţa invocării art. 53 din Constituţie, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu precizează dreptul sau libertatea fundamentală pretins restrânsă; "restrângerea dreptului chiriaşului de a solicita despăgubirea menţionată [numai - s.n.] de la proprietarul bunului imobil retrocedat pentru imobilele preluate fără titlu" la care se referă autorul excepţiei de neconstituţionalitate vizează, mai degrabă, o nemulţumire personală a acestuia cu privire la stabilirea titularului obligaţiei de despăgubire. În aceste condiţii, Curtea constată că art. 53 din Constituţie nu este raportat la un drept sau libertate fundamentală, acesta neputând avea o existenţă de sine stătătoare în realizarea controlului de constituţionalitate, astfel încât acest text constituţional nu are incidenţă în cauză.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vana (Negrea) Mihaela Ioana în Dosarul nr. 6.724/328/2010 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 mai 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Karoly

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 563 din data de 28 iulie 2015