Document embed

DECIZIE nr. 316 din 18 iunie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, şi a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 20-26 din Legea nr. 176/2010

Augustin Zegrean	- preşedinte
Vaier Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Simina Gagu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, şi a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 20-26 din Legea nr. 176/2010, excepţie ridicată de Cornelia Brînduşa Novac în Dosarul nr. 2.157/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 171D/2013 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se prezintă, pentru partea Agenţia Naţională de Integritate, directorul Direcţiei Generale Juridică, Control, Relaţii Publice şi Comunicare, Ioana Lazăr, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa recentă, în materie, a Curţii Constituţionale, spre exemplu deciziile nr. 204, nr. 205, nr. 207, nr. 208 şi nr. 210 din 29 aprilie 2013. Depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.018 din 19 iulie 2010 şi nr. 663 din 26 iunie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 3.369 din 21 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2.157/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, precum şi a art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 20-26 din Legea nr. 176/2010.

Excepţia a fost ridicată de Cornelia Brînduşa Novac într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate în legătură cu încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia formulează, pe de o parte, critici de neconstituţionalitate extrinsecă, potrivit cărora modul de adoptare a Legii nr. 176/2010 contravine art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie. Astfel, prevederile art. 13-19 şi art. 27-32 au fost adoptate de Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, şi de Senat, în calitate de Cameră decizională, deşi domeniul de reglementare al acestor texte de lege este de instituire a unor fapte ca având natură contravenţională, a unor proceduri de soluţionare a plângerilor contravenţionale şi de incriminare a unor fapte ca infracţiuni. Or, potrivit art. 75 alin. (1) raportat la art. 73 alin. (3) lit. h), m) şi art. 44 din Constituţie, aceste legi de natură organică se supun spre dezbatere Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, şi Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. În cauza de faţă, textul adoptat de Camera Deputaţilor a suferit o serie de modificări la Senat, inclusiv în ceea ce priveşte art. 13-19 şi art. 27-32 din lege, astfel încât revenirea acestor texte de lege la Camera sesizată era obligatorie, Camera Deputaţilor având competenţa de a decide în mod definitiv, în procedură de urgenţă.

De asemenea, autorul susţine că la adoptarea textului Legii nr. 176/2010 nu au fost avute în vedere considerente obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.018 din 19 iulie 2010. Textul Legii nr. 176/2010, în forma în care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, la data de 2 septembrie 2010, este o reproducere fidelă a textului legii care a fost declarată neconstituţională prin decizia menţionată. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 91 din 10 octombrie 1995), Parlamentul nu este îndreptăţit să confirme o normă neconstituţională, care îşi păstrează acest caracter cât timp legiuitorul nu a modificat-o. Tot astfel, nici modificarea sau completarea dispoziţiei legale criticate nu poate acoperi neconstituţionalitatea constatată de către Curtea Constituţională, actele normative succesive de modificare şi completare fiind lovite de acelaşi viciu de neconstituţionalitate în măsura în care confirmă soluţia legislativă declarată neconstituţională din punct de vedere intrinsec sau extrinsec.

Pe de altă parte, autorul excepţiei formulează critici de neconstituţionalitate intrinsecă, referindu-se, în principal, la faptul că Agenţia Naţională de Integritate, prin natura ei, reprezintă, în continuare, o structură paraconstituţională, nepermisă de Legea fundamentală. Prin activitatea şi procedurile specifice, aceasta reprezintă o instituţie cu caracter jurisdicţional, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) raportat la art. 116 alin. (2) şi art. 126 alin. (1). Astfel, procedura de evaluare a averii, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, urmată de inspectorii de integritate, prezintă elemente specifice activităţii organelor de cercetare penală sau instanţelor judecătoreşti, astfel: în cadrul activităţii de evaluare, inspectorii de integritate administrează şi evaluează probe, solicită informaţii necesare de la orice instituţie, autoritate publică, persoană juridică de drept public sau privat, solicită efectuarea de expertize, în urma cărora apreciază, printr-un raport de evaluare, dacă averea este nejustificată sau dacă există conflicte de interese sau incompatibilităţi. Aşadar, raportul de evaluare are efecte similare unui rechizitoriu/hotărâri judecătoreşti, inspectorul de integritate având, în realitate, competenţa legală de "a spune dreptul", activitate permisă numai instanţelor judecătoreşti.

Mai mult, sarcina probei este răsturnată, cel care a primit raportul de evaluare fiind în situaţia de a-şi dovedi nevinovăţia sau neîncălcarea dispoziţiilor legale. Toate acestea demonstrează încălcarea art. 23 alin. (11), art. 44 alin. (8) şi (9) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, dar şi a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010. împrejurarea că raportul de evaluare poate fi contestat în justiţie nu infirmă caracterul jurisdicţional al activităţii Agenţiei Naţionale de Integritate, dat fiind că raportul întocmit de această autoritate enunţă, în partea de concluzii, constatarea încălcării ordinii de drept, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aspect specific activităţii de jurisdicţie. Un argument în plus îl constituie caracterul definitiv al actelor ce emană de la Agenţia Naţională de Integritate, acesta fiind specific actelor de jurisdicţie.

Totodată, autorul susţine că prevederile art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010 contravin art. 26 din Constituţie, art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010, deoarece prevăd, în continuare, obligaţia publicării declaraţiilor de avere şi de interese pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Integritate şi a instituţiei unde persoanele vizate de lege au obligaţia de a le depune. Or, expunerea nejustificată şi repetată pe pagina de internet sau la avizierul instituţiei a datelor referitoare la averea şi interesele persoanelor cărora legea le este aplicabilă încalcă dreptul la viaţă privată. Averea este un atribut al persoanei, iar publicitatea acestui element, chiar şi numai prin indicarea locului situării, încalcă dreptul persoanelor vizate de Legea nr. 176/2010 la imagine proprie şi la viaţă privată şi produce, totodată, noi criterii de discriminare, în baza situaţiei materiale, în contradicţie cu art. 16 din Constituţie şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În susţinerea criticii de neconstituţionalitate, sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.018 din 19 iulie 2010 şi nr. 415 din 14 aprilie 2010, precum şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în Cauza Stafford împotriva Regatului Unit ai Marii Britanii, 2002.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, apreciind că a fost respectată procedura de adoptare a legii criticate. De asemenea, configuraţia juridică a Agenţiei Naţionale de Integritate este specifică unei autorităţi administrative, înzestrată să emită acte administrative şi acte premergătoare necesare demarării unor proceduri judiciare diferite, cu respectarea tuturor garanţiilor constituţionale în ceea ce priveşte exercitarea prerogativelor dreptului la apărare faţă de actele administrative producătoare de efecte juridice per se, precum rapoartele de constatare a incompatibilităţilor. Instanţa judecătorească consideră că activitatea Agenţiei are caracter esenţialmente administrativ, se desfăşoară pe baza unei proceduri administrative stabilite prin lege şi este supusă controlului judecătoresc, neavând caracteristicile unei activităţi jurisdicţionale. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.606 din 15 decembrie 2011.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, referitor la criticile de neconstituţionalitate privind procedura de legiferare, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.018 din 19 iulie 2010, apreciază că Legea nr. 176/2010 a fost adoptată cu respectarea principiului bicameralismului.

Referitor la celelalte critici de neconstituţionalitate, Guvernul arată că Agenţia Naţională de Integritate este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, fiind înfiinţată prin lege organică, cu respectarea dispoziţiilor art. 117 alin. (3), art. 73 alin. (3) lit. t) şi art. 76 alin. (1) din Constituţie. Agenţia nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, deoarece nu soluţionează cazuri litigioase, nu pronunţă hotărâri cu autoritate de lucru judecat, procedura de evaluare neidentificându-se cu principiile care guvernează procedura jurisdicţională.

Cu privire la obligaţia depunerii declaraţiilor de avere şi de interese, Guvernul consideră că reglementarea criticată instituită în considerarea necesităţii de a preveni faptele de corupţie în cazul categoriilor de personal individualizate de legiuitor nu conţine dispoziţii discriminatorii, ci se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de norma legală. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.082 din 8 septembrie 2009.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care arată că Legea nr. 176/2010, adoptată cu respectarea principiului bicameralismului, a instituit o nouă reglementare a procedurii de verificare a averilor persoanelor care ocupă funcţii şi demnităţi publice. Legea menţionată nu mai prevede că actele întocmite în cursul cercetării prealabile sau a procedurii de verificare pot constitui mijloace de probă, ci doar instituie obligaţia organelor competente de a analiza raportul întocmit de inspectorul de integritate şi de a dispune, în caz de necesitate, măsurile care se impun. Invocă aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, spre exemplu, deciziile nr. 1.018 din 19 iulie 2010, nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, nr. 663 din 26 iunie 2012 şi nr. 29 din 5 februarie 2013.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de Agenţia Naţională de Integritate, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, şi prevederile art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 20-26 din Legea nr. 176/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010.

Prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 stabilesc atribuţiile Agenţiei Naţionale de Integritate de desfăşurare a activităţii de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege; art. 6 alin. (1) lit. e) instituie una dintre atribuţiile persoanelor responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese constând în afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese, pe pagina de internet a instituţiei, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu; art. 10 enumeră activităţile desfăşurate de inspectorii de integritate; art. 12 alin. (1) şi (2) reglementează îndeplinirea, de către Agenţie, a activităţii de evaluare din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, iar art. 20-26 privesc evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată, art. 44 alin. (8) şi (9) privind prezumţia de liceitate a averii şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii numai în condiţiile legii, art. 75 alin. (4) şi (5) privind procedura adoptării unor prevederi de către prima Cameră sesizată şi de către Camera decizională, art. 116 alin. (2) privind organizarea altor organe de specialitate, art. 124 alin. (2) referitor (a unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, precum şi dispoziţiilor cuprinse în art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici similare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012, Decizia nr. 1.042 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 8 februarie 2013, şi Decizia nr. 204 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 iunie 2013):

Astfel, referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă a Legii nr. 176/2010, Curtea a reţinut că Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a fost supusă controlului de constituţionalitate a priori, exercitat prin raportare la dispoziţiile art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie, invocate şi în cauza de faţă (a se vedea Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010). Curtea a statuat că legea a fost adoptată cu respectarea principiului bicameralismului, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie şi că, "în practică, [...], se pot ivi situaţii în care unul şi acelaşi act normativ să cuprindă dispoziţii care aparţin mai multor domenii de reglementare, care intră în competenţa decizională a ambelor Camere. Pentru astfel de situaţii, dispoziţiile art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie prevăd că, «în cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord. în caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă», respectiv «Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere»."

În aceste condiţii, întrucât criteriile de partajare a competenţelor celor două Camere, precum şi modalitatea de soluţionare a unor eventuale conflicte de competenţe sunt expres prevăzute în Legea fundamentală, Curtea a constatat că fiecare Cameră a Parlamentului este obligată să aplice întocmai dispoziţiile art. 75 din Constituţie.

Considerentele reţinute în Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, Citată mai sus, îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, Curtea reţinând, din urmărirea procesului legislativ, desfăşurat în cele doua Camere ale Parlamentului ulterior acestei decizii, că Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, şi de Senat, în calitate de Cameră decizională, devenind, ulterior promulgării, Legea nr. 176/2010.

În continuare, referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă vizând, în principal, presupusul caracter jurisdicţional al activităţii desfăşurate de Agenţia Naţională de Integritate, Curtea a statuat că Agenţia desfăşoară o activitate de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfăşura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010.

De asemenea, Curtea a mai reţinut că funcţia jurisdicţională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicţie de a spune dreptul, de a soluţiona printr-o hotărâre învestită cu puterea lucrului judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective şi de a dispune, în condiţiile legii, măsuri restrictive. Această funcţie se circumscrie activităţii jurisdicţionale propriu-zise, care se exercită numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate şi oralitate.

Prin urmare, având în vedere aceste elemente, Curtea a constatat că Agenţia Naţională de Integritate nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, ci una administrativă, deoarece se realizează şi din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate şi contradictorialitate şi deoarece în competenţa sa nu intră soluţionarea unor cazuri litigioase şi nici sancţionarea încălcărilor de lege. Totodată, Agenţia Naţională de Integritate nu pronunţă hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmeşte rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

Curtea nu a reţinut nici critica vizând presupusa încălcare a prezumţiei de nevinovăţie, deoarece acest principiu este susceptibil de opozabilitate numai în materie penală. De asemenea, Curtea a constatat ca fiind neîntemeiată critica referitoare la compararea raportului de evaluare întocmit de inspectorul de integritate cu rechizitoriul, deoarece acest din urmă act produce efecte juridice faţă de un cetăţean învinuit/inculpat într-o cauză, legitimând luarea unui set de măsuri restrictive. În plus, în condiţiile legii, raportul inspectorului de integritate poate fi contestat la instanţa de contencios administrativ (a se vedea, în sensul celor de mai sus, Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012).

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate vizând încălcarea dreptului fundamental la viaţă intimă, familială şi privată prin publicarea declaraţiilor de interese, Curtea a subliniat că dreptul la viaţă intimă, familială şi privată nu este absolut, ci, în anumite condiţii, acesta poate fi supus anumitor limitări ori restricţii sau ingerinţe din partea autorităţilor (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009).

În acelaşi sens, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stabileşte prin art. 8 paragraful 2 că dreptul la respectarea vieţii private poate face obiectul unor restricţii dacă sunt prevăzute de lege şi dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Aplicând aceste principii în cauză, Curtea a constatat, pe de o parte, că soluţia legislativă a publicării declaraţiilor de interese este justificată prin prisma scopului legal al Agenţiei Naţionale de Integritate de asigurare a integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenire a corupţiei instituţionale, iar pe de altă parte, că publicarea acestor declaraţii se realizează, potrivit art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010, prin anonimizarea datelor cu caracter personal, fiind astfel asigurate garanţii împotriva unor ingerinţe arbitrare. În aceste condiţii, Curtea a constatat ca fiind neîntemeiată critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Constituţie şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În sfârşit, Curtea constată că, în raport de criticile formulate, prevederile de lege nu contravin celorlalte dispoziţii din Legea fundamentală invocate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cornelia Brînduşa Novac în Dosarul nr. 2.157/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, şi ale art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 20-26 din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2013.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 520 din data de 20 august 2013