REGULAMENT nr. 25 din 30 septembrie 2014 privind avizarea, supravegherea, controlul şi sancţionarea activităţii burselor de mărfuri
În îndeplinirea atribuţiilor conferite de art. 1 alin. (3) şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 357/2005 privind bursele de mărfuri şi având în vedere dispoziţiile art. 28 alin. (2) lit. k) din Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 16 pct. 16 din Statutul Camerei Naţionale*), Colegiul de conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, prin Comisia bursieră, este autoritatea abilitată să avizeze, să supravegheze, să controleze şi să sancţioneze bursele de mărfuri.
* Statutul Camerei Naţionale nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Având în vedere Decizia nr. 16 din 30 septembrie 2014 a Colegiului de conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, întrunit în sesiunea a XXXVII-a,
în temeiul art. 28 pct. 27 din Statutul Camerei Naţionale,
Colegiul de conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României aprobă prezentul regulament.
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
Prezentul regulament cuprinde norme cu privire la condiţiile şi procedura de avizare, supraveghere, control şi sancţionare a burselor de mărfuri, organizate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 357/2005 privind bursele de mărfuri.
Art. 2
(1)Termenii şi expresiile utilizate în prezentul regulament au semnificaţia prevăzută la art. 3 din Legea nr. 357/2005.
(2)Termenele din prezentul regulament sunt calculate pe zile calendaristice.
Art. 3
(1)Colegiul de conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), denumit în continuare Colegiul, este autoritatea abilitată să aplice dispoziţiile prezentului regulament, realizând această activitate printr-o Comisie bursieră.
(2)Comisia bursieră (Comisia) este o structură de specialitate ce are rolul de a aviza, de a supraveghea, de a controla şi de a sancţiona activitatea burselor de mărfuri, sens în care va lucra şi va lua decizii în numele şi pe socoteala Colegiului.
(3)Deciziile Comisiei vor fi supuse ratificării Colegiului, prin grija preşedintelui şi a secretarului său, în proxima şedinţă a acestuia.
(4)Comisia se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor Legii nr. 357/2005, ale Statutului CCIR şi ale prezentului regulament.
(5)Comisia este compusă din 3 membri titulari şi 2 membri supleanţi, persoane fizice alese de către Colegiu pentru o perioadă de 5 ani, dintre membrii săi, pe baza propunerilor membrilor Colegiului şi cu votul direct al majorităţii simple a celor prezenţi.
(6)Comisia îşi alege un preşedinte din rândul membrilor săi.
(7)Calitatea de membru al Comisiei se pierde:
a)prin demisie;
b)prin revocare de către Colegiu;
c)de drept, în cazul a 3 absenţe nemotivate consecutive la întrunirile Comisiei sau în cazul în care refuză să voteze în cadrul şedinţei, abţinerea neconsiderându-se refuz;
d)prin deces.
(8)În cazul în care un membru titular şi-a pierdut calitatea de membru al Comisiei sau nu poate vota ca urmare a unui conflict de interese, acesta va fi înlocuit automat de un membru supleant.
(9)Dacă, drept urmare a pierderii calităţii de membru şi a înlocuirilor succesive, Comisia rămâne doar cu un membru titular, adoptarea deciziilor ce cad în competenţa sa se suspendă până la următoarea şedinţă a Colegiului, care va alege o nouă Comisie sau va completa componenţa acesteia, potrivit dispoziţiilor prezentului articol.
Art. 4
Preşedintele Comisiei are următoarele atribuţii:
a)să coordoneze activitatea Comisiei;
b)să conducă şedinţele Comisiei la care participă;
c)să constate încetarea calităţii de membru al Comisiei;
d)să semneze documentele necesare desfăşurării şedinţei Comisiei (convocare, proces-verbal al şedinţei), precum şi documentele prin care se comunică deciziile Comisiei către societăţile solicitante;
e)să supună ratificării Colegiului deciziile adoptate în cadrul Comisiei, în proxima şedinţă a acestuia.
Art. 5
Activitatea Comisiei se desfăşoară pe baza următoarelor principii:
a)obiectivitate, în sensul că îşi fundamentează actele emise (decizii, concluzii şi propuneri) pe existenţa unor date obiective;
b)confidenţialitate, în sensul că membrii Comisiei nu vor dezvălui sub nicio formă aspecte legate de activitatea Comisiei;
c)conflict de interese, în sensul că membrii Comisiei vor declara, dacă este cazul, dacă se află în conflict de interese în legătură atribuţiile ce le revin potrivit prezentului regulament;
d)imparţialitate;
e)rol activ, în sensul de a analiza toate aspectele cauzei cu a cărei instrumentare a fost însărcinată.
Art. 6
Comisia, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi ale art. 28 din Legea nr. 357/2005, are următoarele atribuţii:
a)verifică îndeplinirea de către solicitanţi a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 357/2005 şi acordă avizul prealabil de legalitate şi de oportunitate pentru înfiinţarea unei burse de mărfuri;
b)în cazul modificării actului constitutiv al bursei de mărfuri ulterior acordării avizului prealabil de legalitate şi oportunitate, Comisia va verifica, înainte de adoptarea noului act constitutiv de către adunarea generală extraordinară, dacă noua formă a actului prevede obligativitatea avizării regulamentelor de către Colegiu, conform art. 5 alin. (1) it. j) din Legea nr. 357/2005;
c)controlează conformitatea regulamentelor operaţionale ale unei burse de mărfuri cu dispoziţiile Legii nr. 357/2005 şi avizează fiecare regulament operaţional;
d)retrage avizul acordat cu privire la unul sau mai multe regulamente operaţionale în situaţia în care constată abateri de la dispoziţiile legale sau de la regulamentele emise de o bursă de mărfuri;
e)suspendă dreptul de tranzacţionare al unui membru acţionar, suspendă dreptul de tranzacţionare sau exclude de la tranzacţionare un membru afiliat şi retrage dreptul de acces unui client al bursei de mărfuri în situaţia în care constată abateri de la dispoziţiile legale sau de la regulamentele operaţionale emise de o bursă de mărfuri;
f)analizează şi soluţionează contestaţiile împotriva sancţiunilor adoptate de consiliul de administraţie al unei burse de mărfuri, în conformitate cu art. 8 alin. (2) şi art. 25 alin. (5) din Legea nr. 357/2005;
g)solicită, dacă este necesar, burselor de mărfuri şi societăţilor de brokeraj punerea la dispoziţie a registrelor de evidenţă a tranzacţiilor şi a contractelor încheiate pe pieţele administrate de bursele de mărfuri potrivit art. 27 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 357/2005.
Art. 7
Adoptarea deciziilor Comisiei se realizează după următoarea procedură:
a)şedinţele sunt conduse de preşedintele Comisiei sau, în lipsa acestuia, de alt membru al Comisiei desemnat de preşedinte;
b)deciziile se adoptă cu votul majorităţii membrilor Comisiei;
c)la şedinţele Comisiei pot participa, ca invitaţi, reprezentanţii legali ai societăţilor implicate.
Art. 8
(1)Activitatea Comisiei este asigurată de un secretar, respectiv de şeful Biroului supraveghere bursieră, desemnat într-o astfel de calitate printr-o decizie a preşedintelui CCIR. Secretarul Comisiei are următoarele atribuţii:
a)înregistrează şi păstrează documentele depuse de societăţile solicitante;
b)centralizează documentele depuse şi le transmite fiecărui membru al Comisiei, în termen de maximum 5 zile de la data înregistrării cererii prin poştă, e-mail sau fax;
c)convoacă, în termen de maximum 12 de zile de la data înregistrării cererii, şedinţa Comisiei; în cazuri justificate de către solicitant, pentru decizii ce nu suportă amânare, Comisia se va putea convoca "în regim de urgenţă";
d)elaborează proiectele ordinii de zi;
e)întocmeşte, tehnoredactează şi semnează procesele-verbale ale şedinţei, împreună cu preşedintele şi membrii Comisiei;
f)redactează deciziile Comisiei, le înaintează spre semnare preşedintelui şi le contrasemnează;
g)ţine o evidenţă precisă a deciziilor Comisiei, precum şi a comunicării deciziilor către solicitanţi;
h)comunică părţii/părţilor vizate deciziile adoptate de Comisie, în termen de 7 zile de la data şedinţei.
(2)Secretarul Comisiei nu poate fi membru al acesteia.
CAPITOLUL II: Avizarea burselor de mărfuri
Art. 9
Înainte de înfiinţare, fondatorii societăţilor organizatoare ale unei burse de mărfuri, prin reprezentanţii lor special desemnaţi în acest scop, vor solicita avizul prealabil de legalitate şi de oportunitate al Colegiului.
Art. 10
(1)În aplicarea prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 357/2005, solicitantul avizului prealabil de legalitate şi de oportunitate depune la Comisie următoarele documente:
a)cererea privind solicitarea avizului de legalitate şi de oportunitate;
b)actul constitutiv al societăţii, în copie certificată;
c)dovada efectuării vărsământului integral, în numerar, al capitalului social subscris;
d)declaraţia pe propria răspundere a fiecărui membru în consiliul de administraţie al respectivei burse de mărfuri că nu deţine participări, de orice fel ar fi acestea, într-o altă bursă de mărfuri;
e)dovada achitării tarifului pentru acordarea avizului prealabil de legalitate şi de oportunitate;
f)orice alte documente şi informaţii ce pot fi relevante şi utile pentru fundamentarea acestei decizii.
(2)Documentele menţionate la alin. (1) se transmit prin poştă sau se vor depune direct la registratura CCIR.
(3)Secretarul Comisiei realizează activitatea prevăzută la art. 8 necesară emiterii unui aviz la proxima şedinţă a Comisiei.
(4)În urma deliberării membrilor Comisiei asupra avizării sau neavizării, secretarul Comisiei redactează decizia prin care se admite ori se respinge solicitarea, decizie care va fi semnată de preşedintele Comisiei şi va fi contrasemnată de secretar.
Art. 11
În situaţia în care, pe durata funcţionării bursei de mărfuri, se vor modifica una sau mai multe dintre condiţiile care au stat la baza avizării, societatea organizatoare a respectivei burse de mărfuri este obligată să notifice acea împrejurare Comisiei, în termen de 7 zile de la data producerii modificării, şi să depună documente doveditoare în vederea avizării modificărilor.
Art. 12
Comisia decide cu privire la solicitarea avizării înfiinţării unei anumite burse de mărfuri în termen de maximum 30 de zile de la data depunerii documentelor necesare avizării.
Art. 13
În vederea adoptării unei decizii privind acordarea avizului, conform legii, Comisia va verifica îndeplinirea de către solicitant a tuturor condiţiilor prevăzute de Legea nr. 357/2005 şi va emite o decizie motivată, în fapt şi în drept, pe care o va notifica solicitantului în termen de 7 zile de 1 a data adoptării.
Art. 14
(1)Decizia poate fi contestată printr-o plângere prealabilă la Colegiu, în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării răspunsului la solicitarea de aviz.
(2)Soluţia care va fi dată de Colegiu plângerii prealabile va putea fi atacată în termenul legal la instanţa judecătorească competentă.
CAPITOLUL III: Regulamentele bursei de mărfuri
Art. 15
Sunt considerate regulamente operaţionale acele regulamente ale unei burse de mărfuri care sunt opozabile membrilor, clienţilor bursei şi terţilor în activitatea desfăşurată pe pieţele administrate de acea bursă.
Art. 16
În vederea avizării unui regulament operaţional, societatea organizatoare a acelei burse de mărfuri va transmite Comisiei, prin grija administratorilor săi, următoarele documente:
a)cerere de avizare, în baza hotărârii adoptate de consiliul de administraţie al bursei de mărfuri;
b)proiectul de regulament operaţional pentru care se solicită avizul;
c)dovada achitării tarifului de avizare.
Art. 17
(1)Comisia verifică îndeplinirea condiţiilor legale şi decide cu privire la avizarea regulamentului operaţional, în termen de maximum 30 de zile de la data depunerii documentelor necesare avizării.
(2)Regulamentele operaţionale ale bursei de mărfuri, astfel cum au fost avizate de Comisie, vor fi publicate, în format electronic, pe site-ul fiecărei burse de mărfuri.
Art. 18
În cazul respingerii cererii de avizare a unui anumit regulament operaţional, Comisia va emite o decizie motivată, în fapt şi în drept, care va fi comunicată solicitantului în termen de 7 zile de la data adoptării.
Art. 19
(1)Decizia de respingere poate fi contestată printr-o plângere prealabilă, în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării răspunsului la cererea de avizare, la Colegiu.
(2)Soluţia care va fi dată de Colegiu plângerii prealabile va putea fi atacată în termenul legal la instanţa judecătorească competentă.
CAPITOLUL IV: Modificarea regulamentelor operaţionale
Art. 20
Orice modificare a unui regulament operaţional al bursei de mărfuri este supusă avizării Comisiei.
Art. 21
În vederea avizării modificării unui regulament operaţional, bursa de mărfuri transmite Comisiei următoarele documente:
a)cerere de avizare a modificării, în baza hotărârii adoptate de consiliul de administraţie al bursei de mărfuri;
b)forma modificată a regulamentului operaţional pentru care se solicită avizul;
c)dovada achitării tarifului de avizare.
Art. 22
Comisia verifică îndeplinirea condiţiilor legale şi decide cu privire la avizarea modificării unui regulament operaţional în termen de maximum 30 de zile de la data depunerii documentelor necesare avizării şi o comunică solicitantului în termen de 7 zile de la data adoptării.
Art. 23
În cazul respingerii cererii de avizare a modificării, Comisia emite o decizie motivată, în fapt şi în drept, pe care o notifică solicitantului în termen de 7 zile de la data adoptării.
Art. 24
(1)Decizia de respingere poate fi contestată printr-o plângere prealabilă, în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării răspunsului la cererea de avizare, la Colegiu.
(2)Soluţia care va fi dată de Colegiu plângerii prealabile va putea fi atacată în termenul legal la instanţa judecătorească competentă.
CAPITOLUL V: Supraveghere şi control
Art. 25
În exercitarea atribuţiilor de supraveghere şi control, Comisia poate solicita accesul la documentele prevăzute la art. 27 din Legea nr. 357/2005.
CAPITOLUL VI: Conflicte de interese
Art. 26
Orice membru al Comisiei şi al Colegiului, care are un interes material sau care se află într-un conflict de interese, este obligat să se abţină de la votul asupra oricărei probleme legate de activitatea unei anumite burse de mărfuri, fiind însă considerat prezent la stabilirea cvorumului necesar luării unei decizii.
Art. 27
În sensul prezentului regulament se consideră că un membru al Comisiei sau/şi al Colegiului are un interes material sau se află în conflict de interese în orice situaţie care ar putea naşte la un moment dat bănuiala rezonabilă că respectivul membru ar avea un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, dacă decizia ce urmează a fi adoptată îl priveşte în mod direct sau indirect pe el ca persoană fizică ori ca persoană juridică ale cărei activităţi le reprezintă.
CAPITOLUL VII: Contestaţii şi sesizări
Art. 28
(1)Comisia soluţionează contestaţiile primite de la membrii acţionari, membrii afiliaţi şi clienţii bursei de mărfuri cu privire la sancţiunile de suspendare, excludere sau retragere de la tranzacţionare adoptate de consiliul de administraţie al bursei de mărfuri.
(2)Contestaţiile se soluţionează de Comisie în termen de 30 de zile de la data depunerii acestora, prin emiterea de decizii motivate, în fapt şi în drept.
(3)Deciziile de respingere a contestaţiilor pot fi atacate la Colegiu, în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării acestora.
(4)Plenul Colegiului se va pronunţa cu privire la contestaţie în proxima şedinţă.
Art. 29
În situaţia constatării de abateri de la reglementările în vigoare, pot sesiza Comisia următoarele categorii de participanţi:
a)membrii acţionari;
b)membrii afiliaţi;
c)clienţii bursei de mărfuri;
d)clienţii societăţilor de brokeraj;
e)brokerii;
f)orice persoane juridice/fizice care au încheiat în prealabil un contract de prestări de servicii cu bursa de mărfuri;
g)bursele de mărfuri.
CAPITOLUL VIII: Tarife
Art. 30
(1)În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezentul regulament, CCIR percepe următoarele tarife:
a)pentru acordarea avizului prealabil şi de oportunitate - 2.700 lei, plus TVA;
b)pentru avizarea regulamentelor operaţionale ale bursei de mărfuri - 540 lei, plus TVA;
c)pentru avizarea modificărilor regulamentelor operaţionale - 540 lei, plus TVA;
d)pentru soluţionarea contestaţiilor la hotărârile adoptate de consiliul de administraţie al bursei de mărfuri - 540 lei, plus TVA;
e)pentru soluţionarea contestaţiilor formulate de persoanele enunţate la art. 28 - 2.150 lei, plus TVA;
f)pentru cererile de soluţionare a unei solicitări "în regim de urgenţă" se va percepe un procent suplimentar de 10% din valoarea tarifelor prevăzute la lit. a)-e);
g)pentru organizarea de evenimente, workshopuri sau cursuri de perfecţionare, se vor respecta tarifele percepute de către CCIR pentru aceste tipuri de servicii, la care se va aplica discountul acordat membrilor şi partenerilor.
(2)Tarifele vor putea fi modificate anual de Colegiu, avându-se în vedere rata inflaţiei, precum şi indicele mediu de creştere a preţurilor bunurilor.
CAPITOLUL IX: Sancţiuni
Art. 31
(1)În cazul încălcării grave a legislaţiei în vigoare şi a regulamentelor operaţionale ale bursei de mărfuri, Comisia va putea aplica una dintre următoarele sancţiuni:
a)retragerea avizului acordat cu privire la un regulament operaţional;
b)suspendarea dreptului de tranzacţionare al unui membru acţionar sau al unui membru afiliat, pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 6 luni;
c)excluderea de la tranzacţionare a unui membru afiliat;
d)retragerea dreptului de acces al unui client al bursei de mărfuri.
(2)Cu minimum 7 zile înainte de data şedinţei în care urmează să se decidă asupra sancţiunilor care vor fi aplicate, secretarul Comisiei transmite o notificare, semnată de preşedintele Comisiei, părţilor vizate.
(3)Notificarea cuprinde:
a)invitaţia de participare la şedinţa Comisiei în care urmează să se dezbată şi să se decidă asupra eventualelor sancţiuni;
b)prezentarea succintă a faptei;
c)solicitarea unui punct de vedere al părţilor vizate, precum şi posibilitatea prezentării de documente relevante.
CAPITOLUL X: Retragerea avizului prealabil şi de oportunitate
Art. 32
Comisia va putea retrage avizul prealabil şi de oportunitate acordat unei burse de mărfuri în următoarele situaţii:
a)nu mai este îndeplinită una dintre condiţiile care au stat la baza avizării;
b)societatea se află în curs de reorganizare judiciară sau în faliment;
c)în orice altă situaţie, la cererea societăţii.
CAPITOLUL XI: Dispoziţii finale
Art. 33
Toate deciziile Comisiei vor fi supuse ratificării Colegiului în prima şedinţă a acestuia ce va avea loc după data emiterii acesteia.
Art. 34
Prezentul regulament poate fi modificat prin decizie a Colegiului de conducere al CCIR, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.
-****-

Preşedintele Colegiului de conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României,

Mihai Daraban

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 850 din data de 21 noiembrie 2014