HOTĂRÂRE nr. 518 din 20 iulie 2016 privind transmiterea unei părţi dintr-un imobil, proprietate publică a statului, din administrarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale în administrarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii
În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 867 alin. (1) şi art. 868 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
(1)Se aprobă transmiterea unei părţi dintr-un imobil, având datele de identificare prevăzute în anexă, în vederea construirii unui pilon de radiocomunicaţii şi a instalaţiilor aferente acestuia, din administrarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale în administrarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.
(2)Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
(1)Lucrarea menţionată în cadrul art. 1 alin. (1) se realizează în termen de maximum 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(2)În cazul nerespectării termenului prevăzut la alin. (1), partea din imobil transmisă în administrarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, în condiţiile art. 1 alin. (1), trece în administrarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
Art. 3
(1)Predarea-preluarea bunului prevăzut la art. 1 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(2)Predarea-preluarea bunului în condiţiile art. 2 alin. (2), dacă este cazul, se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate.
Art. 4
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, precum şi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii vor actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, vor opera modificarea corespunzătoare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
-****-

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale,

Marcel Opriş

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare

şi Reglementare în Comunicaţii,

Marius Cătălin Marinescu

ANEXĂ: DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului aflat în domeniul public al statului care se transmite din administrarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale în administrarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii

Nr. M.F.P.

Cod clasificaţie

Denumirea bunului

Locul unde este situat

Persoana juridică de la care se transmite

Persoana juridică la care se transmite

Caracteristicile tehnice ale imobilului supus transmiterii

Valoarea de inventar
- lei -

121057
(parţial)

8.19.01

Imobil teren

Localitatea Merei, judeţul Buzău

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
CUI 4267230

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii
CUI 16031712

Suprafaţă teren = 400 mp
Număr cadastral: 24419

153

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 581 din data de 1 august 2016