DECIZIE nr. 725 din 29 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Simina Popescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Elvira Alexandrescu, Elena Gălii, Diana (Grigore) Hîrtopan, Mioara Grecu, Viorica Ioniţă, Gheorghe Pădurariu, Elena Stan, Viorica Stan, Dorina Daniela Stratulat, Ducu Nicolae Tănasă, Alexandrina Spaitu, Grăpina Carp, prin Sindicatul Liber "Educaţia" din Galaţi, în Dosarul nr. 6.107/121/2014 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 730D/2015 al Curţii Constituţionale.
2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, Sindicatul Liber "Educaţia" din Galaţi a depus note scrise prin care susţine admiterea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
5. Prin Sentinţa civilă nr. 335/2015 din 12 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 6.107/121/2014, Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Elvira Alexandrescu, Elena Gălii, Diana (Grigore) Hîrtopan, Mioara Grecu, Viorica Ioniţă, Gheorghe Pădurariu, Elena Stan, Viorica Stan, Dorina Daniela Stratulat, Ducu Nicolae Tănasă, Alexandrina Spaitu, Grăpina Carp, prin Sindicatul Liber "Educaţia" din Galaţi într-o cauză având ca obiect cererea de acordare a unor drepturi băneşti.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii sunt neconstituţionale în raport cu art. 44 din Constituţie, de vreme ce drepturile salariale fac parte din conţinutul complex al dreptului de proprietate, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Se mai susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin şi art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prin lege.
7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011, autorii arată, în esenţă, că acest act normativ, prin preluarea valorilor salariale stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, a determinat o reducere a salariilor personalului didactic din învăţământ, încălcând astfel dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. În acest sens, autorii sintetizează evoluţia cronologică a dispoziţiilor legale care prezintă relevanţă în cauza de faţă, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008, nr. 1/2009, nr. 31/2009 şi nr. 41/2009 declarate neconstituţionale prin decizii ale Curţii Constituţionale. De asemenea, fac referire la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în care s-a reţinut faptul că, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 şi nr. 1/2009, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite funcţiilor didactice potrivit acestui act normativ şi drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 şi până la data de 31 decembrie 2009. Arată că, potrivit art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, salariile de bază ale personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ au rămas la nivelul salariilor legale din luna decembrie 2009, respectiv la nivelul salariilor prevăzute de Legea nr. 221/2008, însă aplicarea textului de lege menţionat a fost blocată de prevederile art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010. Invocă atât Decizia Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011 prin care au fost supuse controlului de constituţionalitate dispoziţiile art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, cât şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 11/2012, pronunţată într-un recurs în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 şi ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, şi arată că dreptul personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ la salarizarea conform Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, s-a perpetuat şi după data de 1 ianuarie 2010. Totodată, arată că diminuarea cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010 şi majorarea ulterioară de 15% trebuiau să fie aplicate unei baze de calcul consacrate prin lege la finalul anului 2009 şi perpetuate apoi în anii 2010 şi 2011, iar acest calcul implica utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 în cuantum de 400,00 lei, aşa cum prevedea Legea nr. 221/2008.
În continuare arată că majoritatea ordonatorilor de credite au efectuat salarizarea conform art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 şi că Guvernul, prin Legea nr. 63/2011, a uniformizat salariile personalului didactic din învăţământ, iar pentru a stabili valorile salariale a luat în calcul coeficienţii de multiplicare şi de ierarhizare din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, reducând astfel cu 25% valorile salariale în raport cu Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 221/2008, fără ca în expunerea de motive a actului normativ menţionat să fie prezentate argumente faţă de restrângerea drepturilor în raport cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie. În concluzie, susţin că Legea nr. 63/2011 contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), întrucât "perpetuează prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, neconstituţională, chiar dacă introduce în locul coeficienţilor de multiplicare şi de ierarhizare rezultatul înmulţirii acestora". În opinia autorilor excepţiei soluţia constituţională era aceea a uniformizării salariilor din învăţământ prin raportare la valorile rezultate din prevederile Legii nr. 221/2008.
8. Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 63/2011, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi reţine că reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecinţele modificărilor legislative şi ale soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul naţional de învăţământ. În aceste condiţii, situaţia obiectiv diferită a personalului didactic şi didactic auxiliar justifică instituirea unui tratament juridic distinct în ceea ce priveşte salarizarea acestei categorii profesionale, fără ca aceasta să aibă semnificaţia încălcării principiului respectării legilor.
9. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, instanţa judecătorească constată că întreaga motivare a acesteia se referă la modul de interpretare şi aplicare a textelor de lege criticate. Invocă aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, reţinând că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării. Aşadar, rămâne în sarcina judecătorilor ca, în cadrul actului de justiţie pe care îl înfăptuiesc, să decidă cu privire la interpretarea şi aplicarea unor norme legale. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 126 din Constituţie privind realizarea justiţiei.
10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul actului de sesizare, îl constituie prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, cu modificările ulterioare.
14. Prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii au următorul cuprins: "Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: [...] c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, [...];".
15. Se observă că, deşi Legea nr. 63/2011 reglementează salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ în anul 2011, având, aşadar, aplicabilitate limitată în timp, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acesteia, întrucât actul normativ menţionat produce efecte juridice în cauza în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. De altfel, aplicabilitatea Legii nr. 63/2011 a fost prelungită succesiv până la sfârşitul anului 2015.
16. În opinia autorilor excepţiei, prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, precum şi art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la respectarea bunurilor, iar prevederile Legii nr. 63/2011 încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.
17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare.
18. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în raport cu art. 44 din Constituţie, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 435 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 29 iulie 2015, a respins ca neîntemeiată excepţia cu acest obiect. Cu acel prilej, Curtea a reţinut, în esenţă, că, potrivit jurisprudenţei sale, dreptul la salariu se bucură, în egală măsură, de protecţia acordată dreptului la muncă, fiind o componentă a acestuia, dar şi de protecţia acordată dreptului de proprietate, întrucât reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, prin Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, Curtea a reţinut că, deşi drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanţă, în privinţa apărării lor, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului acestea sunt asimilate cu bunuri, statuându-se că noţiunile de "bun" şi "proprietate" au un sens care nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde şi alte drepturi şi interese patrimoniale (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 100).
19. Prin Decizia nr. 210 din 31 martie 2015, paragraful 14, Curtea a reţinut că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate, prin care se instituie un termen de prescripţie de 3 ani în materia conflictelor de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate, are ca justificare asigurarea securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice şi necesitatea soluţionării într-un termen rezonabil a conflictului de muncă izvorât din neplata acestor drepturi, în interesul legitim al fiecăreia dintre părţile litigante. Prin prescripţie se stinge doar dreptul la acţiune în sens material, deci posibilitatea titularului dreptului de creanţă de a obţine, pe calea silită, îndeplinirea obligaţiei subiectului pasiv. Aşadar, prescripţia nu stinge dreptul subiectiv în substanţa lui, drept care continuă să subziste, şi nici obligaţia corelativă, care va putea fi executată de bunăvoie. De asemenea, în această materie sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil referitoare la suspendarea sau întreruperea curgerii termenului de prescripţie. În consecinţă, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate raportată la art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie.
20. Cât priveşte pretinsa expropriere fără a fi impusă de o cauză de utilitate publică şi fără dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin aceeaşi decizie, paragraful 15, Curtea a reţinut că şi această critică este neîntemeiată, deoarece textul de lege examinat nu reglementează măsura exproprierii, ci instituie un termen de prescripţie de 3 ani pentru acţiunile privind soluţionarea unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, text ce constituie o sancţiune a pasivităţii în apărarea dreptului subiectiv.
21. Referitor la critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate contravin şi celor ale art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, conform cărora salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prin lege, Curtea a reţinut că aceasta nu poate fi analizată, întrucât Curtea se pronunţă doar asupra conformităţii textelor de lege criticate cu prevederile şi principiile constituţionale, iar nu şi asupra conformităţii dintre mai multe texte de lege.
22. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011, Curtea Constituţională s-a pronunţat anterior, în repetate rânduri, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate cu acest obiect. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 212 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 13 mai 2015, şi Decizia nr. 338 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 29 iunie 2015.
23. Curtea a reţinut, în esenţă, că Legea nr. 63/2011 stabileşte drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare, aşadar pentru viitor, fără a afecta în niciun mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare. Din examinarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie (de exemplu, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94, Hotărârea din 20 mai 2010, pronunţată în Cauza Lelas împotriva Croaţiei, paragraful 58, Decizia din 9 noiembrie 2000, pronunţată în Cauza Schettini şi alţii împotriva Italiei), Curtea a constatat, de asemenea, că dreptul la anumite foloase băneşti în calitate de salariat a fost asimilat, în anumite condiţii, unui drept de proprietate, analizat din perspectiva art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În această privinţă, însă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a distins între dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum şi dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată. Aşa încât, cât priveşte salariul ce urmează a fi plătit în viitor, Curtea a constatat că este dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat.
24. Cu privire la principiul constituţional stabilit de art. 1 alin. (5), examinând legea criticată prin prisma exigenţelor referitoare la previzibilitatea normelor juridice şi protecţia aşteptărilor legitime ale cetăţenilor, Curtea Constituţională a statuat că acestea nu sunt încălcate, reţinând că Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat şi că drepturile câştigate nu sunt cu nimic afectate prin reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate.
25. Cu acelaşi prilej, Curtea a constatat că, în materia salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, a existat o situaţie juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare şi de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecinţele modificărilor legislative şi ale soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul naţional de învăţământ.
26. Totodată, Curtea a observat că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, legiuitorul a reglementat prin art. 2 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, o majorare cu până la 10% a salariilor de bază şi a sporurilor, indemnizaţiilor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, pentru anumite categorii de personal didactic din învăţământul preuniversitar, începând cu ianuarie 2014. De asemenea, prin prevederile art. 2 alin. (2)-(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015 şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 30 iunie 2015, s-a stabilit o majorare cu 5% a salariilor de bază şi a sporurilor, indemnizaţiilor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază al personalului didactic şi didactic auxiliar, începând cu 1 martie 2015, şi cu 5% începând cu 1 septembrie 2015.
27. Distinct faţă de cele statuate în jurisprudenţa menţionată, Curtea a reţinut că, deşi legiuitorul are dreptul, potrivit Legii fundamentale, de a reglementa salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar, iar Legea nr. 63/2011 a fost concepută ca o lege temporară (a cărei aplicabilitate a fost prelungită succesiv până la sfârşitul anului 2015), totuşi, în activitatea de legiferare în această materie, trebuie să se ţină seama că învăţământul constituie o prioritate naţională, iar salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar trebuie să fie în acord cu rolul şi importanţa activităţii prestate.
28. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elvira Alexandrescu, Elena Gălii, Diana (Grigore) Hîrtopan, Mioara Grecu, Viorica Ioniţă, Gheorghe Pădurariu, Elena Stan, Viorica Stan, Dorina Daniela Stratulat, Ducu Nicolae Tănasă, Alexandrina Spaitu, Grăpina Carp, prin Sindicatul Liber "Educaţia" din Galaţi în Dosarul nr. 6.107/121/2014 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2015.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 82 din data de 4 februarie 2016