LEGE nr. 95 din 12 aprilie 2013 pentru modificarea Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic
Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.236 din 22 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 4, alineatele (2) şi (3) vor avea următorul cuprins:
"(2) Cooperativele agricole de gradul 1 sunt asociaţii de persoane fizice şi persoane fizice autorizate definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Cooperativele agricole de gradul 2 sunt persoane juridice constituite din persoane fizice, persoane fizice autorizate definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi persoane juridice, după caz, în scopul integrării pe orizontală şi pe verticală a activităţii economice desfăşurate de acestea şi autorizate în conformitate cu prevederile prezentei legi."
2.La articolul 11 alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins:
"c) lista cu numele şi prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul, codul numeric personal, cetăţenia persoanelor fizice, membrii fondatori, denumirea, numărul din registrul comerţului şi sediul persoanelor fizice autorizate, definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a persoanelor juridice membri cooperatori."
3.La articolul 16, partea introductivă a alineatului (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Poate fi membru cooperator al unei cooperative agricole orice persoană fizică, persoană fizică autorizată, definită potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, sau persoană juridică care:"
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 213 din data de 15 aprilie 2013