DECIZIE nr. 908 din 1 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Simina Gagu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Ioan Besoiu în Dosarul nr. 10.185/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 821D/2012.
La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei, Ioan Besoiu, asistat de avocatul Corneliu-Liviu Popescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, şi partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin consilierul juridic Mihai Ionescu, cu delegaţie depusă la dosar.
Preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care, formulând chestiuni prealabile, arată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în prezentul dosar este identic cu cel al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de acelaşi autor în Dosarul nr. 3.080/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, motiv pentru care solicită conexarea celor două dosare.
Reprezentantul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii precizează că pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au existat două dosare având ca obiect soluţionarea unor acţiuni în constatare, promovate de Consiliul Naţional împotriva autorului excepţiei, ca urmare a înregistrării a două cereri distincte de verificare a calităţii acestuia de colaborator al Securităţii. De asemenea, arată că în Dosarul nr. 3.080/2/2011, acţiunea în constatare a fost respinsă ca inadmisibilă.
Reprezentantul Ministerul Public consideră că nu există impedimente în judecarea separată a excepţiei de neconstituţionalitate invocate în Dosarul nr. 821D/2012, aflat în prezent pe rolul Curţii Constituţionale.
Având cuvântul în replică, avocatul autorului excepţiei este de acord cu judecarea separată a excepţiei de neconstituţionalitate invocate în Dosarul nr. 821D/2012.
Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de avocatul autorului excepţiei.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, în vederea susţinerii excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta precizează că prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012 instanţa de contencios constituţional a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii", cuprinse în art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, sunt neconstituţionale, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate cu acest obiect a devenit inadmisibilă. Referitor la prevederile art. 3 lit. y) din acelaşi act normativ, susţine că posibilitatea verificării membrilor din conducerea unor entităţi de drept privat sau a fondatorilor acestora încalcă art. 26 şi art. 16 din Constituţie, interpretate prin prisma art. 11 şi art. 20 din Legea fundamentală, în lumina art. 8 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Invocă, în acest sens, aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia măsurile de lustraţie luate faţă de membrii unor organizaţii din sectorul privat nu reprezintă o ingerinţă necesară într-o societate democratică şi, prin urmare, sunt contrare Convenţiei.
De asemenea, susţine critica de neconstituţionalitate extrinsecă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, deoarece sunt încălcate dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie, interpretate în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010, prin care s-a stabilit distincţia cu privire la obligaţia de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei - între competenţa Parlamentului, pentru dispoziţiile din legi, pe de-o parte, şi cea a Guvernului, pentru dispoziţiile din ordonanţe ale acestuia, pe de altă parte. În cazul de faţă, având în vedere că prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 s-a constatat neconstituţionalitatea Legii nr. 187/1999, punerea de acord trebuia realizată de Parlament, prin lege, iar nu de Guvern, printr-o ordonanţă de urgenţă.
Reprezentantul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii solicită respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii", având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 672 din 26 iunie 2012. De asemenea, consideră nefondată critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. y) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, deoarece membrii din conducerea asociaţiilor, fundaţiilor, inclusiv fondatorii acestora, nu pot fi consideraţi persoane pur private, de vreme ce activitatea desfăşurată vizează interese şi scopuri comune întregii societăţi.
În acelaşi timp, consideră că nu se poate reţine nici critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată, precizând că formularea "după caz" din cuprinsul art. 147 alin. (1) din Constituţie permite nu numai Parlamentului, ci şi Guvernului să adopte un act normativ care să înlocuiască o lege constatată ca fiind neconstituţională. În cazul de faţă, urgenţa care a determinat adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, aprobată de Parlament prin Legea nr. 293/2008, era justificată, de vreme ce o instituţie publică era în stare de nefuncţionare.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 672 din 26 iunie 2012, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, în privinţa sintagmelor "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii", a devenit inadmisibilă. Consideră nefondată critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. y) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, deoarece acestea nu instituie o ingerinţă contrară art. 26 din Constituţie, ci reprezintă o măsură necesară asigurării dreptului la informaţie, în condiţiile în care dreptul la viaţă intimă, familială şi privată nu este un drept absolut. În cazul de faţă, ingerinţa este prevăzută de lege şi urmăreşte un scop legitim - deconspirarea Securităţii, realizat după o procedură stabilită prin lege.
Totodată, consideră neîntemeiată critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată asupra actului normativ în ansamblul său, deoarece Decizia Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010 nu este aplicabilă cauzei de faţă. Precizează că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 Guvernul nu a urmărit punerea de acord cu dispoziţiile Constituţiei a prevederilor Legii nr. 187/1999, declarată neconstituţională, ci a adoptat o nouă reglementare prin care a instituit un mecanism nou privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Având cuvântul în replică, avocatul autorului excepţiei reiterează susţinerea potrivit căreia excepţia de neconstituţionalitate a art. 2 lit. b) teza întâi în ceea ce priveşte sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" a devenit inadmisibilă. Subliniază că ingerinţa în dreptul la viaţă intimă, familială şi privată nu respectă cerinţa proporţionalităţii şi că Decizia nr. 415/2010, prin care Curtea Constituţională a interpretat dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie, are caracter general obligatoriu, iar nu pro causa; de altfel, invocarea aprobării prin lege a ordonanţei de urgenţă criticate nu are nicio relevanţă.
În replică, reprezentantul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii arată că ordonanţa de urgenţă criticată nu reprezintă o punere de acord cu dispoziţiile Constituţiei, în sensul art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală, ci un act normativ nou.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 28 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 10.185/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Excepţia a fost ridicată de Ioan Besoiu într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 permit constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al fostei Securităţi numai pe baza înscrisurilor provenind exclusiv de la lucrători ai fostei Securităţi (rapoarte şi note întocmite de aceştia), în care acei lucrători pretind că ar fi primit informaţii, că ar fi plătit sume etc., nefiind necesar niciun act scris şi/sau semnat, cu numele real sau conspirativ, de către persoana în cauză.
Aşadar, textele legale criticate conferă valoare probatorie absolută documentelor interne ale fostei Securităţi, instituind o prezumţie absolută de adevăr a afirmaţiilor lucrătorilor fostei Securităţi. Altfel spus, lucrătorii fostei poliţii politice a regimului totalitar comunist sunt persoane care spun mereu adevărul, numai adevărul şi tot adevărul.
Procedând în acest fel, textele criticate transformă fosta Securitate comunistă în depozitarul adevărului absolut şi fac apologia fostei Securităţi comuniste. Aceasta contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie sub trei aspecte: demnitatea omului, ca valoare supremă în România, dreptatea, ca valoare supremă în România, şi valorile supreme în România, în spiritul idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989. Astfel, este contrar demnităţii omului, dreptăţii şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989 să se constate calitatea de lucrător sau colaborator al fostei Securităţi exclusiv pe baza documentelor provenind integral de la aceasta, cărora să li se confere valoare de adevăr absolut.
De asemenea, autorul susţine că prevederile art. 3 lit. y) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, în partea "membrii conducerii fundaţiilor (...) care activează pe teritoriul României, inclusiv fondatorii acestora", sunt neconstituţionale, deoarece permit stabilirea calităţii de lucrător sau colaborator al fostei Securităţi în cazul unei persoane, membru fondator sau membru al conducerii unei fundaţii, care este o persoană juridică de drept privat, ceea ce nu implică exercitarea vreunei funcţii de autoritate publică. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 27 iulie 2004, pronunţată în Cauza Sidabras şi Dziautas împotriva Lituaniei, potrivit căreia măsurile de lustraţie vizându-i pe foştii membri ai poliţiei politice comuniste, prin raportare la sectorul privat (spre deosebire de sectorul public), nu reprezintă o ingerinţă necesară într-o societate democratică, fiind disproporţionate.
În fine, autorul susţine neconstituţionalitatea extrinsecă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 în raport cu art. 147 alin. (1) din Constituţie, interpretat în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010, obligatorie conform art. 147 alin. (4) din Constituţie. Astfel, arată că, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, este menţionat faptul că aceasta a fost adoptată în urma publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 31 ianuarie 2008, prin care Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste a fost declarată neconstituţională.
Or, prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie disting, cu privire la obligaţia de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei - între competenţa Parlamentului, pentru dispoziţiile din legi, pe de o parte, şi cea a Guvernului, pentru dispoziţiile din ordonanţele acestuia, pe de altă parte. De asemenea, instanţa de contencios constituţional a interpretat art. 147 alin. (1) din Constituţie în sensul că, pe o perioadă de 45 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a unei decizii de neconstituţionalitate, Guvernul nu poate adopta o ordonanţă de urgenţă pentru a pune de acord prevederile dintr-o lege declarată neconstituţională cu dispoziţiile Constituţiei, ci poate doar să iniţieze un proiect de lege în acest scop.
Prin urmare, cum Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a fost adoptată în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituţie, rezultă că acest act normativ contravine normei constituţionale indicate, deoarece punerea de acord se putea face numai prin lege, iar nu prin ordonanţă.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate sunt în deplin acord cu normele constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 530 din 9 aprilie 2009, nr. 815 din 19 mai 2009, nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, nr. 436 din 15 aprilie 2010 şi nr. 159 din 23 februarie 2012, exprimat în sensul constituţionalităţii prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind trăsăturile statului român, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 26 alin. (1) privind obligaţia autorităţilor publice de a respecta şi ocroti dreptul la viaţă intimă, familială şi privată şi art. 147 alin. (1) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale prin care este constatată neconstituţionalitatea dispoziţiilor din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente.
Sunt invocate, de asemenea, dispoziţiile art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, pe de o parte, că prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" cuprinse în art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituţionale. În aceste condiţii, Curtea constată că în cauza de faţă sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după sesizarea Curţii, excepţia cu acest obiect urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
Pe de altă parte, referitor la critica de neconstituţionalitate a normelor cuprinse în art. 3 lit. y) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, Curtea reţine că acestea dau expresie opţiunii legiuitorului, reprezentând o consacrare la nivel legislativ a dreptului la informaţie în ceea ce priveşte existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, în cazul membrilor conducerii fundaţiilor, asociaţiilor şi filialelor care activează pe teritoriul României, inclusiv al fondatorilor acestora.
O asemenea opţiune este pe deplin justificată, având în vedere că persoanele prevăzute de normele supuse controlului de constituţionalitate desfăşoară şi coordonează o activitate de interes public, prin care se urmăreşte, printre altele, realizarea unor scopuri cu caracter general, local sau de grup şi promovarea valorilor civice, ale democraţiei şi statului de drept.
Sub acest aspect, Curtea reţine că exigenţele unei vieţi democratice, aşa cum transpar ele din ansamblul reglementărilor legale criticate, impun ca persoanele vizate de prevederile art. 3 lit. y) din ordonanţa de urgenţă să poată fi cunoscute de opinia publică (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 980 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 17 august 2009).
În acelaşi timp, Curtea subliniază că dreptul la viaţă intimă, familială şi privată nu este un drept absolut, ci, în anumite condiţii, acesta poate fi supus anumitor limitări ori restricţii sau ingerinţe din partea autorităţilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009). De asemenea, respectarea şi ocrotirea vieţii intime, familiale şi private nu se asigură în detrimentul altor cetăţeni sau al autorităţilor.
În aceeaşi ordine de idei, Curtea constată că reglementările supuse controlului de constituţionalitate urmăresc scopul de deconspirare a Securităţii, implicând, în acelaşi timp, garanţii adecvate şi suficiente pentru evitarea oricăror ingerinţe arbitrare.
Astfel, prevederile legale criticate stabilesc titularii dreptului de acces la informaţie - orice cetăţean român, cu domiciliul în ţară sau în străinătate, precum şi presa scrisă şi audiovizuală, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile publice, condiţiile de exercitare a acestui drept - la cerere şi persoanele vizate - membrii conducerii fundaţiilor care activează pe teritoriul României, inclusiv fondatorii acestora.
Totodată, competenţa de a se pronunţa asupra calităţii unei persoane de lucrător sau colaborator al Securităţii aparţine unei instanţe judecătoreşti, autoritate independentă şi imparţială, îndrituită să soluţioneze o acţiune în constatare, părţile interesate având, deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept. În plus, orice persoană din categoria celor nominalizate expres de lege, pentru care Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a constatat calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii, are posibilitatea de a solicita, pe calea recursului, exercitat în condiţiile legii, controlul hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de fond. Soluţionarea acestuia revine, de asemenea, unei instanţe judecătoreşti independente şi imparţiale, competentă a se pronunţa cu privire la legalitatea hotărârii judecătoreşti şi a sancţiona un eventual abuz.
În aceste condiţii, Curtea constată că normele supuse controlului de constituţionalitate asigură un raport rezonabil de proporţionalitate între interesele concurente implicate, precum şi un just echilibru între respectarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, pe de o parte, şi a dreptului la informaţie, pe de altă parte, fiind create premisele valorificării acestor drepturi în concordanţă cu exigenţele proprii unui stat de drept, garant al valorilor supreme în spiritul idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţie.
De altfel, Curtea nu poate reţine nici argumentele de neconstituţionalitate invocate prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 27 iulie 2004, pronunţată în Cauza Sidabras şi Dziautas împotriva Lituaniei), care a considerat drept disproporţionate, prin raportare la sectorul privat, măsurile de lustraţie vizându-i pe foştii membri ai poliţiei politice comuniste, deoarece acţiunile promovate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu tind la atragerea unei răspunderi juridice, consecinţa acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoştinţa publică a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti în acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).
Având în vedere cele expuse, Curtea constată că nu este îndreptăţită nici critica potrivit căreia ar fi încălcate dispoziţiile constituţionale şi convenţionale privind egalitatea în drepturi şi interzicerea discriminării. Considerentele pe care Curtea le-a enunţat anterior evidenţiază situaţia juridică distinctă a membrilor conducerii fundaţiilor, care activează pe teritoriul României, inclusiv a fondatorilor acestora, situaţie ce a determinat o reglementare diferită.
Referitor la critica de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, Curtea a constatat neconstituţionalitatea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, în ansamblul său, iar ca efect al acestei decizii, odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I, prevederile legii neconstituţionale au fost suspendate de drept pe o perioadă de maximum 45 de zile, urmând ca, după expirarea acesteia, să îşi înceteze efectele juridice.
Totodată, Curtea observă că, la data de 5 martie 2008, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, intrând în vigoare la 5 zile de la publicare, aşadar într-un moment în care legea constatată ca fiind neconstituţională devenise inaplicabilă. De asemenea, ordonanţa de urgenţă a fost depusă la Camera Deputaţilor, în vederea dezbaterii sale în procedură de urgenţă.
Analizând preambulul ordonanţei de urgenţă, astfel cum acesta a fost redactat la data adoptării sale, Curtea reţine că intervenţia Guvernului, menită să evite crearea unui vid legislativ, cu consecinţe juridice grave (de la dezincriminarea, prin efectul legii, a infracţiunilor cuprinse în actul normativ, la menţinerea unei naturi juridice neclare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în sistemul instituţiilor publice şi până la încetarea, pentru o perioadă nedeterminată, a procesului de consemnare publică a acţiunilor întreprinse împotriva regimului totalitar comunist, precum şi a reprimărilor acestor acţiuni), s-a concretizat prin adoptarea unei reglementări noi, distincte, a cărei finalitate este, în esenţă, aceea de a asigura un mecanism nou pentru desfăşurarea procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist.
Curtea reţine, în continuare, că această soluţie este justificată prin urgenţa reclamată de lipsa de reglementare a domeniului enunţat, iar finalitatea sa nu constă în eludarea competenţei constituţionale a Parlamentului. De altfel, în expunerea de motive la Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, Guvernul a arătat că adoptarea de urgenţă a noii reglementări se impune "cu atât mai mult cu cât activitatea parlamentară urmează a fi perturbată în perioada imediat următoare datorită organizării la Bucureşti a summit-ului NATO, neexistând timpul material necesar derulării unui proces legislativ obişnuit în ambele Camere ale Parlamentului, în această scurtă perioadă".
Cu alte cuvinte, în situaţia de faţă este vorba de recurgerea la o măsură de ordin constituţional, constând în adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, ce a permis Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, fiind aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008), să facă faţă unei situaţii extraordinare şi care se justifică pe necesitatea şi urgenţa reglementării unei împrejurări care impunea adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public.
În aceste condiţii, Curtea constată că intervenţia Guvernului, pe calea ordonanţei de urgenţă, pentru a reglementa accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, nu poate fi considerată neconstituţională, de vreme ce o asemenea reglementare îşi are temeiul chiar în normele art. 115 alin. (4) din Constituţie şi respectă condiţiile constituţionale privind adoptarea şi aprobarea, prin lege, a ordonanţei de urgenţă.
De aceea, a accepta critica autorului excepţiei, în sensul că, în cauza de faţă, revenea exclusiv Parlamentului rolul de a legifera, înseamnă a ignora dispoziţiile art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie şi a lipsi de substanţă practică posibilitatea pe care Legea fundamentală o recunoaşte Guvernului, de a adopta ordonanţe de urgenţă, evident cu respectarea exigenţelor pe care însăşi Constituţia le instituie.
Mai mult, în situaţia determinată de constatarea neconstituţionalităţii unei legi în ansamblul său, Curtea a reţinut că pronunţarea unei astfel de decizii are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinţa fiind încetarea procesului legislativ în privinţa respectivei reglementări (a se vedea Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012).
În fine, Curtea constată că, în cauza de faţă, adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, în condiţiile enunţate mai sus, ulterior constatării neconstituţionalităţii Legii nr. 187/1999 în ansamblul său, reprezintă o situaţie diferită de cea din Decizia Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, prin care Curtea a constatat neconstituţionalitatea anumitor prevederi ale Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, motiv pentru care invocarea considerentelor acestei decizii nu poate avea relevanţă la soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în privinţa sintagmelor "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii", excepţie ridicată de Ioan Besoiu în Dosarul nr. 10.185/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2012.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 838 din data de 12 decembrie 2012