ORDIN nr. 172 din 13 iulie 2012 privind organizarea şi desfăşurarea programelor de reconversie profesională a poliţiştilor la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor
Având în vedere prevederile art. 71 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul administraţiei şi internelor emite următorul ordin:
Art. 1
Reconversia profesională a poliţiştilor constituie procesul instituţionalizat prin care se realizează, la cerere, consilierea, recalificarea şi sprijinul pentru dobândirea unor competenţe sau/şi calificări necesare pentru schimbarea profesiei sau ocupaţiei, în vederea facilitării accesării unui nou loc de muncă pe piaţa muncii.
Art. 2
Beneficiar al măsurilor de reconversie profesională este poliţistul al cărui raport de serviciu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) încetează fără a îndeplini condiţiile legale pentru a i se acorda pensie în sistemul public de pensii, denumit în continuare personal beneficiar, aflat în una dintre următoarele situaţii:
a)în urma reorganizării activităţii MAI sau a unei unităţi de poliţie ori a reducerii unor posturi de natura celui ocupat de poliţistul respectiv, nu există posibilitatea de a fi încadrat într-o funcţie similară în aceeaşi unitate sau în alte unităţi;
b)şi-a pierdut parţial capacitatea de muncă în perioada cât a avut calitatea de poliţist în structurile MAI, devenind inapt pentru serviciul poliţienesc.
Art. 3
(1)Programele de reconversie profesională constau, după caz, în:
a)cursuri de calificare, recalificare, perfecţionare sau alte forme de pregătire profesională, pentru care sunt obţinute autorizaţiile necesare, organizate în cadrul instituţiilor de învăţământ ale MAI, respectiv în centrele de perfecţionare a pregătirii personalului MAI, denumite în continuare instituţii de formare profesională ale MAI;
b)cursuri de formare de scurtă durată şi alte servicii specializate în vederea reorientării profesionale, organizate de către MAI în colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Munca, pe baza protocoalelor încheiate în acest sens;
c)cursuri de calificare, recalificare, perfecţionare sau alte forme de pregătire profesională organizate de alte ministere, instituţii ori persoane juridice de drept privat autorizate, pe baza convenţiilor încheiate în acest sens.
(2)În instituţiile de formare profesională ale MAI, reconversia profesională se realizează prin cursuri de scurtă durată, organizate în conformitate cu oferta instituţională cuprinsă în Planul anual de reconversie profesională şi în raport cu opţiunile personalului beneficiar al programelor de reconversie profesională privind calificarea/recalificarea profesională.
(3)Organizarea programelor de reconversie profesională se realizează de către MAI astfel:
a)în următoarele 6 luni după adoptarea măsurilor de reorganizare instituţională, pentru situaţiile prevăzute la art. 2 lit. a);
b)după apariţia situaţiei prevăzute la art. 2 lit. b).
Art. 4
Activităţile preliminare organizării programelor de reconversie profesională se asigură de către MAI prin structurile de resurse umane din unităţile în care a fost încadrat personalul beneficiar sau, după caz, prin structurile de resurse umane care asigură activitatea de gestiune a resurselor umane pentru unităţile în care a fost încadrat personalul beneficiar şi constau în:
a)informarea asupra prevederilor existente în actele normative de nivel superior şi în reglementările în vigoare aplicabile MAI referitoare la reconversia profesională;
b)consilierea şi orientarea cu privire la alegerea programului şi a formei de pregătire profesională;
c)susţinerea pentru calificarea/recalificarea/perfecţionarea/ specializarea în alte profesii/ocupaţii, precum şi orientarea pentru dobândirea cunoştinţelor şi deprinderilor necesare desfăşurării unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, potrivit opţiunilor individuale şi în raport cu cerinţele pieţei muncii.
Art. 5
(1)La nivelul MAI, pentru realizarea programelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) se elaborează anual, până la data de 15 noiembrie, prin grija Direcţiei generale management resurse umane (DGMRU), Planul anual de reconversie profesională.
(2)Planul anual de reconversie profesională cuprinde cursurile de calificare, recalificare, perfecţionare sau, după caz, alte forme de pregătire profesională organizate în cadrul instituţiilor deformare profesională ale MAI care constituie oferta instituţională în cadrul procesului de reconversie profesională pentru anul viitor celui în care se elaborează respectivul document.
(3)Documentul prevăzut la alin. (1) se întocmeşte pe baza propunerilor instituţiilor de formare profesională ale MAI, ţinând seama de resursele umane şi materiale disponibile, dar şi de oferta locurilor de muncă existentă pe piaţa muncii.
Art. 6
(1)Structurile implicate în procesul de reconversie profesională cu atribuţii privind gestionarea personalului beneficiar, denumite în continuare structuri desemnate, sunt următoarele:
a)DGMRU pentru unităţile aparatului central al MAI, structurile subordonate acestora şi Oficiul Responsabilului cu Protecţia Datelor Personale;
b)structurile de resurse umane care asigură gestionarea personalului din cadrul inspectoratelor generale/similare şi subordonate ori, după caz, aflate în coordonarea acestora, precum şi pentru structurile/instituţiile din subordinea MAI.
(2)DGMRU elaborează, cu sprijinul structurilor MAI cu atribuţii în domeniu, proiectele protocoalelor de colaborare, respectiv ale convenţiilor ce urmează să fie încheiate cu autorităţile şi instituţiile publice menţionate la art. 3 alin. (1), denumite în continuare parteneri de reconversie profesională.
(3)Structurile desemnate pot iniţia demersuri, în limita fondurilor alocate unităţilor în cadrul cărora funcţionează, pentru încheierea convenţiilor având ca obiect furnizarea serviciilor de pregătire profesională prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) cu autorităţile, instituţiile publice ori persoanele juridice de drept privat autorizate.
Art. 7
(1)Structurile desemnate au, în principal, următoarele atribuţii:
a)iau în evidenţă personalul care urmează să beneficieze sau care a beneficiat de reconversia profesională şi completează Centralizatorul privind evidenţa personalului beneficiar al programelor de reconversie profesională, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin;
b)aduc la cunoştinţa personalului beneficiar condiţiile accesării dreptului la reconversie profesională, precum şi oferta instituţională cuprinsă în Planul anual de reconversie profesională;
c)centralizează solicitările de calificare/recalificare profesională a personalului beneficiar;
d)orientează personalul beneficiar către instituţiile de formare profesională ale MAI sau, după caz, partenerii de reconversie profesională cu care s-au încheiat protocoale ori, după caz, convenţii;
e)înaintează instituţiilor de formare profesională ale MAI sau, după caz, partenerilor de reconversie profesională lista cu opţiunile personalului beneficiar pentru urmarea programelor de reconversie profesională;
f)desemnează persoanele responsabile pentru menţinerea legăturii cu instituţiile deformare profesională ale MAI, respectiv cu partenerii de reconversie profesională cu care s-au încheiat protocoale sau, după caz, convenţii;
g)colaborează cu partenerii de reconversie profesională în vederea asigurării realizării serviciilor prevăzute în protocoalele, respectiv convenţiile încheiate cu aceştia;
h)colaborează cu partenerii de reconversie profesională în vederea soluţionării eventualelor probleme identificate pe parcursul derulării protocoalelor, respectiv a convenţiilor încheiate;
i)organizează împreună cu partenerii de reconversie profesională întâlniri de lucru în vederea realizării obiectivelor protocoalelor, respectiv ale convenţiilor încheiate;
j)primesc de la personalul desemnat solicitările personalului beneficiar care a fost încadrat în unităţi teritoriale fără structuri de resurse umane;
k)urmăresc finalizarea cursurilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) şi obţinerea documentelor de absolvire.
(2)Personalul responsabil pentru gestionarea procesului de reconversie profesională se desemnează prin dispoziţie a şefului structurii desemnate sau superioare, cu modificarea în mod corespunzător a atribuţiilor de serviciu prevăzute în fişa postului.
(3)Structurile desemnate sau, după caz, persoanele desemnate potrivit alin. (2) au obligaţia de a aduce la cunoştinţa personalului beneficiar perioada de organizare şi instituţia organizatoare a programului de reconversie profesională şi a formei de pregătire profesională aleasă.
(4)Semestrial, structurile desemnate prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b) transmit DGMRU situaţia nominală a personalului care a beneficiat de programe de reconversie profesională, precum şi modalitatea de finalizare a acestora.
Art. 8
(1)Pentru a beneficia de programele de reconversie profesională organizate de MAI, personalul beneficiar trebuie să îşi exprime intenţia de a urma o formă de pregătire profesională printr-o solicitare scrisă adresată structurilor desemnate. În cazul prevăzut la art. 2 lit. a), solicitarea trebuie depusă în interiorul termenului prevăzut la art. 3 alin. (3) lit. a).
(2)Opţiunile exprimate în condiţiile alin. (1) se transmit de către structura desemnată instituţiilor de formare profesională care organizează respectivele programe de reconversie profesională, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii acestora, împreună cu următoarele informaţii:
a)data formulării solicitării privind urmarea programului de reconversie profesională;
b)data încetării raporturilor de serviciu.
(3)În termen de 20 de zile lucrătoare de la primirea opţiunilor exprimate în condiţiile alin. (2), instituţiile de formare profesională ale MAI au obligaţia să informeze structura desemnată solicitantă cu privire la disponibilităţile de organizare a programelor de reconversie profesională pentru care personalul beneficiara optat, perioadele în care vor fi organizate respectivele programe şi numărul de locuri alocate.
(4)După primirea comunicării prevăzute la alin. (3), structura desemnată comunică personalului beneficiar programul de reconversie profesională, instituţia de formare profesională a MAI organizatoare, precum şi datele relative la perioada şi locaţia organizării programului de reconversie profesională şi la forma de pregătire profesională.
(5)În cazul în care numărul solicitărilor depăşeşte numărul de locuri alocate programului de reconversie profesională organizat de instituţiile de formare profesională ale MAI, selecţia se face în ordinea cronologică a:
a)datei de încetare a raporturilor de serviciu;
b)datei formulării solicitării privind urmarea unui program de reconversie profesională;
c)datei transmiterii către instituţia de formare profesională organizatoare a solicitărilor în condiţiile alin. (2).
(6)În cazul în care, după aplicarea criteriilor prevăzute la alin. (5), personalul beneficiar prevăzut la art. 2 lit. a) care a optat pentru un program de reconversie profesională organizat în condiţiile art. 3 alin. (1) lit. a) nu poate participa, acesta va fi îndrumat către agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, potrivit arondării, respectiv către partenerii de reconversie profesională cu care s-au încheiat protocoale ori convenţii.
(7)La finalizarea programelor de reconversie profesională, instituţiile de formare profesională ale MAI comunică structurilor desemnate situaţia absolvirii respectivelor programe de către personalul beneficiar.
Art. 9
MAI poate atrage pentru susţinerea reconversiei profesionale a poliţiştilor şi alte surse de finanţare interne sau externe, în cadrul unor programe dezvoltate în acest scop.
Art. 10
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, prevederile Ordinul ministrului de interne nr. 323/2002 privind reconversia profesională a personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor1 îşi încetează aplicabilitatea în ceea ce priveşte categoria de personaj reprezentată de poliţişti.
Art. 11
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul administraţiei şi internelor,

Ioan Rus

___
1 Ordinul ministrului de interne nr. 323/2002 privind reconversia profesională a personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece are ca obiect reglementări din sectorul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
ANEXĂ: CENTRALIZATOR privind evidenţa personalului beneficiar al programelor de reconversie profesională

Nr. crt.

Datele de identificare ale personalului beneficiar al programelor de reconversie profesională

Gradul profesional deţinut la încetarea raporturilor de serviciu

Opţiunea pentru urmarea programelor de reconversie profesională

Programul de reconversie profesională ales

Perioada organizării programului de reconversie profesională

Modalitatea de finalizare a programului de reconversie profesională

       
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 500 din data de 20 iulie 2012