DECIZIE nr. 668 din 15 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

Daniel Marius Morar

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Mihail Grancea.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 4.367/1/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 422 D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât textul criticat încalcă dispoziţiile art. 6 raportat la art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 21 alin. (3) din Constituţie referitor la dreptul la un proces echitabil. Se observă că există o jurisprudenţă a Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 589 din 21 octombrie 2014, nr. 154 din 17 martie 2015 şi nr. 423 din 9 iunie 2015, conform căreia dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 255/2013 sunt constituţionale, însă prin deciziile anterior enumerate constituţionalitatea textului criticat nu a fost analizată prin raportare la normele europene şi la norma constituţională mai sus invocate. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că art. 13 din Convenţie garantează un remediu efectiv, în faţa unei autorităţi naţionale, pentru o pretinsă nerespectare a art. 6 din Convenţie. Se susţine că scopul procedurii prevăzute la art. 4881-4886 din Codul de procedură penală este acela de a acorda un remediu părţilor al căror drept de a fi judecate într-un termen rezonabil este încălcat, remediu ce poate fi creat şi pe cale jurisprudenţială, printr-o jurisprudenţă bine stabilită. Se face referire la Hotărârea din 26 noiembrie 2013 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în Cauza Vlad şi alţii împotriva României, prin care a constatat că în dreptul naţional nu există remedii suficiente la care părţile litigiilor civile să poată apela în cazul duratei prea mari a procedurilor, întrucât chiar şi dreptul de a formula o plângere având un astfel de obiect este asigurat doar părţilor din procesele începute după intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură civilă. Se arată că situaţia este similară în prezenta cauză, având drept de a formula plângere privind durata rezonabilă a procesului penal doar părţile din procesele penale începute după intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură penală. Or, art. 6 din Convenţie prevede că orice persoană are dreptul să fie judecată de către o instanţă independentă într-un termen rezonabil, condiţii în care acordarea acestui drept doar unei anumite categorii de persoane, restrângere ce are drept criteriu data începerii proceselor penale, nu este justificată. Se conchide că, pentru aceste motive, dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 255/2013 încalcă prevederile art. 6 raportat la cele ale art. 13 din Convenţie. Se menţionează că, în Hotărârea pronunţată în Cauza Vlad şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, la paragraful 162, că autorităţile naţionale sunt obligate nu numai să plătească despăgubirile stabilite, ci şi să ia măsuri pentru respectarea art. 6 din Convenţie, dar că măsurile luate de către autorităţile naţionale sunt ineficiente. Se observă că art. 46 din Convenţie face parte din dreptul intern şi se solicită admiterea excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea nr. 8 din 9 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.367/1/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind durata procesului penal, formulată cu privire la o cauză penală începută înaintea datei intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, prin faptul că prevăd aplicarea art. 4881-4886 din Codul de procedură penală doar cauzelor înregistrate după dată intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală, dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 255/2013 încalcă dreptul la un proces echitabil, contravenind art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi art. 6 şi 13 din Convenţie. Se arată că art. 4881 -4886 din Codul de procedură penală reglementează un remediu procesual care ar trebui să fie aplicat şi cauzelor înregistrate înaintea datei anterior menţionate, în scopul îndeplinirii exigenţelor normelor europene invocate în susţinerea excepţiei.
6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se arată că aplicarea dispoziţiilor referitoare la contestaţia privind durata procesului penal doar cauzelor începute după data de 1 februarie 2014 nu permite părţilor proceselor penale începute anterior acestei date şi în cadrul cărora s-a depăşit o perioadă rezonabilă de soluţionare a cauzelor să beneficieze de un remediu legal efectiv pentru această situaţie procesuală. Se susţine că, pentru acest motiv, textul criticat contravine prevederilor art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţie. Se mai arată că dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 255/2013 creează discriminare între persoanele ale căror procese penale au început înaintea datei intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală şi cele ale căror procese penale au început după această dată, în situaţia în care durata procedurii depăşeşte un termen rezonabil. Se face trimitere la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 28 noiembrie 2013 pronunţată în Cauza Vlad şi alţii împotriva României.
7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: "Dispoziţiile art. 4881-4886 din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, referitoare la contestaţia privind durata rezonabilă a procesului penal, se aplică numai proceselor penale începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010."
11. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) cu privire la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil şi dispoziţiilor art. 6 şi 13 din Convenţie referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv.
12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 589 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 16 ianuarie 2015, Decizia nr. 154 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, şi Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 20 iulie 2015, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare.
13. Prin Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015, paragraful 36, şi Decizia nr. 154 din 17 martie 2015, paragrafele 22-23, Curtea a reţinut că dispoziţiile contestate nu afectează dreptul la un proces echitabil. În acest sens, Curtea a constatat că principiul liberului acces la justiţie are ca semnificaţie faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social. Cu toate acestea, el poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, deoarece competenţa şi procedura sunt stabilite de lege. Este îndeobşte admis că procesul penal se desfăşoară sub autoritatea ordinii normative de drept care capătă caracter efectiv prin constrângere şi conformare, sens în care, dimpotrivă, tocmai în realizarea dreptului la un proces echitabil, situaţia nou-reglementată dacă s-ar aplica retroactiv, adică proceselor începute sub imperiul legii vechi, ar duce la afectarea previzibilităţii legii ce guvernează procesul. Mai mult, împrejurarea că procesele începute sub imperiul legii vechi nu sunt susceptibile de cenzura ce poate fi exercitată pe calea contestaţiei privind durata rezonabilă a procesului nu echivalează cu afectarea principiului constituţional consacrat de art. 21, deoarece, în acord cu art. 8 referitor la caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal din Codul de procedură penală, "Organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât [...] orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil." Prin urmare, indiferent de regimul juridic sub autoritatea căruia au fost începute procesele, organele judiciare, în deplin acord cu principiul legalităţii procesului penal consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, sunt obligate să respecte un termen rezonabil de soluţionare a cauzelor.
14. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
15. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 4.367/1/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2015.
-****-

PREŞEDINTE

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 870 din data de 20 noiembrie 2015