DECIZIE nr. 14 din 16 ianuarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Toni Greblă

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Patricia Marilena Ionea

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Teleorman, în numele şi pentru Margareta Lespezeanu şi Daniela Gheorghescu, în Dosarul nr. 2.722/87/2013 al Tribunalului Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 663D/2013.
La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi partea Liceul Tehnologic "Virgil Madgearu" din Roşiori de Vede, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 666D/2013, nr. 705D/2013, nr. 706D/2013, nr. 742D/2013 şi nr. 743D/2013, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, în numele şi pentru Eugen Mirel Oniciuc, Florentin Traian Ciobotaru, Andrei Enoiu-Pânzariu, Elvira Rotundu şi Marieta Leşcovici, în dosarele nr. 6.121/99/2013, nr. 2.601/99/2013, nr. 2.611/99/2013, nr. 6.280/99/2013 şi nr. 6.281/99/2013 ale Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă.
La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei şi părţile Colegiul Naţional de Artă "Octav Băncilă" din Iaşi, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Colegiul "Costache Negruzzi" din Iaşi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 666D/2013, nr. 705D/2013, nr. 706D/2013, nr. 742D/2013 şi nr. 743D/2013 la Dosarul nr. 663D/2013, care este primul înregistrat.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 666D/2013, nr. 705D/2013, nr. 706D/2013, nr. 742D/2013 şi nr. 743D/2013 la Dosarul nr. 663D/2013, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă, întrucât autorii acesteia urmăresc, în realitate, modificarea dispoziţiilor de lege criticate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin Încheierea din 3 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.722/87/2013, Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ.
Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Teleorman, în numele şi pentru membrii de sindicat Margareta Lespezeanu şi Daniela Gheorghescu, cu prilejul soluţionării unei acţiuni civile prin care s-a solicitat obligarea Liceului Tehnologic "Virgil Madgearu" din Roşiorii de Vede la calcularea şi plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate ca urmare a neacordării sporului de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor.
Prin Sentinţa civilă nr. 3.019/2013 din 23 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6.121/99/2013, Sentinţa civilă nr. 2.874/2013 din 11 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.601/99/2013, Sentinţa civilă nr. 2.875/2013 din 11 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.611/99/2013, Sentinţa civilă nr. 3.120/2013 din 2 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6.280/99/2013 şi Sentinţa civilă nr. 3.121/2013, pronunţată în Dosarul nr. 6.281/99/2013, Tribunalul Iaşi - Secţia i civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din capitolul I anexa nr 5 la Legea nr. 63/2011.
Excepţia a fost ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, în numele membrilor de sindicat Eugen Mirel Oniciuc, Florentin Traian Ciobotaru, Andrei Enoiu-Pânzariu, Elvira Rotundu şi Marieta Leşcovici, cu prilejul soluţionării unor acţiuni civile prin care s-a solicitat calcularea şi plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate ca urmare a acordării sporului de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece exclud de la acordarea sumelor corespunzătoare titlului de doctor pe cei care au dobândit acest titlu ulterior datei de 31 decembrie 2009.
În acest sens, arată că dispoziţiile art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 încalcă principiul egalităţii în drepturi şi nediscriminării, întrucât creează o diferenţă de tratament juridic nejustificată şi nerezonabilă între cadrele didactice care au obţinut titlul ştiinţific de doctor anterior datei de 31 decembrie 2009 şi cele care au obţinut titlul ulterior acestei date, în sensul că beneficiul sporului aferent acestui titlu este acordat numai primei categorii de personal. Deşi ambele categorii de personal deţin titlul de doctor şi prestează activitatea didactică la un nivel superior, tratamentul juridic este diferit. Data obţinerii titlului ştiinţific nu reprezintă însă un criteriu obiectiv care să justifice această diferenţă.
În susţinerea celor mai sus arătate, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, precum şi aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminării.
De asemenea, susţin că prin neplata dreptului aferent titlului ştiinţific de doctor se instituie o restrângere a folosinţei şi exerciţiului drepturilor economice şi sociale ale salariaţilor.
Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că sporul pentru titlul ştiinţific de doctor nu reprezintă un drept fundamental, iar stabilirea şi acordarea acestuia ţin exclusiv de politica financiară a statului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate solicitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, dispoziţii care au următorul cuprins: "Persoanele care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de un spor pentru titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o compensaţie tranzitorie calculată prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază stabilit potrivit prezentului capitol, calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor texte din Constituţie: art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Totodată, din motivarea excepţiei rezultă susţinerea privind pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse analizei de constituţionalitate în raport cu aceleaşi texte ale Legii fundamentale.
Astfel, prin Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013, Curtea a reţinut că prevederile Legii nr. 63/2011 au continuat să se aplice în anul 2012, potrivit art. II art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. Totodată, Curtea a constatat că aceleaşi prevederi continuă să se aplice şi în anul 2013, potrivit art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012.
În continuare, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. În acest sens, a invocat considerentele deciziilor nr. 1.601 din 9 decembrie 2010 şi nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011 şi nr. 99 din 8 februarie 2012.
În ceea ce priveşte sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, Curtea a reţinut că acesta a fost eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2010, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. De asemenea, a arătat că faptul că sumele de bani aferente sporului pentru titlul ştiinţific de doctor au fost menţinute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31 decembrie 2009 nu vizează existenţa sau inexistenţa sporului, ci reprezintă o măsură tranzitorie până la intrarea în vigoare, în totalitate, a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personajului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, lege în care nu se regăseşte acest spor.
Prin urmare, Curtea a constatat că este de competenţa legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea drepturilor salariale suplimentare, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională.
Aşa fiind, Curtea a constatat că admiterea excepţiei ar echivala cu subrogarea acesteia în sfera de competenţă a legiuitorului, în sensul acordării sporului, încălcându-se astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia instanţa de contencios constituţional "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Prin urmare, având în vedere că autorii excepţiei aduc în discuţie o pretinsă soluţie legislativă care nu este cuprinsă în normele supuse controlului, Curtea a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate, deoarece, prin modificarea sau completarea textului de lege criticat ar fi încălcat sfera de competenţă a Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării.
În fine, Curtea a observat că situaţia în care se află autorii excepţiei nu este similară cu cea constatată în Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2010, întrucât, în realitate, aceştia îşi argumentează critica prin prisma unei pretinse soluţii legislative necuprinse normativ în textul de lege criticat De altfel, chiar constatarea neconstituţionalităţii art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011, sub aspectul invocat de autorii excepţiei, nu ar avea drept efect acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor pentru persoanele care au obţinut acest titlu începând cu 1 ianuarie 2010, ci eliminarea din indemnizaţia de încadrare brută lunară a sumei compensatorii cu caracter tranzitoriu de care beneficiază alţi cetăţeni.
Având în vedere identitatea criticilor analizate în Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013 cu cele invocate în prezenta cauză, Curtea apreciază că se impune păstrarea aceleiaşi soluţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Teleorman, în numele şi pentru Margareta Lespezeanu şi Daniela Gheorghescu, în Dosarul nr. 2.722/87/2013 al Tribunalului Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal şi de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, în numele şi pentru Eugen Mirel Oniciuc, Florentin Traian Ciobotaru, Andrei Enoiu-Pânzariu, Elvira Rotundu şi Marieta Leşcovici, în dosarele nr. 6.121/99/2013, nr. 2.601/99/2013, nr. 2.611/99/2013, nr. 6.280/99/2013 şi nr. 6.281/99/2013 ale Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 16 ianuarie 2014.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marileria Ionea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 149 din data de 28 februarie 2014