HOTĂRÂRE nr. 479 din 6 iulie 2016 privind aprobarea programului de interes naţional "Creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice din căminele pentru persoane vârstnice"
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 133 alin. (1) lit. a) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă programul de interes naţional "Creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice din căminele pentru persoane vârstnice", prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Fondurile necesare pentru finanţarea programului de interes naţional prevăzut la art. 1 se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Art. 3
(1)Finanţarea programului de interes naţional prevăzut la art. 1 se realizează în baza cererilor de finanţare întocmite de serviciile publice de asistenţă socială în subordinea/coordonarea cărora funcţionează căminele pentru persoane vârstnice, înfiinţate în baza Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cod serviciu social 8730 CR-V-I, potrivit Nomenclatorului serviciilor sociale aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015.
(2)Solicitarea finanţării reprezintă angajamentul serviciilor publice de asistenţă socială de menţinere a performanţei serviciilor sociale furnizate de căminul care face obiectul finanţării, obţinută prin sprijinul acordat în cadrul programului de interes naţional "Creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice din căminele pentru persoane vârstnice".
(3)Constatarea respectării angajamentului prevăzut la alin. (2) se realizează prin efectuarea de către inspectorii sociali a unor vizite neanunţate, în termen de 12 luni de la încheierea finanţării.
Art. 4
Metodologia de evaluare, de selectare şi de finanţare a cererilor de finanţare se aprobă în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 5
Monitorizarea implementării şi controlul fondurilor alocate în cadrul programului de interes naţional "Creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice din căminele pentru persoane vârstnice" se asigură de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti.
-****-

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Dragoş-Nicolae Pîslaru

Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Vasile Dîncu

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

ANEXĂ: PROGRAM de interes naţional "Creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice din căminele pentru persoane vârstnice"
1.Scop:
Creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice din căminele pentru persoane vârstnice publice prin menţinerea/redobândirea unei vieţi active şi sănătoase, precum şi identificarea alternativelor de acordare a serviciilor de îngrijire personală pentru persoanele vârstnice aflate pe listele de aşteptare în vederea internării în cămin
2.Obiectiv general:
Creşterea capacităţii căminelor pentru persoane vârstnice de a realiza şi aplica planul individualizat de asistenţă şi îngrijire/planul de intervenţie al beneficiarului şi de a scurta perioada de soluţionare a cererilor în aşteptare, acordând prioritate identificării de soluţii de acordare a serviciilor de îngrijire în comunitate/la domiciliu
3.Obiectiv specific:
a)asigurarea de resurse umane de specialitate în vederea revizuirii planurilor individualizate de asistenţă şi îngrijire/ planurilor de intervenţie pentru beneficiarii din căminele pentru persoane vârstnice;
b)implementarea măsurilor de recuperare/reabilitare funcţională psihică şi/sau fizică, de integrare/reintegrare socială, cuprinse în planul individualizat de servicii, şi încurajarea reabilitării în vederea unei vieţi active şi independente;
c)implementarea managementului de caz pentru persoanele vârstnice aflate pe listele de aşteptare ale căminelor pentru persoane vârstnice, din perspectiva identificării unor soluţii alternative de îngrijire la domiciliu sau în comunitate.
4.Activităţi eligibile:
a)revizuirea planurilor de intervenţie/planurilor individualizate de asistenţă şi îngrijire şi implementarea măsurilor prevăzute în acestea;
b)implementarea metodei managementului de caz pentru persoanele rezidente în cămin, precum şi pentru cele aflate pe lista de aşteptare.
5.Cheltuieli eligibile:
Suma maximă care poate fi solicitată este de 50% din standardul minim de cost la nivel naţional pentru căminele pentru persoane vârstnice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale şi a nivelului venitului lunar pe membru de familie în baza căruia se stabileşte contribuţia lunară de întreţinere datorată de către susţinătorii legali ai persoanelor vârstnice din centrele rezidenţiale, în funcţie de capacitatea căminului, din care:
a)minimum 30% pentru acoperirea cheltuielilor cu salariile personalului de specialitate angajat al căminului pentru persoane vârstnice sau cu care acesta a încheiat contract de prestări de servicii pentru activităţile de evaluare/elaborare/ implementare plan de intervenţie/plan de îngrijire şi asistenţă/ management de caz;
b)restul, până la maximum 50%, pentru acoperirea altor cheltuieli curente de funcţionare.
6.Indicatori fizici:
a)creşterea ponderii personalului de specialitate din totalul personalului din căminele pentru persoane vârstnice de la 47% la 60%;
b)reducerea numărului cererilor în aşteptare pentru internarea în căminele pentru persoane vârstnice;
c)creşterea numărului persoanelor vârstnice, rezidente în cămine, evaluate ca independente din punctul de vedere al autonomiei fizice, psihice şi mentale, a persoanelor integrate în familie/în comunitate/cu viaţă socială activă.
7.Indicatori de eficienţă:
a)creşterea gradului de integrare/reintegrare în comunitate a persoanelor vârstnice rezidente în căminele pentru persoane vârstnice prin reluarea/menţinerea contactelor sociale sau, după caz, revenirea în familie şi în comunitate;
b)scurtarea perioadei de aşteptare pentru persoanele vârstnice, cu prioritate, prin identificarea soluţiilor alternative de îngrijire în comunitate/la domiciliul propriu.
8.Perioadă de derulare:
În limita bugetului alocat, dar nu mai târziu de 30 noiembrie 2016
Buget:
Bugetul aferent acestui program de interes naţional este de 9.000 mii lei.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 526 din data de 13 iulie 2016