ORDONANŢĂ nr. 23 din 23 august 2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi a Ordonanţei Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. I.6 din Legea nr. 127/2012 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
Art. I
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 30 iunie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.Titlul se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi supravegherea în interes public a profesiei contabile"
2.La articolul 16, după alineatul (2) se introduc patru noi alineate, alineatele (3)-(6), cu următorul cuprins:
"(3) Firmele de audit stabilite într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, în care efectuează în mod legal activitatea de audit, se pot înscrie în Registrul public, în vederea efectuării activităţii de audit în România în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, fiindu-le recunoscută autorizarea obţinută în statul de origine.
(4) Firmele de audit stabilite într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, în care efectuează în mod legal activitatea de audit, pot efectua această activitate în România şi în mod temporar sau ocazional. În această situaţie, firmele de audit sunt exceptate de la procedura de înscriere în Registrul public.
(5) Înscrierea firmelor de audit prevăzute la alin. (3) în Registrul public se face în cel mult 30 de zile de la data prezentării de către solicitant a tuturor documentelor care fac dovada îndeplinirii condiţiilor legale.
(6) Pentru aplicarea prevederilor alin. (3)-(5), Camera elaborează norme, care se aprobă prin decizie a Consiliului superior al organismului de supraveghere în interes public."
3.La articolul 21, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) În cazul în care auditorul statutar sau firma de audit este afectat(ă) de existenţa anumitor situaţii ce pot conduce la ameninţări la adresa independenţei sale, cum ar fi cele de verificare a propriei activităţi, interes propriu, intimidare, relaţii de reprezentare sau de familie, aşa cum aceste ameninţări sunt definite în Codul etic, auditorul statutar sau firma de audit trebuie să aplice măsuri de protecţie pentru a reduce aceste ameninţări. În cazul în care importanţa acestor ameninţări în comparaţie cu măsurile de protecţie aplicate este de o asemenea natură încât independenţa este compromisă, auditorul statutar sau firma de audit nu trebuie să efectueze auditul statutar."
4.Articolul 27 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 27: Onorariile de audit
Camera, cu avizul Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, emite hotărâri care să prevadă că onorariile pentru auditurile statutare:
a) nu sunt influenţate sau determinate de oferirea de servicii suplimentare entităţii auditate;
b) nu se pot baza pe niciun fel de condiţionări, aşa cum prevede Codul etic; şi
c) sunt adecvate pentru activitatea care urmează să fie efectuată."
5.La articolul 32, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(1) Sub supravegherea Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, Camera este autoritatea competentă care instituie sisteme eficiente de investigaţii şi sancţiuni pentru a detecta, a corecta şi a preveni efectuarea necorespunzătoare a auditului statutar de către membrii acesteia. Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile este autoritatea competentă care instituie sisteme eficiente de investigaţii şi sancţiuni pentru a detecta, a corecta şi a preveni efectuarea necorespunzătoare a auditului statutar de către membri ai Consiliului Camerei sau alţi membri aleşi în structurile de conducere ale Camerei."
6.La articolul 40, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Pentru a asigura transparenţa activităţii desfăşurate, planul anual de activitate şi raportul anual de activitate ale organismului de supraveghere în interes public se publică pe site-ul acestuia."
7.La articolul 54, litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"g) asigurarea participării la lucrările Conferinţei Camerei şi ale Conferinţei naţionale a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, denumit în continuare Corp;"
8.La articolul 63 alineatul (4), litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"f) există un risc semnificativ ca informaţiile, documentele sau asistenţa solicitate să fie prezentate altor persoane ori autorităţi decât autoritatea care le solicită, cu excepţia cazului în care astfel de prezentări sunt autorizate în contextul procedurilor stabilite prin prevederi legislative, de reglementare sau administrative referitoare la exercitarea auditului statutar."
9.La articolul 68, alineatele (1), (3)-(5) şi (9) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(1) Membrii Consiliului superior al Consiliului sunt reprezentanţii desemnaţi de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii, respectiv Ministerul Finanţelor Publice, Banca Naţională a României, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, de Ministerul Justiţiei, precum şi de Cameră şi Corp.
...................................................
(3) Durata mandatului preşedintelui este de 2 ani.
(4) Consiliul superior este format din 9 membri şi are următoarea componenţă:
(i)un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, desemnat de ministrul finanţelor publice;
(ii)un reprezentant al Ministerului Justiţiei, desemnat de ministrul justiţiei;
(iii)un reprezentant al Băncii Naţionale a României, desemnat de guvernator;
(iv)preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare sau un reprezentant al acestei instituţii, desemnat de preşedinte;
(v)preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor sau un reprezentant al acestei instituţii, desemnat de preşedinte;
(vi)preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private sau un reprezentant al acestei instituţii, desemnat de preşedinte;
(vii)preşedintele Camerei sau un reprezentant al Camerei, desemnat de Consiliul Camerei;
(viii)preşedintele Corpului sau un reprezentant al Corpului, desemnat de Consiliul superior al Corpului;
(ix)un membru al Camerei, auditor al situaţiilor financiare întocmite de entităţile de interes public, desemnat de Consiliul Camerei.
(5) Cu excepţia reprezentantului Camerei, a reprezentantului Corpului, precum şi a auditorului financiar membru al Camerei, toţi membrii Consiliului superior trebuie să fie nepracticieni.
...................................................
(9) Durata mandatului membrilor Consiliului superior este de 3 ani, cu drept de reînnoire a mandatului o singură dată, la propunerea instituţiei care i-a numit."
10.La articolul 70, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Deciziile se adoptă prin vot deschis de membrii Consiliului superior, vot exercitat în mod direct şi personal, prin regula majorităţii simple a celor prezenţi. În caz de egalitate de voturi, preşedintele de şedinţă are votul hotărâtor."
11.La articolul 73, alineatele (4), (7) şi (9) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(4) Comisia de disciplină este compusă din 5 membri, astfel:
(i)o persoană cu pregătire juridică, desemnată de Ministerul Justiţiei;
(ii)două persoane desemnate de Ministerul Finanţelor Publice;
(iii)un reprezentant al Camerei, desemnat de Consiliul Camerei;
(iv)un reprezentant al Corpului, desemnat de Consiliul superior al Corpului.
...................................................
(7) Comisia de disciplină este condusă de un preşedinte ales dintre reprezentanţii instituţiilor în Comisia de disciplină.
...................................................
(9) Hotărârile Comisiei de disciplină se iau prin majoritate simplă, cu condiţia ca minimum 3 membri să fie prezenţi. În cazul egalităţii voturilor, preşedintele are votul hotărâtor."
12.La articolul 73, după alineatul (14) se introduc două noi alineate, alineatele (15) şi (16), cu următorul cuprins:
"(15) Comisia de disciplină investighează abaterile săvârşite de membrii Consiliului Camerei sau de alţi membri aleşi în structurile de conducere ale Camerei.
(16) Sancţiunile aplicate de Comisia de disciplină se pot contesta la Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti."
13.Articolul 77 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 77: Finanţare
(1) Finanţarea Consiliului trebuie să fie sigură şi în afara oricăror influenţe exercitate de auditorii statutari, firmele de audit, experţii contabili, contabilii autorizaţi, societăţile de expertiză contabilă sau alte părţi interesate.
(2) Necesarul de resurse de finanţare şi modul lor de utilizare se stabilesc prin bugetul de venituri şi cheltuieli, care se aprobă de Consiliul superior cu votul a jumătate plus unu din membrii Consiliului superior, cel târziu în luna august a fiecărui exerciţiu financiar precedent celui la care se referă. Până la aprobarea bugetului pentru anul curent, finanţarea se asigură potrivit prevederilor din bugetul pentru anul precedent. Bugetul aprobat poate fi rectificat în cursul exerciţiului financiar, potrivit prevederilor legale.
(3) Finanţarea Consiliului se asigură astfel:
(i)22% din totalul cheltuielilor prevăzute în buget prin contribuţia Camerei;
(ii)38% din totalul cheltuielilor prevăzute în buget prin contribuţia Corpului;
(iii)40% din totalul cheltuielilor prevăzute în buget din subvenţii acordate de la bugetul de stat.
(4) Subvenţiile de la bugetul de stat se asigură prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice.
(5) Bugetul aprobat de Consiliul superior se înaintează Ministerului Finanţelor Publice, în vederea includerii în proiectul bugetului de stat.
(6) Plata contribuţiilor prevăzute la alin. (3) pct. (i) şi (ii) este obligatorie şi se efectuează semestrial, după aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Consiliului, în baza înştiinţării de plată comunicate de Consiliul superior. Înştiinţarea de plată se transmite odată cu bugetul aprobat şi va cuprinde suma, termenul de plată şi contul în care urmează a se efectua aceasta.
(7) Ordonatorul de credite este directorul executiv coordonator al Consiliului, iar în lipsa acestuia persoana desemnată de Consiliul superior."
14.La articolul 78, alineatele (1), (2), (21), (22), (3) şi (4) se abrogă.
15.La articolul 79, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(1) Personalul Consiliului beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite potrivit legii pentru personalul din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor Publice."
16.După articolul 81 se introduce un nou titlu, titlul II1, alcătuit din articolul 811, cu următorul cuprins:
"Titlul II1: Supravegherea în interes public a activităţii Corpului şi a membrilor acestuia
Art. 811
(1) Activitatea Corpului este supusă supravegherii în interes public, în principal, în următoarele domenii:
a) autorizarea şi înregistrarea membrilor Corpului;
b) adoptarea standardelor privind etica profesională şi sistemul de control intern al calităţii în cadrul persoanelor juridice membre ale Corpului;
c) formarea profesională continuă a membrilor Corpului;
d) asigurarea calităţii şi efectuarea de revizuiri pentru asigurarea calităţii;
e) asigurarea sistemelor de investigaţie şi disciplină;
f) aprobarea retragerii autorizării membrilor Corpului.
(2) Responsabilitatea Consiliului constă în avizarea normelor şi hotărârilor emise de Corp pentru domeniile de activitate menţionate la alin. (1), precum şi în supravegherea modului de punere în practică a acestora.
(3) Consiliul analizează raportul anual elaborat şi transmis de Corp cu privire la activitatea de control al calităţii şi, dacă este cazul, obligă Corpul să ia măsurile care se impun.
(4) Consiliul are dreptul să întreprindă investigaţii cu privire la respectarea de către Corp a cerinţelor prezentei ordonanţe de urgenţă şi să adopte măsurile necesare.
(5) Comisia de disciplină a organismului de supraveghere în interes public investighează abaterile săvârşite de membrii organelor de conducere ale Corpului, ale filialelor acestuia, precum şi de membrii Comisiei superioare de disciplină a Corpului. Deciziile Comisiei de disciplină se publică pe site-ul Corpului.
(6) Sancţiunile aplicate de Comisia de disciplină se pot contesta la Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti.
(7) Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, Comisia de disciplină solicită informaţii Corpului ori de câte ori este necesar."
17.După articolul 84 se introduce un nou articol, articolul 85, cu următorul cuprins:
"Art. 85
Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010."
18.În tot cuprinsul ordonanţei de urgenţă, sintagma "supraveghere(a) publică" se înlocuieşte cu sintagma "supraveghere(a) în interes public", sintagma "organismul de supraveghere publică prevăzut la titlul II" se înlocuieşte cu sintagma "organismul de supraveghere în interes public", sintagma "regulament(ul) intern de organizare şi funcţionare" se înlocuieşte cu sintagma "Regulament(ul) de organizare şi funcţionare", sintagma "Consiliul pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar" se înlocuieşte cu sintagma "Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile".
Art. II
În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, Regulamentul intern al Comisiei de disciplină a Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile prevăzut la art. 69 lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă, va fi modificat şi completat corespunzător acesteia. Soluţionarea abaterilor care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe sunt în curs de investigare la Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România se efectuează potrivit procedurii în baza căreia au fost constatate.
Art. III
Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 8 ianuarie 2008, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 3, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
"(11) La cerere se pot înscrie direct la stagiu absolvenţii cursurilor de master, organizate de facultăţile de profil, pe baza protocoalelor de echivalare a disciplinelor de la examenele de master cu cele de la examenul de admitere în profesie, încheiate de universităţi cu Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România."
2.La articolul 4, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:
"(3) Recunoaşterea calităţii de expert contabil sau contabil autorizat persoanelor fizice străine membre ale unor organisme de acreditare recunoscute pe plan internaţional se obţine prin susţinerea unui interviu potrivit normelor elaborate în acest sens de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
(4) La cerere, persoanele care au calitatea de contabil autorizat şi care, ulterior dobândirii acestei calităţi, îndeplinesc condiţia prevăzută la alin. (1) lit. b) au acces la profesia de expert contabil prin susţinerea unui examen de diferenţă la disciplinele: Contabilitate, Expertiza contabilă, Doctrina şi deontologia profesiei contabile, Audit financiar şi Evaluare economică şi financiară a întreprinderilor. Aceste examene se susţin în cadrul sesiunilor de examene organizate pentru admiterea la stagiu a experţilor contabili."
3.Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 7
Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de expert contabil pot efectua activităţile de audit financiar, consultanţă fiscală şi evaluare numai după dobândirea, în condiţiile legii, a calităţii de auditor financiar, consultant fiscal sau evaluator autorizat, după caz."
4.La articolul 10, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) pregăteşte lucrările în vederea întocmirii situaţiilor financiare."
5.La articolul 20, litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"g) apără prestigiul şi independenţa profesională a membrilor săi în raporturile cu autorităţile publice, organismele specializate, precum şi cu alte persoane juridice şi fizice din ţară şi din străinătate. În raporturile cu organismele profesionale din străinătate, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România este reprezentat de organele sale de conducere sau poate delega altor entităţi de profil, cu sau fără personalitate juridică, anumite competenţe în acest sens, prin hotărâre a Consiliului superior;"
6.La articolul 21, alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 21
(1) Activităţile prevăzute la art. 6 şi, respectiv, la art. 10 pot fi desfăşurate de persoane având calitatea de expert contabil, respectiv de contabil autorizat, înscrise în Tabloul experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din România, denumit în continuare Tabloul Corpului, calitate dovedită cu legitimaţia de membru, vizată anual. Tabloul Corpului se publică anual în Monitorul Oficial al României, Partea I. În Tabloul Corpului sunt înscrişi toţi membrii, persoane fizice, experţi contabili, separat de contabilii autorizaţi, precum şi societăţile de profil, grupate în funcţie de criteriul teritorial.
...................................................
(4) Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România are ca membri persoane fizice şi juridice care, din punctul de vedere al dreptului de exercitare a profesiei, sunt active sau inactive şi sunt înscrise în mod distinct în cadrul secţiunilor prevăzute la alin. (2)."
7.La articolul 21, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu următorul cuprins:
"(6) Trecerea unei persoane de la statutul de membru activ la statutul de membru inactiv al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România se poate face pe bază de cerere scrisă a persoanei respective, din care să rezulte situaţia de incompatibilitate prevăzută prin lege specială.
(7) Trecerea unei persoane de la statutul de membru inactiv la statutul de membru activ al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România se face prin îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
(i)depunerea unei cereri scrise a persoanei respective la filiala la care este înregistrată;
(ii)depunerea cazierului judiciar;
(iii)efectuarea unui curs de 20 de ore, având ca tematică legislaţia specifică."
8.La articolul 22, alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(2) Contestaţia împotriva respingerii cererii de înscriere în Tabloul Corpului se depune în termen de 30 de zile de la data primirii comunicării şi se soluţionează, în termen de 30 de zile de la data înregistrării, de conducerea secţiunii experţilor contabili sau contabililor autorizaţi. Hotărârile adoptate de conducerea secţiunii experţilor contabili sau contabililor autorizaţi privind respingerea cererii de înscriere pot fi atacate la Consiliul superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, în termen de 30 de zile de la primirea acestora, şi se soluţionează în termen de 15 zile de la data înregistrării contestaţiei. Contestarea deciziilor Consiliului superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România poate fi făcută la Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti.
...................................................
(4) Jurământul are următoarea formulare:
«Jur să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să respect prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România şi ale Codului privind conduita etică şi profesională a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi, să păstrez secretul profesional şi să aduc la îndeplinire cu conştiinciozitate îndatoririle ce îmi revin în calitate de expert contabil/contabil autorizat.»"
9.Articolul 26 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 26
(1) Persoanele fizice sau juridice străine care nu au domiciliul ori, după caz, sediul în România pot exercita activitatea de expert contabil sau de contabil autorizat, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, dacă în ţările lor au această calitate, respectiv exercită în mod legal aceste activităţi, în condiţiile stabilite prin convenţiile bilaterale încheiate în acest scop de România cu alte state, şi dacă au susţinut, potrivit normelor elaborate în acest sens de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, interviul vizând cunoaşterea legislaţiei naţionale în domeniul organizării şi funcţionării societăţilor, precum şi a celei fiscale şi contabile.
(2) Cetăţenii unui alt stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene şi cetăţenii români care au obţinut calificarea profesională necesară într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene pot dobândi calitatea de expert contabil sau de contabil autorizat în România, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români. Recunoaşterea diplomelor şi a calificărilor profesionale obţinute într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene, necesare dobândirii în România a calităţii de expert contabil sau contabil autorizat, va fi efectuată potrivit Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Cetăţenii unui alt stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene şi cetăţenii români care au dobândit calitatea de expert contabil sau de contabil autorizat într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene, calitate certificată de organismele profesionale recunoscute în acele state, se pot înscrie în Tabloul Corpului, în vederea exercitării profesiei în România, în condiţiile legii, fiind exceptaţi de la procedurile prevăzute la art. 3 alin. (1). În baza cererilor formulate de solicitant, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România recunoaşte documentul de atestare profesională emis de autoritatea competentă din statul de origine şi îl înscrie în Tabloul Corpului pe baza acestuia, însoţit de copii ale documentelor care atestă dobândirea calităţii de expert contabil sau de contabil autorizat ori a calităţilor echivalente în statul de origine, precum şi de documente care certifică îndeplinirea procedurilor prevăzute la art. 3 alin. (1), art. 4 şi 5, emise de autorităţile competente române ori de cele din statul de origine.
(4) Persoanele juridice stabilite într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, unde exercită în mod legal activităţile prevăzute la art. 6 şi 10, se pot înscrie în Tabloul Corpului, în vederea exercitării profesiei în România, în condiţiile prezentei ordonanţe, fiindu-le recunoscut dreptul de exercitare a activităţii de expert contabil sau de contabil autorizat dobândit în statul de origine.
(5) Cetăţenii unui alt stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene şi cetăţenii români care au dobândit calitatea de expert contabil sau de contabil autorizat ori calităţi echivalente într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene şi exercită profesia cu titlu permanent în unul din aceste state pot profesa în România şi în mod temporar sau ocazional, fiind exceptaţi de la procedura de înscriere în Tabloul Corpului.
(6) Persoanele juridice stabilite într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, unde exercită în mod legal activităţile prevăzute la art. 6 şi 10, pot exercita aceste activităţi şi în mod temporar sau ocazional în România. În această situaţie, persoanele juridice sunt exceptate de la procedura de înscriere în Tabloul Corpului.
(7) În cazul în care, în vederea exercitării temporare ori ocazionale a profesiei de expert contabil sau de contabil autorizat, solicitantul prevăzut la alin. (6) se află la prima cerere în România ori dacă intervine o modificare substanţială a situaţiei sale, acesta va înainta Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România o declaraţie privind serviciile pe care le va presta, însoţită de următoarele documente:
a) dovada cetăţeniei într-unul din statele membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene;
b) atestatul de cunoaştere a limbii române;
c) dovada calificării profesionale;
d) dovada din care să rezulte domiciliul stabil într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene şi că nu îi este interzis să practice profesia, chiar şi cu caracter temporar, la momentul eliberării acesteia;
e) dovada că a desfăşurat o activitate specifică profesiei de expert contabil sau de contabil autorizat timp de cel puţin 2 ani în decursul ultimilor 10 ani, pentru cazul în care profesia nu este reglementată în statul în care este stabilit.
(8) În cazul în care este necesară verificarea legalităţii documentelor depuse în vederea autorizării, aceasta se poate realiza prin contactarea de către Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România a autorităţilor competente din statul membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene, prin Sistemul de informare în cadrul pieţei interne (IMI), în conformitate cu prevederile legale.
(9) Înscrierea experţilor contabili sau contabililor autorizaţi prevăzuţi la alin. (3), precum şi a persoanelor juridice prevăzute la alin. (4) în Tabloul Corpului, respectiv luarea în evidenţă de către Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi prevăzuţi la alin. (5) se face în cel mult 30 de zile de la data prezentării de către solicitant a tuturor documentelor care fac dovada îndeplinirii condiţiilor legale.
(10) Procedurile şi formalităţile de autorizare prevăzute de prezenta ordonanţă pot fi îndeplinite prin intermediul punctului de contact unic electronic, în conformitate cu prevederile legale.
(11) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1)-(10), Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România elaborează norme, aprobate de Consiliul superior."
10.Articolul 28 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 28
(1) Situaţiile financiare anuale ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România sunt supuse auditului statutar, conform legii.
(2) Activitatea filialelor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România se controlează de către cenzori aleşi de adunările generale."
11.Articolul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 29
(1) Organizarea şi funcţionarea Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a acestuia, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerului Justiţiei.
(2) Orice modificare şi/sau completare a regulamentului se fac/face în conformitate cu prevederile alin. (1)."
12.La articolul 30, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 30
(1) Conferinţa naţională a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi se constituie din membrii Consiliului superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, membrii consiliilor filialelor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, ai comisiilor superioare de disciplină, ai comisiilor de disciplină ale filialelor, precum şi câte un reprezentant la 100 de membri din fiecare filială, desemnat de adunarea generală."
13.La articolul 30, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
"(11) La lucrările Conferinţei naţionale participă în calitate de invitat reprezentantul Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile."
14.La articolul 31, literele b), c), e) şi i) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"b) aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, precum şi modificările şi completările propuse la acesta. Regulamentul de organizare şi funcţionare, astfel aprobat, se transmite spre avizare Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Justiţiei;
c) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli şi situaţiile financiare anuale ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, însoţite de raportul de audit;
...................................................
e) alege şi revocă membrii Consiliului superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România;
...................................................
i) alege şi revocă preşedintele şi membrii Comisiei superioare de disciplină;"
15.La articolul 31, litera g) se abrogă.
16.La articolul 31, după litera b) se introduce o nouă literă, litera b1), cu următorul cuprins:
"b1) aprobă Codul privind conduita etică şi profesională a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi, cu respectarea prevederilor internaţionale în materie;"
17.La articolul 33, alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 33
(1) Pe lângă Consiliul superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România funcţionează Comisia superioară de disciplină, compusă din 5 membri titulari şi 5 supleanţi. Membrii Comisiei superioare de disciplină sunt aleşi de Conferinţa naţională pentru un mandat de 4 ani dintre experţii contabili înscrişi în evidenţa Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, care se bucură de autoritate profesională şi morală deosebită.
...................................................
(4) Contestaţiile împotriva hotărârilor emise de Comisia superioară de disciplină se depun la Consiliul superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. Deciziile Consiliului superior pot fi contestate la Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti."
18.La articolul 33, alineatul (2) se abrogă.
19.La articolul 33, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (5) şi (6), cu următorul cuprins:
"(5) Abaterile săvârşite de membrii organelor de conducere ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, ale filialelor acestuia, precum şi membrii Comisiei superioare de disciplină a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România sunt investigate de către Comisia de disciplină a Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile. Deciziile Comisiei de disciplină se publică pe site-ul Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
(6) Sancţiunile aplicate de Comisia de disciplină se pot contesta la Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti."
20.Articolul 38 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 38
(1) Activitatea Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România se desfăşoară sub supravegherea Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile.
(2) Activitatea Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România este supusă supravegherii în interes public exercitate de către consiliul prevăzut la alin. (1), în principal, în următoarele domenii:
a) autorizarea şi înregistrarea membrilor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România;
b) adoptarea standardelor privind etica profesională şi sistemul de control intern al calităţii din cadrul persoanelor juridice membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România;
c) formarea profesională continuă a membrilor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România;
d) asigurarea calităţii şi efectuarea de revizuiri pentru asigurarea calităţii;
e) asigurarea sistemelor de investigaţie şi disciplină;
f) aprobarea retragerii autorizării membrilor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
(3) Supravegherea în interes public constă în avizarea normelor şi hotărârilor emise de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, precum şi în supravegherea modului de punere în practică a acestora.
(4) Activitatea Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România poate face obiectul unor investigaţii efectuate de Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, care are dreptul de a adopta măsurile necesare, atunci când se constată nerespectarea legislaţiei."
21.Articolul 39 se abrogă.
22.Articolul 40 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 40
(1) În vederea exercitării de către Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile a atribuţiilor de supraveghere a profesiei contabile, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România pune la dispoziţia acestuia o copie a hotărârilor şi deciziilor adoptate, precum şi materialele care au fost supuse aprobării în Consiliul superior, Biroul permanent şi Conferinţa naţională, precum şi, la cererea acestuia, documentele care au stat la baza adoptării hotărârilor şi deciziilor, în termen de 7 zile lucrătoare de la adoptarea acestora.
(2) Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România pune la dispoziţia Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile orice materiale solicitate de acesta, necesare în vederea îndeplinirii atribuţiei de supraveghere în interes public a activităţii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România."
23.Articolul 41 se abrogă.
24.Articolul 42 se abrogă.
25.Articolul 44 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 44
(1) Hotărârile şi deciziile de interes general adoptate de Consiliul superior, Biroul permanent şi Conferinţa naţională se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la adoptare. Hotărârile şi deciziile care nu sunt de interes general pentru membrii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România se publică pe site-ul Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, în termen de maximum 10 de zile de la adoptare.
(2) Hotărârile şi deciziile Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România referitoare la domeniile prevăzute la art. 38 alin. (2) se publică după avizarea acestora de către organismul de supraveghere în interes public.
(3) Nepublicarea hotărârilor şi deciziilor în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) face ca acestea să nu fie opozabile membrilor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România sau altor persoane fizice şi juridice."
26.După articolul 44 se introduce un nou articol, articolul 441, cu următorul cuprins:
"Art. 441
Dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010."
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

Ministrul afacerilor europene,

Leonard Orban

Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,

Ecaterina Andronescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 624 din data de 30 august 2012